Reverențe, cultură și jogging antivirus, de Radu Șerban

   Covid -19 ne-a globalizat, în pofida izolării sociale.

  Ne întreabăm, de ce Japonia, la o populație de șase ori mai mare decât a României, înregistrează mai puține victime ale coronavirusului.

   Distanțarea socială se practică de mult în arhipelag, de vreme ce perechile, oricât de îndrăgostite, nu se sărută pe stradă. O glumă inspirată din realitate spune că americanul își sărută soția pe stradă și o bate acasă, iar japonezul – invers.

 

1.Antropologie

    Antropologia culturală ne arată că japonezii se salută prin reverențe, nu prin strânsul mâinii sau îmbrățișări în public.

    Tradiție milenară, salutul prin înclinarea corpului respectă reguli precise, așa cum noi respectăm cutumele salutului prin strânsul mânii.

 

1111 Reverenta - R Serban -Depunerea scrisorilor de acreditare la Imparatul Akihito, 23 apr 2012

Ambasadorul Radu Șerban înmânează scrisorile de acreditare Împăratului Akihito. 23 aprilie 2012

 Unghiul de înclinare a corpului în reverență indică relația de respect și subordonare între cei care se salută. Tânărul se înclină mai mult în fața vârstnicului, subalternul mai mult în fața șefului, fiul în fața părinților, învățăcelul în fața dascălului. Uneori se întrec în reverențe repetate, când nu se știe ordinea de precădere. Cel salutat se înclină și el, dar mai puțin, altfel dovedind impolitețe, chiar și din postura de superior, ca profesorul în fața elevului. Mâinile se țin pe lângă corp, capul pe linia corpului, care se „frânge” de la brâu, fără a îndoi genunchii, iar privirea, după ce a fixat interlocutorul, se lasă în jos odată cu capul, ca într-un echer. Am remarcat o notă de demnitate, căci nu se încovoaie cocoașa sau umerii.

1111 Reverenta in Japonia

 

   Femeile-și împreună mâinile la nivelul șoldurilor sau chiar la piept, în semn de respect adițional.

   În mod cert, nu se produce vreun contact fizic, nici amicalul bătut pe umeri. Se știe că Împăratul nu dă mâna cu japonezii, acest privilegiu fiind rezervat străinilor care îl întâlnesc pe suveran. Totuși, obiceiurile evoluează. Dacă Obama s-a înclinat aproape la 90 de grade în fața Împăratului Japoniei, Trump a dat mâna fără reverență.

1 1 1 1 Bush vs Obama salut cu Imparatul Japoniei

Doi președinți americani, două moduri diferite de a saluta pe Împăratul Japoniei

            2.Apa vie

    Pot fi invocate și alte explicații, una regăsită, la finele secolului al XIX-lea, într-o conferință a lui Basil Assan, românul care a călătorit în jurul lumii: „„Japonezii din clasa cea mai de jos au prafuri și perii de dinți și fac băi calde în toate zilele[1]”. Pare neverosimil ca la finele secolului al XIX-lea să facă băi calde zilnic și să se spele pe dinți. Cine? Clasa cea mai de jos! O fi și puțină exagerare, căci fără uscături pădure nu e, dar nici fum fără foc nu iese.

    Se poate adăuga tradiția șintoistă, care impune spălatul pe mâni la intrarea în templu. Cu apă din vase de piatră (chozubachi),în ritualul purificării spirituale (temizu), își spală mâinile și fața folosind un fel de ibric cu coadă lungă din bambus, gestica rituală obligând pe fiecare, după ce l-a folosit, să-l clătească. Am învățat tot ritualul, să nu greșesc în fața localnicilor, când intram într-un sanctuar șintoist: întâi mâna stângă, apoi dreapta, apoi gura, apoi coada ibricului.

   La muzeul în aer liber din Hakone, aproape de sacrul Munte Fuji, după ce mi-am clătit privirile într-o baie spirituală de sculpturi universale din spațiul deluros-verde al stabilimentului, am poposit pe un tăpșan cu bazine pentru spălat picioarele. Un mod original de relaxare, când vizitatorul obosit sedimentează imaginea unui Picasso, Moore, Miles sau Brâncuși etc. Privind cum o mamă își spăla băiețelul pe picioare, mi-am imaginat biblica scenă cu Iisus spălând picioarele ucenicilor, pios apel la empatie…

1 1 1 1 Muzeul Hakone - bazin pentru picioare

Un moment de relaxare la muzeu pentru vizitatori după ce au fost admirate superbe sculpturi și  tablouri  la muzeul din Hakone

 

   Pare hazliu, dar mulți insistă pe menținerea obiceiului străbun de a face gargară. De la Assan, în secolul 19, și până la Rena Kato[2], în ziua de azi, se vorbește despre importanța gargarei în Japonia, ca parte a igienei căilor respiratorii.

