Scriitorul DAN DUMITRU IACOB despre epistole de dragoste, moarte și inițiere

Scriitorul Dan Dumitru Iacob

Poșta mai aduce scrisori, deși acum accentul cade, pe comunicarea în mediul virtual.

Epistole de dragoste, epistole de moarte, epistole de dor și jale. Scrisori pentru inițiere.

Cărți poștale de pestă mări și țări. Și așa mai departe. Universul rândurilor scrise pe hârtie este infinit.

O parte a acestui orizont, dorim să îl luminăm astăzi cu ajutorul scriitorului Dan Dumitru Iacob.

El a răspuns cu amabilitatea care îl caracterizează la numai câteva dintre întrebările pe care doream de mult să le primească de la mine.

Iată ce a ieșit:

– Cred că sunt cel mai proaspăt corespondent al dumneavoastră, daca ținem cont de schimbul de scrisori prin Poșta Română. Care a fost Primul ? Primii?

-Dincolo de câteva scrisori din prima tinerețe, adresate unor prieteni pe care i-am cunoscut în taberele școlare și câtorva domnișoare de care am fost amorezat, scrisorile care mi-au marcat viața sunt, după cum am mai amintit, cele primite de la filosoful Constantin Noica.

– Ce rol au jucat scrisorile în formarea dumneavostră? 

– După 1989 am corespondat o perioadă cu doamna Geta Angheluță, discipolă a lui Krishnamurti, cu un prieten stabilit la Viena, iar după anul 2004, cu cei doi discipoli ai lui Vasile Lovinescu, Florin Mihăescu și Roxana Cristian. Scrisorile primite de la ei au o puternică amprentă sapiențială, abordând teme legate de sensul vieții, de posibilitatea de a accede la pacea lăuntrică, singura care te poate ajuta să treci demn prin această lume. O parte din ele au fost incluse în cărțile pe care le-am scris, în capitolele referitoare la doamna Geta Angheluță sau la discipolii lui Vasile Lovinescu. În una din scrisorile primite de la Florin Mihăescu, de exemplu, erau punctate etapele de parcurs  pentru înființarea unui cerc de studii tradiționale la Piatra-Neamț:

ʺStimate domnule Dan Iacob,

Intenția dumneavoastră de a reuni un grup tradițional la Piatra-Neamț este, cred, binevenită, căci așa cum spune Iisus – unde sunt doi sau trei adunați în numele meu, sunt și Eu cu ei. Nefiind vorba de un grup cultural (deși cultura nu e exclusă, ci inclusă), ci de unul spiritual, el ar trebui să fie cât de cât omogen sub raportul opțiunilor interioare și pregătirii membrilor. Iar dacă acest grup ar sta sub semnul doctrinar al lui René Guénon și Vasile Lovinescu (cum e Grupul Hyperion din București), ar fi necesar să împlinească unele condiții dintre care aș sublinia câteva:

1. să adere și să practice o religie, în speță ortodoxia, cu cele trei componente ale ei: dogma, morala și ritualul (deci Evangheliile, viața creștină, liturghia și tainele), constituind fundamentul exoteric al unei vieți axate pe o trăire spirituală;

2. să cunoască și să asimileze principiile metafizice ale tradiției universale, aderând deci intelectual la unitatea transcendentă a religiilor, aspect esoteric al tradiției unanime (philosophia perennis) (Cf. F. Schuon: «Despre unitatea transcendentă a religiilor». Prefață André Scrima, traducere Anca Manolescu, Editura «Humanitas»);

3. să-și conformeze viața nu după norme profane, ci după înțelepciunea și principiile tradiționale, existând deci o concordanță între teorie și existența de fiecare zi.

Scopul principal al constituirii unui astfel de grup este acela de a urmări realizarea personală a celor trei principii fundamentale și urmărirea lor cu consecvență, acestea fiind cele mai importante, deși nu singurele, celelalte dezvăluindu-se pe parcursul întâlnirilor grupului și al consolidării lui.

Un astfel de grup nu e secret, ci discret, nu e inițiatic (neimplicând transmiterea unei influențe spirituale, ci doar pregătirea pentru o astfel de eventualitate), ci doar de studiu și meditație. El implică o anume detașare (dar nu despărțirea) de lumea laică și un anume grad de libertate față de obligațiile strict profane. Căci așa cum spunea René Guénon : «Dacă cineva a asimilat adevărurile tradiționale, are și răspunderi și obligații față de Tradiție și față de sine însuși, de la care nu se poate abate, fără să nu piardă binefacerile acestor adevăruri și fără să nu fie pradă astfel lumii în care trăiește sau chiar să atragă influențe malefice, din partea forțelor antispirituale» («Orient și Occident», 1924).

