NELUȚA STĂICUȚ – REVELAȚIA DECENIULUI DOI

 Dragi cititori, cum să încep un articol dedicat unui fenomen uman? Iată o dilemă pe care dumneavoastră o veți înțelege doar la finalul acestor rânduri.

 

Cu câteva zile în urmă, agenția noastră a publicat un interviu care a avut un mare impact la public, drept pentru care am formulat evident invitația pentru un episod cu numărul doi.

Protagonist, Doamna Neluța Stăicuț, care a devenit rapid revelația deceniului doi din secolul nostru, în materie de descoperiri gazetărești.

Neluța se bucura aici de zilele călduroase. Și noi le așteptăm cu mare interes…

Scriam atunci că este terapeut iforenegetician, pictor, scriitor, povestitor, actor. Între timp am aflat că face film, imagini, pagini pe internet, asta după ce a fost înainte sportivă și multe altele…Mă întreb unde încap toate acestea într-o singură inimă. Și cum le duce ea pe toate, pulsând sângele zi și noapte într-un trup și într-un cap cu atâtea preocupări. În mod sigur, până la episodul trei, vom afla altă listă de preocupări foarte onorabile. Unde oare ne vom opri?

Primul episod a fost dedicat autorului din lumea artelor vizuale, urmând ca acesta să fie consacrat scriitorului….

Iată întrebările modeste și răspunsurile copleșitoare…

 

Când ați început să scrieți ?

 

Da,  interesantă întrebare!

Dacă ar fi să răspund precum simt, acolo în forul meu interior, aș răspunde că scriu dinainte de a mă naște… scriind, povestea vieții mele, cu bune și rele, cu fericiri, tristeți și-npliniri, cu lecții frumoase dar și dureroase, cu experiențe felurite, dar și bucurii imense care au clădit-o treptat pe această Neluța pe care o cunoașteți dumneavoastră acum.

Acum veți cunoaște mai multe episoade din viața mea.

Iar dacă ar fi să răspund raportându-mă la realitatea concretă, aș răspunde,  fără să mă gândesc prea mult,  că scriu de la 9 ani, când am început un roman al cărui titlu era ”Totul în viață se plătește”.

Se dorea a fi un roman autobiografic în care să povestesc toate suferințele prin care treceam împreună cu mama, din cauza tatălui meu care, în ciuda faptului că era un om foarte bun, cu un suflet deosebit de mare și generos atunci când era treaz… dar care se schimba 100% atunci când bea și când devenea extrem de violent verbal, dar mai ales fizic.

Am și acum acel caiet de 48 de file dictando… în care începusem să îmi scriu povestea. Însă se pare că în multe privințe m-am născut deja bătrână și după ce am scris cam jumătate din acel caiet, am conștientizat că nu am încă un vocabular suficient de bogat spre a fi cât mai elocventă posibil, dar și amintirile mele erau de fapt repetitive (având în vedere bătăile aproape zilnice la care eram supusă), deci nu prea aveam ce povesti, astfel încât să captez atenția cititorului, deci am renunțat destul de repede, ”încurajată”  și de ”convingerile” tatălui meu care mereu îmi repeta că: ” doar fetele de moravuri ușoare scriu, pictează, cântă sau fac sport”. În conceptul dumisale fetele cuminți învață o meserie, își găsesc un loc de muncă, un soț bun și se așează la casa lor, nu se apucă de… ”prostii din astea”.

Am renunțat, însă mi-am promis că…odată cândva voi scrie acel roman și va fi unul de succes. Încă nu am revenit la acel roman…însă, după circa 17 ani de terapie Inforenergetică, adică în 2013 și în baza acelor experiențe de terapeut, am decis să îmi fac un site (http://www.franturidesuflet.ro/) și să povestesc experiențele mele de terapeut. De ceva vreme am înghețat acest site deoarece am prea multe proiecte și nu mai am timp să postez așa cum o făceam înainte.

În anul 2015 îmi aduc aminte că discutam cu un prieten despre dorința mea de a face niște Întâlniri din suflet pentru suflet…în care să nu mă poziționez în rolul mentorului/profesor…ci în rolul prietenului adevărat, sincer și onest căruia să-i ceri ajutorul, iar acesta împreună cu alți mulți prieteni să-ți vină în întâmpinare cu soluții la problemele tale. Să ne întâlnim și să discutăm diverse teme alese de cei prezenți, subiecte de larg interes…subiecte la care oamenii încă nu găseau toate răspunsurile.

Acesta râzând m-a întrebat: ”OK și de ce nu le faci??? Iată sunt dispus să lucrăm împreună dacă vei dori!” În primul moment, am încercat să-mi găsesc scuze că… nu am timp…că…una că alta… dar el a insistat și mi-a adresat o întrebare încuietoare, care și acum îmi răsună în timpane: ” Auzi, cum spuneai că vrei să se numească întâlnirile astea ale tale???”… după câteva secunde de uimire…deoarece știam sigur că-i spusesem cum îmi doresc să se numească am repetat… rar…clar și răspicat: ÎN-TÂL-NIRI DIN SU-FLET PEN-TRU SU-FLET! A început să râdă și a exclamat: ”OKKKKKK și despre ce pregătiri vorbești??? Păi dacă sunt din suflet, însemnă că nu ai nevoie decât de tine la acele întâlniri și restul vine de la sine!”

Recunosc că nu am mai avut replică și după câteva momente… am conștientizat că de fapt amânarea mea nu avea nici un suport concret… ci poate teama că nu aș fi fost la standardele autoimpuse de mine…

De la această discuție nu a mai trecut decât o săptămână și împreună cu dragul meu prieten Teofil Mateiterapeut theta healing, (https://www.facebook.com/TeofilMatei07) am început aceste întâlniri pe data de 19 februarie 2015 (https://www.facebook.com/events/332604230271026/ )… pe care le făceam săptămânal.

Acolo, am cunoscut oameni deosebiți, oameni de care îmi aduc aminte cu mare drag și bucurie, oameni care și-au găsit prieteni de suflet și chiar parteneri de viață, care au format familii în care evident au apărut minunații copilași …rod al iubirii lor împlinite.

Dar, așa precum se știe, ”tot începutul are un sfârșit” și…fiind nevoită să plec din București o perioadă mai lungă… colegul meu a susținut aceste întâlniri o perioadă, după care având și el propriile sale proiecte le-am abandonat, cu convingerea fermă că va veni vremea când le voi relua.

Lectură plăcută !

De ce v-am povestit toate acestea???

Pentru că legat de aceste întâlniri și de acest prieten adevărat este legat momentul în care am decis să tipăresc primul volum din Inforenergetica.

La una din întâlniri, Teofil m-a întrebat ce fac a doua zi… în primul moment am spus că vreau să pictez…să mai fac nu știu ce alte treburi pe acasă…însă acesta perseverent precum ați remarcat și dv că este… a insistat să las tot și să-l însoțesc la o întâlnire parcă predestinată mie: ”Vreau să fiu scriitor”.

Mi-am spus că până la urmă de ce nu aș merge, așa cum și la întâlnirile mele vin alți oameni…și eu pot merge la întâlnirile altor colegi … și iată-mă a doua zi în spațiul intim și plăcut al unei ceinării față în față cu alți oameni dornici să împărtășească din pasiunea lor în ale scrisului.

Formatul era cel clasic…fiecare se prezenta și spunea câte ceva despre el și pasiunile pe care le avea. Evident că la un moment dat a venit și rândul meu…și în câteva fraze…m-am prezentat cu toate abilităție mele de atunci… terapia, pictura, întâlnirile și evident site-ul în care postam povestirile experiențelor mele de terapeut.

Felicia Drăgușin, căci acesta este numele domnișoarei care organiza aceste întâlniri, m-a ascultat cu mare atenție și după ce am terminat mica mea prezentare a exclamat plină de entuziasm: ”Neluța, dar tu ai cartea deja scrisă, draga mea!”… Să vă spun drept, mă uitam la ea și nu reușeam să înțeleg în acea secundă…cum adică am cartea deja scrisă? Probabil că uimirea din ochii mei…au făcut-o să-mi explice…că toate acele povestiri de pe site-ul meu…adunate și ordonate într-un anume fel…dându-le evident firul roșu al povestirii generale…ar putea deveni prima mea carte…

Cred că ați înțeles că după primul moment de uimire … firească … am promis în fața tuturor celor prezenți că începând încă din acea seară…mă voi apuca de treabă și cât mai curând posibil…voi tipări acea carte, mai ales că Felicia mi-a promis că mă va ajuta în tot ceea ce va însemna tehnoredactarea și tipărirea acestei cărți.

Astfel, începând din acea seară… cartea mea a început să ia contur pas cu pas, sub directa îndrumare a celei care era chiar mai încântată decât mine, că aceasta carte va vedea lumina tiparului respectiv Felicia…nume care anunța ”fericirea și norocul” pe care eu le-am resimțit din plin de când am cunoscut-o.

Nu cred că aș fi îndrăznit să fac acest pas… fără ”brânciul” pe care frumoasa mea prietenă mi-l dădea atunci când încă mă îndoiam de mine. Te iubesc scumpo… dacă vei citi acest articol, să știi că te iubesc și te prețuiesc din tot sufletul pentru ajutorul pe care mi l-ai oferit, pentru sfaturile fără de care probabil că astăzi nu aș fi dat acest interviu acestui distins domn.

