Invitațiile Doamnei Pictura: Debut excelent pentru SORIN MOCANU

      La una dintre expozițiile organizate recent de prestigioasa Galerie de Artă Elite Prof Art, coordonată de familia Pandelescu din București, am avut marea bucurie să cunosc un creator de mare potențial, aflat acum chiar la debutul său, domnul SORIN MOCANU.

.

Sorin Mocanu în mediul în care se simte cel mai bine

    Erau acolo prezenți pictori cu mare experiență, unii cu premii internaționale, dar tablourile semnate de Sorin Mocanu, țineau foarte bine companie creatorilor de mult consacrați. Debutantul venise cu trei uleiuri de valoare, toate despre aventurile arborilor.

    În altă ordine de idei, am fost atras și emoțional de domnul Mocanu, fiind singurul bărbat care m-a susținut la un prezidiu cu numeroase grații de toate vârstele, de la cele mai înțelepte, până la studente în primul an…

      Principalul argument a fost însă consistența tablourilor sale, fapt care m-a făcut pe loc să îi promit susținere în organizarea unei expoziții personale în … Grecia, merge cu numele de Aristotel foarte bine acolo. Acum, întăresc acest anunț, cu un altul o să îl ajut pe domnul Mocanu să își facă primele expoziții personale la București, apoi în alte zone ale țării. În final, vom pleca pe meridianele lumii.  Vom deveni celebrii și bogați. Apoi, vom reveni în România, dar cu grija de a avea o grădină undeva într-o zonă liniștită a țării pentru a ne crește în tihnă, copii și apoi nepoții.

Să observăm că protagonistul nostru nu este pictor de profesie. Are altă specialitate care îi asigură independența economică și este astfel eliberat de cerințele stilului comercial în pictură…

.

Lucrul în natură, una din marile bucurii ale lui Sorin Mocanu

     Vă las acum cu plăcerea de a cunoaște personal un om special….

.

Gata, sunt pregătit să răspund, cu plăcere, la toate întrebările…

1) Pentru cei care vă cunosc mai puțin, vă rog să vă prezentați pentru început…

     Numele meu este Sorin Mocanu. Sunt născut în Bucureşti şi primele amintiri din copilărie sunt legate de desenele pe care le făceam. Am fost întotdeauna înclinat spre observaţie, analiza lucrurilor, forme, lumini, culori, dar si cu o imaginaţie debordantă. Îmi aduc aminte că la vârsta de cinci ani am fost îndrumat către un cerc de pictură ce se ţinea la Muzeul Colecțiilor de Artă de pe Calea Victoriei unde am deprins bazele tehnicii. Mai târziu am ales totuşi să urmez ASE-ul şi după terminarea lui am lucrat in domeniul economic si am deschis si o afacere pe care continui să o administrez

.

Sorin Mocanu este gata să ne ofere o nouă bucurie cromatică.

Chemarea pentru creaţia plastică a continuat să mă urmărească. În 2012 am făcut primele tablouri în ulei, ca autodidact. În anii următori am făcut altele și altele. Am studiat cu asiduitate marii maeștri din istoria artei. Sufletul mi-a vibrat alături de Michelangelo, Vermeer, Monet, Cezanne, Tonitza, Van Gogh, Gauguin, Dali, Luchian, Munch, Klimt și mulţi alţii.

.

Redând creația lui Dumnezeu. Lucrare de Sorin Mocanu

Caut în permanenţă să găsesc o armonie în universul înconjurător, sau în imaginarul meu și să reuşesc să exprim această armonie cât mai bine posibil. Sursa acestei armonii este ceea ce mă preocupă în permanenţă.

.

Un bonsai privește lumea… Lucrare de Sorin Mocanu

2)  Pentru ce ați ales pictura și nu muzica ?

Pictura m-a însoţit toată viaţa. Într-un fel, pot spune ca ea m-a ales pe mine.

Pe de altă parte, deși am fost atras și de muzică, am rămas doar la stadiul de meloman. Chiar dacă nu-mi lipsește urechea muzicală, nu am aprofundat studiul vreunui instrument. Am avut doar tentative cu pianul și chitară.

.

Cu gândul la marii pictori care au lucrat pe planeta noastră.. Lucrare de Sorin Mocanu

Pe de altă parte, cum spunea și Da Vinci în tratatul său despre pictură, pictura este cea mai nobilă dintre arte, pentru că se adresează celui mai important simt şi pentru că acest simţ nu este intermediat de nimic altceva. Pictura e universal înțeleasă, spre deosebire de literatură de exemplu, care trebuie tradusă pentru a fi percepută de diferitele popoare, iar prin traducere se pierd anumite subtilităţi. Ca și în muzică, posibilitățile creatoare sunt infinite în pictură.

.

Waaaaa. Asta e superbă!
Lucrare de Sorin Mocanu

3)  Care tehnici  sunt preferatele dumneavoastră ?

Primele lucrări ca adult au fost în tempera, însă odată ce am descoperit uleiul, acesta a devenit mediul preferat. Am lucrat şi lucrez cu plăcere și în acryl, cărbune sau tuş. Uneori abordez lucrări în tehnica mixtă. Am avut şi câteva lucrări digitale. Până la urmă este vorba despre crearea de imagini, mediul de realizare fiind doar instrumentul. Dintre mediile clasice, uleiul rămâne preferatul meu.

