Invitațiile Doamnei Pictura: ANDREI KOVACS, capricornul bine temperat

Una dintre marile descoperiri ale anului de grație 2018, în materie de arte vizuale este domnul Andrei Kovacs, un capricorn bine temperat.

d

Andrei iubește pictura, muzica, natura și ….veselia

Titlul acestui articol nu numai că parafrazează celebra compoziție semnată de Bach și intitulată Wohltemperiertes Klavier, sau Clavecinul bine temperat, dar dă și o notă definitorie despre acest creator aparte. Este vorba de un personaj cuceritor ivit în această lume contradictorie în zodia Capricornului și care a reușit să își găsească un loc propriu, fiind recunoscut, atât în țara noastră, dar și peste hotare, în mod special în teritoriul Croației. O să aflați în dată motivele.

Dar, să nu punem răbdarea cititorilor la mari încercări, așa că vom da cuvântul artistului…în cadrul unui interviu pe care l-a acordat agenției noastre, cu mare amabilitate….

Cine sunteți la urma urmei ?

Sunt Capricorn, născut la 04.01.1976 în Timișoara, într-o familie simplă, de oameni gospodari. Sunt crescut la sat, unde locuiesc și în prezent.

Am fost singur la părinți până la 10 ani. La insistențele mele de a avea o sora, s-a produs miracolul de a avea un frate, pe care îl  iubesc necondiționat.

 Am avut animale, am crăpat lemne, am adunat și fân. Am prins și armata. Sunt divorțat. Mereu am fost înconjurat de idei creative. Înainte făceam haine, de acolo ideea de a urma Facultatea de Design. Ceea ce fac acum nu are nici o legătură cu designul vestimentar. Nu am studiat pictura nici măcar o zi. Totul se produce instant fără vreun proiect în prealabil. Din 2013 am o colaborare intensă cu un magazin de suveniruri din Croația, pentru care pictez. Am participat doar la expoziții colective, ca fiecare dintre artiști sper și la cea personală.

Pentru ce pictați și nu faceți … muzică ?

…. păi eu cânt, cânt zilnic, mai ales când pictez, sper însă din tot sufletul să nu mă audă cineva…

Pictura îmi oferă spațiul de dincolo de sentimente, gânduri și trăiri. Îmi dă șansa de a transpune idei venite instant. Mă lasă să jonglez, să aplic, să visez…

s

Lucrare semnată de Andrei

În ce tehnică lucrați ?

Tehnica în care lucrez acum este mixtă, folosesc diferite unelte care nu sunt pentru pictură și sper sa îmi păstrez stilul. Sunt toate în acrilic. Am fructificat-o încă din timpul cursurilor de culoare din facultate. Tema se numea ” tactil „, temă de la care nu am putut să-mi iau gândul. În prezent lucrez cu materiale naturale, pietriș și nisip. Cele mici sunt în ulei, în cuțit.

s

Lucrare semnată de Andrei

Folosiți pânze mari, ori mici ?

Pentru lucrările abstracte folosesc pânze de dimensiuni mari. Îmi oferă spațiul necesar de transmitere a imaginației. Iar pentru cele cu peisaje doar pânze de dimensiuni mici.

d

Lucrare semnată de Andrei

Ce ne puteți spune despre dv dincolo de pictură ?

Sunt o persoană simplă, veselă. Gătesc aproape zilnic, sunt mâncăcios. Cred că se vede pe mine…

Călătoresc de câte ori am ocazia, ador să conduc, iubesc marea și soarele.

d

Lucrări semnată de Andrei

Unde vă vedeți peste un deceniu ?

Hmmm…

Am o vorbă de la mama…

” Nu spune hop, până n-ai sărit „

Fiecare din noi avem dreptul de a visa.

Mă văd în propria Galerie, destul de realizabil, este nevoie de puțină ambiție și o grămadă de bani….

Cum lucrați efectiv ?

Organizarea compoziției o încep fără nici un plan. Aleg între două până la șase culori care să se potrivească într-un mod în care imaginea capătă un sens. Balansez tonuri care sa placă ochiului, le ordonez in linii drepte ori curbe, chiar haotice, ce pot crea interese  intense, deosebite. După realizare caut culori de contrast câteodată intense ori mai domoale. Întotdeauna ofer lucrării două laturi mai închise la culoare, pentru a se potrivi mai ușor în orice încăpere. Însăși lucrarea își schimbă nuanța și aspectul prin simpla răsucire, datorita formelor de relief și a umbrelor oferite de acestea. Folosesc în aceeași lucrare culori primare, secundare, ajutătoare, luminoase, întunecate fără a fi gândite în prealabil. Este o stare de bine a momentului respectiv, care o transpun pe pânză pentru a bucura privirea.

Vă mulțumesc mult pentru acest dialog interesant. La final, vă rog să transmiteți un gând cititorilor….

s

Pe curand, prieteni !

Le mulțumesc tuturor celor care mă susțin și mă încurajează, celor care mă plac sau nu, chiar și celor cărora nu le stă în caracter să apese butonul „like”, cititorilor dumneavoastră, familiei și celor care m-au ajutat să ajung la acest nivel. Mă  închin și le mulțumesc tuturor care mi-au dat șansa să aduc nisipul la un nivel care nu zgârie retina….

Cu respect și considerație, Andrei !

Acestea au fost cuvintele și câteva dintre imaginile oferite de Andrei. Recunoaștem, sunt puține, dar asta face parte din strategia comuna a artistului și agenției noastre. Dorim să atragem mai întâi atenția asupra unui artist valoros! Sperăm să avem ocazia să vă putem prezenta în viitorul apropiat și alte lucrări semnate Andrei Kovacs.

Pentru noi a fost marea bucurie de a vă aduce în actualitate un creator aparte, un destin spectaculos și niște lucrări care se pot uita cu greutate.

Aristotel Bunescu,  președinte al Departamentului Critică și Istoria Artei al Uniunii Artiștilor Plastici UAP www.uniuneaartistilorplastici.ro

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s