Lupta lui ION DRĂGAN pentru iubire, prietenie și culoare

Dragi cititori,

Drumurile prin viețile pictorilor autentici oferă multe cazuri aparte de oameni dedicați trup și suflet artei armoniilor cromatice.

Astăzi, la început de lună brumar, cum se spune în tradiția populară, am avut șansa să cunosc mai bine un Om, cu o mare, special, un luptător până în pânzele albe. Vă invit să parcurgeți cu noi, o viață de om restrânsă în câteva paragrafe și o seria de fotografii relevante. O viață dominată de luptă, suferință, și creație. O viață care și de acum înainte, sperăm că îi va oferi lui Ion Drăgan posibilitatea de a urca pe noi piscuri luminoase, iar când va ajunge sus va lovi cu căciula de pământ și va striga cât îl țin puterile de bărbat autentic: „Ce nebunie frumoasă!”.

1) Pentru cei care vă cunosc mai puțin, vă rog să vă prezentați pentru început…

Mă numesc Ion Drăgan, sunt un pictor născut în București pe 7 August 1951, unde am locuit în cea mai mare parte a vieții mele și în care locuiesc și acum.

Am trăit patru ani în Preventoriou când eram mic. În primii ani de școală am învățat foarte bine înainte de a fi trimis la preventorioul pentru copii de la Gheorghieni, actualul județ Harghita.

Deși am rămas în urmă cu materia, am fost primit în cadrul Lceului Gheorghe Șincai, dar a trebuit să mă transfer la fără frecvență din cauza unor probleme în familie. Am făcut câteva școli profesionale și liceul la seral. Am lucrat în multe meserii unde am reușit de fiecare dată, printre acestea enumerându-se electrician întreținere la sere, lăcătuș mecanic, instalator calorifere, strungar, unde am făcut școala de calificare la Otopeni și am practicat cel mai mult timp. Ca strungar, am obținut categoria maximă în scurt timp și am activat ca reglor și maestru. În acea perioadă, în timpul liber confecționam podoabe pentru femei, mărțișoare, sculptam deseori în lemn și os, am creat 47 de lucrări, mai având nevoie doar de trei lucrări pentru a participa la o expoziție la sala Radio în colaborare cu casa de cultură.

 Din păcate, piesele mele au fost puse pe foc de către o persoană cu probleme mintale. Din cauza dezamăgirii pe care am simțit-o nu am mai practicat arta până la 65 de ani. Între timp am crescut pești exotici, am avut un atelier de mase plastice, am construit case și instalații de încălzire, apoi am înființat prima fabrică de mezeluri din București. După revoluție am avut o grădină de 10.000 de metrii pătrați cu pomi fructiferi, dar și diferite fructe și legume. Cu 7 ani în urmă, din cauza unui accident vascular cerebral am ajuns suferind de boala Parkinson, boală care mi-a trezit iar spiritul artistic. Pictând iar am realizat că încă aveam talentul dobândit în tinerețe, iar din dorința de a verifica acest lucru am chemat un critic de artă, iar rezultatul m-a surprins plăcut. Prima expoziție a fost în cadrul Palatului Parlamentului în sala Constantin Brâncuși cu ajutorul doamnei Eugenia Florescu, critic de artă și muzeograf. Cu toate că așa cum susținea și dânsa, nu am primit de la aceasta sfaturi tehnice, sprijinul moral și sufletesc primit de la dumneaei m-a ajutat enorm. Dânsa a fost prima persoană să mă numească maestru. Relația noastră a evoluat precum a spus și doamna Florescu în cadrul acelui video pe care vi l-am trimis mai devreme. Prima mea expoziție s-a numit „Artă pentru Viață”, urmată de alte două expoziții la Viena, una personală și una colectivă împreună cu Adriana Art Gallery, urmată de o expoziție personală la Casa de Comerț a municipiului București. Am mai avut în plan câteva expoziții pe care as fi dorit să le susțin alături de doamna Eugenia Florescu, dar din păcate aceasta nu mai este printre noi, motivul pentru care am făcut o pauză până de curând.

