O viață dominată de creativitate: Georgeta Monica Tornean face o demonstrație de virtuozitate

Alături de tablourile sale dragi

 

,,Este întotdeauna o bucurie și o emoție să recunoști semnul talentului, să vezi apărând în fața ta un scriitor autentic”.

Acestea erau cuvinte care anunțau, în secolul trecut, apariția unei mari cărți. Cuvintele sunt scrise de Daniel Rops, membru al Academiei Franceze, iar cartea este ,,Dumnezeu s-a născut în exil”, de atât de puțin cunoscutul Horia Vintilă, în țara sa natală, volum care a cucerit, la Paris, prestigiosul Premiu Goncourt, la 21 noiembrie 1960.

Un șoc similar am resimțit puternic atunci când în această sărbătoare a creștinilor am descoperit un pictor de valoare incontestabilă, o sensibilitate aparte, o determinare puternică. Toate aceste calități și multe altele aparțin  Georgetei Monica Tornean, din Arad.

„Oglindire”- ulei pe pânză, 60/80 cm

Dar, mai întâi, să o lăsăm să se prezinte singură:

 

 

Sunt Georgeta Monica  Tornean din Arad. Numele meu de fată care a fost Nagy-Gyuris. Este un nume slovac (Duris), maghiarizat, iar numele Nagy ( cel Mare), care a fost atașat de numele inițial a fost primit de către bunicul meu pentru merite în război. Mulți oameni mă cunoșteau cu numele Nagy-Gyuris, dar că artistă am început să fiu cunoscută mai mult sau mai puțin cu numele Tornean, după soțul meu.

„Copilărie”- ulei pe pânză, 40/50 cm;

Sunt artist cu specializare în sculptură lemn,  intarsie, tâmplărie și arte vizuale; actuală vicepreședinte al Asociației Artistice Ion Andreescu Arad

Sunt o artistă pasionata, cu talent artistic nativ, chiar moștenit din familie.

Talentul meu a fost remarcat încă de mic copil, având astfel oportunitatea de a urma școlile de artă plastică din Arad.

„Flori de cireș II”- acuarela pe hârtie, 30/40 cm;

Am o fire curioasă și deschisă la tot ce este nou și fiind impulsionată de spiritul creativ, experimentez cu plăcere diverse metode, tehnici și cu materiale diferite în domeniul artistic. Astfel întreaga mea viață este însoțită de creativitate in toate domeniile pe care le desfășor, începând cu cele mai banale activități, cum ar fi bucătăria, amenajarea locuinței, amenajarea spațiului verde, vestimentația, etc. Dar prima și cea mai importantă activitate artistică este creația lucrărilor de artă, prin care îmi exprim gândurile, impresiile și emoțiile pe care le trăiesc.

„Dans”- ulei pe pânză, 50/60 cm;

Lucrările mele sunt realiste sau cu înclinație spre supra-realism, ori figurativ. Ele întotdeauna reflectă starea mea interioara, emoțiile, sau gândurile mele.

„Lucrările Georgetei Tornean sunt plasate între real și ireal. Personificarea anotimpurilor este sugestivă și în același timp plasează lucrările într-o lume mirifică a basmului. Peisajul emană o puternică notă personală. Echilibrate și armonioase, lucrările sale sunt intr-un acord perfect, iar cromatica subliniază elegant întreaga desfășurare compozițională.”    – citat de Petre Emanuel Ghergu – artist vizual.

„Flamenco”- pastel uscat pe carton color, 30/40 cm;

Pentru ce ați ales pictura și nu muzica spre exemplu…?

Am ales pictura ca formă de exprimare artistică deoarece din totdeauna mi-a plăcut să creez cu mâinile mele. De altfel, pictura nu este singura formă artistică pe care o desfășor, ci la fel de mult îmi place să sculptez în lemn sau piatră, să modelez cu diverse materiale, realizând sculpturi și basoreliefuri. De asemenea mă pasionează și creativitatea în domeniul textil, la care am avut introducerea de către bunica mea Labas Iren, o croitoreasă foarte talentată, care făcea prezentări de modă în mai multe orașe din România.

„Conexiune”- ulei pe pânză

 

Ce tehnici preferați în lucrul dumneavoastră ?

Cel mai adesea folosesc în pictură tehnica în ulei pe pânză sau alte materiale. Urmat de acuarelă pe hârtie, de asemenea tehnica în acrilice pe diverse materiale, cu mare plăcere am descoperit și tehnica pastelurilor uscate pe hârtie sau carton și am și câteva lucrări de pictură pe sticlă cu emailuri speciale pentru vitralii.

„Meditație „- ulei pe pânză, 50/60 cm

Pe ce dimensiuni vă simțiți mai confortabil când lucrați, mai mici, ori mai mari ?

Nu am preferințe în această privință. Totul depinde de ideea pe care vreau să o realizez, și sau scopul lucrării ce urmează a fi executat. Lucrări de dimensiuni mai mari am doar în domeniul picturii pe perete, dar am proiecte și pentru alte materiale pe care le pot folosi pentru lucrări de dimensiuni mai mari.

