LECȚIA CONSTANTIN NOICA PREDATĂ DE DAN DUMITRU IACOB

DAN DUMITRU IACOB

Știu, sunt multe vești rele. Eu vă voi reține cu ceva frumos, poate chiar prea frumos pentru noi. Incredibil, fascinant, unic.

O lecție de viață în care subiectul principal este unul fascinant : Constantin Noica.

Scriitorul Dan Dumitru Iacob răspunde, cu amabilitate, invitației revistei nostre de a vorbi despre una dintre cele mai valoroase antologii ale sale, cea dedicată gânditorului Constantin Noica.
– Cum a apărut proiectul antologiei Noica?
– Așa cum bine știm, înainte de 1989 cărțile de filosofie care nu aveau o orientare materialist-dialectică apăreau în tiraje mici. Eu am intrat în universul culturii ca autodidact, așa că în momentul în care cineva îmi împrumuta o carte pe care o consideram esențială pentru formarea mea ca om de cultură, o conspectam. Păstrez și acum doi saci plini cu mii de pagini de conspecte din opera lui Blaga, Eliade, Noica, Stăniloae, Cioran, Spinoza, Kant, Steiner, Krishnamurti și lista poate continua. Conspectele le făceam, în principal, în vacanțele de student, dar ele au continuat și după anul 1985, când am intrat, cum se spunea atunci, în câmpul muncii. Treptat, după 1989, am reușit să cumpăr toate cărțile scrise de Constantin Noica, dar și o mare parte din cele care îi erau dedicate, ideea unei antologii conturându-se odată cu apropierea anului centenar, 2009. Conjunctura vieții mele de atunci nu mi-a permis să duc la capăt proiectul, dar având acele conspecte, la care se adăugau aproape toate cărțile scrise despre filosof și opera lui, am demarat munca întocmirii unei antologii care să fie lansată la 110 ani de la naștere, adică în anul 2019. Cum mă ocupam de opera filosofului de la Păltiniș de aproape 40 de ani, nu mi-a fost greu să întocmesc cuprinsul și să încep lucrul. Aveam totul în minte, așa că munca a constat în transcrierea textelor, în selecția lor, timp de un an de zile.
– Ce credeți ca ar fi zis Constantin Noica în fața acestei cărți impresionante ?
– Îmi place să cred că, răsfoind-o, ar fi surâs și mi-ar fi spus: Mulțumesc! Iar eu i-aș fi răspuns: Cu drag! Dar cine știe, poate acest scurt dialog va avea loc dincolo de marele Prag, pe care-l voi trece și eu la un moment dat.

O antologie greu de uitat după ce o citești cu creionul în mână


– Care credeți că ar fi modul de receptare din partea lui Gabriel Liiceanu ? Cu credeți că privește el antologia ?
– Nu i-am trimis o antologie. Cu siguranță a citit articolul pe care l-a scris, în revista România literară, eseistul Sorin Lavric, dar cum știe, ca nimeni altul, atât de multe despre viața și opera filosofului de la Păltiniș, despre exegeza asupra operei lui, răsfoind antologia că ar fi tentat să adauge și alte abordări, sau să nu fie de acord cu unele din textele selectate de mine, pentru simplul motiv că o antologie poartă, firesc, pecetea, doza de subiectivism a celui care o întocmește.
– Dar Andrei Pleșu ?
– O reacție similară ar avea și Andrei Pleșu, dar cred, datorită felului său de ființă, că ar fi mai îngăduitor. Când am gândit antologia mi-am propus să nu depășească 450 de pagini, dar fragmentele alese dintr-o carte sau alta pot fi extinse, astfel încât, pe viitor, antologia să apară în două volume a câte 400 de pagini.

Noica, Eminescu, Noica… Fotografii care arată un univers aparte. La 26 de ani, Dan Dumitru Iacob mergea o săptămână la Păltiniș. Acolo se auzea cel mai bine sunetul Noica.


