ANCA POPESCU despre Pădurea Letea – un alt capăt al României uitate, cu cai sălbatici și cu șacali

Invitație pe un tărâm incredibil. Hai cu noi ! (NOTA. Explicațiile foto aparțin redacției)

MOTTO: „Am părăsit Delta Dunării uluită de peisajul ei utopic, dar îngrijorată de

frumuseţea ei vulnerabilă”- Elizabeth Zach.

O excursie în Pădurea Letea este o experiență unică, în care poți descoperi o floră și o

faună impresionante, dar și povești demne de scenarii de filme, cu peisaje uimitoare. La circa

30 de km. de Sulina, utilizând un transport intermodal foarte bine organizat (chiar dacă nu și

modernizat), poți ajunge în această zonă protejată, una dintre cele mai vechi rezervații

naturale din România, care l-au fascinat pe marele explorator Jacques-Yves Cousteau; în anii

90 , Cousteau a făcut cercetări aici, în legătură cu gradul de poluare al Dunării și Mării Negre,

fiind ales membru de onoare al Academiei Române.

Drumul spre Pădurea Letea. Ați văzut ceva mai frumos ?

Drumul cu barca pe Dunăre este de vis și ne înfățișează nuferi, sălcii și unduiri ale

fluviului despletit de soare și de adâncuri.

Ca toponim, numele Pădurii Letea ar proveni din mitologia romană Leto – Latona,

fiica lui Keos; fiind prigonită de către Hera – soția geloasă a lui Zeus, aceasta și-a găsit

adăpost la gurile Dunării, în ținuturile pelasgilor; acolo i-a născut pe Apollo și Artemis, cei

doi gemeni divini.

Cârcelul de nisip. Aerul are miresme unice, vederea surprinde priveliști singulare, iar capul se eliberează de toate tensiunile din ultimele 14 luni de zile

Intrată în patrimoniul UNESCO, Pădurea Letea aparține Administrației Rezervația

Biosferei Delta Dunării și, împreună cu Pădurea Caraorman și cu Delta Dunării, reprezintă

3-a rezervație din lume ca număr de specii de floră și faună.

Crucea ne însoțește toată viața și dincolo de ea. Este semnul vieții după pragul morții.

Pădurea se întinde pe cca 5247 ha, din care 2800 ha – strict protejate, având zone

situate la 1,20 m sub nivelul mării, dar și zone unde înălțimea atinge 12-13 m.

Datorită gradului ridicat de salinitate al solului, rădăcinile copacilor nu se pot extinde

la mare adâncime, fapt ce conferă pădurii o imagine de basm. Pădurea este de tip subtropical,

cu numeroase plante cățărătoare, liane (liana greaca), viță de vie sălbatică, piri, dar și cu

stejari seculari de cca. 400- 500 de ani, arini, pini, diferite soiuri de plopi; în pădure se

dezvoltă în jur de 80 de tipuri de plante medicinale, iriși sălbatici, orhidee sălbatice,

lacrămioare, gherghină, hamei, armurariu, etc., toate conferindu-i acestei întinderi imaginea

unui real paradis subtropical.

Dune de nisip. Nu e nici ca la Mamaia, nici ca la …Tataia…:)

Aproape întreg drumul spre pădure este colorat în purpuriu, datorită cârcelului de

nisip, o plantă târâtoare, având rădăcina sub formă de rizomi, care stabilizează solul nisipos.

Ca și animale sălbatice se întâlnesc aici: porci mistreți, vulpi, iepuri și șacali (care au

migrat din Ucraina în urma cu 9 ani, în timpul unui îngheț al Dunării și care se înmulțesc de 2

ori pe an, dând naștere la câte 8 pui odată). De altfel, problema șacalilor a devenit foarte

serioasă, cu atât mai mult cu cât în țara noastră aceștia sunt o specie protejată și au ajuns să

producă mari pagube în gospodăriile localnicilor, distrugând echilibrul biologic existent.

Frumusețea zonei este dată și de prezența cailor sălbatici (în jur de 1.500-2.000),

adevărați El Zorabi și a cailor sălbaticiți (de la fostele CAP-uri, abandonați de către

aparținători, datorită anemiei infecțioase cabaline din delta anilor 1980, care ulterior și-au

creat un habitat propriu). Atunci când își epuizează sursele de hrană, caii rod coaja suculentă a

copacilor pentru a-și lua nutrienții; astfel, trunchiul copacului (dacă nu se cicatrizează) devine

vulnerabil în atmosfera salină, putrezește și se rupe, efectiv.

La liziera pădurii ne așteaptă un alt spectacol, Dâmbii lui Omer, o zonă cu dune de

nisip naturale, formate din nisip si scoică măcinată. Nisipul de aici este atât de fin, încât se

spune că poate trece prin clepsidră.

Acum despre …OAZĂ !

Ultimul popas a fost la o ,,oază”, o mică acumulare de apă sărată; în timpul

inundațiilor din 1970, digurile de protecție au cedat, iar acest ghiol comunică prin pânza

freatică (pe principiul vaselor comunicante) cu Dunărea. În apropiere se află o cruce, pe care

un preot a scris câteva gânduri, sub forma unui mic poem:

În anul 1970

Acest loc s-a format

În ziua când Hristos a Înviat

Cine crede cu adevărat

Prin credință va fi vindecat

Amin!

Trunchi fără șanse. Dar cu multe amintiri frumoase.

Dincolo de frumusețea acestor locuri, ar fi nedrept să nu amintesc (în memoria celor

care au pătimit pe vremea comunismului) despre fostul lagăr de muncă de la Periprava, aflat

la cca.4 km de Pădurea Letea, acum hotelul de multe stele – Ultima frontieră.

Liziera pădurii subtropicale. O să vă invităm și la TROPICEEEEE !

România este încântătoare, bogată, plină de istorie și de peisaje fără egal. Nu trebuie

decât să vrem să o cunoaștem mai bine, pentru a o putea străbate și cu pasul, după ce o vom fi

atins cu sufletul.

NOTA REDACȚIEI

Mulțumim doamnei Anca Popescu. Așteptăm, cu nerăbdare, celelalte texte anunțate deja. Semnalăm dincolo de valoarea textului în sine, modul fericit în care sunt ilustrate cu fotografii sugestive.

Deja cu gândul la viitoarele articole… Să vină Sulinaaaaaaaaaaaaaaa!

Un gând despre „ANCA POPESCU despre Pădurea Letea – un alt capăt al României uitate, cu cai sălbatici și cu șacali

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s