Astfel la circa două luni am făcut lansarea primului volum din cartea Inforenergetica din suflet pentru suflete – Cum să-ți vindeci trupul emoțiile și relațiile https://www.facebook.com/www.franturidesuflet.ro/, în cadrul expoziției mele de debut în calitate de artist plastic de la Asociația Artiștilor Pastici din București, apoi la cea de-a doua expoziție personală de la Sala Dalles… continuând cu o altă lansare la Cluj-Napoca, apoi la Galeria Artut din București, Biblioteca din Slobozia și Biblioteca din localitatea Ion Roată, etc..

Între timp am decis (după un studiu de piață – de fapt am dăruit sute de volume la prieteni, rude, cunoscuți sau persoane care își doreau cartea și nu o puteau cumpăra) să fac această carte și în format audio. Evident că am purces la treabă și împreună cu un băiat de toată isprava, Alexandru, am pornit la înregistrarea acestei cărți pas cu pas, mergând la sfârșit de săptămână de la mine din cartierul Bucureștii Noi în zona Brâncoveanu unde înregistram capitole întregi până la miezul nopții. A durat o perioadă de timp, având în vedere că Alexandru este salariat și puteam să lucrăm doar la sfârșit de săptămână, când el nu avea un alt program.

Și așa, pas cu pas, am reușit să îmi mai realizez încă un vis frumos, acela de a lansa o carte audio.

Evident că au urmat lansări în diverse locații…bineînțeles, iar am dăruit cu mare bucurie…este una din pasiunile mele acela de a face daruri de suflet celor care apar în viața mea.

Și pentru că așa se cuvine am să dau câteva mici fragmente  din carte…

… ”Nimic din tot ceea ce ni se dă spre a învăţa, nu vine la voia întâmplării, nimic nu este întâmplător în viaţă, toate au un scop precis, de aceea totul este perfect aşa cum este, numai că în momentul în care te simţi copleşit de multitudinea neîmplinirilor tale, ai obligaţia să iei măsuri şi să încerci să-ţi împlineşti viaţa, aşa cum vei simţi tu în acel moment. Chiar dacă vei greşi, ai acest drept. Da, poţi greşi, numai greșind vei putea învăţa, vei putea evolua, vei putea să ajungi să ai momente de fericire mai lungi sau mai scurte, însă sigur le vei avea… cândva.

Iubirea, Speranţa şi Credinţa sunt cele trei ingrediente de bază ale propriei tale fericiri. Dacă una dintre acestea trei lipseşte, sigur vor apărea neîmplinirile, vor apărea frustrările, vor apărea regretele, iar viaţa ta va fi un coşmar din care cu greu vei reuşi să ieşi. Însă, ceea ce trebuie să ştii este că totul are o rezolvare.

Depinde de noi înşine dacă vom accepta să trăim într-o zonă aparentă de confort. Dacă cercetându-ne sufletul şi conştiinţa ajungem la concluzia că putem suporta povara neîmplinirilor noastre, până la sfârşitul zilelor… este ok. Însă, există şi varianta să nu mai vrei să te chinui, să nu mai vrei să suferi, să nu mai vrei să accepţi simulacrul unei vieţi în care tu eşti doar un spectator care suferă că nu poate interveni. Ba da, poţi interveni în orice moment, la orice vârstă, în oricare dintre momentele vieţii tale, când tu vei considera că a venit vremea să o iei de la început.

Nimeni nu îţi poate garanta că varianta ta este una 100% de succes. Nimeni nu-ţi poate confirma că această variantă îţi va aduce fericirea mult visată, însă ai dreptul să încerci, să experimentezi, să înveţi… ba chiar să greşeşti.

Ai dreptul să fii fericit şi împlinit, în primul rând pentru tine însăţi… Şi abia apoi pentru cei din jur. Fiecare dintre noi ne naştem singuri… ne întâlnim cu alţi oameni, convieţuim… trăim bune sau rele alături de ei… şi apoi când plecăm… plecăm tot singuri.

Viaţa ne este dată fiecăruia în parte alături de un bonus considerabil care se numeşte Liberul Arbitru, pe care Dumnezeu în marea lui mărinimie ni l-a făcut cadou, şi pe care nici măcar EL nu îl încălcă.

De aceea voi reveni la îndemnul meu preferat:

Mereu… Înainte… Bucurându-te!!!”

 

…”Am luat ceea ce aveam de luat de la prietena mea şi cu o grabă pe care nici eu nu o înţelegeam am plecat, aproape fugind pe scări, părându-mi-se că va trece o veşnicie până va veni liftul. M-am urcat în maşină şi am demarat în trombă de parcă eram la raliu, parcă eram la un concurs de maşini. Am ieşit în strada principală şi am făcut stânga spre oraş…. la nici 500 de metri din locul în care am ieşit în strada principală am observat o mulţime de oameni care priveau îngrijoraţi către ceva, nedefinit ochiului meu până în momentul în care, fiind în dreptul acestei mulţimi de oameni, printr-o fantă micuţă de câţiva centimetri am văzut căzută pe iarbă o persoană de sex feminin.

La prima stradă din dreapta mea am oprit, am parcat maşina, mi-am luat poşeta, şi am grăbit pasul către persoana căzută pe spaţiul verde. Cu capul în pământ, fără să privesc nici în dreapta, nici în stânga mea, mergeam grăbită să văd ce s-a întâmplat, şi singurele semnale auditive pe care le auzeam erau de genul: „Săraca, era femeie tânără, de ce o fi vrut să moară?” sau „Păcat, avea toată viaţa înainte, ce o fi făcut?” sau „Păcat, are copii, şi ea săraca….”.

Fără să fac nici un efort, fără să cer permisiunea, oamenii se dădeau în dreapta şi în stânga, lăsându-mă să trec, de parcă era cel mai firesc lucru din lume, ca eu în acel moment să trec pe acolo şi nimeni să nu mi se împotrivească, apoi să se replieze în spatele meu. Am ajuns lângă femeie, am pus poşeta jos în iarbă, am scos ansa cu raportorul, şi am început să măsor, fără a ridica privirea.

După ce am terminat de măsurat, m-am apucat să fac ceea ce învăţasem la cursurile de Inforenergetică, fără să îmi pese că mentorul nostru întotdeauna ne spusese să nu lucrăm în aglomeraţii mari de oameni, deoarece unii se pot sminti, văzându-ne lucrând acolo. Dar în acel moment nimic nu era important, decât să salvez o femeie, dacă asta era voia lui Dumnezeu. Am lucrat, preţ de câteva minute, timp în care murmurul din jurul meu încetase ca prin farmec, era o linişte apăsătoare, şi toată lumea aştepta să vadă ce se va întâmpla.

După câteva minute în care am lucrat aproape fără să respir, pacienta mea a tuşit exact ca un înecat care se străduieşte să dea apa înghiţită afară. Am mângâiat-o uşor pe obraz, m-am aplecat la urechea ei şi am întrebat-o ce a făcut. A avut o reacţie de durere sufletească, a oftat prelung şi m-a întrebat: „De ce nu m-ai lăsat să mor? Vreau să mor! Nu mai vreau să sufăr, nu mai vreau…”

M-am aplecat din nou la urechea pacientei mele şi i-am spus pe un ton ferm, să se culce mai departe… Aceasta a adormit instantaneu, timp în care eu am continuat să lucrez, şi în acelaşi timp să-i mulţumesc lui Dumnezeu, pentru că a dorit să lucreze de astă dată prin mine, şi să nu lase un suflet să plece înainte de a-şi termina misiunea personală pe acest pământ. Am terminat ceea ce aveam de făcut, am mângâiat-o uşor pe obraz şi am întrebat-o ce a luat, şi de ce vrea să moară. Mi-a spus că s-a certat cu soţul, că s-a săturat să se certe mereu, după ce ea munceşte zile întregi în frig sau căldură, în ploaie sau zăpadă…

Atunci i-am spus că ea nu are dreptul să decidă când să moară, deoarece Dumnezeu ne-a dat viaţă, şi numai EL are dreptul să ne-o ia atunci când consideră că ne-am terminat treaba pe acest pământ. Am mângâiat-o de mai multe ori pe obraz şi pe frunte, am încurajat-o şi i-am spus că nici un motiv de pe pământ nu este suficient pentru a ne dori moartea, şi mai ales nici un motiv nu ne dă dreptul să ne abandonăm copii. Aceştia, în condiţiile în care i-am dorit, şi-au câştigat dreptul să crească alături de mama lor, împreună cu mama lor, nu ne dă nimeni dreptul să-i lăsăm singuri pe lume.

Am mai făcut câteva măsurători să mă asigur că totul este în regulă, după care am ridicat privirea către mulţimea care începuse să murmure încet, de parcă nu voiau să strice momentul magic care se crease în acel spaţiu şi timp. Am adresat rugămintea de a fi ajutată să o transportăm pe pacientă până la maşină, pentru a o duce cât mai urgent la primul spital, pentru spălături stomacale. Din mulţime s-a auzit o voce de bărbat, extrem de agitat şi nervos care mi-a tăiat-o scurt: „Eu o duc la spital, eu am fost primul aici… şi a continuat să-şi revendice dreptul primului venit la locul respectiv.”

Nu am ripostat, nu am deschis nici un fel de discuţie în contradictoriu, ci pur şi simplu am spus clar şi răspicat, că nici măcar nu este important cine o duce la spital, atât timp cât ajunge în timpul optim acolo, pentru ca medicii să se ocupe de partea fizică a pacientei. Mai mulţi bărbaţi s-au precipitat să o ducă pe braţe la maşina bărbatului respectiv….”

