Retrospectiva anului sportiv 2019 de Radu Levârdă – ultima parte

Retrospectiva anului sportiv 2019-noiembrie

Penultima lună calendaristică n-a beneficiat de multe competiții sportive importante. Au reținut atenția Turneul Campionilor la tenis masculin, o nouă etapă din grupele UEFA Champions League și Europa League, disputele care au pus punct fazei primei părți a Ligii Campionilor la handbal masculin, unde Dinamo București a reușit o performanță remarcabilă, încheind neînvinsă grupa, câștigarea Cupei Davis de echipa Spaniei și a FED Cup, de Franța Dar și Mondialele de alergare montană sau de ju-jitsu under 23, cu două românce în prim-plan.
. Tenismanul grec Stefanos Tsitsipas s-a impus în finala Turneului Campionilor de la Londra, 6-3, 6-7/4, 6-2 cu austriacul Dominik Thiem, într-un duel al tinereții
. CFR Cluj-Napoca e aproape de calificarea în 16-imile UEFA Champions League, după 1-0 cu Rennes și 0-1 cu Lazio Roma
. Una caldă, 70-55 cu Danemarca, acasă, alta rece, 69-70 cu Cehia, în deplasare, ale echipei feminine a României în primele meciuri ale preliminariilor EURO Basket 2021
. Dinamo București se impune cu 32-31 pe terenul formației daneze GOG Gudme și ocupă locul 1 în grupa D, fără înfrângere, calificându-se în play-offul Ligii Campionilor la handbal masculin
. Portughezul Jose Mourinho, numit manager la Tottenham Londra până în 2023
. Ana Maria Berea, vicecampioană a lumii under 23 la ju-jitsu
. Aur, la individual și bronz cu echipa României pentru Cristina Simion la Mondialele de alergare montană, desfășurate în localitatea argentiniană Villa de Agostura
. Al Hilal Riad. Arabia Saudită, antrenată de Răzvan Lucescu, triumfă în ultimul act al Ligii Campionilor Asiei la fotbal, 2-0 cu Urawa Reds, Japonia și va juca la Campionatul Mondial al cluburilor
. România-Suedia 0-2 în preliminariile pentru EURO 2020 la fotbal, după care antrenorul Cosmin Contra își dă demisia pentru ratarea obiectivului, calificarea directă la turneul final
. Pilotul britanic Lewis Hamilton, de la Mercedes, câștigă Formula 1 la automobilism pentru a șasea oară
. Echipa de tenis a Spaniei cucerește Cupa Davis, 2-0 cu Canada, în partida decisivă a turneului final desfășurat în premieră la Madrid, reeditând succesele din 2001, 2004, 2008, 2009, 2011
. Franța câștigă după 16 ani FED CUP la tenis feminin, 3-2 cu Australia, la Perth
. Debutează la Kumamoto, în Japonia, ediția cu numărul 24 a Mondialelor de handbal feminin, la care participă și echipa României, prezență permanentă la acest important eveniment..
Retrospectiva anului sportiv-decembrie

Performerii români ai lunii decembrie sunt echipa de fotbal CFR Cluj-Napoca, promovată în primăvara UEFA Europa League, înotătorul Robert Gllnță și dublo-ul boberilor Mihai Tentea-Ciprian Daroczi, medaliați cu bronz la întrecerile continentale în bazin scurt, de la Glasgow, respectiv  Cupa Europei, găzduită de localitatea germană Konigssee. Naționala feminină de handbal a ocupat doar locul 12 la Mondialele de la Kumamoto-Japonia, competiție câștigată în premieră de echipa Olandei. Liverpool a triumfat în finala Campionatului Mondial al cluburilor, desfășurat la Doha.
. CFR Cluj-Napoca, antrenată de Dan Petrescu, a încheiat pe locul secund grupa E a UEFA Champions League, după 2-0 cu Celtic Glasgow și s-a calificat în 16-imi, unde va avea în ultima decadă din martie 2020 un adversar dificil, FC Valencia
. Robert Glință, bronz la 100 metri spate, 50,30 și locul 4 la 50 metri, 23,24. la Europenele de înot în bazin scurt de la Glasgow
. Locul al treilea pentru boberii Mihai Tentea-Robert Daroczi, 1:39,45, după Letonia și Germania, la etapa de Cupa Europei desfășurată în Germania, la Konigssee, rezultat care-i menține pe prima poziție a ierarhiei generale
. Olanda se impune în premieră la Mondialele de handbal feminin, 30-29 cu Spania, bronzul revenind Rusiei, 33-28 cu Norvegia. Echipa României încheie pe locul 12, urmând să participe în martie 2020 la turneul de calificare pentru JO de la Tokyo
. Cristina Neagu, desemnată a patra oară de IHF cea mai bună handbalistă a lumii
. Echipa feminină de handbal Corona Brașov suspendată provizoriu din cupele europene și din campionatul intern în urma scandalului de dopaj
. Andreea Răducan, demisionează din funcția de președinte a Federației Române de Gimnastică, în urma rezultatelor slabe de la Mondialele din Germania, în urma cărora echipa feminină și cea masculină au ratat calificarea la Jocurile Olimpice de la Tokyo
. Liverpool câștigă Campionatul Mondial al cluburilor,1-0, cu Flamengo, după prelungiri, gol Firmino, minutul 99. Al Hilal, antrenată de Răzvan Lucescu, este eliminată în semifinale de formația braziliană, scor 1-2, fază în care vicecampioana Angliei trecuse de formația mexicană Monterrey cu același scor.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s