– Față de speranțele dumneavoastră la debutul proiectului legate de această carte – mă refer la compoziție – cum a fost rezultatul final. Cel scontat, ori s-a mai dezvoltat sumarul din mers ?
– Aveți dreptate, pe măsură ce adăugam autori și texte, se îmbogățea și sumarul. Antologia este asemenea unui organism viu care crește, se dezvoltă și ajunge la maturitate.

Rânduri scrise de Constantin Noica pentru Dan Dumitru Iacob


– Dacă ar fi să scoateți o altă ediției a Antologiei Noica, ar fi unele schimbări, unele pagini noi ?
– După ce am trimis antologia la tipar, la sfârșitul anului 2019, am aflat de alte cărți dedicate filosofiei lui Constantin Noica. Astfel de cărți apar mereu. Chiar astăzi am ridicat de la poștă superba carte a profesorului Ion Dur, „Constantin Noica: de la gazetărie la gândirea speculativă“, apărută anul acesta la editura Pro Universitaria din București, dar și „Jurnalul domestic: 1971-2017, însemnările unui in-formator“, în care se regăsesc multe pagini ce reflectă întâlnirile domnului profesor Ion Dur, care trăiește la Sibiu, cu filosoful. O surpriză a fost cartea de memorii a domnului Radu Boroianu, „Despovărarea: simțuri și instincte“, în care apare o viziune inedită asupra „Jurnalul de la Păltiniș“, semnat de Gabriel Liiceanu. Radu Boroianu (n. 1942), fost senator și Președinte al Institutului Cultural Român, are o relație de rudenie cu familia Noica, filosoful fiindu-i unchi, așa că în memorii dedică pagini importante filosofului dar și Jurnalului de la Păltiniș. La ieșirea din detenție, Noica i-a spus tânărului nepot: „Mi-am pus ordine în gânduri în aceşti ani, am ţinut lecţii şi conferinţe celor care voiau să mă audă prin celule şi am două-trei cărţi scrise deja în cap. Vreau să mă aştern pe lucru!”. „Niciunul dintre noi, peste ani, nu am fi fost în stare să ni-l închipuim pe Dinu Noica falsificând realitatea sau ascunzând-o pervers de ceilalţi. Or, personajul cărţii dorea să ne convingă, sub pana lui Liiceanu, că se poate trăi liniştit în lumea neabătută a ideilor celor mai înalte despre om, istorie şi societate, retrăgându-te, nederanjat de ce îl şi ne înconjura pe noi toţi, fără să fie agasat de autorităţi şi propovăduindu-şi liniştit crezurile grupului de învăţăcei care-l căutau aparent de bunăvoie şi nesupravegheat. Concluzia ce se degaja pervers era că nimeni nu putea îngenunchea un filosof şi nici nu şi-o propunea cineva. Era noua propagandă adoptată de regimul comunist. În anii aceia apăruse o nouă formă, persuasivă, de a li se induce valorilor până mai ieri oprimate că ţara are nevoie de ei toţi pentru a se reface sub un stindard nou, naţionalist şi opus Moscovei. Noica va face o vizită prietenilor de la Paris şi copiilor din Londra, deci relaţiile cu Occidentul puteau fi reînnodate. Despre ce ascundea această ideologie cu blana întoarsă, filosoful va afla stupefiat de la Cioran, Eliade şi Monica Lovinescu. În cartea lui scrisă la comandă, Liiceanu relata cu seninătate, fără intervenţia cenzurii, despre libertatea dorită a schimbului de idei, ce fusese reinstalat în România. În folosul regimului ce avea nevoie să devină credibil prin oglindirea bucolică a cunoscutului filosof căruia i se oferise şansa nesperată a unui fel de falanster al ideilor neîngrădite. Îmi revenea, la a doua lectură, figura dezagreabilă a autorului şi cea blândă, neconformă, a profesorului său care fusese atras într-o cursă abjectă. (…) După câteva zile am purtat o