Scriitorul DAN DUMITRU IACOB despre cadouri

Dan Dumitru Iacob vorbind publicului. În spate, figura Mântuitorului, cel care ne oferă calea spre viața veșnică, cel mai important dar. (Notă: Explicația fotografiei aparține redacției)

Am intrat, de câteva zile, în ceea ce ne place să numim, Luna Cadourilor, ca în fiecare decembrie. Pe fondul îngrijorării și dramelor provocate de pandemia actuală, mulți au uitat că este o perioadă specială a darurilor.

Dar, îndrăgostiții de viață, de un suflet care palpită lângă ei, nu au uitat. Ei caută să facă mereu cadouri chiar și atunci când nu e cazul. Numai pentru a se bucura.

Să facem acum un exercițiu de imaginație. Peștișorul de aur care îndeplinește toate dorințele, dar absolut toate, vă întreabă nevinovat: ,,Ce cadou îți dorești cel mai mult?”.  Aveți un răspuns la acest semn de întrebare ? Chiar vă invit să vă gândiți.  Așteptăm cu mare nerăbdare răspunsurile dumneavoastră pe adresa aristotel.bunescu@gmail .com sau pe contul de Facebook Aristo Bunescu. Cele mai interesante răspunsuri vor fi răsplătite cu premii…cadou.

Până atunci, hai să vedem ce părere are scriitorul Dan Dumitru Iacob despre acest subiect

-Ați simțit că a început deja luna cadourilor ?

-Mai nou, există câte o zi a îmbrățișării, a sărutului, a prieteniei, ca și când viața ar putea fi trăită pe teme, pe felii. Când iubești, când ești fericit, faci cadouri tot timpul anului, iar cadoul suprem este prezența persoanei iubite, prezența copiilor tăi, a părinților.  Marile lanțuri de magazine știu foarte bine cum să ne provoace să cumpărăm  tot felul de lucruri în luna decembrie, diferitele reclame lăsându-ne să înțelegem faptul că vom atinge fericirea doar dacă vom cumpăra cutare sau cutare lucru. Avem nevoie de tot felul de lucruri pentru a trăi, dar  de cele mai multe ori, cadourile pe care le primim sau pe care le oferim altora nu aduc decât o efemeră mulțumire. Adevăratul cadou, repet, este o privire iubitoare, o prezență vindecătoare; tot restul nu este decât o pojghiță menită să-i îmbogățească și mai tare pe cei bogați.

-Ce vă doriți să primiți până la finalul lunii?

-N-am pus niciodată preț pe cadourile materiale, așa că nu aștept nimic în mod special, nimic care să țină de orizontul material al acestei lumi.  Îmi doresc ca starea de bine de acum să continue. Atât!.

-Ce cadouri oferiți de obicei ?

-Nu am o situație financiară deosebită, așa că ofer mici cadouri, care să le amintească celor dragi că sentimentele mele pentru ei sunt constante.

-Care a fost cadoul primit de dvs care v-a impresionat cel mai mult ?

-O bicicletă!

-Care a fost cadoul cel mai valoros oferit de dvs?

-Un inel.

-Aveți o întrebare pentru mine ?

-Ce fel de cadouri vă place să primiți?

-Mulțumesc mult pentru întrebare. Viața veșnică.

Aici se termină dialogul cu domnul Iacob. La asta m-am gândit eu, cred că cel mai important cadou este acesta. Eternitatea, viața veșnică în compania Creatorului.

Aristotel Bunescu – Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România

PS

Scriu aceste rânduri în zorii zilei de 5 decembrie, anul de dizgrație 2020. Moș Nicolae a plecat deja de la depozitul lui de cadouri cu numeroase daruri. Plăcute pentru cei cuminți, o nuielușă pentru alții. Din ce categorie faceți parte ?

A.B.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s