
Doamna ADELINA RADU are cea mai nobilă meserie din lume. Este medic și se dedică alinării suferințelor oamenilor, de cele mai multe ori vindecării lor totale.
Dar, în afară de asta a descoprit terapia prin culoare. Cred că cel mai bine este să o lăsăm că ne explice fiecare etapă…
Nu am vândut tablouri, în schimb am oferit celor dragi peste 100 de picturi. În schimb, ce am eu de oferit este o poveste. Povestea picturilor mele și totodată a mea. Am 54 de ani și sunt medic. În cariera mea profesională consider că am atins vârful pe care-l puteam atinge (medic primar, șef secție, pacienți care mă solicitau și mă preferau). Cu toate acestea, în urmă cu aproximativ 5 ani am început să simt că nu sunt împlinită sufletește. Mentalul meu și emoționalul erau în contradicție. Pe stess, oboseală m-am și îmbolnăvit fizic, diabet zaharat pe care cu greu sau aproape foarte puțin îl echilibrăm cu insulina. Atunci, am început să pictez, considerând acest hobby o terapie pentru sufletul meu. Credincioasă fiind, am mers mai mult prin locuri încărcate energetic, Șinca, Polovragi, Corbii de piatră, Nămăești, Prislop. Cu adevărat simțeam emoția acelor locuri minunate și mă încărcam de Ceva. Am început să pictez icoane pe sticlă, cu culori de vitraliu. Apoi, pictam tot ce prindeam rochițe, pantofi, genți, vaze, lustre cu materialele potrivite. Simțeam dorința de culoare, de exprimare prin culoare ca și cum trebuie să transmit ceva și numai acesta este limbajul pe care îl am la îndemână. Îmi era necaz că nu am timp suficient pentru a picta cât îmi doresc și pentru a lua lecții de specialitate. Avem în Rm Vâlcea un pictor de renume domnul Dican Gheorghe pe care îl cunoșteam și de la care puteam învăța. Au apărut în viața mea și sincronicitățile, divine le consider, pe care înainte nu le aveam. De exemplu, de ziua fiicei mele i-am dăruit mamei prietenei ei un tablou cu floarea soarelui. Am primit a doua zi un telefon de mulțumire prin care îmi transmitea că floarea soarelui este preferata ei și tocmai a fost Sfânta Muceniță Cristina ziua ei. Nu știusem asta. Altădată, am pictat o rochiță pentru o asistentă ca surpriza, iar a doua zi urma sa fie ziua ei. Rochița a fost exact pe ea. Din nou nu știam asta. După Crăciunul trecut, am insistat ca soțul meu să-i ducă unei colege un tablou. Surpriza, era ziua ei de Sfânta Teodora. Din nou nu știam asta. În martie m-a rugat o cunoștință din Germania să pictez ceva pentru ea cu intenția de a fi ceva personalizat. Nu știam ce voi picta, dar am aplicat intenția. Pe fundalul alb s-a conturat un chip angelic și așa am pictat un chip de înger pe fundal verde smarald. Era Arhanghelul Rafael tămăduitorul trupește și sufletește. Când i-am trimis poza a plâns și mi-a spus că i se transmisese că Arhanghelul Rafael este protectorul. Ea este vindecătoare energetic. Am ajuns să-i ofer tabloul în iulie când a venit în țară. Surpriză, în ziua când ne-am întâlnit era Sf. Rafael prăznuit. Deci, eu am început să îmi ascult emoțiile. Am renunțat inițial la funcția de șef de secție și apoi la jobul de la spital. Lucrez doar cu jumătate de normă la cabinetul meu. În rest, pictez, citesc și mă bucur de cei dragi. M- am lăsat în voia intuiției. Nu știu ce va urma, dar acum sunt mai mult din ceea ce aștept eu sp fiu, iar analizele medicale s-au îmbunătățit spectaculos. Mă simt într-o aventură, dorința mea e ca ceea ce transmit eu prin culoare să ajungă la sufletul celui ce-i este destinată pictura mea. De ce nu să aibă un efect vindecător? De fapt, atunci când am avut timp mai mult, nu am mai vrut eu să iau lecții de pictură pentru că nu am vrut ca ceva exterior să mă influențeze și să se interpună peste ce am eu de transmis în mod direct și personal. Concluzie, sunt pictoriță care de fapt nu este pictor. Cu doar se folosește de CULORI pentru a transmite CEVA, iar pentru a face asta mi-am urmat inima, intuiția contrar raționalului. Poate că totuși continui să fiu o vindecătoare prin culoare și gând, nu prin medicina alopată.
– Mulțumim frumos, emoționant. Unde vă vedeți peste 10 ani?
-Peste 10 ani mă vă pe veranda unei case din Toscana pictând. De specificat, o casă mult mai mică decât cea în care locuiesc acum. Cu sinceritate, Adelina Radu.
Aici se termină relatoarea noastră. Urăm medicului, artistului, omului multă sănătate, să facă bine mulți semeni.
GALERIE DE TABLOURI VALOROASE










Superb, emoționant, mirobolant!
Aristotel Bunescu