Dorina Boloș cu gândul la Veneția
Doamnelor și domnilor cititori, domnișoare și eleganți cavaleri, dragi iubitori ai artelor vizuale,
La rubrica intitulată Invitațiile Doamnei Pictura, azi vă prezentăm o doamnă aparte. DORINA BOLOȘ!
Este un nume pe care vă rog insistent să îl rețineți deoarece veți mai auzi de el, în mod sigur. Născută în urmă cu 40 de ani într-un sat din Maramureș, visează acum să expună lucrările la …Bienala internațională de la Veneția, una dintre cele mai importante manifestări dedicate artei din întreaga lume.
Dar, înainte de toate să cunoaștem eroul acestor rânduri. Apoi, cum arată el, precum și o mică parte din picturile care poarte inițialele sale în locul tradițional ocupat de însemnele autorului.
Acum o să vă relatez puțin despre mine, să cunoașteți copilăria și tinerețea mea…
- Vă rog să vă prezentați pentru cititorii fideli, ori cei ocazionali ai agenției noastre.
Mă numesc Boloș Dorina, născută în Maramureș cu 40 de
ani în urmă , intr-o familie modestă și numeroasă, mama casnică, tata
tractorist. Suntem cinci frați ( ceea ce rar vezi
în ziua de azi), într-un sat destul de cunoscut (datorită
celebrului cor bărbătesc) , Finteușu Mare. Am avut bucuria
unei copilării fericite, pentru că am învățat să nu îmi doresc
mai mult decât puteam primi. Iar lucru acesta a devenit un
principiu solid în viața mea.
Drumul apelor, drumul prin viață
Astfel, de mică am învățat să modelez lutul, făceam tot felul
de lucruri în miniatură, pe care le coloram cu vopsele
obținute din diferite frunze sau coji de legume. Așa mi-am
făcut o serie de jucării, cu care reușeam să îmi fac prieteni în
rândul celor „mai avuți”, cum era atunci. Eram o fire tare
inventivă și mereu găseam soluții la orice, de-altfel nici
acum nu s-a schimbat nimic. Despre copilărie ar fi multe
de spus, dar nu ne-ajunge nici spațiul, nici timpul pentru
câte boacăne și bucurii am trăit lângă frații mei.
Mi-a plăcut întotdeauna natura, viața sălbatică a animalelor
și tot ceea ce înseamnă corpul omenesc, mi se părea un
lucru fascinant totul din jur și mereu am căutat să descopăr
cum și ce rol au în lume.
Așa, din curiozitate am început să schițez tot ce îmi venea în
cap, în caietele de școală, paginile din urmă îmi erau mereu
pline cu tot felul de desene.
Am vrut sa fac Liceul de Arte, dar nu a fost să fie, ( fire foarte
emotivă, care de-a lungul timpului a fost un impediment
major în multe privințe). Am făcut liceul la Filologie , în
paralel m-am înscris la Școala Populara de Arte, Baia Mare,
unde mi-am descoperit adevarata chemare.
Chip cu basma. Albastrul este culoarea internațională a anului 2020
Am terminat liceul, m-am angajat în ideea de a aduna bani
necesari pentru studii mai departe ( părinții mei nu își
permiteau mai mult, mai erau patru copii care aveau nevoie
de școală), așa că am învățat să îmi croiesc singură viitorul.
Dar iar destinul si-a pus amprenta asupra viitorului meu,
am cunoscut un băiat care ulterior a devenit soțul meu,
până în prezent. Au urmat curând copiii, două fete gemene (
acum de 19 ani), iar sub aripa mea am luat și nepoata ( acum
21 ani), de care m-am îngrijit la fel ca de fetele mele.
Uite așa m-am trezit la 22 de ani cu trei fete, visul de a
continua cu pictura s-a stins, aveam alte priorități.
Zece ani și nu glumesc , nu am mai pus mâna pe un creion
sau pensulă. Nimic.
Abia acum cinci ani am avut o dorință de a relua
Pasiunea mea, așa că m-am înscris din nou la Scoala Populară de
Arta, dar la artă decorativă.
La un an distanță o colegă s-a înscris la Facultate la Arte, și
mi-a propus și mie sa fac facultatea. Era chiar inainte cu o
seara de examen, și așa ad-hoc , am dat probele și m-am
trezit studentă la Centru Universitar Nord, sectia
Pictura. Eram studentă.
Abia aici m – am descoperit și eu, mereu îmi puneam la
încercare limitele și niciodată nu am încetat de atunci să
descopăr noi universuri picturale.
