OLIMPIA COMAN – SIPEANU, o revelație în lumea artelor plastice

oli Cu familia la vernisajul expozitiei Spiritul Graului, Museikon, Alba Iluia

 Doamna Olimpia Coman – Spineanu cu familia la vernisajul expoziției „Spiritul grâului”, găzduită de „Muzeul icoanei” – Museikon din Alba Iulia

 

    Drumurile prin expoziții, galerii, ateliere și muzee sunt presărate cu descoperiri care te bucură mult, mai des cu întristări, iar foarte rar cu emoția de a fi parte la întâlnirea cu un mare artist. În acest sens, doamna Olimpia Coman – Sipeanu este o adevărată revelație.

    Multe trimiteri la lumea divină, o creație impresionantă, o familie deosebită, o carieră aparte și un CV copleșitor, toate aceste sunt laturile unei singure personalități: Olimpia Coman – Sipeanu.

   Deși sunt mulți care o admiră, pentru cei care încă nu au avut șansa să o cunoască, vă oferim un interviu lămuritor, dar și o valoroasă galerie de imagini. Lectură plăcută:

– Pentru cei care vă cunosc mai puțin, vă rog să vă prezentați pentru început.

– Mă numesc Olimpia Coman-Sipeanu. M-am născut, trăiesc și creez în Sibiu. Dacă ar fi să mă mai nasc o dată și aș putea alege unde, tot în Sibiu aș vrea să se întâmple.

            Sunt artist plastic, restaurator și cadru didactic – preocupări care presupun a face artă, a restaura artă și a preda artă. Chiar dacă pare puțin cam prețios ceea ce voi spune, arta a fost mereu axa în jurul căreia a gravitat întreaga mea existență, profesională și familială, cu atât mai mult cu cât mi-am întemeiat o familie oarecum tot datorită artei, soțul fiindu-mi coleg de liceu de arte plastice.

            Evoluția mea profesională se bazează pe un șir de întâmplări ce probează adevărul că insuccesul generează succes, că nereușitele se pot transforma, uneori, în mari reușite. Dacă într-o vreme în care admiterea la facultatea de arte plastice era un act de mare curaj, nu aș fi ratat admiterea la secția de artă decorativă și nu m-aș fi reorientat imediat spre secția de pedagogia artei, nu aș fi descoperit poate niciodată satisfacțiile profesoratului. Dacă în perioada comunistă nu s-ar fi desființat liceul de arte plastice din Sibiu, unde predam, nu m-aș fi angajat la muzeu, iar acolo, dacă nu mi s-ar fi restructurat postul de muzeograf, n-aș fi devenit niciodată restaurator. Chiar dacă prețul plătit a fost unul foarte mare – 3 ani de specializare, departe de casă și de un copil de doar câțiva ani, cu timpul lucrurile bune au crescut anihilându-le pe cele rele, iar astăzi, nu pot decât să fiu recunoscătoare sorții pentru o profesie care mi-a schimbat viața, oferindu-mi șansa de a evolua continuu, de a salva opere de artă și de a-i învăța și pe alții s-o facă.

– Pentru ce ați ales pictura și nu muzica ?

      – Am crescut într-o familie cu trei fete, cărora părinții au ținut foarte mult să le ofere o educație muzicală. Din acest motiv, le-au cumpărat trei viori, le-au plătit meditații și, bineînțeles, așteptau să apară și răsplata efortului lor, deloc neglijabil în acele vremuri. Și fiindcă sora cea mare avea un real talent pentru muzică, mijlocia ceva mai puțin, iar cea mică, adică eu, deloc, lucrurile nu au mers așa cum au sperat părinții. Sora mai mare a urmat liceul de muzică, dar n-a continuat cariera muzicală, iar mijlocia și cu mine ne-am „reprofilat” după câțiva ani de încercări fără succes. Lipsa aptitudinilor muzicale și, în consecință, aversiunea mea pentru o activitate resimțită ca pe o corvoadă, m-au determinat să „negociez” cu părinții renunțarea la vioară în favoarea picturii, care mă pasiona de mică. Atunci, la 10 ani, le-am declarat în scris, sub semnătură, că n-o să regret vreodată că nu voi mai cânta la vioară și că doresc să fac artă plastică, cu promisiunea fermă că mă voi ține de ea. Imediat am fost transferată la școala generală de artă, iar apoi au urmat, în linie dreaptă, liceul de artă, studiile universitare de artă și, mai târziu, o viață bazată pe artă. Nu pot decât să le fiu recunoscătoare părinților mei pentru că, deși eram doar un copil, au investit încredere în mine și m-au susținut în alegerea mea. Sunt sigură că acel episod m-a responsabilizat și mi-a dat puterea să perseverez pe drumul uneori atât de anevoios al artei.