„Tandrețe”- pastel uscat pe hârtie, 30/40 cm

Ce ne puteți spune despre dumneavoastră dincolo de pictură ?

Dincolo de pictură… Sau alte creații artistice, am o fire visătoare dar și curioasă,  pasionată de știință și cunoaștere.

Sunt spirituală, interesată de filozofia orientală cum ar fi Budismul, dar și alte forme ale spiritualității, născute la diverse culturi ale lumii, dar nu sunt religioasă.

Iubesc logica și rațiunea, îmi plac dialogurile cu persoane cultivate care au păreri proprii și îmi place provocarea intelectuală sau creativă.

 

Unde vă vedeți peste 10 ani ?

Este o întrebare bazată pe presupuneri și calcule fictive. Și pentru că prefer să mă bazez pe ceea ce știu și mai puțin pe lucruri incerte, nu vă pot da un răspuns foarte clar. Dar, având în vedere firea și esența mea de artist, pot să vă spun că arta plastică va fi domeniul care mă va însoți în întreaga mea viață.

” Vârtejuri ale timpului”- lucrare în ipsos cu mozaic pe placaj, 65/82 cm

Este o întrebare la care doriți să răspundeți și nu a fost pusă încă ?

O altă întrebare la care doresc să răspund este importanța artei în viața omului, din punctul meu de vedere. Și anume arta este una dintre cele mai vechi forme de exprimare ale omului, existentă încă înainte de dezvoltarea scrisului. Arta își păstrează  importanța și în prezent, deoarece prin aceasta derivă forme de exprimare mult mai profunde decât ar fi capabile vreodată să exprime cuvintele.

„Citrice”- ulei pe placaj, 35/55 cm

La final, vă invit să formulați câteva gânduri pentru cititori…

Nu ezitați să vă îmbogățiți și înfrumusețati viața cu lucrări artistice de orice natură, pentru că suntem oameni și ceea ce ne ridică deasupra celorlalte viețuitoare ale Pământului este conștiința noastră despre viața pe care o desfășurăm și nu doar instinctele primare au importanță în existența noastră. Arta ne deschide orizontul spre o lume interioară a emoțiilor, a sentimentelor și trăirilor, precum și a viziunilor la care nu am putea avea acces, fiind astfel și calea spre o înțelegere mai profundă spre rațiune, filozofie, contemplare, care toate sunt laturi importante ale vieții umane.

„Dragonul păzitor „- basorelief în ipsos și mozaic, 150/90 cm

CV artistic :

Tornean Georgeta Monica, născută la 22.07.1968 în Arad.

Artistul cu privire sigură

Studii: Liceul de Muzică și Arte Plastice Arad, promoția 1982

– Specializare în intarsie și sculptură în lemn la Liceul Industrial nr 5 Arad, 1986

– Curs de pictură la Școala Populară de Arte Arad cu profesorul Kett Ioan Groza, promoția 2001.

Un meșteșug cu multe secrete

Activități : Am participat la expoziția internațională din Austria,Viena, „Wiener Messe”, cu sculpturi în lemn, intarsii și workshop în primavara anului1990.

Din anul 2001 sunt membră al Cenaclului Ion Andreescu Arad, în cadrul căreia am participat la expoziții colective de pictură la ” Salonul de Primăvară „, ” Salonul de Vară „, și „Salonul de Iarnă” în anii 2001, 2002, 2015, 2016, 2017, 2018, și la „Salonul de Primăvară” în 24.04.2019, precum și la „Salonul Abstract” din 2015 și la „Salonul Experimental” din 2018.

De asemenea am participat în cadrul Asociației Ion Andreescu, invitați de Fundația Takacs, cu ocazia târgurilor organizate de primăria Arad, de „Zilele Aradului”, la expoziții de grup și workshop în anii 2015, 2016, 2017, și 2018.

-Am participat la expoziția colectivă din București, organizat de Mihaela Pandelescu,  Galeria de artă Elite Prof Art în 2016

Și tot la București la expoziția de pictură organizată de Titrea Adina Moldova, Galeria Labirint în 2017.

În dată de 8 martie 2017 am fost aleasă ca vicepreședinte al Asociației Ion Andreescu Arad.

În aer liber

-În  noiembrie 2017 am organizat expoziția personală ” Magia culorilor” la librăria „Carturesti” Arad și am expus 40 lucrări de pictură în ulei, acuarelă și pastel uscat.

-La data de 1 dec. 2018 am participat la expoziția online „Centenar 100 de ani-100 de pictori „, organizat de Cristiana Cătuneanu, Galeria Arta Nouă.

-În 15.04.2019 am participat la expoziția ” Magic Balcic” în Bulgaria, organizat de Titrea Adina Moldova.

Contact: e-mail georgigeea69@yahoo.com, facebook : Georgeta Monica Tornean, Georgeta M. Tornean, Artworks

” Taur”- acrilice pe mătase naturală, 40/40 cm

Acestea au fost cuvintele rostite despre și de artista invitată astăzi. Acestea au fost câteva dintre tablourile sale cuceritoare.

Semnează un nou admirator fidel,

Al dv Bunescu Aristotel,

ca să fac o rimă !

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s