   Au descoperit și apa caldă… în prosop. Obiceiul japonez „oshibori” reprezintă și el o formă de temperare a răspândirii virusului. Șervetele umede și fierbinți, din bumbac, cu care se șterg mâinile și fața în mod tradițional înaintea mesei, pot distruge virușii nevăzuți. O întreagă industrie strânge zilnic șervetele folosite, uneori chiar din stradă, pentru a le aduce a doua zi curate și dezinfectate.

           

            3.Tradiții mai vechi sau mai noi

   O altă potențială cauză a numărului relativ redus de cazuri de Covid-19 în Japonia este purtatul măștii. Când eram întrebat de români, în anii 2012-2016, de ce poartă japonezii măști pe stradă, îmi era greu să explic, pentru că nici mie nu-mi era clar. Unii – ca să nu transmită răceala, alții – să se protejeze de poluare și microbi, alții – din alergie la polen etc. Oricum, la intrarea în orice policlinică, automatele îi dotează pe toți cu măști, chiar și pe însoțitorii bolnavilor, încă din vremea când nu apăruse noul coronavirus. Cercetările epidemiologice vor oferi lecții și soluții, dar până atunci, indiferent de irelevanța culturii nipone în combaterea coronavirusului, un lucru s-a preluat deja în societatea occidentală: purtatul măștii în public.

   Alt factor din cultura niponă, menționat și de Basil Assan în 1899, descălțatul la ușă, surprinde străinul. În locuințe, la bloc sau la casă, la fel și în restaurantele clasice, în școli,în locașurile de cult sau în onsen-uri (băi publice), încălțările se lasă la intrare. Nu m-a surprins când, la clubul de la etajul 49 al Turnului Mori din Tokyo, am fost invitat să mă descalț la intrarea într-un separeu al restaurantului.

  Cultura descălțării nu înseamnă doar ținerea la ușă a musafirului nepoftit, virusul, dar și un subtil exercițiu cultural – religios, prin separarea clară a „interiorului” de „exterior”, a „purului” (casa) de „impur”. Aș face un pas mai departe: descălțatul la ușă îmi sugerează separarea sinelui trupesc de cel sufletesc.

            4.Ecuație cu multiple necunoscute

      Pe roze nu stă nici „Țara florii de cireș”. Cu legile în vigoare, Japonia nu poate pune în aplicare restricțiile din China și nici măcar pe cele din SUA sau Franța. De exemplu, doamna Yuriko Koike, guvernator al Tokyo-ului, s-a lovit de imposibilitatea opririi transportului în comun, din cauza legislației.

    Mentalitatea japonezului nu poate fi ignorată prin politici restrictive sub presiunea pandemiei. Autoritățile țin cont de istoria umană, de tradițiile culturale și de valorile individuale, chiar dacă, în final, societatea niponă va avea de suferit. Lunga tradiție a conviețuirii sociale tripartite, guvern- patronate- sindicate, care a dat lumii noțiunea de „grevă japoneză”, este pusă la încercare. Încă din perioada Edo (1603-1868),  cultura aplanării conflictelor între angajat și angajator se perpetuează. Astăzi, guvernanții consultă mediul de afaceri înainte de a legifera, iar companiile respectă strict legile. Noul coronavirus pune la grea încercare acest sistem.

       La începutul pandemiei, Japonia a fost criticată în presa internațională pentru măsurile prea blânde în combaterea Covid-19. Nu mă pot pronunț aasupra corectitudinii măsurilor, însă pentru moment constat că Japonia stă mai bine decât media lumii occidentale și chiar media globală, în statisticile privind victimele pandemiei. Răspunsul lent și ezitant al Japoniei poate fi un caz „de laborator”, de luat în considerare, fără a ignora rolul sistemului universal de asigurări medicale, care susține longevitatea niponilor.

            Dacă la noi s-au închis parcurile, la polul opus, numărul japonezilor care ies astăzi în parc a crescut mult. Cei ce fac jogging și-au autoimpus o distanță minimă între ei, de doi metri.

1 1 1 1 Jogging in Japonia cu masca

   Se constată că mulți care nu alergau înainte, ies acum în parc, pentru a-și elibera stresul. La orice oră din zi sau noapte se aleargă prin parcuri, iar specialiștii japonezi spun că nu e problemă să ieși în aer liber, atâta timp cât eviți aglomerația. Este adevărat că toți poartă măști, fără a fi obligați, chiar dacă le incomodează respirația. Am văzut pe internet mulțimi nipone admirând florile de cireș în aer liber, în luna aprilie 2020.

 

  Diferența de cultură și abordare se observă chiar și în comparație cu țări apropiate geografic, ca Malaezia, unde un japonez a fost arestat pentru că alerga în parc.

