Doamna ELENA HĂBĂȘESCU, un artist adevărat, un puternic animator cultural

Doamnelor și Domnilor,

Vă rugăm puțină atenție!

Lăsați, pentru câteva momente numai, preocupările zilnice, știrile cu viruși, cozile mașilinor de la morga spitalelor. Vă invităm călduros, să pășiți din România tragică, în România magică. Dacă obserați, este o diferență doar de o silabă. O singură silabă ne proiectează de la dramă la vis, de la universal tragic, la universul armoniilor cromatice care aduce atâta liniște, bucurie, împlinire, după cum au stabilit nu numai cei care vizitează expozițiile, galeriile, muzeele și atelierele artiștilor vizuali, dar și chiar oamenii de știință după ce au analizat efectul artei plastice asupra psihicului bipezilor.

Mă grăbesc să termin această introducere entuziastă pe bună dreptate, pentru a aduce în lumina reflectoarelor un artist special, un puternic animator cultural, un promotor al unor tehnici artistice foarte puțin cunoscute în spațiul românesc. Este vorba de Doamna ELENA HĂBĂȘESCU.

Pentru cei care vă cunosc mai puțin, vă rog să vă prezentați pentru început…

     Elena Hăbășescu este numele meu.    M-am născut la data de 23 nov. 1952 în com. Stănița din jud. Neamț. Visul meu a fost să ajung un mare artist plastic datorită unei întâmplări din copilărie. Îmi plăcea să desenez. La școală, profesoara de istorie și lucru manual, Aurica Ardeleanu, îmi cerea să stilizez diferite flori și plante după care să brodeze colegele mele la orele de abilități practice. Eram primul născut a unei familii de țărani cu șapte copii. Mergeam pe câmp cu oile și luam caietul de desen cu mine. Desenam colțuri din natură care mă impresionau. Într-o zi a trecut pe lângă mine brigadierul din sat, un țăran cu 4 clase cum era pe atunci. S-a uitat la desenul meu și a zis:

– Ai să ajungi ca Grigorescu! și a plecat. Azi mă întreb de unde știa acel om simplu de Grigorescu? Acele cuvinte au rămas ca o amprentă pe sufletul meu, au fost o cheie care mi-a deschis poarta spre lumea artei. Aveam încredere în cuvintele celor doi oameni care au avut un rost în alegerea pe care am făcut-o, au fost un stâlp de sprijin pentru împlinirea unui vis frumos. Am intrat la Liceul de Artă Octav Băncilă din Iași pe care nu l-am terminat pentru că părinții mei nu aveau posibilitate să mă întrețină la o asemenea școală costisitoare.

2) Pentru ce ați ales pictura și nu muzica ?

     În timpul practicii de vară de la Liceul de Artă am dat examen la secția de muzică din cadrul acestui liceu cu gândul să-i scutesc pe părinții mei de niște cheltuieli legate de materiale. Am luat examenul dar în timpul primului trimestru am constatat că nu aveam înclinații pentru muzică și am abandonat. Singura școală unde părinții nu trebuiau să mă întrețină a fost Școala Sanitară pe care am absolvit-o cu medie mare.

      Am lucrat până la pensie în acest domeniu, iar în paralel am studiat pictura. M-am înscris la cursurile Școlii Populare de Artă secția pictură. Participam la expoziții naționale și internaționale împreună cu colegii mei de la cenaclul “Tiberiu Bottlik” din Bocșa a cărui membru eram și eu. După revoluție, internetul m-a ajutat să descopăr frumusețea și utilitatea Artelor Textile. Într-un grup internațional de quilt condus de o româncă plecată de ani de zile în Franța, am învățat multe secrete legate de arta textilelor. Studiam  pe internet tot ce găseam în legătură cu textilele. După ce am ieșit la pensie, primul lucru pe care l-am făcut a fost să mă înscriu  la examenul de licență secția Arte Decorative din cadrul Facultății de Artă și Design din Timișoara ca să-mi împlinesc un vis. Am luat examenul cu nota 10. Anii petrecuți în facultate mi-au îmbogățit cunoștințele legate de Arta Textilă și astăzi cred că ea mă definește mai bine decât pictura la care nu voi renunța.

3) Care sunt tehnicile preferate ?

