Am terminat cu ceva timp în urmă un articol despre o pictoriță din România care cucerește Italia. Acum, onorabili cititori, mare surpriză plăcută, tot din peninsulă este invitata noastră specială de astăzi, 30 mai, anul de grație 2022.
Este vorba despre distinsa doamnă LĂCRIMIOARA IVA, membru al Uniunii Scriitorilor din România. Scrierile sale au apărut în limbile română, italiană, engleză, albaneză. Sunt oferite de edituri care au ca zone de interes și alte spații precum Spania, ori Elveția. Chiar dincolo de continentul european, legături editoriale cu zone precum India, ori Canada. Cu alte cuvinte, expansiune generală. Felicitări din inimă pentru tot, dar mai ales pentru poeme, pentru cărți, pentru un impresionant palmares. Veți avea ocazia în minutele următoare să vedeți în detaliu activitatea sa.
Cu doi ani în urmă, agenția noastră de presă a mai publicat un text despre acest OM, despre acest mare animator al vieții culturale. Am dorit să cunoaștem detalii în plus așa că am revenit în minunata sa lume.
Iată ce am aflat pentru dumneavoastră:
Lăcrimioara Iva
Data nașterii: 21 Martie 1964, Gurahonț, jud. Arad;
Domiciliu: Samugheo, Sardinia, Italia;
Căsătorită cu Giuseppe Sarai;
Copii: Mirabela Carmina Muj (Montreal, Canada) și Cosmin Darius Muj(Arad, România)
*
Membru al Uniunii Scriitorilor din România
Redactor șef – Magazin critic;
Redactor șef – Cutezător;
Președinte Euro Education Federation Sardinia.
Cărți publicate:
1) Nu toate amintirile sunt fluturi, Editura Mirador, 2009;
2) Căutând îngenunchiată prin sufletul meu, Editura Mirador, 2009;
3) Timpul ancorei, Editura Mirador, 2009;
4) Hai să prindem o steluță! (poezii pentru copii – carte + CD), editura Mirador, 2010;
5) Arderi (poeme haiku), editura Mirador, 2010;
6) Pasăre de lut, Editura Mirador, 2010;
7) Alertă în podul casei (povești), editura Mirador, 2010;
8) Care înjer o fi bunica?, editura Mirador, 2010;
9) Cer brodat cu margarete (poezii pentru copii, carte + CD), editura Mirador, 2011;
10) Răpirea din banal (poeme haiku), editura Mirador, 2013;
11) În lacrima mea șcioapătă o mânză, Editura Mirador, 2013;
12) Ațipind semințe, editura Arania, 2014;
13) Rugăciuni filtrate (poeme haiku), editura Mirador, 2014;
14) Iarna-i un anotimp sau o mămică? (poezii pentru copii, carte + CD ), editura Sfântul Ierarh Nicolae, 2015;
15) Cimpul râșcâie cu gearele în mine (poezii/regionalisme zona Dieci-Gurahonț, județul Arad), edituraSfântul Ierarh Nicolae, 2016;
16) Doamne, întotgeauna luminezî o parce gin noi! (poezii/regionalism zona Dieci-Gurahonț, județul Arad), editura Sfântul Ierarh Nicolae, 2016;
17) Tristețea suferă de insomnia – Trishtimi vuan nga pagjumësia (poezie bilingvă româno-albaneză, traducere în limba albaneză de Baki Ymeri), editura Amanda Edit, 2016;
18) Clepsidra (poezie bilingvă, româno-engleză, traducere în limba engleză de Patricia Lidia), editura Amanda Edit, 2016;
19) Suflet de copil- Child’s Soul (povești pentru copii, româno-engleză, traducere în limba engleză de Patricia Lidia), editura Amanda Edit, 2016;
20) Dincolo de inimă sunt eu- I m beyond heart (poezie bilingvă, româno-engleză, traducere în limba engleză de Patricia Lidia), eCreator-Grinta-2017;
21) Cutia poștală-Mailbox- (poezie bilingvă, româno-engleză, traducere în limba engleză de Patricia Lidia), carte+CD, editura Scriitorilor, 2017;
22) Deslăcrimări / Desfrunziri -Untearings / Unfoilings(poezie bilingvă, româno-engleză, traducere în limba engleză de Patricia Lidia),Imprimeria PIM, 2018;
23) Refugiu temporar/Mërgim i përkohshëm
(poezie bilingvă româno-albaneză, Amanda Edit, 2019;
24) Furnici în marș nupțial, editura Amanda edit, 2022 (poezie bilingvă, româno-albaneză).
POEZII PUBLICATE ÎN VOLUMELE COLECTIVE:
1) Noi Poesis (Arad, 1983);
2) Cântec pentru mâine (Arad, 1983);
3) Parfumul clipei – Iubind poezia cântecului de dragoste – vol.1, editura Sfântul Ierarh Nicolae, 2015;
4) În taverna sufletului – Në tavernën e shpirtit (poezie bilingvă româno-albaneză), traducere de Baki Ymeri, editura Amanda edit, 2016;
5) Parfumul clipei – Vara clipelor sentimentale – vol.2, editura Sfântul Ierarh Nicolae, 2016;
6) Parfumul clipei – Armonii poetice – vol.3, editura Sfântul Ierarh Nicolae, 2016;
7) Prietenii poetice-eCreator-Grinta,2017;
8) Damele metaforei-eCreator-Grinta, 2017;
9) Parfumul clipei-Melancolii de toamnă-n cântec și poezie-vol.4, Editura Scriitorilor, 2017;
10) Clepsidra cu sentimente, vol.1-editura Emma Books 2018;
11) Parfumul clipei- Versuri,petale de vis .)Parfumul clipei, vol 5 Lyrics, dream petals, Editura Scriitorilor, 2018
12) Parfumul clipei-Frumosul românesc în alb de versuri-vol.6, Editura Scriitorilor 2018;
13) Boema 33-(poezie bilingvă româno-albaneză),traducere de Baki Ymeri, editura Amanda Edit Verlag, 2018;
14) A doua veste divină-Lajmi i dytë hyjnor, Lăcrimioara Iva – Bujar Tafa,(poezie bilingvă româno-albaneză), editura Amanda Edit Verlag,2018;
15) Parfumul clipei -Primăvară-n cuvinte și dor, Editura Scriitorilor, 2019;
16) Clepsidra cu sentimente, vol.2, editura Rotipo, 2019;
17) Daruri divine(poezie bilingvă româno-albaneză), traducere de Baki Ymeri, editura Amanda edit, 2019;
18) Anii de liceu, Editura Scriitorilor, 2019;
19) În curtea Domnului,editura Armonii culturale, 2019;
20) Daruri divine-Dhurata Hyjnore(poezie bilingvă româno-albaneză), 2019;
21))Daruri divine-Dhurata hyjnore (volumul 17-Vëllimi 17), poezie bilingvă româno-albaneză
22)Parfumul clipei -Declarații din dragoste,volumul 9, Editura Scriitorilor, 2020;
23)Visul copilăriei- editura eCreator, 2020;
24)Parfumul clipei-Poezie și Muzică pentru sufletul tău-Antologie aniversară 10 -Editura Scriitorilor, 2020;
25)Vis cu Nichita, editura Ro.cart, 2020;
26) Daruri divine-Dhurata Hyjnore(poezie bilingvă româno-albaneză), editura Amanda Edit Verlag, 2020;
27)Cuvântul iubirii, iubirea cuvântului- editura eCreator, 2020;
28)În ritmul pașilor copilăriei- editura Ștef, 2020;
29) Stindardul dorințelor, editura Amand Edit Verlag, 2020;
30)Antologie Universum editura Globart Universum din Montreal, Canada. 2020;
31)Antologia delle piu belle opere del Premio Letterario Internazionale Verba Volant, Scripta Manent 2020-Casa editrice Cento Verba;
32)L’antologia „PENNE D’ORO DELLA LETTERATURA ITALIANA 2020”;
33))Antologia Universum, editura Globart Universum-Canada, 2020;
34)Primăvara sentimentelor, editura eCreator, 2021;
35)Emoții de vară- editura eCreator, 2021;
36)Amprente pentru „a fost o dată…”,editura eParadigme, 2021, ediție electronică;
37)Genesis amprente scriitoricești, editura Globart 2021.
