Revelația deceniului 2 – GALERIA ELITE PROF ART

 

Multe au fost bucuriile și decepțiile acestui deceniu cu numărul doi, din actualul secol, dar dintre toate satisfacțiile, va rog să îmi dați voie să remarc prestația Galeriei de artă Elite Prof Art.

d

Vă invităm la artă de calitate …

Voi încerca, în următoarele rânduri, să argumentez.

Pornită la drum în anul de grație 2011 – când au trecut atâția ani ? – galeria coordonată de Mihaela și Adrian Pandelescu a crescut, s-a diversificat, ajungând acum la o prestație de înalt nivel, pentru toate serviciile oferite artiștilor, dar și celor care palpită pentru artele vizuale, în general.

Într-o perioadă dramatică pentru artiști, când fostele galerii de stat au fost transformate în bănci, magazine, ca să ne oprim la domeniile onorabile, spațiile private au încercat, pe cont propriu, să ofere, cu mare generozitate, găzduire, consultanță și multă încredere. Dintre puținele care au reușit cu adevărat, este Galeria Elite Prof Art.

2018, Anul European al Patrimoniului Cultural, a debutat în forță la această oază de cultură prin numeroase expoziții personale și colective, cursuri, servicii pentru artiști.

Vineri seara am avut onoarea să particip la deschiderea unei noi colective cu titlul  „Paintings for sale” de la la Crowne Plaza Hotel, Bd.Poligrafiei nr.1, București.

Sunt prezentate 45 de lucrări de valoare în care expun Mihaela Sosea, Ofelia Hutul, Iasi, Viorica Toporas, Iasi, Florenta Ionescu, Iasi, Adriana Botezatu, Iasi, Silvia Anton, Iasi, Sorina Pacuraru, George Daniel Tudorache, Norica Vesca Popescu, Alina Cozma, Rm.Valcea, Aura Rodica Parvu – pictura pe sticla si mozaic, Andreea-Maria Stefanescu, Ioana Teodorescu, Rodica Scarlat, Aurora Trifa, Cristina Anghelescu, Ana Marilena Suciu, Alba Iulia – icoane.

Cum să surprinzi oare atâtea destine și opere, în doar câteva rânduri. Iată cu adevărat o provocare pe care trebuie să o înfruntăm cu bărbăție.

Vom alege criteriul alfabetic pentru a reduce, pe cât posibil, comentariile cârcotașilor.

O expoziție se poate decodifica în trei registre: vizual, simbolic și misterios.  În primul domeniu, observăm diverse tehnici, dimensiuni, experiențe de viață – unii debutează, alții sunt profesori consacrați. La nivel simbolic, multe pedalează pe semnele regenerării naturii, iar la mister… este apropierea de cea mai importantă sărbătoare a creștinătății.

Cristina Anghelescu ne propune câteva tablouri din care am remarcat ,,Sufletele pereche,,. Cu toții am fost suflete pereche într-o seară memorabilă, desfășurată sub semnul artei de calitate și prieteniei.

Alina Cozma a venit de la Râmnicu Vâlcea să ne demonstreze, cu grație, că după o meserie foarte onorabilă în domeniul economic, se poate face mai mult pentru omenire. Din anul 2013 a început să picteze și o face cu multă pricepere. Unele dintre tablourile sale au ajuns la o galerie din Londra, unde lumea a rămas cu gura căscată și au început să curgă comenzile…Mai precizăm că cele două fete ale sale, Clara și Karina din clasa a 4-a și a 2-a, pictează cot la cot cu mami, asta ducă ce au fost și ele vrăjite de universul culorilor însoțind mereu la expoziții, în țară și străinătate, pe cea care a dat naștere la doi îngerași.

Sorina Păcuraru prin lucrarea sa ,, Omul universal,, atrage atenția că civilizația ecranelor este foarte periculoasă, iar noi avem la îndemână paleta de culori – toate aceste simboluri sunt prezente pe o palmă delicată  – pentru a ne salva de la transformarea în neoameni.

Un caz aparte în expoziție este prezența Aurei Pârvu, cea care ne oferă pictură pe sticlă și mozaic. Mi-a mărturisit că se lucrează mult mai greu în comparație cu pictura pe care o practică adeseori cu satisfacție maximă.

Urmează profesorul de arte plastice Norica Vesca Popescu. Cea care a semnat costumele și decorurile pentru numeroase filme, lucrări de pictură murală ori s-a remarcat și în design vestimentar, a venit la vernisaj cu multă încredere știind valoarea picturii sale. Tabloul intitulat ,,Dans,, nu a fost întâmplător plasat de organizatori în altă sală, deoarece el se susține singur prin marea dezinvoltură degajată nu numai de autor, dar și de personajul său – o superbă dansatoare în roșu spectaculos. Am primit cu toții și invitația de a participa la următoarea sa expoziție personală. Ce bine !

