Lia Maria Andreiţă în satul ei de pe altă planetă

 

Discretă şi cu un bun-simţ din fibra ancestrală a poporului român, doamna Lia Maria Andreiţă ne tulbură acest an festivist 2018, cu un volum de proză, “La poarta cu doi tei şi o stea”, apariţie a editurii Semne-Artemis, lansată la Târgul de carte Gaudeamus 2018.

.

.

 

 

Este o adevărată nebunie a vremurilor noastre să se caute modele ale unor cărţi nou apărute. Este Lia-Maria, în cele şapte povestiri de inspiraţie rurală, sadoveniană aşa cum spunea cineva în atmosfera caldă a lansării? Dacă aş aluneca în această căutare de modele literare, aş spune că ea îl aminteşte mai curând pe Nicolae Velea, poetul duios al satului din Bărăgan. Dar n-o să alunec mai departe. Lia Maria Andreiţă are, în a patra carte de beletristică (toate apărute la aceeaşi editură), o voce puternic originală. Nu fantastică, fantastă! Cartea ei nu este tristă aşa cum s-a spus, ci ancorată în mitul care purifică.

Mai tragic decât nuvelele este interviul ce ţine loc de postfaţă, cu Rodica Lăzărescu de la revista Pro Saeculum. “Nu mai sunt ţărani la Negoeşti. Dacă ar mai fi fost ţărani, la Negoeşti şi în alte sate, Țara nu ar fi astăzi îmbrăcată în zdrenţe”, spune aici tranşant autoarea noastră.

Preferinţa subsemnatului s-a îndreptat nu spre povestea care dă titlul volumului (La poarta cu doi tei şi o stea conţine de fapt două povestiri în ramă, una rustică-bucolică, cealaltă fantastă, introdusă de povestea lui tante Aurore, plecată la Paris după un celebru Coanda), nu aceasta deci, ci ultima bucată din volum, Casa din lună. Unde autoarea pendulează la limita dintre sat şi oraş, punându-i pe doi tineri veniţi din Spania să îşi caute o locuinţă patriarhală, pe care o găsesc în final – ştiţi unde? Citiţi titlul poveştii!

Merită să citiţi de fapt toată cartea aceasta de proză scurtă, La poarta cu doi tei şi o stea. Fiindcă tabloul bibliografic de la sfârşit arată că Lia Maria Andreiţă a avut, de la debutul ei de prozatoare, Fântâna cu lacrimi, câte un volum în fiecare an (socotind şi Iubiri lângă Marele Zid, din 2017, în colaborare cu scriitorul-gazetar Ion Andreiţă), este legitim să mă întreb, cu Rodica Lăzărescu, ce este autoarea noastră: diplomat (fost ministru-consilier la Ambasadele României de la Paris şi Roma), artist plastic (cu zeci de expoziţii de tapiserie) sau scriitor. Am uitat să întreb dacă îmi va permite să o consider prietena noastră, Lia Maria Andreiţă.

 

Tudor Lavric

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s