Îmi place să lucrez şi plein air, nu doar în atelier.

.

Un singur cuvânt- mi nu nat… Lucrare de Sorin Mocanu

4)  Vă simțiți bine în lucrări de dimensiuni mai mici, ori preferați suprafețele mari ?

Lucrările făcute pana acum nu sunt exagerat de mari, dar nici miniaturi. Nu exclud însă posibilitatea de a experimenta și alte dimensiuni decât cele de până acum.

De altfel, dacă la început abordam doar dimensiuni mici și medii, ulterior am trecut şi la dimensiuni mai mari. Contează și locaţia unde pictez. Dacă lucrez plei air, există limitări în privinţa dimensiunii.

.

Oricine dorește așa ceva în locuința sa… Lucrare de Sorin Mocanu

5)  Ce ne puteți spune despre viața dumneavoastră, dincolo de pictură ?

Sunt tatăl a doi băieţi talentaţi. Fiul meu cel mare are şapte ani, şi este la fel de pasionat de desen. De când era foarte mic, cea mai plăcuta activitate era desenul și inventarea de personaje şi întâmplari extraordinare. Cel mic are numai trei ani şi deocamdată mi se pare ca are mai degrabă o înclinație către muzica. Am o soţie minunată, care mă înţelege şi mă sprijină, ea însăşi fiind iubitoare de artă. Aproape în fiecare oraş mai important pe care îl vizităm includem și cel puţin un muzeu de artă.

.

Lucrare semnată SM. Majoritatea dinte ele sunt foarte recente…

6)  Unde vă vedeți peste 10 ani ?

Mă văd tot în slujba picturii, cu o colecţie de creații proprii importantă, cu un lung şir de participări la expoziții și cu lucrări din ce în ce mai valoroase din punct de vedere artistic, ce se apropie mult mai mult decât acum de armonia pe care o caut cu asiduitate.

.

Natura moartă cu peisaj. Lucrare de Sorin Mocanu

7 ) Care credeţi că este elementul cheie în realizarea unei opere de artă de valoare?

Nu cred în reţete ale succesului. Cu toate acestea există tablouri mai apreciate și altele mai puțin apreciate. Am constatat că există un mix de factori care au stat la baza realizării celor mai apreciate tablouri. Cel mai important factor pentru mine este pregătirea actului de creaţie. Este vorba despre minte și inima ce lucrează împreună. Trebuie sa ai o idee bine definită, dar şi să intri în starea emoţională potrivită. Mai apoi, în timpul realizării efective este vorba despre atenţie. Trebuie sa fi pe deplin conectat la subiect; este şi o formă de meditaţie dacă vreţi. Este o muncă şi contemplare în acelaşi timp, termeni în aparent dezacord, dar pe care pictura îi reuneşte în cel mai armonios mod.

.

Floarea soarelui în expansiune… Lucrare de Sorin Mocanu

8)   Înainte de a vă mulțumi neformal pentru acest dialog interesant vă rog la final să adresați un gând pentru cititorii acestui interviu care vă descoperă cu plăcere universul dumneavoastră artistic.

.

Originile lumii… Lucrare de Sorin Mocanu

Le mulţumesc cititorilor pentru că au avut curiozitatea de a-mi descoperi universul artistic, univers ce este, ca şi cel ce ne înconjoară, într-o permanentă creare şi recreare.

.

Superb. Lucrare de Sorin Mocanu

De asemenea îi îndemn să viseze, să fie inspiraţi, şi să iubească sincer şi total.

.

Lucrare de Sorin Mocanu . Felicitări din inimă…

Acestea au fost cuvintele și câteva lucrări. Ele pun în lumină un debut excelent.

Aristotel Bunescu

.

În viziune pointilistă. Lucrare de Sorin Mocanu

CV

Sorin MOCANU Fondator și proprietar, Smartrade International sorin.mocanu@smartrade.ro http://www.smartrade.ro, www.decolandia.ro.

 Experienta Pictura Incepand din anul 2012 am reluat o veche pasiune din copilarie. Lucrurile au inceput treptat si initial am folosit doar tempera, pentru ca ulterior sa trec la pictura in ulei, acrylic, tus.

Pentru inceput am fost autodidact iar in 2017 m-am inscris la cursurile scolii Rembrandt Art School.

Fondator si director general – Smartrade International Septembrie 2006 – Prezent Smartrade International este o companie private Romaneasca ce actioneaza in domeniul importului, exportului si distributiei cu materiale pentru amenajari (parchet, decking, materiale pentru montaj)

Analist marketing la Daedalus Consulting Martie 2004 – Martie 2007 (3 ani 1 luna)

 Cercetare de piata prin metoda cantitativa (proiectare studiu, baza de date, prelucrarea datelor, analiza si raportare catre client)

Reprezentant comercial – Pcnet Data Network August 2003 – Februarie 2004 (7 luni)

Funizor de servicii de internet Educatie Scoala de arte Rembrandt Art School, 2017-prezent Master, Afaceri Internationale, ASE Bucuresti, 2003 – 2005 Licentiat, Administrarea Afacerilor, ASE Bucuresti, 1999 – 2003

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s