Radu Șerban: Muntele Fuji a erupt din nou

Explicația fotografiei: 3 aprilie 2016, Radu Șerban la discuțiile despre găzduirea sportivilor români în Musahino (cu primarul Murakami)

Extraordinarele Jocuri Olimpice fără spectatori
Pe 23 iulie 2021, Muntele Fuji a erupt din nou!
Am urmărit la televizor ceremonia deschiderii Jocurilor Olimpice de la Tokyo. Pe scena centrală, o sămânță sădită în 1964, la precedenta ediție a Jocurilor Olimpice de la Tokyo, germina într-un dans solitar în umbra unui balerin. Într-o ambianță de simplitate elegantă tipic niponă, simbolistica făcea parte din spectacol. Cercurile olimpice purtau în ele esența lemnului copacilor sădiți în 1964.
Conform unei incidentale corelări a întâmplărilor, exact cu șapte ani în urmă, pe 23 iulie 2014, ora 4 dimineața, mă aflam la cota cea mai apropiată de Cer din viața mea: 3776 metri, sus, pe creasta Muntelui Fuji. Legat de numărul șapte, tradiția niponă vorbește despre cei șapte zei ai norocului – „shichifukujin”
Acum, reprodus în miniatură pe stadionul central din Tokyo, Muntele Fuji și-a aprins din nou caldera, intactă din anul 1707 când erupsese ultima oară. De data aceasta a emis nu lavă, ci însăși flacăra olimpică, ce utiliza, într-o premieră absolută,hidrogenul drept combustibil. Înainte de a se deschide ca o floare de lotus, mingea din vârful piramidei îmi sugeraseimaginile numite de japonezi „Diamond Fuji”, când soarele se poziționează exact pe craterul vulcanului.
Prietenii care mă știu conectat la evenimentele nipone nu încetează să-mi trimită mesaje despre eforturile niponilor de a trece cu fruntea sus acest examen dificil și inedit, atât financiar cât și sanitar, de organizare a Jocurilor Olimpice (JO) fără spectatori,în siguranță,cu toate măsurile de precauție și prevenție.
Trăisem la Londra între anii 2009 – 2011, undeam urmărit dezbaterile publice despre implicațiile economice ale Olimpiadei din 2012. Urmărisem tot parcursul pregătirilor, de la bătălia pentru câștigarea găzduirii evenimentului, până la decontul final. Britanicii respingeau comparația pecuniară cu Beijingul- 2008, pentru simplul motiv că diferea scopul organizării: dacă chinezii își doriseră faimă globală, britanicii au acordat prioritate ecuației cost/profit, nu doar prestigiului țării. Să nu uităm că Beijingul cheltuise în 2008, doar la ceremonia deschiderii, suma de 100 milioane dolari, în timp ce 100 de milioane de chinezi trăiau cu mai puțin de un dolar pe zi. Prin contrast, încă de la depunerea candidaturii, Tokyo și-a făcut un titlu de glorie din diminuarea costurilor, utilizând nu mai puțin de 15 din clădirile vechi de la JO – 1964.

