Recuperarea unui scriitor german din Banat

.

.

Nimeni, aproape, nu mai ştie cine a fost Franz Xaver Kappus (1883-
1966). Un scriitor german ce a străbătut foarte vioi secolul al XX-lea.
Scriitor legat de România nu atât prin naştere (s-a născut, e drept, la
Timişoara, dar în Imperiul austro-ungar), cât prin cei câţiva ani petrecuţi
în România Mare (tot la Timişoara, între 1919-1925).
Dezbaterea de la Cafeneaua critică, patronată de scriitorul şi profesorul
Ion Bogdan Lefter, nu şi-a propus, desigur, recuperarea lui Kappus
pentru literatura română, ci poate situarea sa într-o constelaţie a
scriitorilor de limbă germană de aici. Şi (cum sugera Werner Kremm,
căruia îi datorăm traducerea) recuperarea acestui harnic prozator, poet,
gazetar, pentru literatura germană. Romanul apărut pentru prima dată în
traducere românească, la Editura Muzeul Literaturii Române, Biciul
dispreţului. Povestea unui stigmatizat, are zilele acestea un turneu de
lansări, la Timişoara şi Reşiţa. Acţiunea este plasată într-un “orăşel”
presupus a fi Timişoara. Titlul original, Die Peitsche im Antlitz (Biciul
în faţă) a fost schimbat de traducător, după o frază de la finalul cărţii.
Kappus nu (se) explică prea mult, nici în romanul acesta nici în lunga sa
viaţă. Biciul… este un roman expresionist, fără săgeţi politice ascuţite,
despre un tânăr respins/marginalizat de societate. Kamuckler suferă de o
infirmitate congenitală, ce-i desfigurează faţa într-un rânjet permanent.
Marginalizarea aceasta îl împinge la suicid – dar mai mult n-am să
povestesc despre această bucată literară kafkiană, lăsând cititorului
plăcerea de a o descoperi.

.

.Franz Josef Kappus,

După dimensiuni şi unitate, aş consdiera Biciul dispreţului mai degrabă
o nuvelă. Genul contează mai puţin, opera este de citit pentru cei care
doresc să respire parfumul “belle époque”.

.

.

.

.

A fost binevenită, la şezătoarea dintr-un decor neobişnuit pentru
Cafeneaua critică (casa Schiller), o alergare prin biografia lui Franz
Josef Kappus, binevoită de arhidocumentatul William Totok. Născut
aşadar la Timişoara, urmează cariera militară la Viena, se întoarce în
România după primul război şi pleacă de aici în Germania, unde a
supravieţuit scriind, ca un fel de Cezar Petrescu german, literatură
vandabilă, şi a murit în 1966, cu câţiva ani înainte să vadă deschiderea
convenită de Ceauşescu şi Helmut Schmitt, prin care germanii din
România au primit drept de emigrare. Tot în acei ani ai deschiderii,
1970, a mai apărut la Timişoara un volum de Franz Xaver Kappus.
Acum al doilea, în contextul centenarului Marii Uniri. Fără să mă
aventurez a spune dacă vor mai veni şi alte traduceri româneşti din opera
sa, am să închei cu două anecdote. Scrisorile către un tânăr poet, broşura
din 1903 a lui Rainer Maria Rilke, au fost răspunsul la scrisorile trimise
de Franz Xaver Kappus. Iar pe coloana sonoră a filmului Lista lui
Schindler, se intonează o melodie, Mamatche, pe versuri de Kappus.
Ar fi infinit de multe lucruri de spus pe marginea acestei apariţii
editoriale, dar le spune William Totok în Studiul introductiv. O singură
notă încă, pentru coperta volumului alcătuită de Petru Şoşa. O notă din
două cifre, 10.

A notat Tudor Lavric

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s