Asociația Artiștilor Plastici din București a pregătit o nouă surpriză pentru oamenii care palpită la artele vizuale. Expoziția de pictura a Mariei Dăbuleanu.

Doamna Maria Dăbuleanu vă poftește în expoziție…
Primăria sectorului 2, București, Centrul Socio-cultural
„Jean-Louis Calderon” găzduiește la parter, Str. Jean-Louis Calderon, Nr.39, sector 2, București, o splendidă expoziție de pictură semnată de Maria Dăbuleanu.
Joi, 29.03.2018, orele 1700, a fost vernisajul la care au vorbit: Dumitru Nicolae Chilia – preşedintele asociației, pictorul Vergil Cojocaru Cover, scriitoarea Doina Bârcă și, ultimul pe listă, gazetarul de artă Aristotel Bunescu, purtător de cuvânt al asociației.
Chiar înainte de vernisaj, o mare artistă a intrat în expoziție și a declarat: ,,Eu mor după acei iriși,,
În continuare, vorbitorii au rostit cele mai frumoase cuvinte la adresa unei expoziții de valoare cu numeroase tablouri – flori, peisaje, portrete, etc.

O parte dintre tablouri.
A fost o seara magică, în care marea familie a Asociației Artiștilor Plastici București și-a arătat din nou coeziunea, diversitatea, generozitatea. Au curs valuri de flori.
Expoziția va fi deschisa în perioada până la 12 aprilie 2018
în zilele lucratoare între 800 – 2000
Intrarea este libera.
Semnează un admirator fidel,
Bunescu Aristotel