După lansarea primului volum de terapie Infoerenergetică, un bun prieten, după ce a citit cartea, m-a întrebat de ce nu scriu și poezii?

Prima reacție a fost de negare, de respingere totală a acestei idei, apoi după ce acesta a insistat venind cu mai multe argumente pro, mi-am spus: ”Ei și dacă voi încerca și nu-mi va reuși ce se poate întâmpla? Nimic! Nu se poate întâmpla nimic! Mai mult decât să mă opresc să mai scriu…nu mi se poate întâmpla nimic!,,

Și din acel moment care era pe data de 19 septembrie 2015 scriu aproape permanent (având în vedere că mai am și alte pasiuni, sunt terapeut Inforenergetician, iar în această calitate deja scriu la volumul doi al cărții mele, îmi place să pictez, îmi place să fiu Neluța Bunicuța care spune povești și poezii pentru copii, mămici, tătici și bunici) împărțindu-mi timpul cât mai egal cu putință, astfel încât să nu renunț la nici una din aceste pasiuni ale mele.

În ciuda faptului că sunt o romantică incurabilă, poeziile mele nu sunt poezii de dragoste, așa cum s-ar aștepta cei care mă cunosc.

Fiind un bun observator, fiind născută în zodia Fecioarei care este zodia cea mai analitică și critică dintre toate semnele zodiacale, dar mai ales pentru că îmi place să văd, să trag concluzii și uneori să-mi spun și eu opinia pe unul sau altul din subiectele observate, mă trezesc că aceste poezii se scriu aproape singure, eu nefăcând decât să țin pixul în mână deasupra hârtiei.

Un eveniment observat pe stradă, în cadrul unei plimbări, sau o situație anume…întâmplată aiurea…sau în orice alt context, mă trezesc în miez de noapte și mă așează la masa de lucru.

 

Atenție, vine o mărturisire !

Apropo…vă voi face o mărturisire! Cu ani în urmă țineam lângă patul meu pe o măsuță sau pe noptiera de la pat…o agendă, un caiet sau mai multe coli de hârtie și un obiect de scris…după caz…și noaptea când venea prietena mea ”Muza”… luam și scriam ceea ce îmi trecea prin cap așa întinsă, cu ochii închiși, fără să mă deranjez deloc.

Doar că Bunuțul (așa ÎL numesc eu pe Dumnezeu) a decis că nu așa este corect să acționez…și mi-a dat o informație la care eu nu am rămas indiferentă, având în vedere că îmi place să mă consider soldatul disciplinat al SĂU, care execută…nu discută, care face…nu se lenevește.

Citind cartea Conversații cu Dumnezeu al lui Neale Donald Walsch…la un moment dat privirea mi-a căzut pe o afirmație care m-a făcut să-mi schimb total modul de manifestare, atunci când mă vizitează ”Muza” pentru oricare dintre abilitățile mele.

În această carte scria așa: IDEILE SUNT SALUTUL LUI DUMNEZEU CĂTRE TINE. NU LĂSA NICI UNA SĂ SE PIARDĂ SAU SĂ SE RĂTĂCEASCĂ!!!

Din acel moment, indiferent la ce oră din zi sau noapte, sunt vizitată de Bunuțul care mă salută (fie că vine ”Muza” în poezie, proză sau artă, fie că mă sună un pacient care are o problemă de rezolvat), mă ridic din pat. Mă duc în locul în care pot realiza acea ”IDEE SAU SOLICITARE” și trec la treabă și nu mă opresc până nu termin ce am de făcut.

Și mai am un lucru foarte bine stabilit cu mine însămi: ”ORICE FAC, FIE CĂ SCRIU, FIE CĂ PICTEZ… NU REVIN A DOUA…A NOUA SAU ÎN ALT MOMENT CU ADĂUGIRI, SCHIMBĂRI SAU MODIFICĂRI A CEEA CE ESTE DEJA FĂCUT!” Da… pot eventual completa cu titlul pe care poate am omis să-l atribui acelei creații, pot face rama tabloului pe care l-am realizat, că poate fiind prea obosită nu am mai stat să o fac…însă absolut niciodată nu revin asupra formei inițiale…chiar dacă este greșit în ochii sau auzul celor din jur.

Voi și motiva această decizie a mea!

1. Păi dacă Bunuțul în momentul salutului Său, mi-a dat acea variantă, de ce să vin eu cu modificări ulterioare??? Deci dacă poate veți găsi lucruri care nu sunt așa cum ar cere nu știu ce cutumă regulă sau stil…acum știți de ce nu o voi modifica, indiferent cât de criticată voi fi.
2. Apoi mai am un lucru pe care mi-am promis că-l voi respecta indiferent cu cine intru în conflict!

Voi scrie , voi picta și manifesta fix așa cum voi dori eu…fără a ține cont de reguli, stiluri și cutume, deoarece nu văd de ce este obligatoriu să fiu încartiruită sau obligată să fac lucrurile așa cum le fac alți oameni de secole??? Iată îmi iau libertatea de a fi eu însămi…fără să cer voie de la nimeni. Când cineva va avea în fața sa orice lucru făcut de mine…să nu fie vreodată tentat să spună: Aaaa iată Neluța a împrumutat cutare sau cutare stil, sau Neluța seamănă cu…! NU sub nici o formă!!! Neluța va semăna doar cu ea însăși, se va manifesta doar așa cum va dori, și va creea cum îi va dicta propriile ei convingeri, propriile ei experiențe de viață, propria ei educație, multă sau puțină…și va trăi așa cum îi va face plăcere, evident asumndu-mi criticile, cârcotelile sau dezaprobările celor din jur!

Și tot scriind eu așa, am decis că a venit vremea să mă omagiez eu însămi pentru toate darurile și harurile primite de la Bunuțul cu atâta generozitate, astfel am trecut la înregistrarea volumului de poezie ” 60 de gânduri și trăiri în 60 de ani de amintiri”cu puțin timp înaintea împlinirii vârstei de 60 de ani.

Ei da și de această dată iar am comis-o și nu m-am mai dus la un studio de înregistrări pentru această carte. Pur și simplu l-am sunat pe bunul meu prieten și colaborator, Angelo Țuchiu care m-a susținut și mă susține în continuare cu tot ceea ce însemnă suport (tehnoredactare , grafică, pliante, roll up, cărți de vizită…etc.) și l-am rugat să-mi împrumute o cameră video cu care să fac aceste înregistrări.

Și iată-mă nopți întregi stând și înregistrând rând pe rând fiecare poezie.

În această poveste…există și un moment interesant. Poate pentru că a fost în voia Bunuțului să apară această carte…am înregistrat din prima lectură toate poeziile fără nici o bâlbă…cu o singură excepție…care era poezia ”Dorul”.

Înregistrasem toată noapte și mai era doar această poezie de înregistrat. Erau două opțiuni:

1. Să o înregistrez în acea noapte fără a ține cont de faptul că eram foarte obosită…

2.Sau să o las și să o înregistrez noaptea următoare (nu… nu puteam să înregistrez ziua, deoarece o aveam pe mama soacră la noi, era bolnavă și nu îi puteam interzice să se plimbe prin casă și să nu facă zgomot).

Deci am decis să termin treaba atunci!

Doar că oboseala și-a spus cuvântul și nu…nu am făcut o bâlbă, însă nu mi-a plăcut intonația și l-am rugat pe Angelo să corecteze el în acel loc unde am reluat textul.

Având în vedere că a ascultat majoritatea poeziilor și a constatat că nu fac bâlbe, la ultimele poezii nu s-a mai obosit să le asculte, le-a tăiat capetele să nu se mai audă clicul aparatul la deschidere și la închidere…și a purces la înregistrarea lor pe suport CD.

Ei și evident că nu a făcut una două de probă. A făcut 100 de bucăți să fie din belșug să ne ajungă la lansarea care urma să aibă loc. Doar că … am luat un CD și l-am ascultat în mașină…moment în care am înghețat când am auzit propria mea voce cum îl rugam pe Angelo să taie acea bucată.

Ce era de făcut??? Lansarea bătea la ușă…timp nu mai aveam…cu banii nu stăteam chiar pe roze…așa că am decis…că aceste CD vor pleca fix așa cum au ieșit…amintindu-mi că pe vremea când faceam colecție de timbre, vânam timbrele cu defecte…deoarece erau cele mai valoroase. Ei și de ce nu s-ar supune și CD-urile mele aceleiași reguli??? Așa că 100 de oameni au primit aceste CD cu ”defect”…

De ce am povestit această întâmplare??? Pentru cei care poate au crezut că nu am știut, sau pentru cei pe care i-am supărat că acel CD nu a fost perfect și pentru că doresc să-mi cer scuze celor care s-au supărat, să-i îmbrățișez pe cei care au înțeles că doar cine nu muncește nu greșește, și tuturor să le comunic…că vor avea șansa unică de a se lăuda cu faptul că au un CD defect făcut de o Fecioară atât de perfecționistă și tipicară precum sunt eu. Iată că nici eu nu sunt perfectă și nici nu vreau să fiu…vreau să fiu doar eu așa cum simt și cum vreau, chiar dacă uneori pot și eu greși.

Acest volum ”60 de gânduri și trăiri în 60 de ani de amintiri,, , este așa cum precizează și titlul un cumul de 60 de poezii… în care experiența vieții își spune cuvântul așa cum mă pricep eu mai bine.

