MOTTO: „Am părăsit Delta Dunării uluită de peisajul ei utopic, dar îngrijorată de
frumuseţea ei vulnerabilă”- Elizabeth Zach.
O excursie în Pădurea Letea este o experiență unică, în care poți descoperi o floră și o
faună impresionante, dar și povești demne de scenarii de filme, cu peisaje uimitoare. La circa
30 de km. de Sulina, utilizând un transport intermodal foarte bine organizat (chiar dacă nu și
modernizat), poți ajunge în această zonă protejată, una dintre cele mai vechi rezervații
naturale din România, care l-au fascinat pe marele explorator Jacques-Yves Cousteau; în anii
90 , Cousteau a făcut cercetări aici, în legătură cu gradul de poluare al Dunării și Mării Negre,
fiind ales membru de onoare al Academiei Române.
Drumul cu barca pe Dunăre este de vis și ne înfățișează nuferi, sălcii și unduiri ale
fluviului despletit de soare și de adâncuri.
Ca toponim, numele Pădurii Letea ar proveni din mitologia romană Leto – Latona,
fiica lui Keos; fiind prigonită de către Hera – soția geloasă a lui Zeus, aceasta și-a găsit
adăpost la gurile Dunării, în ținuturile pelasgilor; acolo i-a născut pe Apollo și Artemis, cei
doi gemeni divini.
Intrată în patrimoniul UNESCO, Pădurea Letea aparține Administrației Rezervația
Biosferei Delta Dunării și, împreună cu Pădurea Caraorman și cu Delta Dunării, reprezintă
3-a rezervație din lume ca număr de specii de floră și faună.
Pădurea se întinde pe cca 5247 ha, din care 2800 ha – strict protejate, având zone
situate la 1,20 m sub nivelul mării, dar și zone unde înălțimea atinge 12-13 m.
Datorită gradului ridicat de salinitate al solului, rădăcinile copacilor nu se pot extinde
la mare adâncime, fapt ce conferă pădurii o imagine de basm. Pădurea este de tip subtropical,
cu numeroase plante cățărătoare, liane (liana greaca), viță de vie sălbatică, piri, dar și cu
stejari seculari de cca. 400- 500 de ani, arini, pini, diferite soiuri de plopi; în pădure se
dezvoltă în jur de 80 de tipuri de plante medicinale, iriși sălbatici, orhidee sălbatice,
lacrămioare, gherghină, hamei, armurariu, etc., toate conferindu-i acestei întinderi imaginea
unui real paradis subtropical.
Aproape întreg drumul spre pădure este colorat în purpuriu, datorită cârcelului de
nisip, o plantă târâtoare, având rădăcina sub formă de rizomi, care stabilizează solul nisipos.
Ca și animale sălbatice se întâlnesc aici: porci mistreți, vulpi, iepuri și șacali (care au
migrat din Ucraina în urma cu 9 ani, în timpul unui îngheț al Dunării și care se înmulțesc de 2
ori pe an, dând naștere la câte 8 pui odată). De altfel, problema șacalilor a devenit foarte
serioasă, cu atât mai mult cu cât în țara noastră aceștia sunt o specie protejată și au ajuns să
producă mari pagube în gospodăriile localnicilor, distrugând echilibrul biologic existent.
Frumusețea zonei este dată și de prezența cailor sălbatici (în jur de 1.500-2.000),
adevărați El Zorabi și a cailor sălbaticiți (de la fostele CAP-uri, abandonați de către
aparținători, datorită anemiei infecțioase cabaline din delta anilor 1980, care ulterior și-au
creat un habitat propriu). Atunci când își epuizează sursele de hrană, caii rod coaja suculentă a
copacilor pentru a-și lua nutrienții; astfel, trunchiul copacului (dacă nu se cicatrizează) devine
vulnerabil în atmosfera salină, putrezește și se rupe, efectiv.
La liziera pădurii ne așteaptă un alt spectacol, Dâmbii lui Omer, o zonă cu dune de
nisip naturale, formate din nisip si scoică măcinată. Nisipul de aici este atât de fin, încât se
spune că poate trece prin clepsidră.
Ultimul popas a fost la o ,,oază”, o mică acumulare de apă sărată; în timpul
inundațiilor din 1970, digurile de protecție au cedat, iar acest ghiol comunică prin pânza
freatică (pe principiul vaselor comunicante) cu Dunărea. În apropiere se află o cruce, pe care
un preot a scris câteva gânduri, sub forma unui mic poem:
În anul 1970
Acest loc s-a format
În ziua când Hristos a Înviat
Cine crede cu adevărat
Prin credință va fi vindecat
Amin!
Dincolo de frumusețea acestor locuri, ar fi nedrept să nu amintesc (în memoria celor
care au pătimit pe vremea comunismului) despre fostul lagăr de muncă de la Periprava, aflat
la cca.4 km de Pădurea Letea, acum hotelul de multe stele – Ultima frontieră.
România este încântătoare, bogată, plină de istorie și de peisaje fără egal. Nu trebuie
decât să vrem să o cunoaștem mai bine, pentru a o putea străbate și cu pasul, după ce o vom fi
atins cu sufletul.
NOTA REDACȚIEI
Mulțumim doamnei Anca Popescu. Așteptăm, cu nerăbdare, celelalte texte anunțate deja. Semnalăm dincolo de valoarea textului în sine, modul fericit în care sunt ilustrate cu fotografii sugestive.
APCS - Agentia de Presa Culturala si Sportiva 
Mulțumesc mult!
ApreciazăApreciază