     Referitor la pictura, tehnica pe care am folosit-o și o folosesc în continuare este uleiul pe pânză. Aceasta tehnică, unde culoarea se usucă mai greu, îți dă posibilitatea să ștergi dacă ceva nu-ți place, să lucrezi lejer, pe când culorile acrilice se usucă repede și greu mai schimbi nuanțele fără să încarci pânză. Folosirea culorilor acrilice presupune să ști exact ce dorești să faci și dacă se poate modelul să fie mai simplu. Folosesc și culori în ulei și culori acrilice. Iată , mai jos, un tablou în culori de ulei și unul in culori acrilice.

Elena Hăbășescu – Lacul Dognecea , pictură ulei pe pânză
Elena Hăbășescu – Reflexii, acrylic pe pânză

În Arta Textilă folosesc mai multe tehnici

–  tehnica firelor textile ( tehnica cu Avalon, Tehnica cu tul…)

– tehnica quiltului unde avem tehnici de îmbinare a bucăților de material textil sau tehnica aplicării bucăților de material în funcție de model. Folosirea tehnicilor depinde de modelul pe care îl aleg. În arta firelor textile, una din tehnicile preferate  pentru a crea o textură pe care o putem folosi ulterior la diferite creații, este tehnica cu Avalon ( avalonul este un material care se topeste în apă în urma căruia obținem o textură fie simplă sau cu un design ales). Această tehnică nu am inventat-o eu, am găsit-o pe internet fără explicații. Am studiat-o câțiva ani pănă am ajuns la un rezultat util, interesant și frumos. În facultate, conferențiarul Valentina Ștefănescu  de la secția de Artă Decorativa  a organizat un workshop  unde am prezentat,  studenților și masteranzilor, tehnica cu Avalon.

Workshopul de la Facultatea de Artă Timișoara unde am prezentat tehnica cu Avalon

Tablou realizat cu tehnica Avalon

Tablou realizat cu tehnica tulului

4) Vă simțiți bine în tablouri de dimensiuni mai mici, ori preferați suprafețele mari ?

    Gingășia și simplitatea sunt două calități pe care le admir și le prefer în lumea care mă înconjoară. Deci, prefer tablourile de dimensiuni mai mici care pot transmite la fel de multe sentimente ca și cele mari. De multe ori alegem dimensiunea în funcție de ce dorim să prezentăm în lucrarea care vrem s-o realizăm.

5) Ce ne puteți spune despre viața dumneavoastră, dincolo de pictură ?

     Sunt președinta sucursalei UCP Bocșa. Mă ocup de organizarea expozițiilor acestui grup, avem o revistă anuală a grupului – Front Art –  pe care o editez și-mi ocupă mult timp. Am scris o carte cu 58 de pagini despre câteva  tehnici din Arta Textilă intitulată – Din fire și peticele –  pe care eu le-am studiat și care sunt foarte puțin cunoscute în România. Prticip la diferite simpozioane literare când sunt invitată unde  mai scriu și eu câte un articol sau versuri. În anul 2013 am deschis, ajutată de managerul Casei de Cultură Bocșa Ioan Liuț,  o secție de pictură prin Școala Populară de Arte și Meserii “Ion Românu” din Reșița. Aici  am avut elevi și adulți dornici să studieze pictura. A trebuit s-o închid în 2016 pentru că m-am înscris la facultate cursuri de zi. În acești ani am scos și o revistă a Școlii de  Artă secția Bocșa pe care am intitulat-o – Ecouri Plastice – de care m-am ocupat personal. Fiecare elev trebuia să scrie un articol despre artă. În felul acesta îi ajutam să-și dezvolte unele abilități. Folosind un limbaj simplu, pot deveni disciplinați, buni observatori, exersând răbdarea și concentrația. 

     Mă preocupă Cultura Cucuteni în special semnele și simbolurile folosite de artiștii cucutenieni care ne-au lăsat moștenire o serie de vestigii de unde putem afla despre simplitatea și eleganța decorațiunilor folosite de ei  în ceramică.  Eu folosesc semnele și simbolurile lor pentru ornamentele din lucrările mele textile. Iată o lucrare unde caut să creez o punte de legatură intre civilizația neolitică Cucuteni  și civilizația  din zilele noastre aplicând, peste o tehnică modernă,  simboluri importante din această cultură unde noi avem rădăcinile.

