MARIA MERA, un mare iconar – primul episod

 

 

maria 0 cu icoana

Doamna Mera și icoana sa celebră inregistrată la OSIM

Doamnele de la Poșta Breaza au început să mă cunoască deja, ca pe un cal …breaz.

Mereu primesc la Post Restant un plic, o carte, o revistă. Acum ele au făcut ochii mari, la fel ca mine când am primit  pachetul așteptat de la doamna Maria Mera. Erau acolo, numeroase cărți purtând pecetea pictoriței, albume, cataloage de expoziții. În plus, două surprize foarte plăcute.

 Dar, înainte de toate să vă prezint puțin eroul acestor rânduri.

Este autorul a 100 de icoane și 30 de portrete ale personalităților  Marii Uniri.

Se naște la data de 3 mai 1956. Studiază vioara la Școala de Muzică Reghin. De tânără a început să deseneze, s-a preocupat de arta decorativă și artizanat. Este membră a Asociației Artiștilor Plastici Mureș din anul 2015. Urmează cursuri de iconografie, cu prof Călin Bogătean, de la Școala Populară de Arte din Târgu Mureș. A participat la numeroase expoziții colective, iar numărul personalelor a ajuns la 30. Este o prezență activă în taberele de specialitate, din țară și străinătate.

Lucrările sale sunt în numeroase biserici și case din județele țării, dar și pe teritoriile Angliei, Germaniei, Chinei, Australiei, Greciei, Croației, Italiei, Africii de Sud, Republicii Moldova, Franței și Ungariei.

David Alexandru Luca, inginer IT și Anton Maria, profesor de matematică, sunt copiii săi cu care se mândrește, pe bună dreptate. Are și un nepoțel, un înger pe nume Valentin. Este de remarcat faptul că fata sa și ginerele au obținut, trei ani la rând, onorantul titlu de ,, profesorul anului” în China.

Nu am rezistat tentației de a solicita un scurt interviu doamnei Maria Mera.

maria 1 2-Maria-Mera-743x1024

Icoană realizată de Maria Mera 

  • Care este motivarea actului dvs artistic ?
  • Dorința mea este ca oamenii, prin tot ceea ce fac, să devină puțin mai buni. Am pictat icoane cu foarte mare drag, pentru că am simțit că toți sfinții și-au dat viața pentru a fi asemenea Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Vă rog să observați că toți sunt pozitivi, au fețele senine, zâmbesc. Pentru ce ? Pentru că ei au văzut lumina de pe celălalt tărâm.

Pe de altă parte, portretele pictate  cu mare drag, prezintă figurile a 30 de personalități, înaintații care contribuit la realizarea Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918.

Prin tot ceea ce fac, vreau să arăt că putem să fim mândrii de înaintașii noștri, toate sunt niște lecții de viață pentru urmașii noștri. Am pictat și flori, întotdeauna la expozițiile mere, ca un omagiu adus acestor înaintași,

        Până acum am făcut 30 de expoziții personale, în 5 ani de zile, începând din 2016 și până acum.

  • Cum a început totul ?
  • După ce am suferit în accident vascular cerebral, în anul 2014 am făcut o excursie în Grecia. Eu nu aveam tangență cu arta, am lucrat ca telefonistă ani de zile.

În Grecia, domnul Ilarie Opriș a avut un vernisaj, la Leptokaria, stațiune la poalele Muntelui Olimp. Ne-am oprit în dreptul unui tablou semnat de Liviu Ștef. Era un cioban cu mâna la gură imitând strigătul de pe deal. Domnul Opriș a spus vă va repeta cuvintele marelui om de cultură Ioan Vlasiu, scriitor, pictor și sculptor. El spunea că:,,Oamenii se împart în două categorii. Cei după care nu rămân decât două rânduri scrise de un străin pe o cruce și creatorii. Priviți această pictură făcută de regretatul Liviu Ștef, care de câteva luni nu mai este printre noi, dar de câte ori vom intra în acest muzeu, lucrarea sa ne va încânta ochii, inima și sufletul”. Din acel moment, am început să îmi pun întrebări. Ce fac cu cu viața mea ?

  • Care sunt următoarele evenimente ?
  • Cu actuala pandemie nu știu cum vor evolua lucrurile, dar sunt în plan câteva expoziții până la finalul anului 2020.

Acesta au fost cuvintele dialogului nostru. Restul e format din imagini, sentimente, trăiri, dorințe, culori și mult har.

maria 3 inaintasi -Maria-Mera-e1552118265976

Câteva din portretele personalităților Marii Uniri . Lucrări semnate de doamna Mera 

Cum har rimează cu dar, trebuie să vă spunem că doamna Mera numai pe parcursul anului 2019 am dăruit peste 200 de lucrări. Pentru a face lumea mai bună.

În episodul doi vă vom prezenta alte laturi ale unei mari personalități, iconarul Maria Mera.

Semnează un admirator fidel,

Bunescu Aristotel

 

Un gând despre „MARIA MERA, un mare iconar – primul episod

  1. Felitări din suflet, doamna Mera! Și vă mulțumesc mult pentru minuata icoană a Fefioarei,în alb, pee care mi-ați dăruuit-o! Cu aleasă stimă.Ilie Șandru

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s