DAN DUMITRU IACOB la altarele culturii românești

Scriitorul Dan Dumitru Iacob ne oferă, în rândurile următoare, posibilitatea de a afla ce a simțit la altarele culturii neamului românesc.

–  Am primit o serie impresionantă de imagini ale călătoriei   dumneavoastră  în locul unde se află însemne ale culturii naționale; mă refer la Cimitirul Bellu. În apropiere de 15 ianuarie, data de naștere a lui Eminescu, ați fost la mormântul poetului. Este un moment emoționant…foarte emoționant… vă rugăm să comentați …

– Deși am locuit în București timp de cinci ani, în timpul studiilor (1980 –1985), și am fost în capitală și după ce mi-am încheiat studiile, nu am ajuns la Cimitirul Bellu decât acum șase ani.  Am ajuns, atunci,  pe aleea scriitorilor și pe cea a actorilor și de fiecare dată când revin la București, îmi fac timp să aprind un sâmbure de lumină la  altarele culturii neamului românesc. Este impresionant să vezi cum în jurul mormântului lui Eminescu sunt își dorm somnul de veci marile personalități ale culturii românești: I. L. Caragiale, Mihail Sadoveanu, Marin Preda, Nicolae Labiș, George Călinescu, Nichita Stănescu, spre a nu-i aminti decât câteva dintre ele. De multe ori mă așez pe banca din preajma acestor altare și rămân tăcut, privindu-le rând pe rând, cu o lacrimă de bucurie, de cutremurare în colțul ochiului. Abia aici îți dai seama cât de bogați suntem, cu ce daruri ne-a copleșit Dumnezeu, prin întruparea pe pământ românesc a atâtor creatori de valoare universală.

-Amintesc locurile de odihnă veșnică pentru Marin Moraru, Nichita Stănescu…  Ce a  reprezentat pentru dumneavoastră fiecare în parte?

-Viața mea este legată și de teatrul de amatori, astfel încât, de-a lungul anilor am căutat să văd cât mai multe piese de teatru în care au jucat  cei mai mari actori ai noștri. Pe când eram student am văzut, de exemplu, în una din sălile Teatrului Național, piesa „Așteptându-l pe Godot“, de Samuel Beckett, în interpretarea lui Marin Moraru și Gheorghe Dinică. Copleșitoare interpretare, de neuitat. De aceea, când ajung la Cimitirul Bellu, trec și pe aleea actorilor. Suntem, s-a spus, suma întâlnirilor cu semenii noștri iar acum, la 60 de ani, sunt, mai mult ca oricând, suma întâlnirilor, prin lectură,  cu Mihai Eminescu, Nichita Stănescu, Nicolae Labiș, George Călinescu, Marin Preda, ca să nu amintesc decât literații, și prin vizionare de spectacole, cu Marin Moraru, George Constantin, Amza Pellea, Gheorghe Dinică, Toma Caragiu, cu atâția alții care-și dorm somnul de veci în pământul Cimitirului Bellu.

 -Ce alte locuri ați vizitat în perimetrul acesta ?

-Am găsit, de exemplu, mormântul lui Titu Maiorescu. Din păcate, aleile cimitirului arată deplorabil, iar cele mai multe din cavourile și mormintele din secolul al XIX-lea sunt degradate. Ar trebui ca primăria să facă o listă cu mormintele personalităților înmormântate la Cimitirul Bellu și să refacă, etapizat, aceste monumente funerare. Cimitirul Bellu este Pantheonul neamului românesc și trebuie tratat ca atare. În ziua de 23 ianuarie 2021, când am fost acolo, cele mai multe alei erau pline de noroi, lucru care mi-a lăsat un gust amar. Așa tratăm Altarele culturale ale neamului?

-Pe mine m-a impresionat și valoarea artistică a fiecărui monument. Ce spuneți despre aceste aspect?

-Așa cum aminteam, multe monumente funerare trebuie refăcute, întreținute, pentru că personalitățile secolului al XIX-lea nu mai au urmași care să le întrețină.

-Valoric, financiar, ce a reprezentat fiecare monument in parte, la vremea construiri, dar acum după atâția ani ? Ce credeți ?

-Cimitirul Bellu trebuie să devină și un muzeu cultural în aer liber. Sunt aici, desigur, sute de morminte ale oamenilor obișnuiți, dar, paradoxal, pentru că ele au fost construite relativ recent, după 1989, arată mult mai bine decât  mormintele marilor personalități. Ca să ne dăm seama cum ar trebui să arate Cimitirul Bellu, putem vedea, pe internet, cum arată cimitirele din marile capitale ale lumii – Cimitirul Montparnasse de exemplu,  unul dintre cele trei mari cimitire pariziene, situat în cartierul Montparnasse, parte a celui de-al 14-lea arondisment al orașului. Un număr mare de personaje ilustre sunt îngropate în aici, iar cimitirul are aerul unui muzeu în aer liber al culturii franceze. Spre a vedea cum arată un oraș, înainte de a-l vizita, du-te și vezi câteva din cimitirele lui, pentru că ele sunt oglinda acelui oraș. După ce vezi Cimitirul Bellu, înțelegi cum arată străzile din București, dar și cartierele de case și blocuri. Aceasta este părerea mea.

