CARION – CARMEN IONESCU, REVELAȚIA ANULUI PLASTIC 2020

Carion – Carmen Ionescu lângă opera sa prezentată la Salonul de pictură din Piața Amzei, Buurești, toamna lui 2020

Scriu aceste cuvinte, când calendarul este la fila cu 24 octombrie, anul de grație, 2020. Adică este chiar Ziua Națiunilor Unite. Acum, îi rog pe cititirii fideli, ori ocazionali ai agenției noastre de presă culturală să se unească în a admira universul cromatic al doamnei Carmen Ionescu, revelația anului plastic 2020. Sigur, mai avem două luni și câteva zile până ajungem noi la anul 2021 – vom ajunge ? – dar pot folosi liniștit cuvântul revelație deoarece este foarte puțin probabil să mai descopăr eu un alt pictor care să fie peste nivelul său.

Dar, să nu punem la încercare răbdarea oamenilor după asemnea afirmație și să facem prezentările.

Pentru asta, am solicitat protagonistei acestui demes publicistic un interviu, iar răspunsurile au sosit prompt, descoperind un univers unic…

Întrebare A.B. Pentru cei care vă cunosc mai puţin, vă rog să vă prezentaţi, pentru început.

Răspuns C.: Bună dimineaţa, bună ziua sau bună seara, dragă cititorule! Vă salută un om norocos care a învăţat ce este bine, ce este rău şi încă mai are ce învăţa şi exprima. Nu vreau să folosesc în mod banal, datele de pe cartea de identitate. Identitatea mea artistică este Carion, acronimul numelui şi prenumelui meu, Carmen Ionescu.

Sunt un om realizat profesional, cu vechime în profesia de psihodiagnostician, aproximativ 43 de ani (cu ocazia aceasta îmi puteți aprecia vârsta cronologică), adăugând anii de şcolarizare, inclusiv master în psihologie. Singura pregătire în domeniu a fost: 9 ani ( inclusiv preşcolaritatea):fiind remarcată încă de la preşcolari cu un fond aptitudinal artistic în domeniul muzical şi artistic, în general, cursurile Şcolii de muzică (clasa pian) şi arte plastice nr.1 din sectorul 8, cum era de mult, în București.

       Pasiunea mea, de atunci şi până acum, este interpretarea şi transmiterea emoţiilor artistice proprii, fie prin  pictură, fie prin  muzică şi uneori, prin dans. Toata viaţa am desenat oriunde mă aflam şi deseori chiar am pictat, în mod organizat cu mare drag şi implicare. Mă regăseam. Ador frumosul, trăirea pe  care acesta mi-o produce şi totodată, liniştea sufletească, regăsirea de sine şi  mândria că sunt în stare să mă exprim altfel decât în cuvinte.

Întrebare A.B.: Pentru ce aţi ales pictura şi nu muzica?

       Răspuns: Aş putea spune că pictura m-a ales pe mine, deoarece m-a încurajat prin ceea ce a rezultat din procesul meu creativ. E drept că am fost şi perseverentă pentru a mă perfecţiona în a picta, iar ambiţia de dezvoltare în domeniu, mi-a fost un sfetnic bun. De ce să nu recunosc, muzica mi-a rămas  în suflet cu un stol de fluturaşi,  ca o companie armonioasă atunci când pictez şi îmi umple inima de armonie şi linişte, atât de necesare  unui artist pictor.

Întrebare A.B.: Care sunt tehnicile  preferate?

       Răspuns C.:  Îmi place enorm să pictez în ulei cu pensule, la fel şi în acryl. Prefer totuşi să folosesc acryl-ul deoarece are un timp de uscare mai rapid , comparativ cu uleiul. De ce mă grăbesc? Nu de dragul de a termina mai repede, ci din luciditatea că viziunea se  întrerupe sau schimbă  împreună cu emoţia specifică însoţitoare, din momentele acelea, precum şi din necesitatea de a le  flosi integre pe parcursul temporal al picturii, totul devenind atemporal, până la urmă. Aceasta mă ajută să încarc, la figurat, lucrarea cu viziunea şi emoţiile mele.

Uneori, folosesc  cuţitul simplu pentru suprafeţe în mod special, cuţitul şi  pasta modelatoare, atunci când am nevoie de tridimensional şi consider că este mai impresiv acest lucrul, în contextul temei alese. Recunosc faptul că agreez armonia culorilor şi a tuşelor, în aşa fel încât totul să fie rotund, cum zic eu, la figurat.

Pictez cu mare plăcere cu acryl pe lemn, piatră, carton, tablă, perete sau zid şi nu în ultimul rând pe PÂNZĂ.

Desenez cu drag pe carton de diferite consistenţe sau hârtie obişnuită cu creioane colorate bune, moi, precum şi cu creioane sau cretă pastel, dar le folosesc numai pentru exerciţiu şi sau schiţe. Este foarte important pentru mine să folosesc materialele cele mai bune din punct de vedere al consistenţei pigmentului culorii şi pânzele cele mai de calitate. De obicei, aştern pe pânza de-abia cumpărată, deşi tratată, două straturi sau numai un strat de grund, după caz.