Nu am pretenția că sunt perfecte, nu am pretenția că sunt poet…însă pot afirma cu toată sinceritate că am pus în aceste poezii tot sufletul meu, fără a fi părtinitoare, fără a fi o cârcotașă.

Pur și simplu,  observ și spun ce nu îmi place…sau ce simt, sau am trăit în anume perioade din viața mea.

Iată mă gândesc să vă dau câteva exemple, de cum sunt versurile mele, dacă îmi permiteți evident.

Un moment special, apar poemele ….

Prima poezie mi-a fost inspirată de fapte observate pe tot parcursul celor 40 de ani de muncă și mi-am luat libertatea de a o scrie, în speranța sinceră că oamenii vor înțelege și se vor bucura de tot ce le oferă viața, fără a-și schimonosi frumusețea interioară și de ce nu de a nu-și schimba caracterul după cum bate vântul.

––––––––

 

CONSTIPAT…

 

Privesc adeseori la oameni,

La mersul și la fața lor,

Și dintr-o dată mă cuprinde-ngrijorarea,

Că iată încă unu-i…”constipat„!

 

Stau și mă-ntreb atunci pe dată,

Ce oare el probabil a mâncat?

Dacă pe chip îi vezi durerea,

Sărman de el că este…”constipat„!

 

Văd câte unul care avansează

Pe-un post pe care el și l-a dorit,

Și nu știu cum se face frate,

Că dintr-o dată este…”constipat„!

 

N-ai să mai vezi, pe-al său chip vreodată,

Vre-un zâmbet sau un râs strident,

Oare nu vezi frate că îl doare,

Probabil că sa-nbolnăvit e…”constipat„!

 

Degeaba încerci să-i intri-n voie,

Nu vei putea oricât ai încerca,

E mult prea important acuma,

Probabil de-aia e și…”constipat„!

 

Merge pe stradă ca furtuna,

La nimeni nu privește el,

Cum să mai spună, sărut-mâna?

Că doare tare burta doar e…”constipat„!

 

Nici chiar soția sau copilul,

Nu-l poate scoate din ale lui,

E mult prea important acuma,

E grăbit rău că este…”constipat„!

 

Chiar la o comedie de îl duci,

E mult prea aferat sărmanul,

Cum să se bucure, să râdă,

N-ai înțeles că este…”constipat„?

 

Pe toți ar vrea să îi conducă.

Să le dea ordine la toți,

Că doar e șef ce mama naibi,

N-ai priceput că-i…”constipat„?

 

Stau și mă-ntreb acuma,

Cum de se-ntâmplă așa ceva?

În loc să fie vesel și ferice,

El este din ce în ce mai…”constipat„!

 

Și dintr-o data se întâmplă…

Că altul postul i l-a luat,

Și dintr-o dată ca prin farmec,

Își dă seama că nu mai este…”constipat„!

 

Dă fuga la părinți și frați,

Prieteni și vecini, colegi…

Uită să le ceară scuze,

Și dintr-o dată nu mai este…”constipat„!

 

Acum ar vrea să râdă, să se-amuze,

Să spună bancuri, să facă trăznăi,

Cu cei ce-i ocolea  atuncea,

Pe vremea când era doar…”constipat„!

 

11.12.2015

Ora 1,30 am.

Poezia care urmează am scris-o într-un moment când am realizat că …dar mai bine vă las să vă bucurați pur și simplu de ea.

După ce am scris-o, am postat-o pe conturile mele de Facebook, dimineața când fiica mea a deschis laptopul și a început să o citească… i-a spus soțului ei…foarte amuzată: ”Hei…ia te uită! Mama este îndrăgostită!!!”  Amuzamentul a durat doar până a terminat de citit… Strașnic îmi mai place să mă joc ca o Maimuță de foc ce mă respect!!!

 

Singură…

 

Singură, doar eu cu mine,

Aștept să vii, aștept să revii,

Mă doare chemarea, mă doare așteptarea,

Și gândul acesta că n-ai să mai vii.

 

Singură privesc astăzi marea,

Și răsăritul, ca în trecut,

Privesc la copii ce râd și se joacă,

Cu gândul departe, doar în trecut.

 

Singură urc astăzi un munte,

Și-mi vine a plânge fără motiv,

Nu ești cu mine ca în trecut,

Când noi visam atât de mult.

 

Singură conduc azi mașina,

Și îmi lipsește azi glasul tău,

Opresc și te caut doar cu privirea,

Sperând acum sincer, la un nou început.

 

Singură privind acum cerul,

Cu gândul aiurea, aștept să revii,

Dar tu tinerețe, ai plecat de la mine,

Ș-acum știu sigur, ca n-ai să mai vii.

 

Degeaba te caut,

Degeaba te strig,

Când doar ecoul îmi dă un răspuns!

 

26.09.2015

Ora 00,50

Această poezie a fost scrisă în primele 10 minute de când m-am întors de la un eveniment…

”OK„…

 

Am fost odată invitată,

La un eveniment în care să spun poezii,

Iar un critic mai zelos din sală,

Mi-a interzis să-l mai folosesc pe ”OK„!

Eu nu știu cu de vine asta,

Până la urmă tu de vrei,

Să-l folosești în a ta slovă,

Ce treabă au ei cu ”OK„???

Este un termen uzitat,

Și chiar mereu e agreeat,

De tineri sau bătrâni,

De oameni fără carte, sau intelectuali.

Eu cred că fiecare,

Din cei care crează uneori,

Că e poet sau prozator,

Doar el decide ce pune-n a sa slovă!

Chiar nu-nteleg de ce să vină,

Un critic sau un cârcotaș,

Să-ți spună el cum este bine,

În ceea ce tu ai creeat.

De vrea el ca să impună,

Cutume, reguli sau idei,

E liber și el să creeze,

Lucrări sau opere de soi.

E loc în lumea asta mare,

Pentru tot ce e frumos sau nu,

Unora le place arta,

Altora le place drama.

Unii sunt mai veseli,

Și mai optimiști,

Alții sunt mai triști,

Și mai pesimiști.

Unii vor să râdă,

Chiar de sufletul îi doare,

Alții se jelesc,

Chiar de au lumea la picioare.

”OK„ și care-i problema,

Dacă-l folosesc pe ”OK„???

Ete că încalc cutuma,

Nu vreau să fiu și eu ca ei!!!

Eu vreau să fac așa cum simt,

Nu am nevoie să cer voie,

Să scriu frumos sau chiar urât,

Voi face doar așa cum simt!!!

Nu mi-am propus să mă bat în idei,

Să mă cert sau să mă contrazic,

Nu îmi impune nimeni cum să scriu,

Și ce aș vrea eu ca să spun!

”OK„ de sunt capabili ei,

Să pună mâna pe condei,

Să-și vadă ei de drumul lor,

Iar eu să-mi văd, de a mea slova!!!

 

16.03.2016

Ora 6,00 am

 

Evenimentul ”Colectiv” m-a marcat profund și…am spus asta în scris așa cum fac de câte ori îmi place sau nu ceva…

 

16. Atât de tristă sunt…

 

Atât de tristă sunt în astă seară,

Atâția oameni au murit, pe rând,

Atâtea mame-și plâng copii,

Atâția oameni suferă cumplit!!!

Oare de ce a fost să fie,

Atâta, panică, durere, moarte???

De ce atâția tineri, au plecat în grabă???

De ce n-au stat să-și vadă de-a lor soartă???

Nu pot, nu vreau să înțeleg acuma,

De ce toate acestea s-au făcut???

De ce-au plecat copii noștrii-n grabă???

Iar mamele-au rămas cu un oftat!!!

Atâtea vise spulberate atuncia,

Atâtea vieți curmate crunt,

Atâtea lacrimi și durere,

Cum s-o mai iei acum de la-nceput???

Privesc în ochii acelor tineri,

Și mă întreb acum,

Câte vise și speranțe,

Au rămas doar la-nceput???

Apoi privesc la mame, tați, prieteni, cunoscuți,

Și iar mă-ntreb cu-ngrijorare,

Cum Doamne s-o mai iei de la început???

Cum să mai speri???

Cum să mai visezi???

Cum să mai vrei???

Doar așa fără de ei!!!

Mă doare sufletul în mine,

Și inima se-agită rău de tot,

Sunt mamă, sunt bunică și femeie,

Ce suferă cumplit la gândul,

Că fară ei “ COPII MEI”,

N-aș mai fi decât o adiere pe pamânt!!!

 

08.11.2015

Ora 12,30

 

Ei și ce…

 

Ce ai pierdut femeie?

Mă-ntreabă viața cu dispreț.

Mă uit în ochii ei zâmbind,

Și îi răspund  parcă oftând:

Nimic! Nu am pierdut NIMIC!

Cum n-ai pierdut nimic???

Am avut grijă să-ți fur copilăria,

Să nu poți să te bucuri,

Să nu poți să te joci!

Ei și ce… dacă ai furat-o???

Eu am avut grijă să rămân mereu copil,

Să ma bucur de fiece clipă,

Să mă joc când am chef… când doresc!

Am avut grijă să-ți fur sănătatea,

Încă de tânără te-am chinuit,

Și te-am ținut în pat când eu am vrut!

Ei și ce … dacă ai furat-o???

Eu nu mi-am pierdut nicicând speranța,

Și am trăit … și am iubit,

Chiar de uneori am suferit!

Am avut grijă să-ți fur tinerețea,

Să te îngraș și să-ți pun riduri,

Să fii urâtă și disprețuită!

