ILARIE  GH. OPRIȘ – UN MARE DESTIN DEDICAT CULTURII ROMÂNEȘTI

 

ilarie-opris 1 carte portret -2019-o4pcfmmblo02cju5r5yx6xk75dwy7zqrozu4qaqlm0

Domnul Opriș continuă destinul exemplar al tatălui. Face la rândul său o operă de mare valoare. Aici este alături de una din realizările sale emblematice. Volumul dedicat Marii Uniri cu portrete realizate de doamna Maria Mera

 

Am avut privilegiul de a lua legătura cu distinsul domn Ilarie Gh. Opriș, prin intermediul doamnei  Maria Mera.

În declarațiile sale, apare afirmația că are ca model un om de mare calitate cultural, pe domnul Opriș.

Așa am descoperit o mare comoară pe care mă bucur să o impart cu cititorii care ne urmăresc, în mod constant, ori întâmplător.

Am reușit să fac un interviu cu domnul Opriș, autor și coautor la 111 apariții editoriale, document pe care îl oferim ca dar tuturor prietenilor, în rândurile următoare:

1 ) Vă rugăm să vă prezentați, pentru cei care vă cunosc mai puțin.

De la vârsta de 9 ani, până la 19 ani, am activat înpreună cu tatăl meu Gheorghe Opriş, la căminul cultural din comuna Sângeorgiu de Mureş, locul de naştere al meu, şi a multor generaţii din familia mea. Tatăl meu, în perioda interbelică a fost: funcţionar la Primăria oraşului Târgu-Mureş, iar, după război, viceprimar al oraşului Târgu-Mureş, având ca sarcină cultura şi învăţământul, primul director al Activului Cultural al judeţului Mureş, din ianuarie 1949, apoi şeful secţiei culturale al raionului Târgu-Mureş, director de cămin cultural, şi primar al comunei natale, îndrumătorul formaţiei de teatru peste 40 de ani, pictor naiv de la vârsta de pensionare, cu participări la expoziţii locale, naţionale, internaţionale  şi mondiale.

Am urmat îndeaproape, cariera tatălui meu. Am fost bibliotecar, director de cămin cultural, viceprimar şi primar al comunei Sângeorgiu de Mureş, preşedintele Comisiei de Cultură al municipiului Târgu-Mureş, timp de 10 ani, referent la Centrul Judeţean al Creaţiei Mureş, vicepreşedinte şi preşedinte al Asociaţiei Artiştilor Plastici Mureş, membru fondator din anul 1977, publicist, colaborator cu presa locală, organizator a peste 200 de tabere de pictură pe pânză şi icoane pe sticlă, în judeţul Mureş, în ţară şi peste hotare, autor şi coautor la 111 cărţi, albume, anuare, şi cataloage, membru în Comitetele de iniţiativă pentru realizarea de monumente în municipiul Târgu-Mureş, judeţul Mureş şi în comuna Sângeorgiu de Mureş.

ilarie 2 carte O00113c1

2)  Ce ne puteți spune despre cărțile dv ?

Eu, am promovat proiecte tematice:

  • Cărţi monografice de artă plastică, cataloage, albume, anuare, în calitatea mea de pictor, şi preşedinte al Asociaţiei Artiştilor Plastici din Judeţul Mureş, în jur de 70 de volume.
  • Monografia comunei Sângeorgiu de Mureş, unde m-am născut şi locuiesc, în 22 de volume, cu peste 5000 de pagini, cu fotografii de epocă şi color. ( După ştiinţa mea, dar şi a specialiştilor de la Bibliotecile din Târgu-Mureş, Sibiu, Braşov, Cluj-Napoca, Iaşi şi Bucureşti, este cea mai voluminoasă monografie a unei localităţi rurale, din ţară şi probabil din lume).
  • Am coordonat ca autor şi coautor, proiectul ,,Dascăli mureşeni”, din anul 2004, până în prezent au apărut 8 volume, a câte 200 de dascăli, lucrez la volumul IX, care va fi lansat la toamna acestui an.

ilarie 3 portret soba 1111-17-619x330

Cu gândul la noi tablouri, la noi cărți 

3 ) Ce rol joacă pictura în viața domnului Opriș ?

