
Titlul ales pentru astăzi, 9 septembrie, Ziua Mondială a Frumuseții, este un joc de cuvinte din limbile spaniolă și română.
Am apelat la limba lui Miguel de Cervantes, trăitor în secolele XV și XVI, pentru simplul motiv că renumele doamnei Maria Vladu nu numai că a ajuns de mult în Spania, dar chiar și dumneaiei este acolo.
Avem marea plăcere să vă prezentăm astăzi o pictoriță, dar și o poetă totodată. Un om special, mamă a trei copiii frumoși. Doamna Maria Vladu a răspuns cu mare amabilitate invitației formulate de Agenția de Presă Culturală de a ne acorda un interviu în exclusivitate. Iată ce am obținut:
Iată interviul dedicat frumuseții mondiale…
-Pentru cei care nu vă cunosc, vă rugam să vă prezentați.
-Ma numesc Vladu Maria, m-am născut în satul Cimpeni, com Pielești, județul Dolj, am 48 ani, sunt mamă a trei copii, în anul 2011 am plecat în Spania unde locuiesc și în prezent.
-Pentru ce ați ales pictura și nu muzica.
-Am ales pictura deoarece am avut o pasiune pentru aceste domeniu încă de când eram mică. Mi-au plăcut desenul, fotografia și pictura. Tatăl meu iubea foarte mult pictura și își dorea ca eu sa ajung pictoriță.
-Iată că ați reușit. Care sunt temele preferate în pictură?
-În imaginația mea am multe viziunii, nu m-am axat pe ceva anume, îmi place să pictez tot ce e frumos, definesc imagini din tot ce mă înconjoară. Aici intră peisaje, natura statică, portretele.
-Preferați lucrările pe dimensiuni mai mari, mai mici?
-Prefer diferite dimensiuni, în funcție de ce vreau să pictez, vreau să definesc cât mai bine o lucrare, să bucure ochiul privitorului.
-Ce puteți spune despre dumneavoastră, dincolo de dimensiunea artistică?
-Despre mine aș putea spune că sunt calmă, iubesc frumosul, ofer respect și cer la rândul meu respect. De puțin timp scriu poezie, îmi doresc anul viitor să public primul meu volum de poezie. M-am apucat de pictat la sfârșitul anului 2019, în anul 2020 am pictat 100 de lucrări, dar nu mă consider un pictor, trebuie să muncesc foarte mult, Pictura este doar un vis pe care am putut să-l realizez după 40 de ani. Din păcate, tatăl meu nu mai este, dar cu siguranță știe că i-am realizat o dorința.
-Unde va vedeți peste 10ani?
-Peste 10 ani mă văd în România pictând peisajele care mă înconjurau încă de când eram copil. Și scriind poezii.
-La final, vă rog să adresați câteva cuvinte cititorilor care vă urmăresc
-Va mulțumesc domnule Bunescu pentru ajutorul dumneavoastră și pentru oportunitatea de a promova, lucrările mele, pasiunea mea. Cu respect Maria Vladu.
Încă ceva pentru final. Arta nu înseamnă neapărat perfectiune. Arta înseamnă suflet, să dăruiești sufletul tău altor suflete.
Foarte frumos spus. Aici se termină dialogul nostru. Multă sănătate pictoriței, poetei, dar și familiei sale. Așteptăm cu nerăbdare în zilele viitoare să vedem cum sună și niște poezii. Până atunci vă oferim cu mare drago o…
GALERIE DE IMAGINI











Mulțumim pentru această demonstrație. Sănătate dumneavoastră doamna Maria Vladu, dar și întregii familii.
Cu prețuire,
Aristotel Bunescu