*
Mențiuni și apariții în almanahuri literare, dicționare bibliografice și volume de critică literară:
1)”Literatura vestului apropiat” – dictionar bibliografic al membrilor Uniunii Scriitorilor din România, filiala Arad – Gheorghe Mocuța, editura Mirador, 2013;
2)Punte peste ani -volum de critică literară-Romeo Ioan Roșiianu-editura ECREATOR, 2018;
3)Dicționar de reliefuri literare-2018-Mariana Moga, editura Armonii Culturale,2018;
4)Scriitorii timpului meu-Cristian Gabriel Moraru, editura eCreator, 2019;
5)Almanah “Sintagme literare”, 2020.
6)Dosar critic- Cristian Gabriel Moraru, editura eCreator, 2021;
7)Punte peste pagini- Romeo Ioan Roșiianu, editura eCreator, 2021.
*
1)Premiul Uniunii Scriitorilor din România, filiala Arad-2014, pentru volumul de poezie- Răpirea din banal, editura Mirador 2013;
2)Festivalul Tradiții Românești în Mișcare , ed III, Londra, 2019:
-Marele premiu al Festivalului la categoria literatura în limba engleză – literatura pentru copii;
-Premiul 1- poezie;
-Premiul 1- literatura pentru copii;
-Premiul special- proză;
3)Gala artelor la ceas aniversar, Canada, 2019:
-premiul cu titlu de merit: FORMIDABIL;
-diploma de Excelentă și Emblema de Merit;
4)Premio Speciale della Giuria – con titolo di Eccellenza -ex aequo(haiku) – la concursul internațional ”Verba Volant, Scripta Manent 2020” ;
5)Premio Speciale Espressività Poetica – con titolo di Eccellenza – ex aequo
(Per favore, non incolpare l’autunno!)- la concursul internațional „PENNE D’ORO DELLA LETTERATURA ITALIANA 2020”;
6)Premiul de excelență al Revistei Solitudinea, revista tineretului literat, 2020- pentru activitatea literară/poezie;
7)Premiul de excelență al Revistei Regal literar 2021- pentru creație literară și devotament în slujba promovării culturii;
8)Gala artelor la ceas aniversar, Canada, 2021:
-premiul cu titlu de merit: Magnific, la secțiunea artă în imagini;
-premiul cu titlu de merit: Premium, la secținea creații literare;
-diploma Stejarul de aur pentru merite deosebite în întreaga activitate literară, pentru încurajarea și promovarea scriitorilor români și pentru
păstrarea, dezvoltarea și promovarea în lume a graiului, culturii și spiritualității românești și a imaginii revistei de literatură,
artă și cultură ”Poezii pentru sufletul meu”;
-diplomă de excelență pentru promovarea culturii române în lume și participarea la proiectul Universum;
-diplomă membru de onoare al Clubului Gold, pentru merite deosebite în promovarea culturii române și pentru susținerea
revistei ”Poezii pentru sufletul meu”.
*
Colaborări :
Arca, Cervantes, Ecreator, Parnas XXI, Constelații diamantine, Albanezul, Confluențe literare, România ta,diaspora(Italia),
Cutezător, Magazin critic, Kryton (Spania), Poezii pentru sufletul meu (Canada), Revista Logos și Agape, Armonii culturale, Vocea literară, Extemporal liric, Sintagme literare, Sintagme codrene, Steaua Dobrogei, Relief, Societatea Culturală Apollon, Agenția de Presă Culturală și Sportivă, Bota Sot(Elveția), Bangiya Sahitya Darpan (India–Bangladesh), Ghorsowar Web Magazine (India), Grai Românesc, Aspirații.
*
REFERINȚE CRITICE
*
Octavian Mihalcea
UN FILON LIRIC INTIMIST
Discursul poetic al Lacrimioarei Iva se axează asupra unor zone situate în proximitatea existențială, de unde sunt extrase toate datele necesare pentru o ideatică sinceră, veritabilă profesiune de credință. Pare că toate experiențele sunt trecute prin filtrul accepțiunii lirice, pentru a fi reluate într-o formă substanțial îmbunătățită. Un ton hipersensibil acompaniază aceste versuri. Succesiunea anotimpurilor vieții este resimțită cu deosebită acuitate emotivă.
Trăirea existenței în clipă, iată dictonul adecvat multor texte ce privilegiază o formă aparte de autenticism. Inocența, atât de stenică, nu dispare nici atunci când sunt amintite efectele în general erodante ale timpului: „Nu-i adevărat,/ anii nu sunt o povară/ și, chiar dacă ar fi,/ se va găsi cineva/ să mă ajute să-i car./ Alerg împărțind zâmbete/ în stânga și în dreapta./ Nu am timp de odihnă/ încă mai am/ de împărțit câteva sfaturi,/ câteva încurajări,/ câteva vorbe bune. (…)” (Alerg împărțind zâmbete).
Interioritatea sufletească e caracterizată de o profundă atitudine pozitivă care nu poate decât să catalizeze elanurile creative. Astfel, ne întâmpină peste tot un impresionant altruism, nefiind departe semnele purității. Viața pare a fi o cursă în vederea atingerii mult invocatei fericiri. Câteodată, spectrul ultragiant al singurătății determină halouri neliniștitoare. Căutarea posedă nivel apodictic, existând intuitiva certitudine a reușitei. Primordialitatea sentimentului face parte integrantă din esența versurilor propuse de Lăcrimioara Iva.
Poeta își făurește un spațiu vital propriu, rodul neîntreruptelor sublimări estetice ce au în centru fioruri pasionale: „Viața m-a băgat în nori/ până la genunchi./ Am refuzat/ să accept realitatea. Apoi, m-a băgat în nori/ până la brâu./ Simțeam că plutesc…/ Am refuzat,/ cu o anumită/ doză de infantilism/ aceeași realitate./ Și atunci viața m-a băgat/ în nori/ până la gât,/ reușind în cele din urmă/ să mă determine/ să accept realitatea:/ iubirea face parte/ din familia efemeridelor!” (Acceptare)
Profund lăudabile aceste introspectări lirice realizate de Lăcrimioara Iva, care creează un interesant univers intimist dornic să exploreze cu generozitate multiplele fațete ale existenței.
*
Ioan Romeo Roșiianu
Lăcrimioara Iva sau provocarea metaforei în versul aforism
Un volum care musteşte de trăire ne propune poeta Lăcrimioara Iva, o carte puternic amprentată de propria viziune despre lume şi viaţă este aceasta, una cu iz existenţial, un filon filosofic străbătând paginile, de parcă poeta ar trăi starea iniţiatică din care vrea să împărtăşească lumină şi altora.
Un gest christic, o îngenunchere în faţa frumosului, în care poeta spală picioarele cuvântului cu fiece trăire şi gând, asta e starea ce te urmăreşte încă de la început în această carte, o subtilă împletire de poeme fulguraţii de gând, cu tentă de haiku şi aforisme desprinse dintr-o lume proprie, dintr-o dată dezvăluită cunoaşterii.
Cu haina experienţei personale pe umeri şi în suflet poeta ne provoacă încă de la început, ea acordând un spaţiu consistent stării euforice a iubirii, tema veşnicilor îndrăgostiţi umplând spaţii largi.
