CAROLINA VIOLETA CONSTANTIN, o revelație în pictură, declară: ,,Nu renunțați la vise”

Bun găsit! Dragi prieteni, vă invit în universul meu artistic și nu …renunțați la vise! (Nota – explicațiile fotografiilor aparțin redacției.

Apropierea de universul artistic al doamnei CAROLINA VIOLETA CONSTANTIN, a fost pentru mine un lung șir de șocuri plăcute, pline de emoție puternică.

Iată numai câteva argumente.

În primul rând, a trăit, ca și mine lângă o mamă dedicată picturii. Oamenii care au în copilărie contact cu universul cromatic, au în jur șevalete, rame, pânze, care respiră aerul substanțelor colorante și al dialuanților, care au în biblioteci albume de pictură, cataloage de expoziții și așa mai departe, au o sensibilitate aparte în fața uimitoarelor ferestre spre realitate, ori spre fantezie, care sunt tablourile.

În al doilea rând, a lucrat a absolvit Facultatea de Mine, adică a lucrat alături de sora mea, Lucia Drăgoi, care a fost pentru mine, stâlp, acoperiș, refugiu, în general, partea bună a umanității înconjurătoare.

În al treilea rând, a lucrat și în subteran, tot așa ca bunicul meu matern, Sergiu Zimbatu, atașat de Mina de sare de la Târgu Ocna, județul Bacău.

În al patrulea rând, are prenumele Carolina. Ei, eu am avut o colegă de redacției la cotidianul de tineret, Carolina Ilica. Era și este un poet valoros, un mare organizator de evenimente culturale în România și peste hotare.

Mai este ineditul locurilor în care a pictat. Rememorez aici doar două ipostaze: capela din subteran, la minus 100 m sub, ori picturile murale din București pe o suprafață totală de peste …200 mp.

Apoi, doamna CAROLINA VIOLETA CONSTANTIN visează, ca și mine, la tot ce ține de marea familie a picturii și pictorilor.

Dar, trebuie să vă mărturisesc, șocul cel mai puternic a fost când am văzut lucrările sale. Valoarea lor o plasează pe doamna CAROLINA VIOLETA CONSTANTIN pe locul rezervat revelațiilor foarte rare.

Mai sunt și alte argumente…Poate, cu alt prilej voi mai detalia. Acum mai subliniez doar frumoasa sa familie, pe care sper să o cunosc.

A sosit însă momentul să cunoaștem pe protagonista acestui demers publicistic al agenției noastre de presă.

  1. Pentru cei care vă cunosc mai puțin, vă rog să vă prezentați pentru început…

Mă numesc Carolina Violeta CONSTANTIN și m-am născut la data de 21 iunie 1962, în târgul Ivești, județul Galați. Am crescut în lumea culorilor privind-o fascinată pe mama mea cum pregătea pânza și paleta, emanând o forță și o energie benefică sufletului, pornind în mine dorința de a picta și eu. Și astăzi o privesc cu dragoste cum, la venerabila vârstă de 84 de ani, își urmează visul și continuă să picteze.

Om, tablouri, natură

Am participat, încă din școala generală, în tabere naționale de pictură, ca reprezentată a municipiului Buzău, unde am obținut premii care m-au motivat, m-au învățat ce este o competiție, cum să reacționez la obținerea unui loc fruntaș sau a unei mențiuni. Era o idee bună, pentru acea vreme, organizarea unor astfel de tabere naționale de pictură gratuite, unde copii se formau în spiritul artei și creației.  Din păcate, am trăit perioada desființării liceelor vocaționale și după absolvirea unui liceu cu profil real, m-am înscris la Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” București la secția Artă monumentală și Restaurare, pe 4 locuri și cam 400 de candidați. Am trecut de prima probă eliminatorie însă nu a fost suficient.

Cu spatele la apă, cu fața către viitori admiratori.

M-am reorientat profesional și am absolvit Universitatea Tehnică Petroșani, Facultatea de Mine. Participarea în studenție, la concursurile de pictură mi-au adus satisfacții personale și câteva premii naționale în cadrul Festivalului Artei și Creației Studențești organizate la Timișoara și Petroșani. După obținerea unui premiu, rectorul universității m-a întrebat ce caut eu, cu talentul meu, la Petroșani? Mândră tare de apreciere răspunsul meu a fost prompt: Și mina are pereți care pot fi pictați. La acea vreme nu știam că peste ani, lucrând la o mină din Bucovina, am pictat o icoană pentru mica capelă situată în subteran, la minus 100 de metri. Am lucrat 20 de ani în domeniul resurselor umane iar acum după retragere, cu suportul familiei mele, mă dedic mai mult picturii și mă implic în proiecte destinate artei.

  • 2 Pentru ce ați ales pictura și nu muzica ?

Pot spune că pictura m-a ales pe mine. Sunt norocoasă că provin dintr-o familie cu oameni deosebiți și talentați în domeniul imobiliar, comerț, muzică și artă plastică, atât din partea tatălui cât și a mamei.