Simboluri din cultura Cucuteni   două tablouri

           Societatea în care trăiesc și vârsta pe care o am, în momentul de față, îmi limitează acțiunile pe care aș vrea să le intreprind. Imi plac drumețiile, locurile pitorești, imi place să ascult muzică, îmi plac oamenii liniștiți cu care poți să petreci câteva momente de relaxare povestind despre lucruri interesante. Locuiesc la casă și mă ocup de întreținerea ei, mai puțin de gradină. Am un băiat căsătorit și un nepoțel care-mi face multe bucurii pentru că este un copil deștept și cuminte. M-am obișnui cu singurătatea, iar arta îmi este un bun prieten pe umărul căruia plâng sau mă bucur. Niciodată nu este prea tărziu să-ți îndeplinești un vis! Eu am reușit și sunt împăcată cu soarta mea.

6) Unde vă vedeți peste 10 ani ?

     E greu de spus unde voi fi! E greu să mai anticipez, dar speranța nu moare și sper să fiu sănătoasă și să mai încânt iubitorii de artă cu realizările mele viitoare. Dacă n-o să fiu aici atunci voi fi în altă lume mai bună, în cazul în care ea există cu adevărat.

7) Este o altă întrebare la care doriți să răspundeți ? Care este? Formulați răspunsul …

    – Dacă m-ați fi întrebat care este rolul artistului în societate  v-aș fi răspuns:

     Operele unui artist sunt educative, pot determina pe mulți să-și urmeze un vis, să-și găsească o preocupare utilă și frumoasă. Sunt un exemplu bun de urmat. Un artist poate modela sensibilitatea oamenilor prin creațiile sale, poate să scoată în evidență frumusețea lumii înconjurătoare cu unele detalii pe care noi nu le observăm. Armonia și liniștea din tablourile pe care le privim ne inoculează și nouă acele stări sau, dacă stările sunt opuse ( revoltă, dezordine culori țipătoare…) vom deveni agitați , neliniștiți, nemulțumiți… Și ce mai este foarte important, un artist prin opera lui, va lăsa moștenire oglinda  unei societăți din perioada  în care a trăit.

Prima expoziție a sucursalei UCP Bocșa la Muzeul Banatului Montan Reșița

8) Înainte de a vă mulțumi neformal pentru acest dialog interesant vă rog la final să adresați un gând pentru cititorii acestui interviu care vă descoperă cu plăcere universul dumneavoastră artistic

–    În România lipsește educația artistică la majoritatea populației. Sunt personae cu studii superioare care preferă un kitsch în locul unei opere de artă adevărată pentru că este mai accesibil ca preț și pentru că nu au minimum de cunoștințe legate de artă. Acest kitsch umbrește tot mai mult arta academică. Este bine ca printre alte preocupări legate de petrecerea timpului liber să fie  alocat puțin timp pentru a vizita o galerie, să participăm la un vernisaj și de ce nu? să mergem la un curs de pictură, desen artistic sau altă specialitate din domeniu artelor. Mă refer în special la tineretul care vede în discoteci și petreceri zgomotoase o modalitate de a folosi timpul pentru relaxare. Cu ajutorul culorilor putem exprima idei , stări sufletesti, funuseţea sau urâţenia ce ne înconjoară Dorinţa de comunicare, nevoia de descărcare a tensiunilor interioare cu ajutorul culorilor nu este altceva decât o stare de creaţie pe care micii sau marii artiştii o transpun pe un suport fie pânză, carton , hârtie , lemn…. Iar pentru împlinirea unui vis nu uitați că niciodată nu este prea târziu!

Pablo Picasso spunea: “Arta purifică sufletul de praful vremii de fiecare zi”.

Acesta a fost dialogul. Dorim protagonistului acestor rânduri, din toată inima, multă sănătate în perioada următoare, putere de implicare în arta personală, dar și în promovarea valorilor culturale din zona în care a fost așezată de Dumnezeu.

GALERIE

Trei reflexii
Autoportret textil
Peisaj din Bocșa

Semnează un nou admirator fidel,

Bunescu Aristotel,

Președintele Departamentului de Critică și Istorie a Artei, din cadrul Uniunii Creatorilor Profesioniști

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s