Ei și ce… dacă ai furat-o???

Da am kilograme în plus,  însă-s  frumoasă,

Și da am riduri dar sunt înțeleaptă,

Și sunt iubită și apreciată!

Mă bucur de tot ce-i frumos,

Mă bucur de fiece clipă,

Mă bucur că exist și că mă bucur,

Mă bucur că pot să creez,

În loc să stau să mă lamentez!

Mă bucur să pot cânta, când vreau,

M-ascultă Universul și conștiința mea!

Mă bucur să dansez în ploaie,

Chiar de uneori genunchii se îndoaie!

Mă bucur să călătoresc când vreau,

Să cunosc oameni și locuri mereu!

Mă bucur pentru cea care sunt,

Nu regret nici un moment,

Și chiar de mâine de te vei ”fura”…

N-am nici o grijă, Dumnezeu va veghea,

Și de va crede că-i vremea să plec,

Mă bucur să-L întâlnesc!

Iar de EL va spune ca să mai stau,

Voi continua să mă bucur de viață,

Așa cum știu, așa cum vreau,

Să-ți fac în ciudă ție VIATĂ!

 

10.01.2017

0ra 3,30 am.

Fiind înregistrată imaginați-vă cum mă joc cu vocea…imitând ”viața” și apoi fiind eu… este un joc frumos pe care-l ador!

Am ales varianta audio deoarece oamenii nu mai au timp să citească, numai au timp de lectură, oricât de mult și-ar dori aceasta și… cum eu în timp ce pictez ”citesc,, o carte ascultând-o… m-am gândit că și voi veți putea astfel face două lucruri care vă fac plăcere în același timp.

 

Neluța, autor de cărți

Care sunt lucrările deja editate

Intuind probabil această întrebare v-am dat acest răspuns deja.

Ce nu am precizat anterior, este faptul că aceste cărți sunt făcute ca spun așa, în regie proprie, nu printr-o editură…nu cu colaborarea unei edituri care să se ocupe de tipărire, promovare și distribuire.

Pur și simplu așa am simțit și așa am acționat. Nu știu dacă la viitoarele volume voi face la fel…știu doar ce am făcut ieri…pentru mâine…mă las să curg frumos…și voi lua deciziile atunci când va veni vremea.

Ce aveți acum în lucru ?

Păi să vă spun drept…deja este gata scris…urmând să fie ori tipărit ori înregistrat primul volum dintr-o carte autobiografică. Și nu… nu m-am decis ce titlu îi voi da, având în vedere că am mai multe variante în vizor.

Îmi doresc să o lansez cât mai curând posibil deoarece și aceasta am scris-o în aceeași perioadă cu Inforenergetica…ca spun așa acesta fiind pilonul doi al site-ului meu. Mă veți întreba de ce este atât de important să lansez și acest volum.

Pentru că pe 13.07.2013 am scris o poveste care se numea: Tutunul și alcoolul … de ce… NU!!!, iar a doua zi am primit un mail în care un bărbat îmi mulțumea pentru articol, care recunoștea că este în pielea personajului din povestea mea (acesta fiind tatăl meu) și că și el face fix aceleași greșeli din poveste. Mi-a mărturisit că și dumnealui se comportă la fel cu copii și soția…însă citind articolul meu…a conștinentizat cât ră le face celor din familia sa, astfel și-a chemat soția și cei doi copii la o discuție, le-a cerut iertare și le-a promis că nu va mai repeta greșelile anterioare față de ei.

Domnule Bunescu realizați ce a fost atunci în sufletul meu??? Am pâns jumătate de zi cu suspine și m-am uitat către cer și i-am mulțumit Bunuțului pentru că mi-a îngăduit să scriu acel articol, dar mai ales pentru că acel articol a salvat patru vieți.

Stimate domn dacă prin ceea ce transmit eu în scrierile mele voi reuși să schimb viața doar acestor patru oameni … munca mea nu este în zadar, are un sens și are un rost…și merită efortul depus, timpul și energia consumate. Poate că dacă atunci, în copilăria mea, ar fi existat un astfel de articol care să-i sensibilizeze sufletul tatălui meu și astfel ar fi renunțat la cele două vicii, aș fi avut și eu copilărie, m-aș fi bucurat și eu de tot ceea ce se bucură orice copil când este mic.

Înțelegeți de ce îmi doresc să nu plec în alt plan până nu voi împărtăși semenilor mei din experiențele mele de viață, pentru că simt că simpla povestire a lor, va ajuta la conștientizarea greșelilor făcute de unele persoane și de ce nu chiar corectarea lor, ca în cazul menționat mai sus.

Tatăl, ajutând oamenii

 

Mi-e dor de tine tată

 

Mi-e dor de tine tată,

Mi-e dor să te mai văd,

Mi-e dor să te ascult,

Mi-e dor să îți vorbesc!

 

Tu ai plecat atuncea,

Atâta de grăbit,

Și mi-ai lăsat în suflet,

Un dor nemărginit!

 

Nu am avut răgazul,

Să-ți spun că te iubesc,

Nu am avut curajul,

Să-ți spun câte regret!

 

Tată, tu ai fost atuncea…

Atâta de sever,

Și m-ai bătut adesea,

Dar eu tot te iubesc!

 

Așa a fost să fie,

Probabil viața mea,

Să n-am copilarie,

Și nici o bucurie!

 

De mă întrebi acuma,

Tată, de te-am iertat,

O spun cu bucurie,

DA TATA te-am iertat!

 

Și datorită ție,

Sunt acum, cea care sunt,

Mi-ai dat și mie tată,

Din sufletul tău bun!

 

Păcat ca n-ai putut,

Tată, să ne iubești,

Să ne-nțelegi pe noi,

Să nu ne chinuiești!

 

De-atâta vreme tată,

De când tu ai plecat,

Și dacă aș fi vrut,

Tot nu te-aș fi uitat!

 

Și iară-ți spun acuma,

Tată că-mi este dor,

Să fii aici cu mine,

Să fii nemuritor!

 

03.04.2015

ora 3,00 am

 

 

 

 

Iată vă voi da un mic fragment din viitoarea carte autobiografică care mi-a bucurat sufletul la primirea acelui mail…:

…”Astazi, am sa-mi incep povestea, cu regretul ca nu am reusit sa ajut mult mai multi oameni, de nocivitatea acestor doua vicii.

 

Îmi aduc aminte cu durere, teamă și regret de tatăl meu. Da, așa este tatăl meu a avut aceste vicii care l-au distrus, care l-au băgat în mormânt, de care nu a reușit să scape până a murit la numai 56 de ani.

De cate ori văd în vreun context pe cineva bând sau fumând, îmi aduc aminte de copilaria mea alături de un tată bețiv, care fuma țigară de la țigară, care ne teroriza cu despotismul său și cu posesivitatea de care dădea dovadă.

Îmi aduc aminte de mirosul combinat al celor două vicii, care nu era nici pe departe unul plăcut, de degetele mâinii drepte, cel arătător și cel mijlociu, îngălbenite de atâta tutun, de cât de afumate erau zi de zi.

Îmi mai aduc aminte de nopțile nedormite de mine și de mama mea, de scandalurile nesfârșite din casa noastră, de uși trântite, geamuri sparte, vase pline cu mâncare zăcând împrăștiate prin curtea casei, după ce tata, ne făcea o demonstrație pe viu, că cine este șeful în acea casă.

Nu pot uita damigeana de 3 litri, pe care eram nevoită să o car zi de zi de acasă până la Marin Popa (vânzătorul de la depozitul de vin și țuică din capul străzii noastre), și de acolo înapoi, plină cu vin sau țuică pentru ca tatăl meu să-și satisfacă poftele zilnice.

Îmi mai aduc aminte, de vânătăile pe care și eu și mama le aveam aproape permanent, pe tot corpul, nu exista un loc preferat unde să ne lovească, ne lovea haotic, demonic, fără milă, fără discernământ, fără logică, după care adormea liniștit că și-a îndeplinit misiunea de bărbat în acea casă.

Și toate acestea pentru un singur motiv: tata la băutură devenea un om crud, nemilos, fără nici o judecată logica în ceea ce făcea.

De altfel pot spune cu mândrie, că tatăl meu era un om bun, și când spun bun, spun că acest om era în stare să sară în foc pentru aproapele său, că era capabil de mari sacrificii pentru cei din jur, că se lăsa pe el și  pe noi nemâncate, numai să dăruiască ultima jumatate de pâine care era în casă, cerșetorului care tocmai trecea pe stradă.

Că niciodată nu ar fi stat pe scaun în tramvai, fără să se ridice și să ofere scaunul său femeii însărcinate, bătrânei care tocmai a urcat în tramvai, bătrânelului care se sprijinea în bastonul său.

Că sărea în ajutorul vecinilor care munceau în curtea lor să-și mai construiscă câte ceva, iar tata se oferea să-i ajute, unde muncea pe brânci ca omul respectiv să se bucure de realizarea lui.

Că tot cartierul îl știa ca pe Nea Sandu, cum nu știti cine este Nea Sandu? Este electricianul cartierului, este omul care nu te lasă atunci când ai nevoie de o mână de ajutor.

Și tata, tata era un bărbat frumos, înalt, bine clădit, care niciodată nu a fost în pericol să fie un bărbat gras,  cu o frunte lată semn că era un om inteligent,  cu o fața rotundă, cu niște buze cărnoase frumos conturate, cu niște ochi superbi verzi și niște sprâncene stufoase, care spre bătrânete trebuiau tunse de stufoase ce erau.