2) Pentru ce ați ales pictura și nu muzica ? 

Toată viața mea, fiind înconjurat de activități ce țin de îndemânare și coordonare am fost îndrumat către sculptură inițial, iar această legătură cu partea vizuală a artei a rezultat in iubirea mea pentru pictură mai târziu. Alegerea picturii în locul sculpturii a rezultat datorită bolii Parkinson, eu fiind lipsit de forța pe care o aveam în mâini înainte de aceste probleme. Totuși, fiind încurajat de toți cei din jurul meu am ajuns să îmi placă pictura mai mult decât sculptura

3) Care sunt tehnicile preferate ?

Stilul în care lucrez este unul liber, instinctual, lipsit de studii în detaliu a artei. Cel mai mult îmi place să lucrez în pată de culoare, fără a folosi vreo schiță sau vreun șablon înainte de a începe. Datorită felului meu liber de a picta, tablourile mele se aseamănă cu lucrările din perioada suprarealismului prin existența elementelor fantastice. 

4) Vă simțiți bine în tablouri de dimensiuni mai mici, ori preferați suprafețele mari ?

Îmi plac picturile cu suprafețe mai mari deoarece acestea îmi oferă posibilitatea de a crea un tablou cu compoziții mai elaborate. 

5) Ce ne puteți spune despre viața dumneavoastră, dincolo de pictură? 

Suferind de boala Parkinson am viața si cariera grav afectate sub toate aspectele. Sunt alergic la medicamentația oferită de către doctori, iar boala este într-un stadiu grav. Singura mea speranță este o operație în străinătate care este foarte costisitoare. 

6) Unde vă vedeți peste 10 ani ? 

Este greu să îmi mai pot imagina viața în zece ani de acum, având o boală atât de imprevizibilă, orice este posibil pentru mine. Am speranța faptului că în zece ani m-aș putea vindeca și că voi fi mai bine, dar momentan majoritatea planurilor mele sunt pe termen scurt. În ciuda bolii și condiției totuși am reușit să îmi fac mulți prieteni, iar eu asta consider o mare realizare.

7) Este o altă întrebare la care doriți să răspundeți? Care este? Formulați răspunsul … 

Aș dori să destăinui că regret faptul că nu am avut parte de o educație superioară și că nu cunosc limbi străine, dar plănuiesc ca dacă mă fac bine să învăț fluent două limbi străine. 

8) Înainte de a vă mulțumi neformal pentru acest dialog interesant vă rog la final să adresați un gând pentru cititorii acestui interviu care vă descoperă cu plăcere universul dumneavoastră artistic. 

Eu am un motto al meu, „Ce m-aș face în lumea reală fără Dumnezeu, prietenii mei dragi și lumea imaginară”, țin la creația lui Dumnezeu și la suportul oferit de către prietenii mei dragi și la iubire, iar lumea mea imaginară este arta, spațiul unde am putut mereu să mă retrag și să mă regăsesc. Deviza mea e Iubire, Prietenie și Culoare – Prietenia și Iubirea nu se câștigă și nu se cumpără, acestea au fost dăruite de Dumnezeu pentru oameni. Arta ne poartă uneori pașii pe cărări călcate doar de El. Atâta timp cât caii mei aleargă liberi pe câmpii mai există o speranță ca Dumnezeu să mai scrie un capitol în povestea vieții mele, oferindu-mi răgazul de a zbura peste piscuri imense ce îmi apar în vise chiar și cu aripile frânte, iar când voi ajunge sus voi lovi cu căciula de pământ și voi striga „Ce nebunie frumoasă!”.

GALERIE DE IMAGINI

Imagini din viața lui Ion Drăgan, tablorui create de pictorul Ion Dragan.

Mulțumesc frumos pentru tot. Să urăm, din toată inima, sănătate și putere domnului Drăgan.

Aristotel Bunescu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s