   Între sistemul măsurilor autoritare asiatice, gen China, Vietnam sau Malaezia, și sistemul transparenței și democrației occidentale, Japonia experimentează propriile metode în gestionarea crizei.  Fără pași coercitivi sau punitivi, bunele exemple proliferează. Laureatul premiului Nobel pentru medicină din 2018,  imunologul  Tasuku Honjo,  își invita concetățenii să se abțină, pe cât posibil, de la ieșitul din casă timp de o lună, pentru a evita confruntarea cu acest „ninja nevăzut”.

   Din experiența proprie aș mai adăuga un alt motiv: abținerea de la vorbitul la telefon în public. Dacă în trenuri este interzis, pe stradă înseamnă bădărănie. Venit la București, în 2016, mi-am permis pe stradă, cu disimulată naivitate, să răspund unor persoane care vorbeau tare lângă mine, ca și când mi s-ar fi adresat.

5.Cea mai argintie societate din lume

            Un cuvânt în plus se cere despre vârstnici. Populația cea mai longevivă din lume, dar și cea mai îmbătrânită[3], cu o imensă pondere a „seniorilor”, nu a impus reguli speciale celor peste 65 de ani, cum se întâmplă în unele țări (…). Japonia încărunțită a luat măsuri excepționale, știind că vârstnicii sunt mai vulnerabili.

            Dacă s-ar vâna și în Japonia bătrânii pe stradă, oamenii ar crede că este un joc cu „pokemoni”. În privința pensiilor, din păcate, Covid elimină mulți beneficiari, așa încât sumele rămase ar trebui redistribuite pensionarilor supraviețuitori.

   Așa cum britanicii poartă maci roșii la rever în comemorarea victimelor războiului, îmi imaginez niponii purtând virtualul semn al reverenței la reverul reverendei rituale din templul bunului simț, ca respect pentru cei ce se înclină în fața argintiului tâmplelor de „sensei”, în țara cu cei mai mulți bătrâni.

  1. Paralela România – Japonia

 

1111 insigna rom japonia

            Pentru că am început cu o comparație între România și Japonia, voi încheia la fel. În 1918-19, au murit de gripă spaniolă 740.000 de japonezi, în timp ce românii, conform propriei antropologii culturale, purtau ghirlande cu usturoi la gât. Astăzi, România a aplicat într-o lună 200.000 de amenzi pentru încălcarea ordonanțelor militare, iar Japonia – nici una. În schimb, guvernul a decis să ofere câte 100.000 de yeni 4 fiecărui rezident, chiar străin fiind, pentru a încuraja consumul.

    România a introdus starea de urgență pe 16 martie, Japonia cu o lună mai târziu. O serie de statistici comparative stau la dispoziția celor interesați, dar eu mă opresc aici, cu gândul la întrebarea românilor veniți în arhipelag prin anul 2012: când vom fi ca japonezii? Răspunsul „niciodată”, fără conotații peiorative, venea din simpla realitate că nu ne vom saluta niciodată cu reverențe pe stradă.

    Am găsit și o concluzie comună, tot mai evidentă, exprimată și de profesorul Michifumi  Isoda[4], conform căruia pandemiile amenință securitatea în acest secol mai mult decât orice război clasic.

                                                                            *

     Îmi permit o plecăciune în fața forței blânde a Japoniei în războiul cu Covid-19, fără gargară la televizor, doar cu cea reală, spre purificarea căilor respiratorii și a celor de comunicație.

      Reverența nu transmite virusul, nici închinăciunea pioasă, nici buna cuviință și nici respectul pentru vârstnici. Iar dacă ar fi să primesc un sfat, acum când stau izolat în casă, l-aș alege pe cel al scriitorului Haruki Murakami:întrebându-se ce ar putea face pentru confrații săi după marile cataclisme naturale, a ajuns la concluzia că ar trebui să continue a scrie. Nefiind politician, activist sau medic, prin scris, spune el,ajută oamenii să comunice, iar dacă fiecare caută să facă ce știe mai bine, atunci trecem mai ușor peste marele necaz.

  Iar noi, cu antropologicul usturoi, continuăm milenara tradiție de a nu ne ploconi prea adânc cu temenele în fața coroanelor.

                                                                                                          Radu Șerban,

                                                                                                 fost ambasador în Japonia

      23 aprilie 2020

[1]Assan, Basil, „Călătorie împrejurul pământului”, Buletinul Societății Geografice Române , anul XX, trim. II-III, 1899, Stabilimentul Grafic I.V.Socecu, București, pag. 150

[2]Rena Kato, membră a grupului de succes AKB48: „spălați-vă pe mâini și faceți gargară!” – Japan Times, 23 apr.2020

[3] 29% din populația Japoniei a depășit vârsta de 65 de ani, adică 36 de milioane de oameni.

 

[4] International Research Center for Japanese Studies, Associate Professor Michifumi Isoda, Bungeishunju, May Special Feature: Corona Wars, “The history of infectious diseases in Japan—The answer lies in history”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s