„Îndrăgostiţilor nu le pasă dacă timpul intră la apă, nici dacă timpul zboară. Aceştia trăiesc clipa, şi-atât!” spune ea, dând astfel semnalul unor versuri în care tocmai aparenta cădere în descriptivism dă forţă imaginii de ansamblu.
E ca o luminare pe dinăuntru a ideii pe care o vrea conturată, ca o poveste de viaţă în aceeaşi măsură voind-o repetată, deşi alte versuri exprimă regretul, durerea, golul: „A fi îndrăgostit până peste cap înseamnă ceva, dar nu înseamnă nimic dacă acel cap sună a gol!”, sau: „Între ceruri şi pământ, îndrăgostiţii plantează vise. Şerpii dau târcoale!”, sau: „Decât să fii acceptat pentru o viaţă în ochii celuilalt, iscând surâsuri ironice, grimase, regrete… mai bine să fii acceptat în ochii celuilalt pentru o zbatere de pleoape, dar să fii acceptat in adâncurile sale sufleteşti!”.
Există o anumită repetitivitate în tematica fulguraţiilor de gând şi simţire, dar una complementară, în care poeta arată pe de o parte că poate să abordeze aceeaşi temă din mai multe puncte de vedere, din mai multe direcţii, pe de alta că mânuieşte cu dexteritate de măiastru instrumentele cu care disecă ideea, imaginea.
„A fi îndrăgostit înseamnă să trăieşti clipa, lăsând-o să ia forma muntelui, a mării, a păsărilor, a viselor, şi apoi să o dăruieşri persoanei iubite” spune ea trăgând tuşe groase, de forţă imagistică.
Sacrificiul personal pentru binele persoanei iubite pare a fi actul ei de închinare, un mod de a fi marcat de trăiri religioase care înnobilează simţirea, gândul şi fapta.
„Luaţi cu treburile lumeşti, uităm să privim spre ceruri. Îngerii sunt luaţi cu treburile cereşti?”, sau: „A pretinde celui care se declară îndrăgostit de tine fie şi numai o singură dovadă de iubire este ca şi cum ai pretinde Celui de Sus să-şi dovedească existenţa!”, sau: „Duelul dintre viaţă şi moarte este inevitabil!”, spune poeta într-o încercare de împăcare a oamenilor şi stărilor existenţiale, un îndemn la trăire intensă, chiar sub obsesia inevitabilei morţi născându-se dorinţa de-a explora clipa şi de-a exploata momentul trăirii.
În acest spirit ea zice: „Drumul spre fericire este pavat cu înţelepciune!”, sau: „Inima este un fel de planetă pe a cărei orbită se învârtesc sentimentele!”.
Stările reflexiv meditative le găseşti la tot pasul în această carte, sfaturile poetei căpătând uneori valenţele unor strigăte de disperare, de parcă ea ar dori ca evenimentele negative din propria experienţă să nu mai fie trăite de nimeni din lume, prin acest sacrificiu spiritual voind să se asigure de armonie, pace şi tihnă.
Dincolo de această adevărată coloană vertebrală a cărţii, metafora gâtuie versurile aforism: „Mi-am legat visele de trena vântului şi am înţeles de ec zboară păsările!”, sau: „curcubeu la orizont – pârtie de culori pentru vultur!”, sau: „Mi-am învăţat degetele să mângâie, buzele să alinte, ochii să râdă.”, sau: „Cuvintele celor îndrăgostiţi sunt prelungiri ale degetelor”.
Este dovada clară că avem de-a face cu o poetă ce-a aprofundat deja exerciţiul liric, în viaţa ei flirtând mult şi cu poveştile şi cu poeziile pentru copii, fapt ce transpare şi din aceste versuri – gânduri, o anumită doză de didacticism străbătând multe din scrieri.
Şi prin această carte Lăcrimioara Iva face un pas mare spre maturitatea stilistică, faptul că scrie cu uşurinţă în mai multe partituri şi că le şi interpretează uşor denotând un indelung exerciţiu, fapt de altfel confirmat de un debut târziu, dar în forță, abia în anul 2009, cu trei volume de poezie, în acelaşi timp.
O altă dovadă importantă e faptul că poeta noastră a şi obţinut Premiul filialei Arad a Uniunii Scriitorilor din România, în fapt o recunoaştere a valorii acestei poete insinuant provocatoare, dar şi o piatră de moară pe pana ei, o responsabilizare dacă vreţi, una căreia îi face pe deplin faţă.
*
Geo Vasile
LĂCRIMIOARA IVA, O ÎNVINGĂTOARE A TUNELULUI EXISTENȚIAL
Nu știm dacă poezia e în măsură să salveze viața. Cu siguranță însă, marele poet Iannis Ritsos, nu greșește atunci când spune :”Cum de pot oamenii trăi fără poezie”. Cu siguranță oamenii trăiesc fără poezie, chiar dacă simt că ceva le lipsește, și acest lucru se întâmplă mai ales când ambianța socială în care trăiesc ne este cea natală, nu doar în sensul geo-topografic, ci și în cel al limbii întru care s-au născut, în cazul poetei Lăcrimioara Iva, limba română, una dintre cele mai frumoase limbi între cele romanice.
Plecată din România, presupunem, nu din plăcere ci de nevoie, spre a munci, asemenea milioanelor de români, poeta se transferă în frumoasa Sardegna, dar își simte intimitatea amenințată de dezrădăcinare și pierderea identității. Poeta româncă născută „pe-o gură de rai” a Țării Zarandului, mai precis în localitatea Gura Honț, nu departe de municipiul Arad din nord-vestul Transilvaniei,își va regăsi reazemul spiritual în sacralitatea universului satului românesc ce-l va purta simbiotic cu sine, acel sat metafizic, unde conform poetului filosof Lucian Blaga, s-ar fi născut veșnicia etnosului nostru. Ăți găsește mângăierea și în limbajul poetic românesc, consfințit de Eminescu, Lucian Blaga, Marin Sorescu sau Ana Blandiana.
Lăcrimioara Iva, membră a Uniunii Scriitorilor din România, este o structură substanțial lirică, o neoromantică târzie, „ființă tristă rău, plânge!” (“sulla mia porta sta scritto:/essere molto triste, piange”) care prin poezie își alină dorurile ascultându-și versurile puse pe muzică de un talentat compozitor din patrie. Astfel reușește să se vindece de indiferența afectivă a celuilat! (celorlalalți!) într-o ambianță cordială, și totuși străină de milenarele cutume ale strămoșilor, de imponderabilele sufletului și cugetului românesc.