Eu consider că muzica și pictura sunt într-o strânsă legătură. Un artist care iubește muzica poate picta un tablou muzical care transmite o energie interioară, o anumită stare date de cromatica creației.

  • 3 Care sunt tehnicile utilizate de dumneavoastră ?

Am încercat diverse tehnici, dar m-am oprit la pictura în ulei, folosind tehnica Impasto. Îmi place să lucrez în cuțit, o combinație între pictură și sculptură, cu multe straturi de vopsea care creează o profunzime cu un efect tridimensional. Când pictez îmi doresc și sper să și reușesc, ca fiecare tablou să transmită o stare și o poveste.

  • 4 Vă simțiți bine în lucrări de dimensiuni mai mici, ori preferați suprafețele mari ?

Nu am preferințe. Am pictat și pânze de dimensiuni reduse, dar și pe suprafețe mari.

În București mi-am adus contribuția artistică în cadrul unui proiect de redecorare a unei clădiri de birouri situată pe strada Cluceru – Udricani realizând picturi murale în ulei, pe o suprafață totală de peste 200 mp.

5) Ce ne puteți spune despre viața dumneavoastră, dincolo de arta plastică ?

Sunt căsătorită, soțul meu este inginer și are un talent deosebit în arta digitală  și un băiat care moștenește talentul meu și al bunicii sale.

În afară de a picta, îmi place să scriu. Am în lucru o carte, ” Firul vieții”, în care voi descrie cum am realizat picturile murale, aflate în București, pe strada Cluceru – Udricani.

6) Unde vă vedeți peste 10 ani ?

Îmi doresc o expoziție personală odată cu lansarea unei cărți cu povești pentru copii, idee pe care o plănuiesc de câțiva ani. Sper să fiu sănătoasă și să pot crea lucrări pentru expoziții naționale și să particip cu lucrări și la cele internaționale. Pictura va rămâne pasiunea mea.

7) Este o altă întrebare la care doriți să răspundeți ? Care este? Formulați răspunsul …

O posibilă întrebare ar fi aceasta: De ce sunt case cu pereți fără tablouri?

Am primit vizita unor prieteni din facultate și m-au rugat să le pictez câteva tablouri. Mi-au spui că au pereții albi și goi. Am zâmbit și i-am supus unui test. La intrarea în cameră, un tablou pe perete îți corectează postura și privirea, pe când un perete gol te va face, involuntar, să cobori privirea la nivelul covorului sau a mobilei, acolo unde ochii caută culoarea.

Un tablou sau o lucrare decorativă înfrumusețează casa, dă culoare camerei, aduce bucurie și liniște privitorului.

În sensul celor de mai sus, am salutat ideea din anul 2018 a Spitalului Oncologic din Timișoara, care a făcut un apel către artiști pentru a dona lucrări, să dea, prin culoare, un semn de speranță acelui loc.

8) Înainte de a vă mulțumi neformal pentru acest dialog interesant vă rog, la final, să adresați un gând pentru cititorii acestui interviu care vă descoperă cu plăcere universul dumneavoastră artistic.

Multe dintre lucrările mele sunt, de fiecare dată, expresia unei idei și au obligatoriu o poveste. Întotdeauna caut să mă perfecționez, să găsesc mijloacele artistice pentru a prezenta mesajul meu către privitor.

Într-o lume tristă, mai ales în această perioadă, cu probleme multiple, vreau ca mesajul meu să fie plin de energie, vibrant și așa cum le spun și celor care vor avea lucrările mele în casele lor, să le aducă noroc.

Deși drumul vieții poate fi sinuos nu renunțați niciodată la vise și vă sfătuiesc și pe voi cei care aveți un vis ascuns, uitat în rutina gândurilor, să nu îl abandonați pentru că el într-o zi, poate deveni realitate.

Aici se termină cuvintele pictorului.

Ne întrebăm, în primul rând, cum este mama care a dat naștere unui asemenea artist? Cum a pictat și cum pictează mama, daca fata ei ne copleșește cu lucrările sale. Poate vom reuși să aflăm în viitorul apropiat. Dorim să participăm la visele prezentate, să facem o expoziție. Apoi o ducem la București, prin marile orașe ale țării, dar și dincolo de fruntariile sale.

Până atunci, multă sănătate întregii familii.

GALERIE CU LUCRĂRI

Ploaie in mai
Marea
Firul vieții
Drumul
Mesteceni
Podul. Drumul peste pod ne duce spre alte tablouri ce vor fi admirate în multe expoziții

Acum, puteți judeca singuri valorea unor lucrări ce se remarcă și prin stiluri și tematici diferite, dar mai presus de toate arată un puternic talent.

Semnează un nou admirator fidel,

Adică Bunescu Aristotel  

Un gând despre „CAROLINA VIOLETA CONSTANTIN, o revelație în pictură, declară: ,,Nu renunțați la vise”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s