Invitațiile Doamnei Pictura: VIORICA ȘERBAN, o împlinită artistă a culorilor și cuvintelor

De multe ori am scris despre pictori cu dragoste, ori cu detașare, mereu însă cu sinceritate, dar foarte rar cu entuziast debordant cum este acum cazul doamnei VIORICA ȘERBAN, din Iași.

d

Doamna Viorica Șerban, pictor de valoare, scriitor adevărat

La una dintre numeroasele expoziții de calitate, organizate de Galeria de Artă Elite Prof Art, am remarcat numele său. Cu gândul la ce am admirat la Hotelul Pullman, din București, am luat legătura și astfel, am descoperit opera sa…

Vă invit să cunoaștem eroul acestor rânduri….

     1) Pentru cei care vă cunosc mai puțin, vă rog să vă prezentați pentru început…

  • Permiteți-mi să vă spun Bună ziua! dumneavoastră și cititorilor dumneavoastră. Mă numesc Viorica Șerban și sunt din Iași, născută la Iași, dar cea mai mare parte a vieții am locuit în Vaslui. Oraș ce mi-a legănat anii copilăriei, oraș în care m-am format ca om, unde am muncit, am iubit, unde mi-am făcut o familie. De aproape 15 ani locuiesc în Iași. Cred că începuturile mele ca artist se datorează întâlnirii cu doamna Zizi Frențiu, un mare artist plastic, de o factură profesională impresionantă, care mi-a trezit pasiunea pentru design vestimentar. După numai câțiva ani, am avut numeroase expoziții personale și am colaborat cu Uniunea Artiștilor Plastici din Iași, devenind colaborator permanent al Fondului Plastic. După 1990, moda s-a axat mai ales pe articole vestimentare de import, așa că a trebuit să renunț. Dar nevoia mea de a mă exprima în artă a făcut să mă îndrept către pictură.
  • .

    Iarna a trecut și din calendar și din mijlocul naturii. Frumusețile sale nepieritoare vor fi permanente însă în tezaurul amintirilor noastre..,,Peisaj de iarnă.. culori acrilice pe suport de pânză, autor Viorica Șerban

  • 2) Pentru ce ați ales pictura și nu muzica ?
  • Dacă aș fi avut voce, aș fi cântat. Când eram tânără, îmi doream lucrul acesta. Dar știu că aș fi pictat oricum, indiferent ce altceva aș fi făcut. De mică îmi plăcea să desenez. Desenam și ascultam muzică. Pentru mine cele două arte erau perfect compatibile. Ba chiar mă ajutau în procesul de creație și mă relaxau foarte mult. Ascult cu plăcere atât muzică populară autentică, cât și muzică ușoară, dar în mod special ascult cu o deosebită plăcere muzică clasică.
  • .

    De la peisaj, la portret este un drum dificil pe care interlocutoarea noastră îl face cu grație.. ,,Tânărul domn,, ulei pe pânză, autor Viorica Șerban…

  • 3) Care tehnici sunt preferatele dumneavoastră ?
  • Am încercat diverse tehnici, dar m-am oprit la cea clasică. Am pictat peisaje și flori în maniere diferite, dar îmi place în mod deosebit să lucrez în detaliu. Ați observat că în arta mea predomină portretul. Îmi place să surprind privirea în special, zâmbetul, relaxarea corpului. Aceste detalii vreau să fie perfecte. Nu știu cât reușesc, dar consider că sunt pe aproape.
  • .

    ,,Revoluția din România,, ulei pe pânză, autor Viorica Șerban.. Iată și temele istorice rezolvate ingenios

  • 4) Vă simțiți bine în lucrări de dimensiuni mai mici, ori preferați suprafețele mari ?
  • Prefer suprafețele de dimensiuni medii, nici foarte mici, dar nici foarte mari. Sigur, dacă am în mână și o bucată de pânză cât palma, tot găsesc ce să fac cu ea. Dar nu, suprafețele mari nu-mi stau la îndemână.
  • .