Senzor al ethosului românesc, poeta este conștientă că “Într-adevăr, fericirea vine din interior. S-o lăsăm să irumpă! Bogați, săraci, frumoși, mai puțin frumoși, bătrâni, tineri, înțelepți, mai puțin înțelepți, toți am primit viața în dar. S-o trăim cu intensitate triplă, fericindu-ne! – *La felicità, infatti, viene dal di dentro. Lasciamola irrompere! Ricchi, poveri, belli, meno belli, vecchi, giovani, savi, meno savi, a tutti ci è stata regalata la vita. Viviamola con triplice intensità,rendendoci felici! Expertă în a oferi cititorului scenarii poetice tip Marin Sorescu, nu lipsite de o anume amară ironie, când plină de energie, nădejde sau reculgere, când depresivă, dar totdeaună plină de acea pietas creștină pentru celălalt, Lăcrimioara Iva, cunoscătoare a lecției magistrale de poezie românească interbellica, dar și a celei contemporane, scrie în numele propriei conștiințe estetice, a originalității sale scripturale și psihice ce îngemănează fragilitatea feminină cu o tărie ancestrală, străbătând un labirint de stări sufletești ce o zugrăvesc totuși ca pe o învingătoare a unui tunel existențial ce ne este dat tuturor să-l străbatem. Dar vai, câți dintre noi reușesc această performanță: “Unele porțiuni ale tunelului le-am străbătut pe coate și genunchi,târându- mă prin mocirlă. Pereții tunelului sunt trainici, doar eu sunt fragilă. Mă și mir cum de n-am abandonat încă. Deasupra fiecărui tunel e un altul. Al cui o fi deasupra mea? Prin fisurile tunelului se preling lacrimile celui de deasupra. O fi mai necăjit decât mine. Îmi continui drumul încercând să nu inund cu lacrimi tunelul /celui de dedesubt. – Alcune porzioni del tunnel le ho percorsesu gomiti e ginocchia, strisciando per fanghiglia. Le pareti del tunnel sono salde, ma io sono fragile. Pure io mi meraviglio di non aver ancora abbandonato. Sopra ogni tunnel c’è un altro. Di chi fosse quello sopra il mio? Per le fessure del tunnel sgocciolano le lacrime di colui che sta sopra. Sarebbe più afflitto di me. Io continuo a camminare tentando di non allagare di lacrime il tunnel di colui che sta sotto”
*
Cristian Gabriel Moraru
Aforisme pentru mai târziu
Prolifica poetă Lăcrămioara Iva, membră a Uniunii Scriitorilor din România, filiala Arad, ne pune pe tapet cea de-a douăzecea carte a sa, și anume, Dincolo de inimă sunt eu/ I am beyond heart (Cluj-Napoca, Editura Grinta, 2017). Prefațată de scriitorul, jurnalistul și criticul literar Ioan Romeo Roșiianu și tradusă în limba engleză de d-na Patricia Lidia, cartea cu nr. 2 din colecția literară „eCreator” poate fi considerată, without any doubt, un autentic tratat despre sentimente.
Cele 510 aforisme care o alcătuiesc trădează un îndelungat exercițiu liric al autoarei, care dovedește suplețe spirituală și stilistică: „Cel mai liber zbor este cel al imaginației!”; „Drumul spre fericire este pavat cu înțelepciune.” (p. 17). Aceasta, întrebându-se retoric dacă este „condamnată la romantism pe viață”, își înhamă sentimentele la trăsura sufletului, pornind cu încredere în aventura existențială: „Am înhămat câteva sentimente la trăsură. Deși sunt cam nărăvașe, le pot struni. Mergem la trap pe drumurile vieții, deși vremea ne îmbie la galop. Hăis, gelozie! Cea, tandrețe! Dii, încredere! Speranțe proaspăt cosite ne așteaptă la capătul fiecărui drum.” (p. 41).
Pentru Lăcrămioara Iva, „Inima este un fel de planetă pe a cărui orbită se învârtesc sentimentele.” (p. 18), iar arta are rolul de catharsis, de agent purificator al emoțiilor sau sentimentelor negative. Ipostaziată într-un soi de hornar al sufletului, poeta deplânge totodată faptul că tot mai puțini oameni aleg să-și purifice sufletul: „Am curățat burlanul sobei. Ar fi cazul să-l curăț și pe cel al sufletului. Pe el s-au depus regrete, minciuni, neîmpliniri, dureri, sudalme. Meseria de hornar nu este ușoară, dar nici nu mai are mare căutare, tot mai puțini voind să își curețe sufletul!” (p. 75).
În cartea sa, poeta Lăcrămioara Iva surprinde fragilitatea sufletului omenesc în această lume dezabuzată, improprie visului și poeziei, și ne imploră pe noi, cititorii, să participăm efectiv și afectiv la refacerea ontologică a demnității noastre de fii ai lui Dumnezeu: „Șontâc-șontâc, sentimentul acesta șchiop a ajuns până la tine, are nevoie de sprijin, nu-l alunga, te rog! Sprijină-l!” (p. 39).
Poeta, care toarce gânduri la războiul de țesut al vieții, face uneori asocieri insolite, scoțând cuvintele din obișnuitul lor confort semantic și conferindu-le acestora sensuri noi, pline de profunzime. Iată câteva exemple: „Regim vegetarian, regim lacto-vegetarian… Fie îndrăgostiții cât de îndrăgostiți, nu pot supraviețui doar din iubire. Cine a mai auzit de un regim iubirian?!” (p. 20); „Când am ridicat o privire, am făcut hernie de risc, riscul de-a mă îndrăgosti!” (p. 35); „Unele iubiri șchioapătă! Fie au călcat pe cuiul lui Pepelea, fie le strâng pantofii. Trebuie să fim prevăzători: înainte de-a ne îndrăgosti, să facem un vaccin antitetanos și să căutăm calapodul potrivit!” (p. 43).
Alteori, anumite cugetări se erijează în admirabile poeme într-un vers, fiind roade ale discursului esențializat până la jupuirea de sine: „Bat un cui în perete — spânzurătoare pentru amintiri!” (p. 61); „Filozofie — a te mira în tăcere. Un copil reușește!” (p. 66); „ Geometrie — pe muchia unui deal, cerc în flăcări, luna!” (p. 67) etc.
Puternic amprentată de o viziune originală asupra vieții și străbătută, în toate paginile sale, de un fir tainic de lumină sofianică, Dincolo de inimă sunt eu, cartea de aforisme semnată de Lăcrămioara Iva, este încă un argument irefutabil că „Poeții sunt inima umanității.”, așa cum foarte frumos afirma, la un moment dat, marele dramaturg Eugen Ionescu.
*
Gelu DRAGOŞ-
„Dincolo de inimă sunt eu”
Prefața lui Ioan R. Roșiianu – Lăcrimioara Iva sau provocarea metaforei în versul aforism – definește exact poezia autoarei care a publicat 19 volume, iar pentru volumul ”Răpirea din banal”, Editura Mirador, 2014, a primit premiul USR, filiala Arad.
Se poate vorbi despre o poetă consacrată, un comentator afirmând că poezia ei se apropie de Ungaretti: ”Placată cu amintiri inima mea încă mai bate/ hei, timpule, mai trebuie să insiști pentru a-i mînca sâmburele” sau”Trădarea stă la colț, pe coji de nucă”.
Versurile aforism, care sunt o ”specialitate” a autoarei prin renunțarea la expresiile decorative al căror singur rost pare a fi acela de a ocupa spațiul tipografic, conferă volumului o notă distinctă și revelații pentru cititor: ”Îndemânare – a lansa cu praștia un sentiment fragil” sau ”Caisele au prins forme – culegătorii vor veni să le pețească”.
În alt loc: ”Colac peste pupăză, a mai venit un rid să-l găzduiesc” sau ”Iartă-mă, Doamne, uneori sunt fericită fără să știu”.
Există o anumită repetitivitate în tematică, precum spune prefațatorul, dar este una complementară, în care poeta arată, pe de o parte, că poate să abordeze aceeași temă din mai multe unghiuri, iar pe de altă parte că mânuiește cu dexteritate instrumentele cu care disecă ideea, imaginea: ”Măr în cădere! Un sadomasochist firul de iarbă, mărul” ori ”Mă pândesc din spatele oglinzii. Ce fac când nu sunt de găsit?”
Aforismul sau poezia aforism în cazul de față este un gen literar ”riscant”.
Unele sintagme ”nu se aprind”, de exemplu: ”Inima este un fel de planetă pe a cărei orbită se învârtesc sentimentele”, dar marea majoritate a poemelor din volum sunt relevante.
Vasile Dan afirmă despre poetă că aceasta scrie o lirică sentimental-confesivă, fluent și limpede în expresie, că miezul liric este tocmai o stare perpetuă de vulnerabilitate interioară a autoarei, extrapolată apoi senzorial asupra întregii lumi exterioare.
Faptul că fiecare poem este însoțit de o traducere în limba engleză conferă volumului o arie de răspândire suplimentară, ceea ce nu poate fi decât benefic pentru autoare și editor.