Mă influenţează artistic, în mod special natura, pe care o iubesc şi o respect. Consider că face parte din universul meu şi nu numai. Mă potenţează să-mi aleg temele şi mă primeşte cu blândeţe să o analizez şi să o redau în culorile ei specifice, în funcţie de timp şi anotimp.

Întrebare A.B.: Vă simţiţi bine în tablourile de dimensiuni mai mici, ori preferaţi suprafeţe mari?

Prefer suprafeţele cât mai mici în egală măsură cu cele medii. Am experimentat suprafeţe de lemn cu 2 cm pe 3 cm şi mi-a plăcut foarte mult, în jur de 100  minitablouri. Am, de asemenea, câteva lucrări dragi mai generoase, din punct de vedere al suprafeţei, pe care dacă ai vrea să le împarţi în două, ar deveni 2 lucrări de sine stătătoare (peisaje).

Am pictat cu multă dăruire,  pro bono, suprafețe mari de perete într-un loc în care lucram ca psiholog psihoterapeut pentru copiii abandonaţi de mamele lor  în maternităţile din București, secvenţe din basme universale, pentru efectul acestora asupra educaţiei copiilor mai mari de 1 an, internaţi aici, înainte de 1989 ( Leagăn  de copii). Cred că experiența trăită aici  a avut o foarte mare însemnătate pentru dezvoltarea mea personală artistică şi ca om.

Întrebare A.B. : Ce ne puteţi spune despre viaţa dumneavoastră , dincolo de pictură?

Viaţa  mea este un roman  şi aş vrea să rămână un mister până la apariţia  cărţii la care lucrez în prezent . Aş vrea să vă spun că am fost dedicată , în mod special carierei de psiholog şi celor două fete ale mele pe care le-am crescut singură, am 2 nepoţei, de la fiecare câte un flăcău acum, pentru care am ajutat la creşterea şi educaţia lor. Părinţii mei care m-au ajutat trup şi suflet mereu, fiind singurul copil, se afla într-o altă dimensiune – mama mea de acum 3 luni. Acum, sunt un om implinit dedicat numai picturii.

Întrebare A.B. : Unde vă vedeţi peste 10 ani?

Este o întrebare la care nu am nici o previziune. Ce o vrea Dumnezeu!

Gândul meu pentru cititori este să-şi permită tot ceea ce simt că le lipseşte!

 Va doresc stimate domnule Aristotel Bunescu, toate cele bune şi vă mulţumesc pentru interviul acesta.

                                     Carion- Carmen Ionescu

oooooooooooooooooooooooooooooooooooo

Acesta a fost dialogul. Eu am avut marele privilegiu de a sta de vorbă, preț de câteva minute cu Doamna Ionescu și pot să vă mărturisesc, cu mâna pe inimă, că am fost profund impresionat nu numai de pictura sa, dar și de toată viața pe care o trăiește în fruntea unei familii deosebite. Elaboarea răspunsurilor, toate convorbirile noastre au pus în lumină în afară de un pictor special, un om care prin formația sa profesională știe și reușește mereu să pătrundă în tainele interlocutorului.

Urăm Doamnei Ionescu din toată inima să fie bine, să aibă timp pentru profesie dar și pictură..Familiei sale binecuvântări!

Galerie de tablouri valoroase, care rămân mult timp în suflet, în memorie, în istorie

Doamna toamna.  Acryl/p, pensule, 40x50cm.

Pornim pe acest drum de ape printre frumusețile pictate de Doamna Ionescu

Flori de liliac. Acryl/p, pensule, 40/50 cm. Semnez cu acronimul Carion. 

Albastru, culoarea anului 2020, așa cum au stabilit cromatologii lumii, este onorată de Doamna Ionescu prin această superbă colecție de inflorescențe. Flori de liliac.

Ateneul roman. Acryl/pânza, pensule, 40×60 cm. Semnez cu acronimul Carion

Din lumea armoniilor cromatice, facem un salt imaginar în lumea armoniilor sonore, cu această imagine a Ateneului. Este o interpretare istorică deoarece acum alta este amplasarea aleilor în fața templului muzical românesc.

Melancolia iernii   Acryl/p, pensule și cuțit, 40×60 cm. Semnez cu acronimul Carion. 

Să ne pregătim de iarnă. Sper să o apucăm. În drapta este căsuța în care s-au scris povești de iubire, de naștere și un trai liniștit în mijocul naturii.

Mănăstirea Snagov. ACRYL/P, pensule, 40×60 cm. 7 Semnez cu acronimul Carion. 

La final, ce este mai prețios. Trimiterea la universul unic al credinței.

Un nou admirator fidel, Bunescu Aristotel

Publicitate

3 gânduri despre „CARION – CARMEN IONESCU, REVELAȚIA ANULUI PLASTIC 2020

  1. Pingback: Asociatia Artistilor Plastici Bucuresti » Blog Archive » Ionescu Carmen (Carion)

  2. Cel mai frumos lucru în această viață este să te pui în slujba semenilor și să lași un zâmbet sincer în urma ta. Ceea ce doamna Carmen Ionescu reușește, cu har și cu dăruire,  dincolo de terapia prin artă. Echilibru, armonie, bucurie și pasiune. Felicitări și multă inspirație în continuare!

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s