Toate bune, visul meu reînvia din nou, până la sfârșitul
primului an de facultate când am descoperit că am o boală
degenerativă la ochii ( vederea mea era mai de mult tot mai
slăbită, dar nici nu știam că eu nu văd normal, până la un
moment dat când mi -am dat seama ca multe lucruri apar de
nicaieri in fața mea, sau citeam trecand peste cuvinte pe
care nu le vedeam, și mai rău mă întâlneam cu cunoștințe pe
stradă și nu puteam să îi disting trăsăturile să știu cu cine
vorbesc, sau cine m-a salutat, devenind un lucru frustrant și
azi). Dar sunt optimistă și cred că toate în viață au un rost, și
nimic nu este întâmplător.
Frumusețea creației lui Dumnezeu. În dreapta jos, inițialele autoarei DB
Pentru ce ați ales pictura și nu muzica ?
Aici e simplu de răspuns, nu cred că am ales eu pictura,
cred ca ea s-a ținut scai după mine până am reușit să o
îmbrățișez. Iar muzica , sper că nu mă aude.
nimeni când fredonez vre-un cântec.
Care tehnici sunt preferatele dumneavoastră ?
Tehnica preferată rămâne uleiul, de puțin timp folosesc
acrilicele, înca le experimentez și pentru a-mi proteja
ochii , stiind ca mediile pentru culorile în ulei sunt
puțin toxice.
Vă simțiți bine în lucrări de dimensiuni mai mici, ori preferați suprafețele mari ?
Prefer dimensiunile mari ale cadrului pictural, pentru că
îmi oferă o vizualizare periferică mai bună și pot să
transpun cât mai precis ceea ce vreau să exprim.(
vederea periferică nu îmi este afectată ca ceea
centrală).
Maestru la pictură, la educarea gemenelor sale, la …. murături
Ce ne puteți spune despre viața dumneavoastră, dincolo de pictură ?
Dincolo de partea artistică, în viața de zi cu zi ne
ocupăm de cultivarea legumelor, și conservarea lor( pot
spune că am devenit o adevărată expertă în prepararea
murăturilor ). Avem clienți fideli, preparatele
noastre au ajuns chiar si in America sau China . E o
miniafacere de familie dar asta ne ocupă o bună parte
din timp, este un hobby care a devenit o sursă decentă
de venit, și din care ne întreținem casa și familia.
Unde vă vedeți peste 10 ani ?
Grea întrebarea în ideea că nu știu ce voi face la anul
, vederea mi se deteriorează tot mai rău, dar cum
am zis nimic nu e întâmplător și in cea mai optimistă
idee, mă văd expunându-mi lucrarile de ce nu la bienala
de la Veneția. Mi-ar plăcea sa cred că acolo mă voi
vedea . Ambiția, talentul și cunoașterea nu are nici o
șansă fără un gram de noroc, dar de ce nu, să visăm e
gratis . Oricum eu voi picta mereu cu ochii minții și
poate intr-o bună zi pictura mea va fi recuperarea
vederii mele. Cred in șansă și mai mult mă încred în
Dumnezeu. Dar cum spuneam, trebuie să ne mulțumim
și să acceptăm să nu ne dorim mai mult decât ni se
cuvine.
Înainte de a vă mulțumi neformal pentru acest dialog interesant vă rog la final să adresați un gând pentru cititorii acestui interviu care vă descoperă cu plăcere universul dumneavoastră artistic.
Waaaaaauuuuuuuuuuuuuuuuuu!
Gândul meu este transmis prin picturile mele, emotiile
pozitive sau negative sunt deopotrivă aidoma celui ce
privește, fiecare se regăsește în universul meu pictural,
pentru că și eu mă regăsesc în același mediu comun în
care și privitorul trăiește. Eu doar accentuez anumite
trairi sau emotii prin prisma culorilor, pentru conștientiza
mai profund anumite elemente care fac legatura artist-
privitor. De aceea orice apreciere a picturii mele , e o
legătură intre două părti identice dincolo de vizual, ceea
ce mă motivează să descopăr noi conexiuni până dincolo
de limite.
Vă mulțumesc!
Mă bucur că am comunicat cu voi! DB
Și eu vă mulțumesc mult pentru cuvinte. Mult succes, în drumul dumneavoastră spre Bienala de la Veneția!
Un admirator fidel,
Bunescu Aristotel
APCS - Agentia de Presa Culturala si Sportiva 