DANIELA BERCEA – O REVELAȚIE ARTISTICĂ

da portret 104078089_709948893095704_5822263506530065128_n
Bun găsit, dragi prieteni! Sunt Daniela Bercea. Vă invit în lumea picturilor mele. (Notă: Comentariile la fotografii și lucrări de artă aparțin redacției)
Încep aceste rânduri cu o mărturisire. De peste patru decenii, de când fac drumuri prin galerii, ateliere, muzee și expoziții, rar am putut întâlni artiși realizați pe toate planurile. Una dintre aceste fericite cazuri este doamna Daniela Bercea.  Un pictor autentic, o familie frumoasă, o carieră solidă din punct de vedere profesional. Bunica fericită a unui nepot care o urmează, tenace, pe drumul artelor plastice.
Ce își mai poate dori un om ? Să fie sănătos, să se termine pandemia pentru a putea expune liber tablourile în expoziții. Asta pentru ca un număr cât mai mare de admiratori ai armoniilor cromatice să poată admira lucrări de neuitat.

Iată un interviu pe care artista l-a acordat, cu amabilitate, agenției noastre de presă.
– Vă rugăm să vă prezentați pentru cei care vă cunosc mai puțin …
– Numele meu este Daniela Bercea, m-am născut pe 17 decembrie 1963, în Faraoanele, județul Vrancea. Iubesc pictura de cand ma stiu, profesoara mea de desen din generală, mă aprecia foarte mult si chiar i-a spus mamei mele că ar fi bine sa urmez Liceul de Arte. Bineanteles ca nu a fost așa, am intrat in vârtejul vieții si altul a fost destinul meu. Acum sunt anul doi la Școala Populară de Arte plastice din Focsani, profesor Liviu Nedelcu, trec in anul 3…
  M-am regăsit cu pictura după foarte mult timp, a mocnit in mine si a iesit la iveală, e o dragoste foarte mare. Deși nu mai sunt la prima tinerețe, sunt la început de drum, anul trecut am avut o expoziție de grup cu galeria Elit Prof Art la hotelul Hilton București și mai multe expoziții tot de grup, la Centrul Cultural Vrancea. ,,Menirea vieții tale e sa te cauti pe tine insuti”, spunea Mihai Eminescu. ,,Sensul vieții e sa-ti găsești darul, scopul vieții este sa-l daruiesti”, spunea Picasso. Sunt mottourile mele de suflet de la doi mari artisti.
– Pentru ce pictură și nu muzica ?
– Iubesc tot ce înseamnă arta, am cochetat cu baletul, ca orice fetiță care se visa balerină, apoi mai tarziu si cu muzica, în corul școlii si mai tarziu am înființat o trupă de muzica folk. Iubesc frumosul si atunci cand vad ceva ce ma atrage vizual, fac poze pentru o viitoare lucrare, așa ajung sa strâng foarte multe si din acea multitudine se naște o lucrare. Iubesc orice arta, dar, pictura este preferata mea, pasiunea mea.
 – Care tehnici sunt preferate? La început am lucrat in acrylic, acum lucrez in ulei, o tehnică mai greoaie prin timpul de așteptare,  dar mult mai frumoasă… În fața sevaletului sunt eu cu mine, într-o continua luptă, cu emoții strânse de peste zi, sau după un anumit timp, cu bucurii si necazuri, mai tot timpul nemulțumită de mine (optimistă de felul meu) și din toată această facere, care nu știi unde te duce, se naște o lucrare, o lume strânsă într-un tablou. Acasă am un atelier de pictură ,,Atelierul de pictură Art by Daniella ” Aici pictez pe orice material, pe rochii, genți, pantofi, tricouri, pahare, agende, șepci, toate unicat. Imi place sa ma extind și către latura de design vestimentar. E o mare provocare
Sunteți pregătiți ? Încep tablourile ….
Locul de reculegere . Credința înainte de toate !
Casele din vis . Înăuntru sunt povești de dragoste și moare, dorințe, împliniri, eșecuri. Viața merge mai departe !
– Pe ce dimensiuni pictați ?
–  Am pictat pe brose,deci dimensiuni foarte mici,acum,ultimul tablou este 40×60,dar,simt ca nu am spațiu suficient de exprimare,nu imi ajunge nici timpul,parca se comprimă,de multe ori trec de miezul nopții sau aud cocoșii dimineata.
–  Cum sunteți dincolo de pictură ?
–  Viața mea dincolo de pictură e la polul opus. De la 9-5 sunt bancher,  apoi, cand ajung acasă, intru in atelier si devin artist. Nu e ușor, lucrurile usoare nu-ti dau satisfactie, eu le fac cu plăcere pe amândouă. Vizitez muzee de cate ori am ocazia, sunt fascinată de viața pictorilor plecați la cele veșnice, dar si a celor in viață. Pe noptiera mea se află hartie si creioane, astfel incat, dacă imi vine vreo idee, e notată . Sunt bunică, mă bucur de nepotelul meu care luna viitoare face 2 ani, nu e lângă mine, dar se pare ca moștenește ceva, e atras de pictură, a pictat tot prin casă.
– Unde vă vedeți peste 10 ani ?
–  Acum doi ani nu mă vedeam aici, am visuri mari legate de pictură. Am doua proiecte de suflet, ,,Lăsați copiii sa picteze „, e un proiect de promovare al copiilor talentați, îi descopăr si cu ajutorul părinților îi îndrum și promovez in tainele picturii. ,,S.O.S. Salvati Planeta Pământ „e un alt proiect de suflet, care a luat naștere din grijă față de oameni, animale, natura si tot ce ne înconjoară, în cadrul acestuia am licitat o lucrare si banii au plecat către Asociația Medicală Sfântul Pantelimon Focsani, încurajeaz și alți artiști să facă asta. Din acest proiect face parte si lucrarea ,,Odă albinei”si ,,Castelul de lut” și vor urma și altele… Privesc spre viitor cu incredere și speranță, speranță că voi ajunge la sufletul oamenilor si voi crea o emoție, o stare de bine.
Albina este cea mai importantă ființă de pe planeta noastră. Așa spun specialiștii.  Atunci merită un tablou aparte .
– Mai este o întrebare la care doriți să răspundeți ?
–  De ce atât de târziu? Este marele meu regret că nu am avut curajul necesar să fac doar pictură, simt că am multe de spus și parcă nu am timp. În artă e nevoie de tinerețe, de doza aceea de nebunie de exprimare. Cu varsta devii mai cuminte, mai așezat, în artă trebuie să treci prin toate stările.
– La final, un gând pentru cititorii care vă admiră ….
–   Cititorilor si tuturor celor ce-mi apreciază arta și tot ce fac, le trimit o puzderie de gânduri bune, în cele mai frumoase culori și le mai trimit un mesaj de suflet ,,Lăsați copiii sa picteze ” Închei cu mulțumiri familiei mele, în special fiului și norei mele care îmi înțeleg pasiunea și lipsa de a fi mai mult alături de ei. Acest articol îl dedic nepotelului meu MATEI, cu toată dragostea!
Cum a fost ? Vă mai aștept !
Aici se termină interviul și prezentarea unor imagini relevante. Sperăm să revenim cu alte imagini, alte răspunsuri, cu detalii despre cele două mari proiecte la care lucrează artista noastră. Până atunci, multă sănătate și să aveți doar bucurii autentice.
Semenază un admirator fidel,
Bunescu Aristotel
jos-palaria-640x426

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s