-Se percepe o taxă de intrarea în cimitir ?

-Nu se percepe o taxă, de vreme ce, așa cum am amintit, acolo sunt înmormântați și oameni obișnuiți.

– Ați fost și la Ateneu, la statuia lui Anghel, cum a fost ? Aici și eu trebuie să vă relatez ceva ….

– Știam dintr-o însemnare a poetei Ana Blandiana, că pe 15 ianuarie 1989, în plină dictatură comunistă, ea, împreună cu alți scriitori, a comandat și a așezat în jurul gâtului Poetului o ghirlandă de flori. M-am bucurat, trecând pe la statuia lui Mihai Eminescu din fața Ateneului, să constat că obiceiul s-a păstrat. După 171 de ani de la nașterea genialului poet, încă nu am reușit să înțelegem deplin ce dar divin ne-a făcut Dumnezeu prin mijlocirea acestui bărbat tânăr, scoborâtor din nordul Moldovei. Iar după cum merg treburile astăzi în cultura română, după cum arată programele școlare, îmi vine să cred că nici nu vom înțelege vreodată. Ca și în cazul mântuirii, saltul înțelegerii operei eminesciene este individual!

-Ce întrebare aveți pentru mine ?

-Vă rog să ne relatați amintirea dumneavoastră legată de statuia Poetului din fața Ateneului.

-Cu plăcere. Am observat, încă din tinerețe, că la mijlocul primei luni a anului, în fiecare an apare o ghirlandă de flori pe statuia lui Mihai Eminescu din fața Ateneului Român din zona Palatului Regal de pe Calea Victoriei. Înaintea unui 15 ianuarie, când lucram la Radio România Actualități, am propus subiectul următor. Mihai Eminescu și Geo Bogza. Bogza. El punea, alături de niște prieteni, în fiecare 15 ianuarie pe statuia lui Eminescu executată în bronz de sculptorul Gheorghe D. Anghel, o ghirlandă de garoafe roșii, care cuprinde atâtea flori câți ani au trecut de la nașterea marelui poet. Paranteză. Obiceiul a fost preluat și după moartea lui Bogza, iar acum din nou sunt flori acolo. 171 de garoafe. Revenim. La radio, toată lumea m-a privit cu îngăduință, iar șeful mi-a explicat cu răbdare, că au trecut deja nouă ani de zile, de când niciun reporter din Radio, inclusiv de la redacția culturală, nu  a reușit să scoată un cuvânt înregistrat de la Bogza.

Era o perioadă în care stăteam la părinții soției, chiar în bloc cu Geo Bogza. Am sunat la ușa lui, am spus că sunt un vecin care îl respectă și îl felicit pentru Anul Nou. A deschis chiar Bogza în persoană, era în mână cu o scoică uriașă, detaliu pe care nu l-am uitat niciodată. Era parcă din altă lume, din universul marin, acolo unde se ascund mistere, comori, primejdii, dar și palate ca în poveste. Peste alte trei zile l-am felicitat pentru tabletele din revista Contemporanul. Scria în una dintre ele că se pregătește iar pentru 15 ianuarie și pentru ghirlanda sa tradițională. A treia oară, l-am sunat și m-a invitat în casă, unde mi-a oferit câteva dintre volumele sale, fiecare cu câte un prețios autograf. La plecare, i-am propus ca viitoarea tabletă despre Eminescu să o înregistrăm pentru fonoteca de aur a Radioului, pentru a fi la dispoziția generațiilor viitoare. A acceptat, după o scurtă ezitare. M-am prezentat cu un magnetofon Uher, de 16 kg, atunci nu erau reportofoane, ori telefoane cu funcția de înregistrare. Am făcut probe de sunet, a citit frumos tableta, iar când am închis aparatul, Bogza s-a luminat brusc și a spus:,, M-ai păcălit. Drept pedeapsă, te duci cu magnetofonul la statuia lui Eminescu și derulezi acolo banda să asculte și el cum vorbesc despre marele poet al românilor”.

Asta am și făcut. Într-o seară, a fost la Ateneu, lângă statuie și am dat banda de la început. A fost un moment special. Cam asta este.

La finalul dialogului nostru, vreau să vă mulțumesc pentru tot, pentru răbdare, pentru frumoasele mărturii.

Simt că este un interviu ce încheie o perioadă frumoasă de colaborare. Sper ca aceste dialoguri să capete consistență într-o viitoare carte.

Prea plecat și prea supus, al dumneavoastră Aristotel Bunescu 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s