Marea surpriză a expoziției poate să fie considerată prestația doamnei Rodica Scarlat. Aflată la debut, a reușit să atragă atenția încă de la început. Rememorez aici, pentru cititori, impresia unui vizitator:,, Expoziție superbă din care eu am remarcat pe Rodica Scarlat,, Pentru autenticitate, așa e frumos, să folosim dovezile – numele celui care a rostit aceste cuvinte este Camelia Anton.

Am remarcat că galeria oferă un cadru fertil pentru toate categoriile de artiști: cursuri pentru începători susținute cu competență de Petre -Emanuel Ghergu, pot expune aici debutanți, consacrați, profesori, până la monștii sacrii ai culorilor. Aici au avut tablouri legendarul Traian Brădean, memorabilul prieten Ion Lazăr – de care îmi este dor în fiecare zi – teribilul Aurel Nedel și mulți alții trecuți în altă lume…

Am avut șansa să vorbesc în dimineața zilei în care a avut loc vernisajul cu doamna Scarlat și am aflat multe lucruri minunate despre familia sa superbă…. În plus și pictura…

 Andreea Maria Ștefănescu, cea care se poate exprima în mai multe domenii ale artelor vizuale, ne reține atenția cu o lucrare de mari dimensiuni, ca o tornadă văzută de sus, ce aspiră totul în jurul său. O mare forță sugestivă !

Ana Marilena Suciu. Dacă era să fie după mine, prima era AMS. Asta pentru a venit în expoziție cu niște piese foarte ,,grele,, Câteva icoane adevărate executate în mare stil. Dacă era să fie după valoarea de piață, cred că tot cu AMS începeam. Are prețurile cele mai mari din expoziție și pe bună dreptate. Acum, în prejma sărbătorii de Paște se pune o întrebare legitimă. Ce facem în fața unei asemenea lucrări? O admirăm ? Ne închinăm ?

Urmează Mihaela Sosea. Ne este propus un nud îndrăzneț, care face foarte bine după atâtea flori, peisaje și naturi moarte. Tot MS ne oferă imaginea unei case de mici dimensiuni care ne cucerește prin atmosferă.

Ioana Teodorescu face o notă aparte cu lucrarea ,,Sugar Experiment,, o viziune modernă de bună calitate asupra realității.

Între atâtea grații, o prezență masculină de forță. Forte tânărul George Daniel Tudorache. El ne-a cucerit nu numai prin prezența sa foarte ,, picturală,, dar și prin câteva tablouri reușite. Mă refer la cele cu flori de care ne-a fost atâta dor, mai ales în recentele zile friguroase.

Tot la capitolul spiritualitate, dar de inspirație catolică … Aurora Trifa. Îi mulțumim pentru participare și sensibilitate.

 

Urmează selecta divizie din Iași alcătuită din: Ofelia Hutul, Viorica Toporas, Florenta Ionescu, Adriana Botezatu și Silvia Anton. Din păcate, nu au putut participa la vernisaj, dar am simțit puternic marca lor particulară.  Silvia Anton ne-a cucerit definitiv cu autoportretul cu salbă în care face semnul victoriei cu două pensule. Cu adevărat victorie! La rândul său, Viorica Toporaș, om de radio de mare forță, a făcut atâtea emisiuni culturale cu pictorii încât a fost cucerită definitiv de atracția irezistibilă a cromaticii și a decis să încerce singură frumoasa muncă din fața șevaletului. Rezultatul este surprinzător pentru un gazetar și păpușar care se apucă de artele vizuale, iar castelanele sale cu aripi și pene nu pot să fie uitate ușor.

Ofelia Hutul rememorează cu har adierile tomnatice, Adriana Botezatu ne cucerește cu un diptic plin de arbori și o bancă unde au fost spuse multe povești de dragoste și moarte, iar Florența Ionescu este, la rândul său o prezență reconfortantă pentru amatorii de artă autentică, prin biserica sa ce trimite la zona spirituală.

Fiecărui artist în parte, fiecărei familii pe care o reprezintă ei, dar și marii familii de prieteni care gravitează elegant în jurul Galeriei Elite Prof Art o primăvară cu bucurii adevărate și un Paște autentic, dincolo de plăcerile gastronomice…

Expozitia este deschisa pana la sfarșitul lunii aprilie si poate fi vizitata zilnic intre orele 9,00 – 21,00. Vă așteptăm cu mare plăcere!

Aristotel Bunescu, președinte al Departamentului Critică și Istoria Artei al Uniunii Artiștilor Plastici UAP www.uniuneaartistilorplastici.ro

 

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s