Antologia Pictorilor: TANIA DAVIDICĂ, artista  care se declară ,,relaxată, zâmbitoare și mânjită de vopsele” face tablouri superbe

Un surâs încântător în plină primăvară oferit, cu grație, de distinsa TANIA DAVIDICĂ

După mai mulți ani, cred că era pe vremea când Tania Davidică nu era cunoscută în lumea picturii, am scris despre activitatea sa în minunata realitate a artelor vizuale.

Timpul a trecut peste noi, cu eleganță, ori lovind în sensibilitatea noastră, cu tot felul de subiecte. Dar…pictura sa încântătoare nu se poate uita.

Așa se explică faptul că am revenit în universul său impresionant. Pentru a vedea ce mai face, ce mai lucrează, unde mai expune și așa mai departe. Gata, trecem la concret…

–     Bun găsit din nou! Ce mai faceți ? Cum sunteți ? Ce mai pictați ?

-Pentru că sunt o fire practică, foarte rațională și considerând că mă iau prea în serios, mi-am dat voie, la un moment dat, să pictez. Adică, să fiu așa cum simțeam că ar trebui să fiu: relaxată, zâmbitoare și mânjită de vopsele.

-Felicitări din inimă! Frumos spus, nimeni nu a mai rostit aceste cuvinte unul după altul, după câte îmi aduc aminte. Cum a fost 2021 pentru dumneavoastră ?

– Anul trecut, fiind într-o tabără de pictură inițiată de dl. Laurențiu Popa, am experimentat pictura cu acrilice pe pânză după ce vreo trei ani am pictat acuarele. Ceea ce am lucrat, eu și alți pictori amatori am expus, împreună cu dl. Popa, la Hotel Pullman București, în cadrul expoziției de grup „Popa și discipolii”.

Pentru că nu-mi puteam trăda dragostea față de pictura în acuarelă, am participat și la expoziția națională de acuarelă de la Teatrul Național București. Vernisajul a fost organizat prin grija liderului acuareliștilor români dl. Ovidiu Iovanel, arhitect și acuarelist.

Sursa de inspirație au fost poze de pe lacul Dridu cu un gingaș răsărit trandafiriu și de asemenea un apus de soare plin de culoare

-Cum este 2022?

– Anul acesta, prin efortul d-nei Titrea Adina Moldova am expus la Muzeul Național al Țăranului Român,  alte câteva lucrări în cadrul expoziției „Interferențe balcanice”  alături de artiști din Grecia, Bulgaria precum și din comunitatea elenă de la noi. Îmi doresc ca prin tablourile mele să aduc puțină culoare și armonie în tumultul vremurilor mult prea tulburi pe care le trăim acum. Cu ceea ce îmi place să fac voi face ca viața să merite trăită, indiferent de conjunctură.

-Ce vă doriți acum ?

 -Încă visez la un atelier cu spațiu generos, luminos, în care să pictez până la adânci bătrâneți, poate înconjurată de copii dornici să învețe cum să se scuture de „praful” unei zile pictând viața în culori vesele.

-Mulțumim frumos! Vă dorim să vă realizați rapid visul. Să oferim cititorilor bucuria de a vedea niște tablouri semnate inconfundabil de dumneavoastră. Poftiți deci în …

GALERIA DE ARTĂ

Începem cu un cer în cel mai frumos albastru, desemnat culoarea mondială a anului 2022 de către cei mai renumiți cromatologi ai lumii. Apoi, memorabile flori albe pe vertele odihnitor. Nota 11 cu felicitări urmată de întregarea firească. ,,Unde ați învățat să pictați așa frumos? „
Mergem acum în alt registru cromatic deși albastrul cerului se păstrează. Acum ne încântă cel mai bucuros galben din câte există.
Simțiți parfumul? Ce mireasmă !
Ciobănașul din vis. NOTA – Comentariile la imagini aparțin redacției
Foarte rar zimbrii apar în tablouri. Dar atunci când o fac, așa ca în cazul de față, ei sunt memorabili
Aici talentul și bucuria pictoriței dau peste marginile tabloului. Normal !
Fără cuvinte
Roșul pasiunii în ofensivă puternică
Poveste de dragoste la înălțime
Tabloul preferat al semnatarului acestui articol
Cer, apă , natură și măiestrie
Jos, în dreapta , o semnătură de ținut minte mereu …T. Davidică
Pentru bucuria privitorilor
Final apoteotic

Concluzia clară ? Minunat ! Să urăm pictoriței noastre bucuriile pe care le merită din plin, putere de lucru! Sănătate tuturor și să avem ocazia să ne mai întâlnim cu tablourile semnate T. Davidică.

Cu prețuire,

Aristotel Bunescu

Publicitate

Un gând despre „Antologia Pictorilor: TANIA DAVIDICĂ, artista  care se declară ,,relaxată, zâmbitoare și mânjită de vopsele” face tablouri superbe

  1. Tania are talentul picturii în sânge! Cine credeți ca făcea caricaturile de la panoul cu evenimente al scolii? Din câteva lini și tuse ara gata… Felicitări, Tania!

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s