Modelele matematice au demonstrat că Jocurile Olimpice nu sunt o simplă joacă, ci ele sporesc comerțul țării organizatoare cu circa 30 %. (Conform Andrew K. Rose, Mark M. Spiegel The Olympic Effect, NBER Working Paper No. 14854, aprilie 2009
La Tokyo, însă, toate calculele au fost date peste cap de pandemie. Guvernul nipon estimase prin anul 2016 că găzduirea Jocurilor Olimpice va aduce un spor economiei țării de circa 30 miliarde dolari, respectiv 0,3% din creșterea economică anuală. Chiar mai optimist,analistul Robert Feldman de la Morgan Stanley MUFG Securities, aproximase impactul lamult mai mult, respectiv 7-8% din sporul anual al PIB.
Restricțiile impuse în toată lumea spre a combate pandemia au condus la amânarea cu un an a Olimpiadei, apoi la decizia dureroasă a organizării ei fără spectatori. Ce țară își putea permite asemenea pierderi? Investițiile în infrastructură, chiar dacă nu se mai amortizau prin costul biletelor și prin turismul aferent, se justificau doar prin existența materială în țară a clădirilor și obiectivelor construite. Dar cheltuielile imense cu organizarea, festivitățile și desfășurarea competițiilor sportive, cine să le suporte? Iată că, paradoxal,tocmai națiunea care își permite o datorie publică de 240 % din PIB a luat decizia să facă acest efort suplimentar spre a conferi continuitate mișcării olimpice. Un efort fără precedent!
Deși trăim într-o perioadă a roboticii în expansiune, tot spectacolul deschiderii din 23 iulie a degajat un sentiment de libertate și căldură umană, evitând cu desăvârșire mecanicismul mișcărilor grandioase de mase în perfecțiune geometrică, pentru a sublinia prin contrast unicitatea ființei omenești. Nu suntem doi la fel –spunea fiecare scenă a spectacolului. Înainte de orice – omul cu sentimentele sale, cu originalitatea sa! Chiar și felinarele de hârtie simple, clasice, care au format cercurile olimpice,iradiau lumină și căldură candidă, distinsă.
Ca o coincidență pentru România, echipa noastră de fotbal se mai calificase anterior la JO abia în anul 1964, când jocurile avuseseră loc tocmai la… Tokyo. Micile coincidențe de acest gen au condimentat aceste jocuri, atipice prin contextul unic, provocator.
Numărul rotund al sportivilor români participanți, 100, mi-a amintit că anul acesta sărbătorim 100 de ani de relații diplomatice româno – nipone, câte un an pentru fiecare sportiv. Cifrele rotunde sub auspiciile cărora a participat România au inclus și poziția 200 a țării în ordinea alfabetului japonez, în care au defilat sportivii purtând drapelul național, la ceremonia deschiderii. Iar noi, românii care am avut privilegiul de a trăi o vreme în Japonia, cunoaștem și alte detalii marcante, precum acela că părinții aruncătorului de ciocan Koji Murofushi, multiplu campion olimpic și mondial,respectiv mama româncă și tata japonez, s-au cunoscut tocmai la JO de la Tokyo din 1964. Tatăl său, Shigenobu Murofushi, deținuse recordul Japoniei la aruncarea ciocanului timp de 23 de ani, până când fiul său l-a doborât. Mama lui Koji, Serafina Moritz, a fost la rândul ei campioană a României la aruncarea suliței.
L-am întâlnit pe Koji Murofushi în anul 2016, în calitatea sa de director sportiv al Comitetului de Organizare a Jocurilor Olimpice Tokyo – 2020. Medaliat cu aur la Atena în 2002 și bronz la Londra (2012), robust, mereu zâmbitor, optimist, Koji a devenit o legendă a atletismului nipon, participând la competiții până la vârsta de 41 de ani. Pe lângă pasiunea pentru sport, în anul 2007 a obținut un doctorat în biomecanică, devenind cercetător științific, cu o motivație limpede: „Am simțit că este important să experimentez altceva decât aruncarea ciocanului, să mă recuperez din tensiunea fizică și mentală repetitivă adusă de anii mulți de antrenamente și competiții”.
Sinceritatea sa în explicarea dedesubturilor intime ale succesului și pledoaria pentru ieșirea din rutină l-au făcut iubit de tinerii sportivi japonezi. Ideea de a-și diversifica opțiunile pentru viitor, de a-și învinge propriile slăbiciuni, de a-și stimula creativitatea îl face un model de urmat pentru generațiile viitoare de sportivi.
A muncit din greu, în condiții fără precedent, pentru pregătirea Olimpiadei 2020 în contextul amânării ei cu un an, aplicându-și principiul de bază: „o singură intenție”. (În limba japoneză itto ichinen. Pentru Koji aceasta înseamnă să pui suflet în fiecare țintă pe care ți-o propui) Așa s-a dedicat și funcției de director sportiv al JO în condiții fără precedent.
Sunt conștient că, prin Koji Murofushi, România a contribuit mai mult ca oricând la pregătirea și desfășurarea unei Olimpiade, amintind, de data aceasta pe tărâmul organizării, performanța din anul 1984, când România s-a situat pe locul 2 la medalii. Felicitări, Koji!
Un alt moment emoționant pentru mine în pregătirea JO de la Tokyo a fost vizitaîn orașul Musashino, în anul 2016, unde mă invitase primarul să-mi prezinte oferta pentru găzduirea sportivilor români. Tradiționala prietenie a acelui oraș cu Brașovul își spunea cuvântul. Am văzut anul acesta un filmuleț cu tineri și copii din Musashino fluturând tricolorul românesc, cântând și susținând sportivii români, cu sloganul „hai, România”! Un semn de solidaritate și prietenie inedit, inedit ca întregul context al JO 2020!

*
Din suflet îmi erup acum,ca un vulcan, elogiile la adresa celor ce au învins imposibilul spre a menține aprinsă flacăra olimpică, într-un moment de suferință al întregii omeniri. Cuvintele pălesc în fața realității.Poate cel mai puternic mesaj pe care l-am receptat după închiderea Olimpiadei de la Tokyo este că noi, oamenii, trebuie să fim și chiar putem fi mai puternici decât pandemiile sau alte adversități, armonizându-ne eforturile și creativitatea, spre binele universal.
Radu Șerban
București, 11 august 2021

NOTA REDACȚIEI: E.S. Dl. Radu Șerban, fost Ambasador al României în Japonia.