Şi nu ştiu dacă aţi observat cei care vă aruncaţi privirea şi spre mine, am încercat de această dată să surprind esenţialul: Lăcrimioara Iva merită citită şi iubită în calitate de mare poetă contemporană!
*
Baki Ymeri
Mierea sufletului, sufletul cuvintelor și farmecul lor.
Victor Eftimiu, scriitor faimos român de origine albaneză, spunea cândva, în ”Magia cuvintelor” (1942): Nu poți trimite cartea să lupte singură, cum a fost trimis în 1916 soldatul român. Îi trebuie marea artilerie a prestigiului național, mitralierele reclamei, cimentul continuității, podurile arcuite care leagă mal de mal, om de om, popor de popor. România este patria poeziei și țara iubirilor divine. Poezia este dimensiunea cea mai curată pe care orice fiinţă umană o are. Lăcrimioara Iva a venit pe lume să aducă bucurie și frumusețe. Prin frumosul divin în aforismele sale, dânsa cucerește inimile, simpatia și entusiasmul tuturor scriitorilor români și albanezi. Rimânia este țara plăcerilor divine cu ferestre deschise către culmile fericirii. Aforismele Lăcrimioarei reprezintă o insulă de pace, plină de iubire. Din când în când, gândul ei este surâsul universului. Nu trebuie să lăsăm numai artiștilor frumusețea, numai preoților morala religioasă și numai juriștilor practica dreptății. Viața trece iar cuvintele rămân. Autoarea vine în fața noastră prin calea magică a inspirației. Mirajul gândurilor sale dă o viață și o putere, un drept al cetății, oricărui gen de artă. Gândurile Lăcrimioarei sunt profunde, luminoase și rotunde ca bobul de mărgăritar, cu irizări și radiațiuni, cu sonorități și ecouri. Bun venit în limba iubirii, draga Lăcrimioara!
*
Lucian Gruia
UN DAR DIVIN ÎN BIBLIOTECA SENTIMENTELOR NOASTRE
Un aforism este un enunț concis, expresiv și memorabil care conține o cugetare, un gând adânc sau o părere cu privire la viață, cu aplicabilitate relativ generală. Spre deosebire de proverb, care are o origine veche și populară, despre aforisme se cunosc în general (scriitori, filozofi, om politici etc.), și împrejurările în care au fost scrise sau rostite. Aforismul e o cale de comunicare cu cititorul mult mai rapidă și mai convingătoare decât poezia și filosofia. Un aforism este un roman de un rând. Hippocrate a dat primele aforisme, dar acestea se limitau la domeniul medicinii și aveau sensul de constatări generale asupra bolilor și simptomelor acestora. Aforistul este sluga gândurilor şi stăpânul cuvintelor. Aforismul este cel mai lapidar templu. Aforismul este un roman care se citește dintr-o răsuflare. Aforismele sunt vorbe laconice, spuse cu tâlc.
Aforismul este elixirul înțelepciunii, vorbă dreaptă și înțeleaptă, fulger nemuritor, foc fără flacără, picătura de adevăr al eternității. După o serie de volume de poezii pentru ccei mici și cei mari, majoritatea traduse și ăn limbile engleză, italiană și albaneză, Lpcrimioara Ivă vine în fața opiniei publice și cu un buchet frumos de aforisme, tălmăcite de albanezul nostru, Baki Ymeri, o punte de legătura între două popoare, un suflet nobil și generos care i-a afirmat aproape pe toți poeții noștri în limba sa paternă. Aforismele Lăcrimioarei sunt extrem de interesante și moderne. Este vorba despre fragmente de temporalitate în care înfloresc florile eternității. Frazele scurte cu sens profund și sens larg vor atrage atenția marilor poeți români și albanezi. Autoarea construiește o lume care este dominată de sensibilitate, rafinament și inteligență.
În cartea ”Stindardul dorințelor”, Lăcrimioara Iva vine cu texte selectate reprezentând reflectarea unui suflet fin, gânduri încărcate de sarcasm și satiră, o zonă de înțelepciune și lirism posedat de energie. Calea istorică a aforismului este lungă, pornind de la Hipocrat până la Francisc Baconi, Goethe, Nitzsche, Karel Capek etc. Gândurile Lăcrimioarei sunt scânteile care influențează nașterea speranței de lumină. Aforismele sale sunt citite cu o „respirație”. Într-o epocă în care majoritatea contemporanilor noștri „consumă” idei gata făcute, marele merit al aforismelor lui Lăcrimioara Iva este că ne stimulează starea de spirit reflexivă, forțându-ne să gândim pentru noi înșine. Filozofia, știință prin excelență a gândirii, activitate cerebrală specifică omului, este apanajul întregii umanități, dar, chiar dacă toți oamenii filozofează, nu toți pot elabora un sistem filozofic. Este o situație similară celei din literatură, unde, chiar dacă românul s-a născut poet, după spusa lui Alecsandri, nu toți pot scrie un poem de dimensiunile Țiganiadei etc.
Cei mai mulți oameni se vor rezuma deci la formularea uneia sau a câtorva idei filozofice ori la compunerea unui catren. Din acest punct de vedere, putem spune că, așa cum epigrama este considerată sora mică a poeziei, aforismul este fratele mic al filozofiei. În urmă cu 100 de ani, debuta în volum, cu poezie în plan literar și cu aforisme și cugetări pe teren filozofic, Lucian Blaga (1919). În același an, tânărul poet a debutat cu poezie în volumul ”Poemele luminii”, însoțite de filozofie, aforisme și cugetări în placheta ”Pietre pentru templul meu” (Sibiu, 1919). Că aforismele și cugetările țin de creația filozofică a lui Blaga o atestă, între altele și faptul că, o parte, au fost republicate sub titlul de ”Incercări filozofice” (Timișoara, 1977).
Lăcrimioara Iva argumentează ideea întemeierii existenței, nu pe considerațiile științifice, pe realitatea materială pe care o simțim și o măsurăm, ci pe realitatea lăuntrică a visurilor pe care vrem să le înfăptuim. După Lucian Blaga, „Cântecul unei păsări din tăcerea unui codru secular, e glasul lui Dumnezeu din tăcerea veșniciei”. După Lăcrimioara Iva, ”Am învățat să țin socoteala clipelor, să ridic la pătrat rădăcina unui gând, să mișc o sarcină, să măresc viteza unei reacții, să mă ascund într-un con de umbră. Am învățat să descompun tristețea în lacrimi, însă… încă n-am găsit antidotul iubirii. L-a găsit cineva?”. Asemenea gânduri, idei, păreri, meditații, reflecții sunt binevenite într-o carte care rămâne ca un dar divin în biblioteca sentimentelor noastre.
*
Monica Mureșan
Viața, un turneu continuu
Întotdeauna, când citești o carte, începi cu titlul. În cazul de față, aceasta se numește Stindardul dorințelor – Aforisme de Lăcrimioara Iva și a apărut la Editura Amanda Edit, Sinaia 2020. Primul lucru la care te gândești este destinul titlului. De ce mă întreb eu, cititorul, care să fie scopul sau utilitatea acestui demers publicistic? Pentru că nicio carte nu este întâmplătoare. La fel este și titlul. Cartea pare a fi un jurnal sau Jurnalul – minuscula sau majuscula făcând o demarcație foarte importantă a scopului propus, iar acesta pare a fi fost nevoia de a se exprima, a nota, descrie, analiza senzații, păreri sau impresii, de a se întreba, apoi de a se lămuri ori pur și simplu a vorbi liber și fără ascunzișuri cu sine însuși, deci sunt niște solilocvii, pe care nu prea le scrii spre a le publica; Cartea Lăcrimioarei este o asumare a unei condiții, definind, conștientizând, încă din titlu, stări diferite și contradictorii de la o clipă la alta ale unui om cu personalitate și vocație literară căruia i-a fost predestinat a experimenta condiția de a fi, mai precis spus, femeie.