 –    Care tehnici sunt preferatele dumneavoastră ?

–     Chiar dacă mult timp am pictat cu culori de ulei pe pânză, de câțiva ani buni am făcut o nouă alegere. Participarea la tabere de creație, când de multe ori lucram contra cronometru, m-a determinat să folosesc culorile acrilice deoarece se usucă foarte repede. Am continuat apoi, constatând că acestea se pretează foarte bine ritmului meu alert de lucru, dar și genului de pictură cu accente decorative pe care îl practic. În paralel, experimentez și tehnici mixte bazate pe colaj, pigmenți, mediumuri de pictură și suporturi diverse.

 –   Vă simțiți bine în lucrări de dimensiuni mai mici, ori preferați suprafețele mari ?

–     Prefer dimensiunile mici și medii. La fel e și în restaurare, unde am impresia că o piesă mai mică poate fi cuprinsă și stăpânită mai bine. Uneori glumeam, spunând că prefer să restaurez două icoane mici în loc de una mare, poate și pentru faptul că astfel aș fi putut experimenta mai repede acel sentiment de bine și de încredere pe care ți-l dă finalizarea unei lucrări. Pe lângă acest argument subiectiv există însă unul obiectiv ce ține de depozitarea dificilă a lucrărilor mari, în condițiile în care trăiești și creezi „la bloc”.


–    Ce ne puteți spune despre viața dumneavoastră, dincolo de pictură ?

– Dincolo de pictură sunt mai multe: o carieră didactică cu care mi-am început și mi-am încheiat perioada activă, aproape 30 de ani de muncă în restaurare și alți ani de muncă de cercetare a icoanelor pe sticlă. Dacă m-ați întreba care dintre aceste activități a însemnat mai mult pentru mine, v-aș spune că fiecare a însemnat la fel de mult pentru că în fiecare am pus pasiune și dăruire și am cules bucurie. Bucuria de a face ceea ce-ți place, bucuria de a da și de a primi în egală măsură, bucuria de a deveni mai bun. În cazul picturii mai e și libertatea de a spune ce simți și ce gândești, de a fi tu însuți. Mai presus de pictură și de carieră, însă, a fost mereu familia, care m-a susținut necondiționat și fără de care nimic din toate acestea nu ar fi fost posibil. Soțul, artist și restaurator și el, este mâna mea dreaptă (eu fiind stângace, oricum), critic exigent, dar obiectiv și ajutor de nădejde în tot ce înseamnă logistică expozițională: înrămare, panotare etc. Sunt perfect conștientă că fără ajutorul familiei acum aș fi fost altcineva, altundeva și aș fi făcut cu totul altceva. Și, desigur, acest dialog n-ar fi avut loc…

 

– Unde vă vedeți peste 10 ani ?

– Nu îndrăznesc să mă văd atât de departe în timp, ci doar să îmi doresc ca lucrurile să decurgă firesc, pentru toți cei dragi din viața mea. Să avem cu toții parte de sănătate și bucuria de a ne trăi frumos viața. Să fim „împreună” și „acasă”, pentru mine „acasă” însemnând zona de maxim confort fizic, spiritual și intelectual.


–  Este o altă întrebare la care doriți să răspundeți ? Care este? Formulați răspunsul …

– Poate o întrebare despre mesajul lucrărilor mele. De ce? Pentru că în arta modernă, mai mult sau mai puțin criptică, mesajul transmis de artist nu este întotdeauna suficient de comprehensibil pentru public. Din proprie experiență, știu că o explicație, fie ea oricât de sumară, îmbunătățește radical descifrarea intenției artistice. Veți spune că opera trebuie să vorbească de la sine. Teoretic așa e, dar, să nu uităm că arta nu reproduce fidel natura, ci o interpretează în mod subiectiv, iar publicul e, prin definiție, extrem de heterogen în funcție de educație, vârstă, cultură, ocupație, proveniență socială, religie etc. Chiar și criticul de artă este subiectiv, darmite omul care intră într-o expoziție, încărcat cu problemele zilnice, cu stresul slujbei sau, de ce nu, al parcării cu peripeții a mașinii în fața galeriei. Și atunci, oferta mea vizuală ar veni „la pachet” cu un text scurt, scris sau vorbit, cu care n-aș face decât să îi deschid musafirului ușa artei mele. Și, uite așa, i-aș vorbi despre culorile pânzelor mele, despre metaforele pe care acestea le poartă, despre frumusețea simplității, despre emoția mea care va deveni cu siguranță și a lui.

