Grădina ascunsă

MOTTO:   ,,Vai de mine, ce mă fac/ Mă caut în iarba de leac/ Și nu mă găsesc deloc;/ În bobi mă caut în ghioc/ În vană de poloboc/ Printre doage, printre cercuri/ Mă caut de joi de miercuri/ Îmi caut umbra în copac/Dar frunzele tac și tac:/Nicăieri nu mă găsesc/Semn că încă mai trăiesc” 

Cântec ascuns de Marta Miclescu

   În grădină, este liniște. O liniște care vorbește sufletului. E mărginită de vie, meri, peri, nuci și un piersic cu fructe de aur, mari cât merele din livada mănăstirii Brebu.

   Când intri în ea, parcă pătrunzi într-un spațiu sacru. Totul îți apare într-o lumină specială, care te străbate până în adâncul sufletului. Și simți dintr-odată că vrei și poți să fii cel care ai vrut totdeauna să fii: blând, iubitor, generos, iertător, visător…

   Am avut anul acesta bucuria și privilegiul să văd grădina în toate etapele ei, din primăvara timpurie, până toamna târziu, când vântul rece aduce fiorii iernii.

    În martie – aprilie, grădina era o mireasă împodobită cu narcise albe și galbene. Pe margini tivită cu verdele copacilor îmbrăcați în flori albe, roz, mov. Aerul era deja primăvăratic, mai limpede, mai moale, amintind de căldurile de vară.

Următoarele luni, începând cu mai, luna florilor, au adus în grădină splendoarea irișilor albaștri mov, bujorilor, a florilor delicate de soc, toate învăluite de parfumul dulceag, inconfundabil al tufelor de caprifoi, cărora noi le zicem Mâna Maicii Domnului. Ele miros într-adevăr dumnezeiește.

  Preferatul meu era un trandafir de lângă zidul casei, matur, cu flori uriașe roșu închis, cu parfum amețitor. Mărturisesc că am luat câte un fir la noi acasă și îl puneam lângă pat, pe noptieră. Camera plutea câteva nopți și zile în parfumul acela gros ca un ulei sfânt – adio insomnie, o adevărată ,,rozaterapie”  de care am beneficiat fără merit.

   Vara a adus cortegiul tufelor de coacăze, zmeură, dar și un dar nesperat – dude negre – dintr-un dud uriaș din care s-au înfruptat doar păsările cerului, ele fiind la înălțime.

   Între timp s-au copt primele mere văratice. S-au rotunjit perele, piersicile, nucile, copacii în strai bogat străluceau în lumina dimineții. Iarba crescuse înaltă până la brâu. A fost cosită întâia oară și o căpiță, chiar două au răsărit în mijlocul grădinii străjuită de via ridicată pe araci…

  Miez de vară. Iulie – august. Călduri înăbușitoare peste tot. Doar la umbra nucilor puteai rezista.

  Și, iată toamna, nici nu știi când a venit! Iarba s-a cosit a doua oară, merele  risipite pe jos te îmbie să le aduni, crengile piersicului au nevoie de proptele. Sunt îndoite deja de greutatea fructelor alb-auri. Foarte curând, puzderii de nuci coapte vor cădea cu pocnet ușor și se vor așterne sub picioarele noastre desculțe. Va fi o toamnă bogată, natura nu știe de molime și pandemii…

 Grădina de care vorbesc se află la Breaza, iar cea care a proiectat-o și plantat-o a fost doamna Marta Miclescu, scriitoare, neobosită ambasadoare a culturii, născută în județul Vaslui, într-o familie cu 10 copii. A scris un număr impresionant de romane ( cele autobiografice au un farmec deosebit și un umor debordant. Textul e impregnat cu numeroase regionalisme moldovenești care fac deliciul cititorilor) și multe volume de versuri. Frumusețea locului de aici din Breaza a îndemnat-o să ridice o casă numită Casă de creație și această minunată grădină – livadă. Decenii la rând, pe terasa casei și în grădină se desfășurau întâlniri, seri culturale, alte manifestări artistice. Era o efervescență spirituală în care fiecare se simțea inspirat să își aducă contribuția la reușita serii. Cei care au conoscut-o pe doamna Marta Miclescu spun că deși era o fărâmă de om, mică de statură, deborda de energie molipsitoare. Cei din jur se simțeau însuflețiți de un nou fior al vieții.

Acum, stăpâna casei este doamna Adriana Miclescu, fiica scriitoarei, arhitectă ca formație, dar cu multe preocupări spirituale. Ar dori să redea casei  farmecul de odinioară. Se gândește la sesiuni de retrageri și meditații spirituale, dar și să cultive plante medicinale. Participanții să fie din orice țară, doritori de viață liniștită, de muncă în aer liber, un fel de fraternitate universală în slujba adevărului, binelui și iubirii.

Cum spunea maestru bulgar Aivanhov.

Cu siguranță, mai sunt în România astfel de locuri binecuvântate. Cu bunăvoință, idei inventive și entuziasm, ar apare multe ,,oaze,, de lumină pe chipul României care ar străluci iar cu frumusețea-i aparte. De altfel, întreaga Românie este o grădină ascunsă ce se cere ( re) descoperită. Ce oare găsesc atât de special, nemaivăzut, în tărâmurile de basm de la noi nenumărați străini care cumpără case, terenuri și se stabilesc aici? Cred că tocmai în aceste vremuri tulburi România și românii vor descoperi cu uimire adevărata comoară a inimii lor – filonul de aur al moștenirii lor spirituale străvechi. El se păstrează încă, din fericire, nu doar în frumusețea locurilor, ci și în talentul nativ al oamenilor exprimat în atâtea forme artistice: biserici, troițe, porți sculptate, cruci împodobite, ii și mărgele, costume populare, toate lucrate cu pasiune și migală de români de pretutindeni, ca de exemplu aici la Breaza…de unde vă trimitem gânduri bune tuturor și îndemnul de a vă regăsi fiecare ,,grădina ascunsă,, a sufletului  singura comoară adevărată, nepieritoare.

În lumea aceasta otrăvită de propria-i răsuflare, căutarea și aflarea grădinii sufletului e absolut necesară și de dorit.

                                                              Anonimul călător

Un gând despre „Grădina ascunsă

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s