Avem de a face, așadar, cu o literatura feminină, intimistă, când romantică și trădând profilul complex al sensibilității feminine, când filosofic-meditativă, astfel că autoarea evadează când din realitate, când din visare: 5. Cândva, într-o altă viață, mi-am dorit să fiu femeie și am devenit. Acum vreau să mă gândesc bine de tot înainte de a exprima o dorință care îmi poate marca viitorul! Și mai departe, la numărul 44, un splendid panseu: Colac peste pupăză… a mai venit un rid să-l găzduiesc! Fie unu, fie doi – aceasta va stabili și hotărî fiecare cititor în parte, în funcție de multe criterii și opțiuni subiective ale fiecăruia.
Fără a fi un profet sau un critic cu partipriuri, în ce mă privește cred că încă din titlu tema ar fi mai degrabă continua luare a unei atitudini dar și curajul în alegerile făcute prin asumarea atitudinii. Prin deducție logică, constatăm că autoarea este sensibilă, dar (și) cerebrală. Iată de ce arborează scurt și direct stindardul unui discurs al propriei autenticități, stindardul dorințelor sale, cu regrete și izbânzi, bucurii și tristeți: 9. Abia când se lasă noaptea îmi dau jos masca. Altfel, nu aș fi recunoscută de stele, de lună și de îngerii care-mi veghează somnul. Revine asupra stării în segmentul 47. Ceasului meu biologic cine i-a tras rotița? Exist sau visez?
Pentru că este nu numai un membru al comunității sale, dar și femeie și luptătoare, ea înfruntă viața și își câștigă mica sa victorie existențială în această călătorie a vieții. Asumată și reflexivă, meditativă și hotărâtă, o parte din sinele său este centrată pe ideea de a fi. Dubito ergo cogito, cogito ergo sum – nimic nou sub soare, se va spune. Dar a fi femeie însumează conceptual și ideea de a lupta pentru libertatea de a fi, a gândi și a se îndoi: 13. Bunica torcea lână. Eu stau pe o piatră și torc gânduri. O atitudine filosofică este dublată de credința că destinul își derulează programul conform programului stabilit de entitatea superioară. Care nu o împiedică a crede cu tărie în acest destin unic și necesar, cum și a-l modela cu curajul idealistului și superbia înfruntării și confruntării cu lumea dorințelor: 21. Lacrimile mele au fost acceptate în instanță! În curând se va pronunța și sentința. Voi fi condamnată la romantism pe viață?
Odată câștigată, vremelnic, această luptă, stindardul nostru, semnul existenței noastre, va flutura cu putere și în lumea realității ori realităților. Autoarea face parte din familia luptătorilor de elită cu propriul său Eu. A celor ce se autoperfecționează. Stilistic, remarcăm fie poezii într-un vers, fie aforisme și panseuri, fie micro-eseuri, aspectul formal ținând de concizie, ideile blitz acomodându-se cu străfulgerările sentimentelor ori concepțiilor proprii. Textele deconspiră stări ba lirice, ba descriptive, prozaice. Am remarcat și latura erotică supusă aceleiași cenzuri a cerebralității: 26. Am bătut un cui în perete. De el mi-am agățat inima. Cine-mi trece pragul casei rămâne surprins. Cine a mai văzut o inimă expusă la vedere? Mâine voi bate un alt cui în perete. Dacă vrei,îți poți agăța inima de el. Numai să nu ai inima grea, eu am doar cuie, nu am holșuruburi.
Flamura este o metaforă sugerând mobilitatea gândurilor. De regulă stindardul conține blazonul, marca ce-l reprezintă pe participantul la o competiție. Ei bine, blazonul Lăcrimoarei Iva ar putea fi chiar inima aceasta răstignită în cui, în așteptarea unei ,,răstigniri în doi,, – simbolul cuielor trimițând, desigur, la imaginea dramatică a țintuirii Mântuitorului în cuie, dar de această dată drama este o tramă, o regie bine construită prin efectele post-moderne actuale.
*
Lucian Gruia
MEDITAȚII LIRICE ÎN LABIRINTUL VISELOR
Poemele Lăcrimioarei Iva evidenţiază inedite estetizări ce împodobesc un registru oniric al rememorărilor învăluitoare. Sunt apropieri de atemporal, magicul acţionând cu amplă acuitate asupra celor mai profunde straturi ale fiinţei. Versurile au siluete mutabile, caracteristică a structurilor eterice care populează partea de taină din lume. Aceste scrieri pot fi încadrate strict în zona literaturii din exil.
Sunt versuri inspirate care sunt simțite și realizate în mod strălucit. Paradisiacul şi infernalul populează un spaţiu imaginar generat de hipersensibilitate. Autoarea parcă pictează o pânză simbolistă, poate à la manière de Puvis de Chavannes, în care puritatea abordării conduce judecăţile de valoare pe căile inefabilului. Elanul juvenil conferă poemelor dorinţa evadării în zonă sepcială a evanescenţei, acolo unde relativitatea adânc estetizantă este suverană.
Iubirea reprezintă cel mai frumos sentiment omenesc iar dăruirea, actul suprem al deschiderii sufletului. Împletite, substantivul şi manifestarea sa, conferă spiritului, starea de graţie, de sublim, sensul existenţei superioare. Astăzi, când comportamentul semenilor a coborât spre instinctele inferioare, primare, lirica Lăcrimioarei Iva, reiterează starea imaculată a sentimentului: Am pus/ câteva sentimente/ să stea/ în genunchi/ pe coji de nucă:/ prea o luaseră/ hai-hui! (Pedeapsă).
Voumul se deschide cu dilema unui cântec de sirenă, care constituie o delicată invitaţie la fericire: Aport! Aport!/ Cu docilitate/ timpul îmi așează ceva/ la picioare./ Nu-mi dau seama/ dacă este fericirea/ sau umbra acesteia. (Dilemă). Deschiderea sufletească se petrece la ulița copilăriei: Acum ulița este pietruită,/ însă babele se sufocă/ de la orice./ Poate este doar o strategie de-a lor/ pentru a fi consolate. (Bănuiala).
Frumos, inspirat, interesant și impresionant poemul ”Atunci când lemnele plâng”: Atunci când lemnele plâng,/ plâng și eu./ Când se lasă mistuite de foc,/ mă las și eu,/ însă de cel al creației./ Atunci când lemnele trosnesc,/ îmi trosnește și mie vreo idee./ Sunt lemn și încă nu mi-am dat seama?/ Până una alta… ard mocnit de dor,/ de prea mult dor. Toate introspectările au drept piatră angulară copilăria, cu blândele sale mistere. Descrierile Lăcrimioarei vin dintr-o luxuriantă tradiţie a poeziei artistice.
Aceste cuvinte mângâiate subtil, sunt trăitoare în oglinzile unor alte vremuri. Tentaţiile sunt multiple, iar răspunsurile stau sub pecetea impresiilor dominatoare ce animă interiorul, în permanenţă dornic să dezvăluie câte ceva. Misterul se poate ascunde peste tot. Temerile iau uneori proporţii hipertrofiate, stând mereu în umbra tainele omnipotente.
Acţiunea poemelor reunite în volum se petrece undeva între vis şi trezie, acolo unde plăsmuirile intime se pot uşor metamorfoza. Amintirile capătă o incontestabilă corporalitate, vegheată suav de farmecul naturii. Spaţio-temporalitatea se dilată sau se contractă direct proporţional cu fluiditatea simţirii, ca un imperiu benign ce contropeşte mângâietor.