Am pictat din liceu, am absolvit Şcoala Populară de Arte, clasa de pictură, am o colecţie bogată de albume de pictură, din anul 1985 am fost prieten şi colaborator cu sculptorul şi pictorul Ion Vlasiu, cu care am pictat şi modelat, din anul 1992, am fost coorganizator şi organizator al taberelor de pictură private din comună, unde au participat mari pictori contemporani din ţară, şi am coordonat anual între 8 şi 15 tabere de pictură, pentru membrii asociaţiei, profesionişti, sau absolvenţi de liceu de artă, Şcoală Populară de Artă, şi autodidacţi.

Am o colecţie de pictură reprezentativă pentru pictura profesionistă şi amatoare din judeţul Mureş.

Am promovat pictura icoanelor pe sticlă, prin tabere de pictură şi expoziţii în ţară şi peste hotare. Am studiat şi promovat în ultimii aproape 10 ani sfinţii români, prin modele: format A4, A3 şi 40×50 cm. şi prin realizarea unui album ,,Sfinţi români-100 de icoane pe sticlă pictate de Maria Mera”, o carte unică prin concepţie şi realizare, şi cartea ,,Iconari mureşeni contemporani”, precum şi cu cataloage de expoziţii şi tabere de pictură de icoane pe sticlă.

ilarie 88 sfinti B00143c1

Acesta este volumul antologic ,,Sfinți români”  cu 100 icoane pe sticla semnate de Maria Mera

4)  Care este cea mai valoroasă lucrare semnată de dv ?

 

Monografia în 5 volume ,,Asociaţia Artiştilor Plastici Mureş, 1977-2018”, în 1733 de pagini, color, hârtie de calitate, cartonate.

5 ) La ce lucrați în prezent ?

În prezent finalizez albumul ,,Sângeorgiu de Mureş, credinţă, cultură, turism…2020”, un album cu 220 de fotografii color realizate de mine în ultimii 25 de ani, lucrez la albumul ,,Maria Mera, icoane, portrete şi flori”, cu texte, 350 de reproduceri color şi fotografii, din activitatea plastică a autoarei şi a membrilor Asociaţiei Artiştilor Plastici Mureş. Doresc să lansez volumul IX al cărţii ,,Dascăli mureşeni”, cu 200 de biografii şi cu portretele fiecărui dascăl, cu speranţa că în anul 2021 vom lansa volumul X.

Fotografiez din anul 1954, am o colecţie de zeci de mii de fotografii, mă mândresc cu peste 3.000 de portrete de personalităţi din diferite domenii din judeţul Mureş. (Colecţie solicitată mereu).     Nu m-am despărţit de aparatul de fotografiat timp de 66 de ani, fotografiez şi prelucrez fotografii aproape zilnic. (Am făcut cursuri foto, cu cel mai mare fotograf din ţară, Marx Jozsef, participant şi premiat la toate expoziţiile mondiale, prin anii ’60-’70)

6 ) Ce vă doriți pentru a doua parte a anului 2020, dar și pentru anii următori, din punct de vedere al autorului de volume ?

Doresc să am sănătate, dar, şi pentru colaboratori, pace şi omenie în ţară, cu speranţa înţelegerii importanţei învăţământului şi culturii pentru toţi cetăţenii acestei frumoase ţări.

ilarie 6 coperta O00112c1

Aici se termină un dialog foarte emoționant pentru mine.

 

ilarie 76 cu maria DSC_2090-310x165

Ilaria Gh. Opriș alături de Maria Mera

După patru decenii și jumătate de activitate in ziaristică, pot să vă mărturisesc, având mâna pe inimă, că este, de departe, cel mai valoros promotor al fenomenului  cultural – artistic.  Dumnezeu să vă dea sănătate și putere de muncă!

Aristotel Bunescu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s