Ionel Țepelea, pictor: “Nu am fost prigonit, am reuşit prin muncă”

.

.

L-am întâlnit în urmă cu câţiva ani, plimbându-şi câinele pe bulevardul Dimitrire
Cantermir, aproape de cheiul Dâmboviţei. Nu a fost greu să-i câştig încrederea
domnului Ionel Țepelea, şi să ajung în casa dumnealui din cartierul deja localizat.
Ionel Țepelea vine dintr-o familie cu rădăcini ardeleneşti, un strămoş Lupu
(germanizat Wolfgang) fiind atestat în documente de la curtea regelui Ioan
Zapolya, la sfârşitul secolul al XV-lea.

Ce sunteţi dumneavoastră, de fapt, domnule Țepelea? Sunteţi pictor, muzician,
scriitor?
Proiectant, asta era o meserie foarte căutată pe vremea lui Ceauşescu. Prima
pasiune a vieţii mele este însă muzica.
Fără studii muzicale de specialitate, am început la vioară, am descoperit singur
chitara, apoi bateriile în orchestra de muzică uşoară a liceului din Oradea (acolo m-
au trimis ai mei ca să scap de golănia din Bucureşti…

.

.

La Uzina de Medicamente Bucureşti, am cântat la chitară şi voce împreună cu
ansamblul UTC (nucleul viitorului Madrigal). Am participat în 1968 la Festivalul
Internaţional al Tineretului şi Studenţilor de la Sofia (am mers acolo cu Ion Iliescu,
care se ocupa pe atunci de tineret…) Am fost dirijorul orchestrei Uzinei, abordând
toate genurile muzicale, de la populară la ceea ce se numeşte astăzi pop. Am urcat
pe scenă alături de Mariana Bădoiu, Elena Merişoreanu (totul se însoţeşte cu
răsfoirea albumelor de fotografii.)

Şi muzică uşoară?

Am cântat mult cu orchestra Gili Natsis. Pe scena Teatrului de vară din Herăstrău,
am apărut în spectacole alături de Mirabela Dauer, dar ea era tânără…
Aţi avut legături cu presa?
Sunt artist fotograf şi caricaturist, cu apariţii în Informaţia Bucureştilor (tăieturile
din ziare stau la loc de cinste în albumul său.)
Muzician, proiectant, caricaturist, pictor… Nu e prea mult pentru o viaţă de om?

.

.

În viaţă, nevoia te face să te mişti, preaplinul te face să stai pe loc.
Ceea ce umple astăzi casa dumneavoastră este rodul activităţii de pictor. Când aţi
descoperit pasiunea pentru pictură?
Cu arta plastică am cochetat din copilărie, când vindeam pe stradă afişe şi orare
pentru magazine făcute de mâna mea. La Institutul de arte plastice nu am putut
intra, din cauza problemelor politice din familie (unchiul meu, academicianul şI
liderul ţărănist Gabriel Țepelea, aflându-se la vremea aceea în închisoare).
Aşa că aţi urmat Politehnica…
Nu, domnule, m-am calificat proiectant la locul de muncă.
Aveţi modele printre artiştii trecuţi sau contemporani?
Sigur, copierea meaeştrilor este cea mai bună şcoală. Dar, de la o vârstă, începi să
devii tu însuţi.
Cum vă promovaţi lucrările: pe internet, în expoziţii, saloane?
Promovarea artei se face din om în om, eu nu mă bazez pe evenimente şi expoziţii.
Aţi avut totuşi expoziţii …
Da, mai multe la Asociaţia Foştilor Deţinuţi Politici. Iar cel mai recent în 2018 la
complexul Cora Alexandriei.
Aţi lucrat pictură de mănăstiri, cel mai recent la Glina şi Bobeşti (Ilfov). Este ceva
diferit?
Vă rog să citiţi (artistul îmi prezintă spre lectură, pe o foaie volantă, Rugăciunea
iconarului) Asta trebuie să o folosească orice iconar care vrea să creeze icoane cu
putere reală.
Canonul este foarte important în pictura ortodoxă, nu ca la catolici.
Am văzut la dumneavoastră Cina cea de taină cu Iisus şi apostolii stândpe jos. În
pictura lui Leonardo Da Vinci toţi stau la masă.
Citiţi Biblia! Reprezentarea Cinei de taină cu Iisus şi apostolii stând jos (nu la
masă, ca în capodopera lui Leonardo!) este canonică.

Mi-a atras atenţia o poză în care examinaţi pictura din biserică alături de …
Alături de tatăl meu! Unchiul meu academicianul spunea aşa: Tatăl tău, ca să
urmeze şcoala de meserii şi să se facă cizmar, şi-a plătit studiile pictând biserici şi
tablouri!
Primiţi discipoli în atelierul dumneavoastră? Întrebarea e retorică fiindcă am
văzut…
Au venit după 2000 nişte eleve din Japonia, din Osaka, să înveţe aici meşteşugul.
(În albumele de amintiri mi-a atras atenţia o poză a lui Ionel Țepelea, alături de
un personaj pe care îl cunosc: cine nu-l cunoaşte pe Amza Pellea, aşa cum arăta
pe vremea când filma Dacii şi Mihai Viteazul? )
Aici sunt eu alături de unchiul meu pe scenă!
?
Da, Amza Pellea e unchiul meu din partea mamei.

După o viaţă de 77 de ani, au rămas multe amintiri, pe care le depănaţi fără
regret. Aţi simţit prigoana comunistă?

Nu pot să spun că am fost prigonit. Dar am reuşit prin multă muncă. După
principiul că Munca te înnobilează.

Am citit pe mâinile dumneavoastră că v-am luat de la muncă. Aşa că n-o să vă mai
reţin. Vă mulţumesc.

Tudor Lavric

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s