discuţie şi cu cea mai tânără şi mai dotată nepoată a filosofului, Simina Noica. Şi ea mi s-a părut uşor buimăcită, mai ales că ea avusese ocazia să-l întrebe pe Dinu ce crede despre cartea elevului său, iar el, sub primul impuls, recunoscuse că a îndurat cu greu lectura. Mă întâlnisem cu Simina pe stradă şi-i mărturisisem teoria mea cu dubletul. Ei i s-a părut pe moment că exagerez – ca filolog ştia termenul – , dar nici ei nu-i era clar ce-şi dorise, ce urmărise Liiceanu cu forma lui de relatare a şcolii filosofice de lângă Sibiu. Poate pe autor îl forţa la compromisuri doar dorinţa firească de a-şi continua studiile în Germania de Vest? (…) Oricum am da-o, oricum am suci-o, atât Jurnalul, cât şi Epistolarul rămân apariţii, elegant spus, dubioase. După Epistolar, în preajma anului nou 1984, mă întâlnesc cu Dinu Noica la un prânz în familie, în blocul din Spătarului 1, şi îi spun, cu toată deferenţa şi dragostea pe care i le purtam, că această a doua încropeală mi s-a părut a fi o jalnică dregere a busuiocului, dar deloc o dare înapoi sau pocăită recunoaştere, ci mai curând o atragere în capcană şi a altora, iar Dinu, fâstâcit cum era el mereu în faţa unei situaţii prea abrupte şi prea personale, recunoaşte că Epistolarul îl afectase şi pe el mai serios, îl descumpănise chiar. (…) Nu-l idealizez pe unchiul Dinu, nu-i fac chip cioplit. Dar, ca orice filosof autentic, el era idealist. Îşi dorea o societate în care circulaţia ideilor înalte să devină ferment educativ pentru elitele intelectuale“. Asemenea fragmente își vor găsi locul într-o viitoare ediție a antologiei mele.
– Cum a fost primită cartea? De cititori, de comentatori ?
– Cartea a fost primită foarte bine, iar în urma articolului apărut în România literară am avut plăcuta surpriză să fiu contactat de o doamnă din București, prin intermediul căreia antologia a ajuns în Anglia, la fiica filosofului, în Franța, la nepoata lui și în Apuseni, la monahul Rafail Noica. Au apărut două cronici substanțiale, una în revista România literară, semnată de Sorin lavric, alta în revista Plumb, semnată de Lucian Strochi.
– Cum a fost lansarea ?
– O primă lansare a avut loc pe 14 februarie, de ziua mea, când am împlinit 60 de ani, la Biblioteca Județeană „G. T. Kirileanu“ Neamț, în prezența a peste o sută de oameni (pe atunci știam, vag, că în China este o problemă cu un virus…), iar a doua s-a petrecut în luna septembrie, la Târgul de carte Libris de la Piatra-Neamț. Lansările au fost filmate, așa că cei interesați le pot vedea în mediul virtual, pe pagina bibliotecii, sau pe pagina mea.
– Care este concluzia antologiei ?
– Concluzia antologiei: un om este cu adevărat liber doar dacă când își desfășoară, împotriva tuturor vicisitudinilor vieții, până la capăt, drumul care i-a fost hărăzit, în cazul lui Constantin Noica acest drum fiind cel al filosofiei. Studiindu-i viața, citindu-i cărțile, poți păși mai apăsat pe propriul tău drum, pentru că Noica rămâne, prin viața și opera sa, un mare descătușător de energii!
– Aveți o întrebare pentru mine ?
– Dacă ar fi să întocmiți, la rândul dumneavoastră, o antologie, cărui autor i-ați dedica-o?
– Mulțumesc mult pentru întrebare. Nu este un autor de cărți, este autorul lumii. Dumnezeu. Ar sta bine într-o bibliotecă lângă antologia dumneavoastră despre Iisus Hristos. Mai trebuie cineva să facă o antologie dedicată Duhului Sfânt.
Aristotel Bunescu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s