            I-aș spune, desigur, că mă preocupă simbolistica anumitor motive, că maniera în care le transpun pe pânză se situează undeva în sfera decorativului și că din punct de vedere tematic mă atrage tot ce ține de miracolul vegetalului – ierburi, spice, flori.

            I-aș mai spune că, deși iubesc natura, nu o abordez la modul descriptiv, ci mă preocupă forța detaliului, astfel că, așa cum am mai afirmat și în alte rânduri, pentru mine, un singur fir de iarbă poartă în el magia întregului câmp, iar câteva spice de grâu din cununa de seceriș dețin puterea întregului lan. Aceasta este și ideea care m-a ghidat în realizarea a două cicluri de lucrări înrudite, ce au făcut obiectul recentelor mele expoziții personale: „Magia câmpului”, deschisă la Galeria de Artă din Sibiu și „Spiritul grâului”, găzduită de „Muzeul icoanei” – Museikon din Alba Iulia. Ultima expoziție s-a născut din simbolistica îngemănată a două motive esențiale și foarte dragi mie: grâul și crucea –  grâul înțeles ca hrană a trupului, simbol al vieții, al morții și al renașterii, iar crucea percepută ca hrană a spiritului, simbol al credinței și al sacrificiului.


–    La final să adresați un gând pentru cititorii acestui interviu care descoperă cu plăcere universul dumneavoastră artistic.

– M-aș bucura ca cei care citesc acest interviu să intuiască omul și, deopotrivă, artistul. Cei care mă cunosc, să mă regăsească așa cum mă știau, eventual, pe o treaptă ceva mai sus a evoluției mele artistice, iar cei care mă cunosc abia acum, să își dorească să ne reîntâlnim, spre a ne împărtăși reciproc emoția artei și bucuria unei receptări veritabile a acesteia. Pentru că bucuria unui artist este să fie înțeles și iubit.

– Mulțumesc foarte mult!

Scurt CV :

  • M-am născut la Sibiu (19 noiembrie 1953), unde am urmat școala generală și liceul de arte plastice. Am absolvit Institutul de arte plastice „Ion Andreescu”, Cluj Napoca, secția Pedagogia artei – ca șefă de promoție (1976) și, câțiva ani mai târziu, Institutul „Nicolae Grigorescu”, București, secția Muzeologie (1983). Am urmat cursuri postuniversitare de restaurare în cadrul Centrului de Perfecționare al Ministerului Culturii, București, obținând atestatul în restaurare pictură (1989). Am fost bursieră a Institutului de arte plastice „Saint Luc” din Liège, Belgia (1995). Am obținut titlul de Doctor al Universității „Lucian Blaga”, Sibiu cu teza „Icoana pe sticlă. Spiritualitate, artă, meșteșug” (2010).

  • Am lucrat trei decenii ca expert restaurator și cercetător științific la Muzeul ASTRA din Sibiu, salvând valori de patrimoniu din colecţii muzeale, eleziastice și private, participând la saloane și conferinţe naționale și internaţionale de restaurare. Sunt autor a peste 60 de lucrări publicate în reviste de specialitate și al unui volum de referință în studiul icoanelor pe sticlă. Timp de două decenii am predat restaurare pictură în cadrul Universității „Lucian Blaga”, Sibiu, Facultatea de Conservare-Restaurare, pregătind numeroase promoții de restauratori.

  • Ca artist plastic, membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România, susțin expoziții personale și particip la expoziții colective și tabere de creație.

  • Cea mai mare realizare a mea este familia – soțul și cele două fiice împreună cu soții lor, deveniți și ei copiii mei.

 

Galerie cu imagini:

 

ol flori DSC0070-001

ol doua cruci IMG_9153-001

ol icoana FOTO coperta -001

ol in atelier 0903412_1199500173524313_24389624625364992_o

ol panou 75424620_2461122910804926_337699212466585600_n-001

ol portret PIC_8215 m

ol sa ne bucuram PIC_7110-002

 

oli Ofranda

oli a

oli Magia câmpului

oli Amintirea toamnei

oli obiecte PIC_1660

oli Pecetea iubirii

oli simboluri MG_9496

oli Cu familia la vernisajul expozitiei Spiritul Graului, Museikon, Alba Iluia

 Terminăm așa cum am început, cu o familie specială.

A fost o adevărată sărbătoare să cunoaștem un artist de talia doamnei Olimpia Coman – Sipeanu. Îi dorim numai bine în toate direcțiile în care este implicată, sănătate, succesul pe care îl merită din plin, iar familiei sale mereu numai bucurii autentice.

Semnează un admirator fidel,

Bunescu Aristotel

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s