
31 Gerar este Ziua „de-a-ndoaselea” în calendarul mondial al datelor speciale. Dacă mă uit în jur, oameni sunt obișnuiți să trăiască fără să fie atenți la culori. Se uită mai mult în ecranul cenușiu al telefonului și nici nu văd pe unde merg. Eu sărbătoresc în felul meu această zi, dar și următoarele. Cu o diamantină călătorie în lumea armoniilor cromatice. Am ales un ghid autorizat, un artist autentic, care prin tablourile sale de valoare incontestabilă pun în lumină bucurii ce trebuie descoperite cotidian, de un număr cât mai mare de suflete, de sensibilități. Nu numai de cei obișnuiți cu expozițiile de pictură, cu galeriile de artă, ori muzee.
Este vorba despre distinsa doamnă GABRIELA JUNDI.
-Vă rugăm mai întâi să vă prezentați singură…
-Sunt onorată pentru atenția oferită, atât mie, cât și lucrărilor mele. Mă numesc Gabriela Jundi. Despre vârsta mea vă pot spune că diferă de la o zi la alta : astăzi pot fi copil, mâine adolescentă, dar întotdeauna maturitatea coexistă.
Despre sine putem vorbi cu toții și sunt sigură că viața fiecăruia dintre noi ar face subiectul unui roman, chiar al unui ,,bestseller’’.

-Cum a fost anul 2021, legat de arta dumneavoastră ?
-Dacă anul 2020 a fost plin de cărți și filme, ca pentru majoritatea dintre noi, din cauza pandemiei care ne-a ținut mai mult în casă, anul 2021 a fost anul artei. După o pauză destul de lungă, m-am reapucat de pictat. A fost anul în care imaginația, simțul artistic, au renăscut și am profitat din plin.
Am pictat și pictez întotdeauna pentru mine. Niciodată nu am făcut un tablou cu gândul de a-l vinde, de a câștiga bani de pe urma lui. Pentru asta, de câte ori primesc o comandă sau cineva achiziționează ceva deja făcut, îi ofer cadou încă o mică lucrare, ca recunoștință, pentru aprecierea față de munca depusă de mine.
Pictez pentru că îmi place, pictez pentru că îmi umple sufletul de culoare și asta înseamnă fericire pentru mine.
Am început să pictez de la 13 ani, când tatăl meu, văzând schițele și reproducerile realizate de mine, în joacă, mi-a cumpărat culori în ulei, pensule, și mi-a zis: ’’ Încearcă uleiul, joacă-te în culori ,, .
Tata și amicul lui, pictorul Dan Hatmanu, au fost cei care m-au încurajat să pictez și pentru asta le mulțumesc. Sper, ca de acolo , de sus, unde se afla amândoi acum, să vadă ceea ce fac și poate am să simt, am să le aud…cumva, criticele, laudele, încurajările. Din partea lor, critica a fost una constructivă, dar în zilele noastre, ceea ce vad, câteodată, pe unele grupuri, critica este una distructivă. Nu-mi place când văd comentarii răutăcioase, la adresa lucrărilor expuse. Fiecare om este un artist în felul lui. Oricine poate picta. E diferit doar felul în care simțim culoarea, este diferită doar viziunea și pentru asta nu ar trebui să ne judecăm, să ne criticăm. Ar trebui să ne încurajăm copiii să citească cărți în format fizic, să scrie, ar trebui să ne încurajăm copiii să deseneze, să picteze, ar trebui să ne încurajăm copiii să cânte, să danseze, să de-a drumul imaginației, pentru că altfel ne vom anihila toate simțurile, pe care Dumnezeu ni le-a dat, simțuri care ne diferențiază de celelalte specii.
-Ce visați pentru anul 2022, dar și pentru următorii ani?
-Pentru anul 2022 nu am vise…am planuri, am dorințe. Îmi doresc să-mi bucur cât mai mult sufletul și să fac cât mai mulți oameni fericiți, atunci când îmi vor privi creațiile.
Acum, copiii mei sunt criticii lucrărilor mele și de cele mai multe ori, ochii lor, inocența lor, mă ajută, iar soțul meu este cel care mă susține din toate punctele de vedere și asta mă face să mă simt apreciată și iubită.
La fel ca și în anii trecuți, în anul 2022 nu am să mă opresc doar la pictură. Am să fac și grafică și am să scriu poezii. Legat de anii viitori aș spune… ce nu mi-aș dori, reinterpretând câteva versuri scrise de mine : nu îmi doresc ca lăutarii să nu mai cânte, poeții să nu mai aibă cuvinte, iar pictorii să picteze ceva ce nu-i din lumea mea.
-Cum vreți să se desfășoare lumea dumneavoastră, lumea artei, lumea în general ?
– Această întrebare mă duce cu gândul la o compunere orală, pe care fiul meu a trebuit să o facă în clasă, la ora de engleză, subiectul fiind: ,,Cum te vezi în viitor , ce ai dori să faci ?’’ ,la care, el, a răspuns: ,,Aș dori să fiu mai bun, să fac lucruri și fapte bune…’’și nu a mai apucat să continue deoarece, au urmat râsetele zgomotoase ale colegilor și… gândurile, dorințele lui, au fost rupte în bucăți. Eu nu am să permit nimănui să-mi frângă dorințele, sau visele.
Lumea mea va fi una plină de culoare, pentru că așa vreau eu să fie, arta mea va cuprinde sufletul meu, pentru că altfel nu-i văd rostul, iar lumea, oamenii, sper să găsească frumusețea vieții în lucrurile mărunte: în parfumul unei flori, în delicatețea unui fluture, în zâmbetul unui copil sau în mâinile împreunate, cu dragoste, acelor care au trecut de prima tinerețe… așa mi-aș dori să arate și lumea artei din viitor.
-Admirabil spus. Acum, urmează marea întâlnire cu tablourile dumneavoastră. Deci…
GALERIE DE TABLOURI

„Pescari”- pictură în ulei, reproducere după pictorul rus Vasili Perov
Dimensiune 50 × 50 cm

„Doar Brâncuși” – abstract, pictură în ulei pe pânza, original, compoziție proprie
Dimensiune 20 x 60

„Petale de soare” pictură în ulei, pe pânză. (Tehnică cuțit)
Dimensiune 30 × 30 cm

„Jurnal – Mi-e dor de tine, mamă ! ” pictură în ulei pe pânză.
Dimensiune 20 × 20 cm

” Mesteceni ” – ulei pe pânză
Dimensiune 30 × 40 cm

” Întoarcere în timp ” – interpretare grafică după ” Cafe Terrace at Night ” de Van Gogh, completată de frumusețea și delicatețea femeii din acele vremuri. Alături, una din mașinile epocii în care a trăit marele pictor.
Dimensiuni 12 × 17 cm

Interpretare grafică după ” Ramuri de migdal înflorit ” ( Almond Blossoms ) de Vicent Van Gogh
Dimensiune 13 cm × 18 cm

” Mesteceni ” – ulei pe pânză
Dimenensiuni 10 × 10 cm

„Atracție” – ulei pe pânză
Dimensiuni 20 × 60 cm
Mai multe lucrări la adresa
https://www.facebook.com/Art-Gallery-A-Gabriela-100506629076769/
Concluzia este ușor de formulat. Am avut șansa să cunoaștem un Om special, un artist cu multe calități, cu tablouri ce rămân mult timp în memorie. Personal, cred că ramurile de migdal vor înflori mereu și în inima mea.
Un admirator, Aristotel Bunescu