Descrierea barochizantă a unor intense pregătiri domestice, în spiritul lui Dimov sau Brumaru, ne transpune într-un foarte special univers al diversităţii. Abordând şi alte faţete ale esteticului, Lăcrimioara Iva optează pentru mărturisiri de o profundă simțire, asemănătoare celor prezente în scrierile lui Joris-Karl Huysmans. Sunt similitudini de atmosferă cu enigmaticul motiv călinescian din Casa cu molii.
Totodată, acest veritabil matriarhat estetizant, propus de poeta, are pregnate afinităţi plastice cu pânzele lui Rembrandt, Caravaggio sau Georges de La Tour. Puterea visului escamotează limitele cărnii întru evaziuni ideale. Magia creează stări învăluitoare, peisaje venite din lumi trecute, închinate visării. Trăind în lume, inevitabil ne încearcă nostalgia, amplă manifestare saturniană cu nebănuite ramificaţii la toate nivelurile fiinţei.
Iubirea, atât de invocată, poate lovi ucigător, chiar cu idolatrizatul cuţit de argint al multaşteptatului partener. Ploile pot ascunde vechi secrete încă neelucidate, care prin potenţări oculte ating obsesia. Fantasticul coordonează multiplele metamorfoze cu pecete nocturnă, misteriosofică. Poemele abundă în premoniţii care se realizează doar prin perseverarea pe manieristul drum al sondării abisului. Moartea, chiar şi transfigurată, e o prezenţă constantă a bucăţilor de noapte amintite şi imaginate.
Natura, adevărată meraviglia, acompaniază aceste regresii (când pasionale, când sepulcrale) către vârsta unei completitudinare copilării inspirate. Asistăm la parabola existenţei ca vast circ, spaţiu eclectic în care avem adeseori revelaţia miraculosului, chiar şi înfricoşător. Dar peste toate, farmecul inocenţei topeşte energiile crunte ale lumii într-un nebănuit areal diafan, luminat discret de flăcările unui rug purificator. Cartea Lăcrimioarei Iva are o incontestabilă patină esoterică, rodul unor ample conversaţii în labirintul viselor muzicale. Aceste versuri din lumea mirajului adâncesc ondulatoriu dantela frumoasă pe umerii goi. Florile cad sfios, ca o traversare a vieţii în paşi de dans.
Porţile sacre se vor deschide întru revelare. O suferinţă „dureros de dulce”, cu ascendenţă eminesciană, străbate versurile Lăcrimioarei Iva. Poeta îşi jertfeşte versurile mimând ”moartea” rezultat din arderea metaforică a trupului, dar nu și a sufletului, un fenomen de normalitate tot mai rar în epoca noastră contemporană, bulversată de violenţe de limbaj, de comportament şi de aneantizarea valorilor morale: Simt pași, fâlfâit de aripi,/ trepidațiile ascensorului…/ Cineva mă marsupiobuzunărește,/ însă eu nu deschid ochii,/ fiind antrenată/ să mimez moartea! (Marsupiobuzunăreală).
În volumele precedente, focul iubirii, altădată incendiar, odată cu trecerea timpului, mocneşte potolit. Versurile Lăcrimioarei Iva aduc un aer reconfortant de normalitate şi reiterează sensul pierdut, deşi nostalgic, al frumuseţii vieţii. Stilul este confesiv, direct, simplu şi profund: Fiecare etaj/ al acestui zgârie-nori/ este un cer./ Văd trupuri/ cărora le cresc aripi/ și se înalță/ de la un cer la altul/ cu repeziciunea unui gând! Cartea Lăcrimioarei apare în ediţie bilingvă, traducerea în albaneză datorându-se poetului Baki Ymeri.
*
Baki Ymeri
LĂCRIMIOARA IVA ESTE POETA INSPIRAȚIILOR DIVINE
Unicul mesaj care ajunge până la urechile Domnului, este poezia. Poezia este balsamul sufletului, testamentul vieții, lumina cuvintelor, regina artelor, tezaurul sentimentelor și un izvor de inspirații divine. Poezia Lăcrimioarei Iva este cheia universului, expresia frumosului, a libertății și a miracolului. Poezia ei este harul dat de Dumnezeu. Femeia este buricul universului, iar poetul este mână a Domnului care scrie pe pământ. Poezia este un templu nemuritor. Poetul este profetul care deschide porțile cerului. Mirajul poeziei dă o viață și o putere, un drept al cetății, oricărui gen de artă. Iubire, energie spirituală, credință, sinceritate și tandrețe.
Lăcrimioara Iva are o bogată activitate literară, publicând câteva cărți originale și poezii în antologii și volume colective, colaborând cu reviste literare, din țară și străinătate. Numele ei este menționat în volume bibliografice, cât și în volume de critică literară. A fost tradusă în câteva limbi și a obținut numeroase diplome și premii, fiind apreciată de cititori și admiratori. Poezia ei este ceea ce iubim și căutăm la oameni: ceva luminos care o simțim și respirăm, ceva ce ne liniștește, ne armonizează, ne inspiră. Despre valoarea poemelor sale au scris câțiva poeți și critici literari, printe care Marius Chelaru, Lucian Gruia, Daniel Marian, subsemnatul, etc.
Ingenioasă și insolită, lirica Lăcrimioarei își are origine în compoziția ei inedită, în filozofia pigmentată cu noțiuni împrumutate din mai toate domeniile științei, cărora le dă valori stilistice rar întâlnite. Doar Ion Barbu a mai recurs la asemenea ”năvăliri” în creația sa. Poemele Doamnei Iva sunt rezultatul unei meditații asupra frumosului natural, sunt reflecții existențiale și evocări arhitecturale ale mesajului estetic. Chiar și titlurile volumelor sale sunt o metaforă care ne amintește de vestitele construcții ale Egiptului antic. În concepția noastră, piramida are drept scop descoperirea misterului lumii noastre, pe care nu-l înțelegem îndeajuns și nu-i folosim întreaga putere. Valoarea lirică a poemelor Lăcrimiaorei este atributul care sugerează tăcerea din noi, care cuprinde sfera marilor întrebări rămase încă neexplorate.
Poezia ei este cea mai intimă confesiune aleasă a sufletului. Este sufletul care se odihnește în poala iubirii. Poezia este dimensiunea cea mai curată pe care orice fiinţă umană o are: Bunica m-a sfătuit: Niciodată să nu refuzi/ pe cine-ți cere/ găzduire,/ poate fi un înger! (Care înger este bunica?). Din punct de vedere poetic, Lăcrimioara Iva este Poeta Inspirațiilor Divine. Poemele sale sunt înfășurate în voalul miresei. Poezia sa este praf de stele și un izvor de inspirații care provin dintr-o imaginație puternică. Dânsa se bucură de CV literar impresionant. Unele din cărțile domniei sale sunt bilingve, româno-engleză, româno-albaneză, etc. Poezia este arta supremă care depășește și conține toate artele. Poeții sunt niște visători romantici care măsoară adâncimea râului, construiesc pe el poduri, poduri durabile, pentru totdeauna. Și când nu există poduri, poeții sunt căutătorii ce cu bărcile lor trec de pe un mal pe altul: Nu-mi pun prea multe/ întrebări despre vreme!/ Dacă va ploua/ îmi voi număra grijile,/ dacă va fi soare/ voi merge la coasă./ Oricum voi avea ceva de făcut./ Nu-mi vor rugini/ încheieturile,/ nici gândurile. (Constatare).