De altfel tatăl meu era un om nemaipomenit din toate punctele de vedere, un om care în ciuda faptului ca nu avea multă școală, avea acel bun simt înăscut al țaranului român, care își știe și plusurile dar și minusurile, care știa să aleaga între bine și rău, care nu ar fi făcut nici un rău cu bună știință, care avea un umor înăscut pe care îl manifesta ori de cate ori conjunctura o cerea. Și avea un râs molipsitor, un râs care îți umplea sufletul cu bucurie. Ce păcat că râdea atât de rar. Și povestea o grămadă de lucruri, din copilaria lui, din tinerețea lui, lucruri care totdeauna păreu noi, datorită faptului că avea un har înăscut în a povesti. Daca nu ar fi avut aceste vicii și dacă conjunctura l-ar fi ajutat poate mai mult, ar fi fost un actor extraordinar.

Da… dar exista o condiție pentru toate acestea. Condiția de bază era să nu bea! Și cum el bea mai tot timpul, momentele când se manifestau toate aceste lucruri bune,  erau extrem de rare.

În toți cei 20 de ani, timp în care am stat în casa părintească, cred că degetele de la mâini îmi sunt suficiente, pentru a număra momentele plăcute petrecute alături de tatăl meu.

Și toate acestea din cauza acestor două vicii.

Parcă era teleghidat. Adormea beat, se trezea și spunea luând sticla cu țuică și bând de dimineață de la prima oră, “Păi ce să fac femeie, trebuie să beau o gură de ceva, să-mi treacă mahmureala, că știi tu… cui pe cui se scoate”, și astfel începeau majoritatea zilelor….”

Apoi nădăjduiesc să scot un nou volum de poezii și nu în ultimul rând mai am puțin și voi termina volumul doi din Inforenergetica,apoi voi continua cu atâtea volume câte vor fi necesare pentru ca oamenii să înțeleagă la ce și cum îi poate ajuta această cunoștere relativ nouă, dar cu beneficii maxime.

Doresc ca oamenii să fie informați, deoarece atunci când știi, când ai toate informațiile necesare evident că poți face alegerea corectă în rezolvarea anumitor probleme de sănătate sau viață.

Mai am în plan un volum de povești pentru copii, pe care îi iubesc din toată ființa mea, de aceea am și lansat proiectul Neluța Bunicuța, spune povești și poezii pentru copii, mămici, tătici și bunici.

 

Ce scriitori români preferați ?

Voi începe prin a vă povesti o întâmplare care mi-a marcat toată viața.

În clasa a cincea, profesoara de Limba română ne-a spus să ne cumpărăm cartea Nada Florilor, altfel ne va nota cu cea mai mică notă 1.

Evident că am mers acasă și i-am spus mamei și tatălui ce mi s-a cerut la școală. Moment în care amândoi au sărit ca arși că ce îmi trebuiesc mie romane, să pun mâna să învăț și să las romanele în pace, că nu alea îmi vor da să mănânc. Nu am știut să explic și astfel am mers la școală fără carte, moment în care am luat nota 1. Am mers acasă și i-am spus mamei că uite dacă nu ai vrut să-mi cumperi cartea… tovarășa mi-a dat nota 1… În loc să regrete pentru ce mi-a făcut, a luat o joardă și mi-a tras o mamă de bătaie pe care cu puțin efort mental o pot simți și acum. M-a durut atât de mult că nu m-a crezut, încât cu o forță de care nu mă credeam în stare, am luat-o de mână și realmente am târât-o până la școală care era pe strada paralelă cu strada noastra, foarte aproape, am dus-o în fața cancelariei și când tovarășa a ieșit am rugat-o să-i spună mamei de ce mi-a dat nota 1. Aceasta a repetat ceea ce eu le spusesem părinților mei care nu mă crezuseră, m-am uitat lung în ochii mamei mele, i-am dat drumul la mână și am fugit acasă unde m-am pus pe plâns.

Mama a murit în 2009 și nu a găsit niciodată de cuviință să se scuze că nu mi-a cumpărat cartea și că m-a bătut atât de rău, astfel încât preț de vreo săptămână am plimbat urmele joardei pe corpul meu. Însă începând chiar de a doua zi m-am  trezit că mama îmi cumpăra cărți la metru cub. Cum așa??? Foarte simplu!!! Așa cum vă spuneam în episodul trecut, mama lucra la Întreprinderea de țesătorie Dacia ca țesătoare. Acolo sindicatul întreprinderii hotărâse să aducă pentru salariați cărți pentru alfabetizarea celor care nu aveau școală sau aveau prea puține studii. Astfel mama s-a dus la președinta de sindicat și plângând a rugat-o să-i aleagă ea ce cărți crede că mi-ar trebui mie pentru clasa a cincea…și tot așa până în clasa a opta, dar neapărat să-i caute cartea aia Nada Florilor pentru care fiica ei luase o nota proastă.

Nu!!! Stați liniștiți că nu mama mi-a povestit acest lucru, deoarece era suficient de orgolioasă ca să nu recunoască că a greșit în fața copilului, am aflat de la o prietenă de-a ei care venind într-o zi în vizită la noi s-a apucat să-i povestească tatălui meu cum a văzut-o pe mama mea la sindicat, plângând și cerând ajutorul președintei pentru achiziționarea de cărți pentru mine. Cred că mama nu a știut niciodată că am auzit această povestire, pentru că nu am reluat niciodată acest subiect.

De ce v-am povestit această întâmplare??? Pentru că în afară de cărțile pe care mi le cumpăra mama în rate de la serviciu, eu toată viața am cumpărat cărți, de teama ca fiica mea să nu care cumva să pațească ceva similar. Acum ea este plecată din țară iar eu încă mai cumpăr cărți, cu toate că nu mai am loc să le depozitez…și pe unele le-am dăruit, pe altele le-am ambalat frumos în cutii și le-am urcat în podul case, pentru a face loc altor și altor volume.

Ce scriitori români prefer…, stau și mă întreb dacă este vreunul pe care nu-l iubesc din tot sufletul, mai ales că iubesc tot ce înseamnă România.

Însă dacă ar fi să aleg pe cei pe care îi iubesc și i-am citit mai mult, aș începe evident cu Mihail Sadoveanu și cu Nada Florilor, mai ales că la prima ”livrare” de cărți mama a venit cu majoritatea volumelor scrise de Sadoveanu, pe care normal că le păstrez ca pe ceva sfânt, intangibil.

Apoi Ion Creangă pe care-l ador și din care am încă pasaje întregi în minte.

Nu-l pot uita pe Petre Ispirescu, Barbu Delavrancea, Camil Petrescu,Octavian Goga. Rodica Ojog Brașoveanu și mulți alții!

Ca poeți evident că voi începe cu Mihai Eminescu ale cărui volume le am în mai multe ediții apărute înainte de 1989 dar și după.

Apoi într-o ordine aleatorie Vasile Alecsandri, Tudor Arghezi cu Zdreanță al lui, care mă ajută să șterg o lacrimă de pe obrazul unui copil supărat, Nicolae Labiș cu Moartea căprioarei care și acum îmi stoarce râuri de lacrimi de câte ori citesc sau ascult această poezie, George Coșbuc cu Mama …și altele care mă impresionează permanent, ,Nichita Stănescu,Ana Blandiana,George Bacovia, care îmi strivește și acum sufletul cu plumbul din poeziile sale, Ion Minulescu…care m-a însoțit când eram îndrăgostită,Elena Farago…ale cărei poezii le recit și acum copiilor pe care-i întâlnesc în drumurile mele, George Topârceanu cu greierașul său adorabil… și mulți alții.

 

Sadoveanu, unul dintre scriitorii preferați de Neluța

 

Ce scriitori străini preferați ?

Cartea care m-a marcat profund a fost Singur pe lume de Hector Malot, apoi în diverse etape ale vieții am citit rând pe rând…Mark Twain,Dostoievski. Charles Dickens. Edgar Allan Poe. Rainer Maria Rilke., Alexandre Dumas… și Alexandre Dumas fiul, Agatha Christie, Emily Bronte,Victor Hugo,Émile Zola, Pablo Naruda, Serghei Esenin și mulți alții care m-au bucurat s-au m-au întristat, care mi-au fost model sau care pur și simplu m-au însoțit în drumurile prin viață.

Un lucru doresc să precizez! Îi admir și îi apreciez din tot sufletul pe fiecare însă nu doresc ca modul meu de a scrie să semene cu nici unul, deoarece fiecare este unic, fiecare are propria lui poveste care așteaptă să fie scrisă. De aceea nu doresc să mă încadrez vreunui stil anume. Nu afirm că este un lucru rău, Ferească Dumnezeu, însă unde ne mai este unicitatea dacă alegem să semănăm cu cei de dinaintea noastră???

Chiar dacă unii din motive știute de ei (aici mă încadrez și eu) nu au putut să facă o facultate, nu înseamnă că nu pot exprima și ei lucruri despre lume și viață în scris sau în orice alt mod plastic ales de ei.

Cunosc oameni fără studii, care povestesc lucruri atât de interesante, cu atâta umor, cu atâta esență, că nu-mi vine să plec de lângă ei cu orele.