    O temă dificilă rezolvată foarte bine. Decor, mobilier, vestimentație, figura umană, poziția brațelor, bijuteriile …. Elemente ce reușesc să construiască o imagine memorabila. ,,Fata în roșu,, ulei pe pânză, autor Viorica Șerban

  • 5) Ce ne puteți spune despre viața dumneavoastră, dincolo de pictură ?
  • Pictura pentru mine este doar o pasiune. De fapt, în afară de a picta, mai mult îmi place să scriu. Am în curs de apariție o carte de proză scurtă, ”Focul din tălpi”, proză de factură psihologică cu personaje complexe, de diferite vârste. Șevaletul îl am lângă masa calculatorului. Atunci când sunt în pană de imaginație, mă apuc să pictez. Și bineînțeles, în fundal se aude muzică, în special clasică, dar melodioasă. Când în cele din urmă imaginația îmi revine, atunci las șevaletul și mă întorc la scris.. Și așa petrec cea mai mare parte din zi.
  • .

    Creația lui Dumnezeu în graiul florilor…,,Camelii,, culori acrilice pe pânză, autor Viorica Șerban..

  • 6) Unde vă vedeți peste 10 ani ?
  • Peste 10 ani… Păi, cred că ar trebui să mă văd un artist consacrat, atât ca pictor, cât și ca scriitor, dacă iau în calcul anul acesta ca primul din cei zece, an în care am participat deja cu 4 tablouri la expoziția PARADOX, deschisă de Galeria de artă Elite Prof Art din București la World Trade Center Bucharest, pentru care îi aduc mulțumiri d.nei Mihaela Pandelescu și, desigur, voi lansa și prima carte. Pentru anul viitor, îmi doresc să fac o expoziție personală odată cu lansarea unui roman ce-l plănuiesc de câțiva ani. Sper să fac acest lucru în fiecare an, ba chiar mai mult de al an la an și mai de calitate. Important este, să-mi dea Dumnezeu sănătate și inspirație multă. Tot el mă va ajuta să-mi ating visul în cele din urmă.
  • .

    Candoarea celor mici nu putea lipsi la o colecție de valoare. Se vor ajuta toată viața reciproc..,,Frații,, culori acrilice pe pânză, autor Viorica Șerban..

  • 7) Cum stați cu familia…?
  • Am o familie frumoasă. Am doi fii care sunt căsătoriți cu două fete superbe. Mi-au dat patru nepoți: două fete și doi băieți. Sunt frumoși, deștepți și sper să fie și talentați. Vreau ca unul să-mi moștenească dragostea pentru scris, și altul pentru pictură. Dar, indiferent ce vor face, sper să fie ceva artistic, să înnobileze familia, așa cum încerc și eu s-o fac. Băieții este posibil să picteze, pentru că și bunicul de pe mamă este un talentat pictor, așa că am mari speranțe. Fetele, cred că-mi vor moșteni dragostea pentru povestit, pentru scris. Ele au deschidere pentru așa ceva. Și nu în ultimul rând, trebuie să vă spun că soțul meu este primul meu critic atât în pictură, cât mai ales în literatură.
  • Cititorilor acestui interviu le mulțumesc pentru timpul afectat lecturii și îi invit să mă urmărească. Vă doresc, dragi cititori, sănătate și succes în activitățile ce le desfășurați.
  • Vă mulțumesc pentru acest interviu, stimate domnule Aristotel Bunescu, și vă doresc numai bine

Ce putem spune ? Emoționant. Jos pălăria! Cu adevărat de valoare. Sperăm, din toată inima, ca în viitorul apropiat să putem oferi cititorilor, admiratorilor de artă în general, noi și noi fațete ale diamantului descoperit… Pictor, scriitor, design vestimentar, familie exemplară, un fin meloman… Ce oare își mai poate dori un om ?

Un nou admirator fidel,

Bunescu Aristotel.. să fac și eu o rimă…de final..

.

O piatră prețioasă care se lasă încet încet cunoscută… pe curând dragi prieteni…zile frumoase lângă cei pe care îi prețuiți…

Publicitate

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s