 Întâlnirile acestui grup ar putea consta din lecturi de texte tradiționale (de exemplu, din opera lui René Guénon sau Vasile Lovinescu), de texte sacre din marile tradiții (creștină, hindusă etc.), urmate de comentarii pentru lămurirea unor pasaje mai dificile, pentru înțelegerea unor semnificații simbolice, pentru adaptarea lor la gândirea și viața personală, scopul principal fiind acela de a ridica cât mai sus sensurile acelor texte, pentru a obține astfel o adeziune și o asimilare a principiilor transcendente.

Toate implicațiile constituirii unui astfel de grup sunt de altfel cuprinse într-un Breviar, publicat în anexă la lucrarea: «Vasile Lovinescu și funcțiunea tradițională», editată la Ed. «Rosmarin», 1998 (din care anexez un volum). Evident, totul se realizează treptat, cu discuții în grup și meditații personale, dar, cel puțin în intenție, lucrurile trebuie să fie clare de la început și să fie urmărite cu continuitate, căci așa cum spune Lovinescu: «continuitatea este un substitut de eternitate».

Pentru eventualele lămuriri, sunt alături de dumneavoastră, în

măsura în care eu sunt în stare s-o fac și dumneavoastră doriți acest lucru.

Domnul să vă ajute!

Cu doriri de bine,

Florin Mihăescu

18 februarie 2005ʺ

– Care au fost, alături de Domnul Noica alți corespondenți celebrii ?

-În afară de Constantin Noica nu am avut corespondenți celebri. Am corespondat cu profesorul A.M. Ciobanu de la Roman, o celebritate locală, și cu discipolii lui Vasile Lovinescu, dar acești discipoli erau, după modelul maestrului, discreți.

–  Apostolul Pavel semnează și el câteva scrisori / epistole. Legat de Epistola către romani, prin ce credeți ca este ea importantă ?

-Epistolele pauline sunt cele mai vechi scrieri creștine, ele fiind concepute cu mult timp înaintea evangheliilor. Epistola către romani este cea mai lungă dintre epistolele Sfântului Apostol Pavel, fiind considerată cea mai importantă dintre epistolele sale, deoarece abordează tema salvării prin credinţa în Iisus Hristos şi nu prin ritualurile legii lui Moise. Mântuirea este privită ca dar al harului lui Dumnezeu pentru omenire, epistola având o influență majoră asupra unor mari teologi: Fericitul Augustin, Martin Luther, Ioan Calvin, John Wesley și Karl Barth. A fost scrisă în timp ce apostolul se afla în Corint, aproape de încheierea celei de-a treia călătorii misionare, probabil între anii 55 şi 56 d.H., fiind adresată membrilor Bisericii din Roma.

– O întrebare pentru mine legată de scrisori ?

-Ați purtat corespondență cu personalități ale culturii române?

– Aici din păcate, răspunsul meu este foarte diluat. Din mai multe motive. Unu, nu știam valoarea lor. Doi, în general, personalitățile la care aspiram eu erau din București, oraș în care locuiam. Mai degrabă, le dădeam un telefon, ori le vizitam direct, cu un anunț prealabil. Dar, ca să răspund și eu ceva și să fiu în atmosfera dialogului. Tot Domnul Noica e și la mine cap de listă. Am avut o corespondență  intensă cu criticul literar Dan C. Mihăilescu. De la scrisori, am trecut la reviste… El făcea, ca tânăr, reviste în 5-6 exemplare pe care le bătea la mașina de scris cu indigo, iar apoi le oferea prietenilor mai apropiați, până când s-a lansat cu un  supliment consistent la Cotidianul. A urmat etapa cărților care apăreau rapid sub semnătura sa.

– Dacă ar fi posibil să trimiteți o scrisoare către cititorii acestor rânduri, ce ar cuprinde ?

-Ar cuprinde îndemnul de a nu citi cărți disparate ci autori, iar mai departe, de a citi mai mulți autori dintr-o cultură, spre a căpăta astfel accesul la orizontul acelei culturi. Apoi, le-aș aminti vorba lui Goethe: ʺO privire prin cărți și două prin viațăʺ. Este bun și folositor răgazul lecturii, dar viața are și alte dimensiuni. Trebuie să trăim între oameni, în orizontul iubirii, de la iubirea-prietenie, la iubirea familială, la eros și, dacă poți urca până acolo, la agapé, la iubirea cu rădăcini divine. Cultura rămâne o simplă pojghiță dacă nu este dublată de un caracter puternic, de bunătatea inimii și știința de a pierde. Când este bine construită, cultura ajunge să pună surdină eului, ajunge să te vindece de orgoliu, de mândrie, deschizându-ți ușa către un sine lărgit, în orizontul căruia te poți întâlni cu celălalt. Asta le-aș spune cititorilor interviului nostru.

– Vă mulțumesc frumos pentru dialog …

  • Eu vă mulțumesc!

Aristotel Bunescu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s