ANA CROITORU – REVELAȚIA PLASTICĂ A ANULUI 2019

Suntem aproape de finalul acestui an, deci putem trage niște concluzii. Prima dintre ele se referă la revelația plastică. După mai multe expoziții de grup la care a participat cu mare succes, Ana Croitoru a deschis prima personală la Biblioteca Metropolitană din București. Cu acest prilej fericit, a fost marcat și momentul în care a debutat în prestigioasa Asociație a Artiștilor Plastici București și nu numai.
Tematica vastă, tehnicile folosite, siguranța în abordare, în pofida firii sale reținute, toate acestea sunt realități care confirmă speranțele puse în acest creator de forță, în lunile precedente.
După publicarea primului interviu cu Ana Croitoru, au fost numeroase reacții favorabile din partea cititorilor, așa că direcția agenției noastre a decis să ofere din nou ocazia artistei de a mai descoperii un colț luminos din atelierul său personal.
Deci,

La ce ați lucrat mai mult în ultima perioadă de timp ?
Vara aceasta, probabil sub influența anotimpului, am pictat mai mult peisaje și flori, spre deosebire de perioada anterioară, când tendința mea a fost de a picta mai mult chipuri, portrete.
Ce pictori români vă plac?
Este dificil pentru mine să răspund la această întrebare întrucât, în mediul mirific al culorilor am pătruns din nou, așa cum am mai spus, de mai puțin de doi ani, iar primul contact cu lumea artei l-am avut abia anul acesta. Prima oară am expus câteva tablouri abia în luna mai.
Dacă m-aș referi la definiția pe care o găsim cu ușurință intrând pe Wikipedia, respectiv: ”Pictura este o ramură a artelor plastice care reprezintă o posibilă realitate în imagini artistice, cu ajutorul culorilor.”, aș putea spune că, pentru a transpune în culori propria realitate, sau doar niște elemente din realitate care-i plac coloristului, mai talentat sau mai puțin talentat, sau chiar deloc, acesta are nevoie de culori și mai ales de timpul cu sine.
Nu mă pot lăuda că am intrat în contact, așa cum ar trebui, cu arta pictorilor români contemporani, întrucât timpul meu liber este limitat și atunci când mă pot bucura de acesta, prefer să mi-l petrec cu mine însămi, cu pânza și culorile.
Cu toate acestea, am observat că sunt mulți coloriști/pictori care au lucrări de calitate, din tablourile cărora răzbate nu numai munca lor, ci și talentul veritabil, originalitatea, școala de pictură clasică.
Revenind la întrebarea dumneavoastră, cu scuzele de rigoare pentru cei pe care urmează să-i cunosc, am să enumăr aici doar pe Vasile Brânzan, Emil Ciubotaru sau Corneliu Drăgan Târgoviște.
Dar străini?
Din nou mă declar incapabilă să exprim un punct de vedere pertinent.
Și totuși, pictorii ruși, foarte prezenți în mediul online, par foarte hotărâți să dețină o anume supremație. Lucrările lor au o luminozitate puternică, o vitalitate…, pot spune că îmi plac.
Care este tabloul dumneavoastră cel mai drag?

Tabloul care îmi este cel mai drag este cel pe care l-am intitulat ”Copila cu ochi albaștri”.

Dacă-mi amintesc bine, l-am pictat în vara lui 2017, într-o după-amiază, în curte sub bolta de viță-de-vie, într-o lumina ce mi se părea tocmai bună.

Familia vă stimulează?

Da, mă bucur de sprijinul total al familiei!
Aici se termină noua serie de întrebări pentru Ana Croitoru.
Îi dorim, din inimă, sănătate, timp, dispoziție, spațiu, culori, inspirație, iar la final muuuulți cumpărători care să se bucure, așa cum am făcut noi de multe ori, de realul său talent ce va trebui pus în valoare mult mai mult în perioada următoare.

Semnează un admirator fidel,
Bunescu Aristotel

Publicitate

Un gând despre „ANA CROITORU – REVELAȚIA PLASTICĂ A ANULUI 2019

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s