Chiar discutam cu unul dintre aceste persoane, întrebându-l de ce nu scrie tot ceea ce știe… știți ce mi-a raspuns??? ”Apoi doamna Neluța îs oameni dăștepți și cu carte care de aia îs plătiți să facă, apoi cine credeți că ar avea timp să asculte un analfabet ca mine care abia de știu bine să scriu lucruri simple și să mă semnez.???” M-a uimit total, deoarece dacă ar fi scris toate câte știa …ar fi putut rivaliza cu mulți titrați care nu-și mai încap în piele de atâtea orgolii și ifose, însă transmit…nimic…nu emoții, nu lucruri de care oamenii să se folosească…nu coadă…nu cap. L-am rugat să-mi permită să notez câteva lucruri și să mă lase să le folosesc atunci când scriu. În marea sa modestie mi-a răspuns că ”dacă eu oi crede că îs bune de ceva să le folosesc, dar să nu spun că le știu de la dânsul, apoi să nu se facă de râs prin sat”.

Mă voi gândi în viitor dacă voi folosi acele notițe în viitoarele mele cărți.

 

Singur pe lume, de Hector Malot… Un volum care a avut un puternic impact asupra Neluței la începutul drumului fascinant prin lumea cărților de autori străini..

 

 

 

Ce rol au cărțile sonore , citite pentru oamenii din jurul dv ?

 

În toată perioada de când mă mișc prin lumea aceasta puțin diferită de marea majoritate a oamenilor, am observat că oamenii își doresc cartea doar ca pe un trofeu pe care-l pui în bibliotecă și te lauzi că ai autograf pe el…uitând ce este esențial: ”Să citești ceea ce a scris acel om, acolo între coperțile acelei cărți, motivând lipsa timpului sau și mai interesant motivând că ai nevoie să te pregătești pentru a citi acea carte!”.

Cum de vine asta ” să te pregătești să citești o carte???” adică cam ce ar trebui să faci??? Un duș…sau poate să schimbi lenjeria de pat…sau să faci curățenie în bucătărie…sau balcon…ha ha mereu m-a amuzat acest răspuns de care m-am lovit de prea multe ori!

Fraților nu este nevoie decât să vă asezați confortabil în fotoliu sau în pat, să luați cartea în mână și să citiți…punct!!! Nimic altceva. Dacă îți place o termini…dacă nu-ți place o pui ori înapoi în bibliotecă sau direct la coșul de gunoi…să nu te mai încurci de ea prin casă. Lucrurile sunt simple, noi le complicăm!!!

Atunci am stat și m-am gândit cum funcționez eu???  De când mă știu (excepție făcând perioada copilăriei când aveam un radio București 500, la care doar tata avea acces)  orice fac…că scriu, pictez, croșetez, gătesc sau fac curat…prin casă sau mașină…călătoresc sute de kilometri …ascult orice!!! Muzică, o carte electronică bună, o piesă de teatru…orice îmi face plăcere în acel moment.

Astfel am spus de ce nu ar funcționa și alți oameni cam pe același principiu și nu ar câștiga timp făcând două lucruri în același moment.

Așa am ales varianta audio a cărților mele.

Timpul îmi va demonstra dacă am sau nu dreptate.

 

Aveți o întrebare la care doreați să răspundeți în calitate de scriitor ? formulați și răspundeți..

Asta este întrebarea capcană pe care mi-o adresați mereu…sperând probabil să mă puneți în dificultate.

Nădăjduiesc că și acum voi trece examenul…pentru că așa cum spunea un bun prieten referindu-se la faptul că ori de căte ori sunt invitată să-mi expun propriile opinii pe unul sau mai multe subiecte…mă vede fără notițe…fără tabletă sau alt mod de a mă ajuta în expunerea mea, mereu mă onorează cu afirmația: ”Neluța nu știu cum însă tu ai mereu cuvintele la tine”! Deci haide-ți să vedem dacă ne descurcăm și acum!

Păi cred că întrebarea pe care mai mulți cititori o au în acest moment pe buze și care firesc se află și pe buzele mele este:

”Cum v-ați organizat distribuția cărților, tablourilor și creațiilor dumneavoastră???

Având în vedere că nu am colaborat cu nici o editură, am fost nevoită să mă descurc singură dar și cu ajutorul prietenilor mei.

De aceea am ales să mă promovez în mediul online…

Este cel mai direct mod de ați face promovare.

Da este foarte adevărat că în condițiile în care ești o ilustră necunoscută, de care oamenii încă nu au aflat prea multe lucruri…este destul de greu să te promovezi.

Este tot atât de adevărat că timpul de promovare pentru o persoană necunoscută este dublu sau triplu față de o persoană care este promovată pe canale multimedia TV, ziare, reviste…etc.

Ei nu-i nici o problemă…eu nu mă grăbesc nicăieri..așa că o iau pas cu pas…și când va veni vremea…voi fi cunoscută de atâția oameni de câți știe Bunuțul că este scris în cartea vieții mele să mă cunoască și să mă aprecieze sau nu…după caz.

Apropo de faptul că nu mă grăbesc nicăieri…încă! Înaintea operației pe inimă am avut o conversație cu Bunuțul pe care am redat-o în cartea mea Inforenergetica…iată cam ce discutam eu atunci în 2011 cu EL:

…”Și acum îmi voi permite să vă fac o mărturisire sinceră! Înainte de a intra în sala de operație, mi-am permis o discuție liberă cu Bunuțul. Atunci i-am spus cam așa: “Doamne dacă acum, când voi intra în sala de operații, vei decide că vrei să mă iei, nu am niciun regret! Știu că am făcut tot ceea ce am știut eu mai bine pe acest Pământ, și nu îmi este frică de moarte! Știu că acolo te voi întâlni pe Tine și de aceea nu am a mă teme!

Însă, dacă nu mă vei lua, am o mare rugăminte la Tine! Te rog să îmi permiți să trăiesc 102 ani, când doresc să ne întâlnim din nou și să avem o renegociere, unde nădăjduiesc să-mi mai dai 1 – 2 ani de odihnă, înaintea plecării pe drumul de întoarcere acasă.

Te rog acest lucru, pentru că știu Doamne că m-am copt, am acumulat, am învățat și m-am perfecționat în multe domenii. Tu mi-ai dăruit TALANTUL, iar eu am avut grijă să-l înmulțesc cum se cuvine, astfel încât să am din belșug a dărui și altora mai puțin norocoși.

Acum mă simt pregătită să împărtășesc din preaplinul sufletului meu, tot ceea ce am primit în dar de la Tine. Îți mulțumesc Doamne și știu că așa va fi precum ți-am cerut!„

De atunci au trecut aproape 4 ani,(7 ani anul acest 2018) timp în care i-am simțit prezența permanent, dar mai ales am fost impresionată de dragostea cu care mă înconjoară și îmi deschide uși la care nu mă gândeam că se vor mai deschide vreodată pentru mine. ”…

Făceam această mărturisire unei paciente mai tinerele care după ce am terminat m-a întrebat foarte curioasă: Doamna Neluța… și v-a răspuns???… am zâmbit și am întrebat-o cu toate că știam deja răspunsul: Tu ce crezi scumpo că mi-a răspuns??? S-a uitat la mine mirată și mi-a spus că nu-și dă seama de răspuns. Am tăcut căteva secunde…am privit-o în ochi dezamagită că nu a observat răspunsul clar și răspicat al Bunuțului și am continuat spunându-i că cel mai bun răspuns este că…stau cu ea de vorbă… deoarece dacă nu era de acord… mă lua atunci pe data de 22 iulie 2011…însă nu a fîcut-o, cum nu o va face mulți ani de acum înainte.

Deci revenind la întrebarea pe care mi-o doream…voi ajunge la timpul și mometul bine stabilit de Bunuțul care are pentru fiecare o rezolvare…are pentru toți o alinare dar mai ales are acea IUBIRE IMENSĂ cu care ne înconjoară pe toți cu o condiție esențială: Să-L chemi în viața ta, să-I spui ce îți dorești și atunci:

…”Amână zi după zi,

Tot ce-și doresc să facă,

Și se trezesc buimaci în altă zi,

Că le-a trecut viața-ntreagă!

 

Degeaba încep să-njure și să țipe,

Și să găsească mereu vinovați,

Doar ei au fost cei care,

Au amânat neîncetat!!!

 

Nici lacrimi, nici vorbe,

Nu-i mai ajută acum deloc,

S-aducă în ”ACUM„ un trecut,

Pe care și l-au refuzat mereu!

 

Și totuși speranțe există,

De vrei și tu poți să-ți repari,

Greșeala făcută-n tinerețe,

Important este ”CA TU SĂ VREI!„

 

Să vrei acum să visezi,

Să vrei acum să mai speri

Ș-apoi să te apuci…treptat,

Câte un pas tu ca să faci!!!

 

Nu te grăbi chiar de-i târziu,

Bunuțu-i cu tine ”NU TE OPRI!„,

Doar să te vadă că și tu vrei,

Să speri și să faci ce ți-ai dorit!

 

O ceată de Îngeri vor fi doar cu tine,

Către-al tău țel te vor zori,

Nici nu contează cât vor munci,

Dorința ta se va împlini!!!

 

Deci omule acum te rog,

Trezește-te că nu-i târziu,

La orice vârstă tu vei fi,

Vei face tot ce ți-ai dorit!!!”

 

03.01.2016

Ora 4,00 am

 

Acum, despre cititorii mei din familie…

 

Care este cel mai bun cititor al dv ? cum sunt privite în familie cărțile dv de către soț? Dar de către fata dv?

 

Da frumoasă întrebare!

