Alte sporturi. 14 trofee cucerite de halterofilii români la Europenele din Georgia!
Ediţia din acest an a Europenelor de haltere pentru seniori desfăşurată în localitatea georgiană Batumi, competiţie de valoare Gold în opţiunea Federaţiei Internaţionale, echivalentă cu un campionat al lumii, a oferit puncte pentru Jocurile Olimpice de anul viitor. Le-au primit şi şapte dintre reprezentanţii noştri, care au urcat de 14 ori pe podium.
Performere au fost Elena Andrieş şi Loredana Toma, legitimate la clubul bucureştean Olimpia, care au câştigat câte trei medalii din cel mai strălucitor metal. Andrieş, 24 ani, care a evoluat la categoria 49 kilograme a smuls 87, a aruncat 103, totalizând 190 kilograme. Toma, cu un an mai mică, şi-a spulberat efectiv adversarele la categoria 64, reuşind 102 kilograme la smuls, 127 la aruncat şi 239 la total. Au urmat-o Irina Lepşa, de asemenea de la Olimpia, 102 la smuls, argint, 127 la aruncat, bronz, 229 la total, probă olimpică şi Zoe Smith, Marea Britanie, 96, 128, 224.
Bianca Molie, o altă sportivă de la clubul Olimpia, înscrisă la categoria 71 kilograme, a luat un argint la smuls, cu 101 şi un bronz la total, 215. Au mai urcat pe a treia treaptă a podiumului Cosmina Pană, SCM Bacău, 45, 65 kilograme la smuls şi Florina Hulpan, CSA Steaua, 59, 117 la aruncat. Băcăuanca a ocupat locul 4 la total, cu 149 kilograme. Rezultate care au plasat România pe locul al doilea în ierarhia pe medalii şi pe al treilea în cea pe puncte, după Rusia şi Turcia.
Singurul dintre băieţi care a intrat în posesia unei medalii a fost dinamovistul Cristian Luca, 55, cu 111 kilograme la smuls. Ca şi Pană, a încheiat al patrulea la total, 134.
Au participat 322 de sportivi, reprezentând 39 de naţiuni la masculin şi 34 la feminin. Printre aceştia s-au aflat cei mai buni halterofili ai lumii, georgianul Lasha Talakhadze, 25 ani, care a stabilit trei recorduri mondiale la categoria plus 105, 218 kilograme la smuls, 260 la aruncat, 478 la total şi iberica Lidia Valentin, 35 ani, multiplă medaliată olimpică, mondială şi europeană la 76. Valentin a încheiat pe prima poziţie la smuls, 108, dar avea să fie întrecută de belarusa Daria Naumaeva la aruncat şi total, cu trei (133 faţă de 136), respectiv un singur kilogram (241 faţă de 242).