Cel mai fidel ”ascultător” (deoarece este primul căruia îi citesc tot ce scriu) dar și cel mai sever critic al meu, este soțul meu.

El este cel care mă ascultă, mă sfătuiește dacă ceva nu i se pare ok…el este cel care îmi șterge lacrimile atunci când eu sunt emoționată (și crede-ți-mă că de câte ori povestesc diverse lucruri care m-au marcat în viață …plâng) și plâng atunci când îi citesc ce am scris, tot el este cel care atunci când știe că am un eveniment la care ar trebui să fiu prezentă și din diverse motive aș dori să nu mă duc…mă gonește concret…să merg…să spun, să împărtășesc opiniile personale cu oamenii… să fiu acolo împreună cu oamenii dragi mie.

Fiica mea mă admiră enorm…însă o face într-un mod elegant, iar dacă mă vede că mă îndoiesc cumva de mine…mă trezește la realitate încurajându-mă , susținându-mă mereu în tot ce fac.

Chiar dacă acum este departe cu familia ei…este continuu cu mine…mă susține și mă încurajează mereu.

Minunatul meu ginere este iar unul dintre oamenii dragi mie care crede în mine și mă încurajează mereu.

Prietenul și colaboratorul meu de bază Angelo…este printre primii care îmi ascultă sau îmi citește cărțile și de câte ori mă vede că parcă nu am curajul necesar să merg mai departe…mă susține și mă încurajează mereu, pur și simplu are încredere în mine!

Aceștia sunt doar câțiva dintre cei care mă susțin, mă sprijină și mă încurajează permanent.

 

Ce vă doriți sa scriitor în anul acesta ?

 

În primul rînd îmi doresc să scot primul volum dintr-o serie întreagă autobiografică.

Apoi vreau să mă mobilizez și să scriu acel volum de povești pentru copii, pe care apoi să-l urc pe canalul meu you tube Neluța Bunicuța https://www.youtube.com/channel/UCJfb0PY9-Xe8ESDyv7mt6ig unde nădăjduiesc să scriu povești fără evenimente triste care să indispună copii, care să nu sufere când citesc sau ascultă o poveste.

În rest voi mai vedea…pentru că în condițiile în care ai mai multe proiecte în derulare este greu să-ți faci planuri pe termene lungi, neștiind ce oferte și oportunități apar pe unul sau altul dintre proiecte…și atunci se schimbă total datele problemei, deci mă voi mobiliza să fac tot ce depinde de mine să dau mereu în oricare din domeniile în care mă manifest, varianta mea cea mai bună din momentul respectiv. Le voi lua pas cu pas…și voi vedea unde voi ajunge.

 

O urare pentru dumneavoastră de la Neluța

Ce urați cititorilor dv fideli, ori ocazionali?

În primul rând le recomand din tot sufletul să dea o șansă oricărei persoane care dăruiește din prea plinul sufletului său, indiferent în ce domeniu, scris, arte vizuale (pictură- cu toate ramurile ce decurg din ea), teatru, film, chiar dacă acele persoane sunt la început de drum, chiar dacă sunt tineri sau trecuți de prima tinerețe, chiar dacă nu-i cunosc deloc și încă nu au auzit nimic despre ei.

Veți fi surprinși câte surprize plăcute veți avea! Nu există o vârstă la care să creezi, nu există o vârstă la care să te afirmi, nu există o vârstă la care să faci lucruri. Faci atunci când ești pregătit și vrei să dăruiești.

Apoi îi rog să revină la lectură, indiferent că este tipărită sau audio…indiferent că este un autor cunoscut sau un necunoscut.

Citiți dragii mei…de acolo vă puteți lua informații, de acolo vă puteți inspira, de acolo vă puteți lua răspunsurile la întrebările care vă macină uneori.

Marele filozof german Immanuel Kant afirma că „Un popor fără cultură e un popor ușor de manipulat”.

Eu mi-aș asuma și constatarea tristă de altfel că: ”Un popor fără cultură, fără modele, fără speranța în frumos, este un popor care va dispărea treptat fiind asimilat de alții care au nevoie de spațiu de manifestare. Mă uit în jurul meu și observ doar nonmodele pe toate canalele de TV, merg la teatre și constat că majoritatea pieselor puse în scenă sunt scriitor străini, cu câteva excepții demne de apreciere și laudă în film se întamplă la fel.

Sunt absolut convinsă că avem dramaturgi foarte buni care ne-ar putea oferi piese de teatru sau scenarii de film absolut fabuloase…însă nu-i ascultă nimeni…nu-i ia nimeni în seamă.

La fel de convinsă sunt că avem actori tineri de excepție care ar putea oricând să formeze o nouă generație de aur, cărora nu li se dă nici o șansă…și sunt nevoiți să se manifeste prin cafenele sau alte spații non convenționale.

Iar dacă veți simți nevoia sau curiozitatea de a mă cunoaște…sunt aici dragii mei…trăiesc, creez și mă bucur de viață din toată ființa mea, sunt la un clik distanță sau la un numar de telefon distanță să ne cunoaștem și să împărtășim lucruri care ne vor bucura sufletele tuturor.

Să ne auzim și să ne regăsim sănătoși la episodul următor!

 

Aristotel Bunescu, președinte al Departamentului Critică și Istoria Artei al Uniunii Artiștilor Plastici UAP www.uniuneaartistilorplastici.ro, purtător de cuvânt la Asociația Artiștilor Plastici București 

 

Dacă tot este să valorificăm spațiul virtual, iată și ce a realizat invitata noastră în materie de arte vizuale…

De la rândurile scrise în cărți, articole și postări pe internet facem un salt în lumea artelor vizuale. Nenuța la … șevalet

CV

Artă aplicată, autor Neluța

1. Expoziție de debut – Culoare, gând și cuvânt – eveniment unde am avut și lansarea cărții Inforenergetica din suflet pentru suflete – Cum să-ți vindeci trupul emoțiile și relațiile – Asociația Artiștilor plastici  din București 6 – 31 mai 2015
2. Expoziție personală – Culoare, gând și cuvânt (am lansat cartea )– Sala Dalles 1- 20 iunie 2015
3. Expoziție de grup – Concurs de Pictură Marină – Sala Herăstrău din parte Ligii Navale Române 1- 25 august 2016 – Premiul trei pentru lucrarea Titanic – Marină – Diplomă premiul III
4. Expoziție personală – Acorduri Cromatice – Sala ARTUT 9 dec.2016 – 31 ianuarie 2017 – diplomă participare
5. Expoziție concurs – Vox Maris la Atheneul Român – 30 decembrie 2016 – Premiul 2 – Enescu și marea!!! Diplomă premiul II
6. Centrul Cultural Eminescu 25 ianuarie 2017 – 30 martie 2017 Odă lui Eminescu
7. Expoziție Colectivă – Arta de a fura timpului o clipă – Galeria Romană 21 – 27 ianuarie 2017
8. Expoziție colectivă – Eveniment caritabil – Din inimă de copil – Galeria Labirint 28 ianuarie – 11 februarie 2017
9. Expoziție colectivă la Romexpo – 11 – 12.03.2017
10. Expoziție colectivă Manifest cultural – 18.02. – 17.03.017- Galeria Artut – Diplomă participare
11. Expoziție caritabilă cu vânzare organizat de Events „ Donează zâmbete și viață”26 martie 2017 Palatul Universul – Centrul Kryia

12.Expoziția colectivă din cadrul Galeriei ARTUT – Fețele Câmpiei – De la arhaic la tehnologie 27 martie – 27 aprilie 2017

 13.Expoziția”Salonul de Primăvară al Artei Naive Ediția a   – XXVI-a Bacău.

14. Expoziție colectivă la Asociația Artiștilor Plastici din București – Salonul de primăvară 06 – 20 aprilie 2017

15. Expoziție colectivă la Drobeta Turnu Severin pe 3 – 4 iunie 2017

16. Festivalul de Artă Naivă de la Katovice Polonia din 9 iunie – 18 august 2017

17. Expoziție colectivă Casa Schiller 6 – 20 iulie 2017

18. Târgul de Artă populară de la Râmnicu Vâlcea 29 – 30 iulie 2017

19. Expoziție colectivă Liga Navală Română în Parcul Herăstrău 16.08.2017 – Premiul 1 pentru lucrarea ”Furtuna”

20.Expoziție colectivă Liga Navală Română la Palatul Parlamentului 27.08.2017- Diplomă de excelență

21. Expoziție colectivă la Centrul Militar Sala Rondă, Cromatica de Vară 16 – 28 august 2017

22. Expoziție personală în cadrul evenimentului Sărbătorind Limba Română de la Moneasa 31 august 2017

23. Expoziție colectivă Trăiri Cromatice la Sala Brâncuși din Palatul Parlamentului 07 – 30 septembrie 2017.

24. Expoziție colectivă Artă și cafea la Cafeneaua Gloria Jean’s 19 septembrie – 10 octombrie 2017

25.Expoziție personală în cadrul unei expoziții colective la Palatul Brătianu 17 – 31 octombrie 2017

26. Expoziție personală 16 – 20 februarie 2018 la Restaurantul Mara, în cadrul unui eveniment privat.

 

ISNeluta este numele meu de artist plastic.

Înainte de căsătorie mă numeam Istudor și astfel am decis să folosesc inițialele numelor mele de familie și de botez.

Neluța Bucucuța vă promite și alte episoade. Sănătate tuturor!

 

Publicitate