Poezia este dimensiunea cea mai curată pe care orice fiinţă umană o are. Lăcrimioara desenează și scrie despre viață, despre copilărie, despre luna solitară pe cer, despre nori învolburați, despre bunica, despre dorințe, despre anatomia iubirii, visată sau reală, despre nostalgie, despre lumină, despre modul în care pătrunde în cursul timpului care este încă viu, despre sufletul mistic când îngerii au apelat la pacea planetară, în căutarea unui mod special de a trăi, de a înțelege singurătatea, pașii care vin fără să scoată un sunet, pentru inima care e însuflețită de umbra și muntele speranțelor. Inspirația Lăcrimioarei este harul dat de Dumnezeu. Poezia este cheia sufletelor mari. Cine stă în preajma ei, poate comunica și cu zeii. Poezia alesei noastre pentru o nouă carte, miroase a fân cosit, a piatră de moară, a busuioc și a om îndrăgostit. Poetul reprezintă bunătatea sufletului celui care o creează, a celor care o tipăresc, și a celor care o citesc: Viața mă rupe în mii de bucăți,/ apoi mă pune într-o cană/ pe jumătate plină/ cu lacrimi fierbinți./ Sunt în faza de înfoiere./ Cine va presăra zahărul?/ Cine mă va sorbi? (Sunt în faza de înfoiere)
Dacă vrei să intri în istorie, trebuie să te naști de două ori: odată pentru că așa e dat de Dumnezeu, și a doua oară, pentru a demonstra vocația de poet! În versurile Lăcrimioarei Iva femeile împletesc și țes trandafiri cerești în viața pământeană. Adevărata iubire sălăsluiește numai în inimile nobile. Iubirea este cel mai bun medicament, iar poezia este un templu. Puterea gândurilor senine și puterea iubirii este ca un medicament care îți dă putere, sănătate mintală și fizică. În versurile Lăcrimioarei se întâmplă multe și mari minunății, imaginația autoarei părând a nu avea limite: Blocul copilăriei/ sfidează timpul,/ numai timpul./ E încă acolo,/ la reverul brazilor,/ la gulerul munților,/ la poalele norilor./ De la ferestre/ mamele aruncă pachete/ cu felii de pâine/ unse cu marmeladă,/ margarină sau untură./ Din acestea fiecare copil/ ia o mușcătură. (O mușcătură)
Lăcrimioara Iva iubește familia și scrie pentru amintiri și eternitate, pentru ieșirea din labirint, pentru duminicile promisiunilor, pentru vorbe necunoscute, pentru răni însângerate, pentru danstaroarele îmbătrânite prea devreme, pentru tăcere și glasul tăcerii, pentru ramuri care fremătau tăcute, pentru prima frunză în calea uitării, pentru pragul dezmierdării, pentru doruri și lumina dăruirii, pentru teiul cel bătrân cu plete, pentru lumea viselor, pentru dimensiuni cosmice, pentru balsamul gândurilor, pentru cuvânt și suflet.
Discursul ei poetic se axează asupra unor zone situate în proximitatea existențială, de unde sunt extrase toate datele necesare pentru o ideatică sinceră, veritabilă profesiune de credință. Pare că toate experiențele sunt trecute prin filtrul accepțiunii lirice, pentru a fi reluate într-o formă substanțial îmbunătățită. Un ton hipersensibil acompaniază versurile Doamnei Lăcrimioara Iva. Succesiunea anotimpurilor vieții este resimțită cu deosebită acuitate emotivă. Trăirea existenței în clipă, este dictonul adecvat a multor texte ce privilegiază o formă aparte de autenticism.
Poeta noastră cu reședința în Italia, este cunoscătoare a lecției magistrale de poezie românească interbelică, dar și a celei contemporane, scrie în numele propriei conștiințe estetice, a originalității sale scripturale și psihice ce îngemănează fragilitatea cu o tărie ancestrală, străbătând un labirint de stări sufletești ce-l zugrăvesc ca pe un învingător al unui tunel existențial ce ne este dat tuturor să-l străbatem. Dar vai, câți dintre noi reușesc această performanță? Pereții tunelului sunt trainici, iar deasupra fiecărui tunel e un altul. Lăcrimioara Iva este o ființa tânără, inteligentă și frumoasă, un suflet nobil și generos, o ființă sensibilă și specială, care iubește, care suspină, care nu plânge, care râde, care se bucură, care șoptește prin metafore. Oamenii obișnuiți nu iau în considerare sensul deplin al cuvintelor, chiar și atunci când vrem să oferim o explicație a sensului lor.
Cuvântul inspirat reprezintă tot ce s-a întâmplat în mintea noastră. Mirajul poeziei Lăcrimioarei dă o viață și o putere, un drept al cetății, oricărui gen de artă. Iubire, energie spirituală, credință, sinceritate și tandrețe. Poemele sale excelează prin sinceritatea discursului, prin lirismul pe care îl conțin. Poezia este arta supremă care depășește și conține toate artele. Secretul este să pui iubire în tot ceea ce faci, căci iubirea este cea care trezește toate energiile. Viața e scurtă, gustul e lung. Viața trece, cărțile rămân. O casă fără cărți e ca o bancă fără bani, ca o librărie fără cărți, ca o alimentară fără alimente, ca o vacă fără lapte, ca o femeie fără bărbat, ca un bărbat fără femeie, ca un cer fără stele, ca un munte fără copaci, ca un copac fără frunze, ca o grădină fără flori.
Florile sunt zâmbetul Domnului pe pământ, iar viața pe care o ducem trebuie să fie romantică și poetică. Pentru noi, artă înseamnă a învăța să creezi și să răspândești poezia în jurul tău, și să fii plin de căldură, expresiv, luminos și viu. Lăcrimioara Iva este o mare conștiință poetică. Poeziile sale se remarcă prin reflecție profundă, perpetuu polemică, de situare în lume, ca și în universul interior. Proprietarea lor ne oferă versuri de o calitate excepțională. Poezia sa este deschidere către frumos, profunzime, noutate și divinitate. Poetul este cele care ne trimite protecția binecuvântată din împărăția cerurilor! Lăcrimioara Iva nu este poeta uimirii sau a tăcerii. Ea este Poeta Fericirii, a Optimismului și a Inspirațiilor Divine.
În lirica sa întâlnim patru elemente ale stilului clasic: emoția, care este inima poeziei, mesajul, sau rațiunea acesteia, stilistica, considerată trupul creației și prozodia, adică, haina poeziei. Și toate împreună dau farmec și strălucire versurilor sale. Volumele sale cuprind teme de un larg interes, între care, relația poet-poezie, dimensiunea cosmică și iubirea ocupă un loc central. Poeta reușește să comunice perfect cu stările sufletești pe care le zugrăvește, conferindu-le individualitate într-un registru în care predomină atitudinea sa contemplativă în fața vieții.
Citind cărțile sale, aflăm că iubirea față de Dumnezeu este un cadou suprem care reprezintă cea mai mare putere din univers. Iubirea este un dar divin și cea mai pozitivă forță a vieții! Iubirea este cauza celor mai frumoase lucruri bune din lume! Românca noastră a fost, este și va fi mereu frumoasă, deșteaptă, harnică și darnică. Cinstiți femeile! Ele împletesc și țes trandafiri cerești în viața pământeană! Adevărata iubire sălăsluiește numai în inimile nobile. Puterea iubirii este ca un medicament care îți dă putere, sănătate mintală și fizică, iar poezia este cheia universului, expresia frumosului, a libertății și a miracolului.
Poezia este darul Domnului pentru minte, inimă și suflet
Poetul este profetul care deschide porțile cerului. Poemele Lăcrimioarei Iva sunt un balsam al sensibilității, o adiere a unui vânt călduț ce te mobilizeazã spre a cunoaște, spre a atinge taina minții și sufletul celui ce pășește pe muchia inimii, aceea care își răsfiră parfumul iubirii din frumos. Poeziile sale ne surprind în modul cel mai plăcut și elegant, prin capacitatea de creație a poetei care este uimitoare. Prin finețe și romantism, autoarea a știut să creeze în toate poemele sale, un limbaj liric original, incontestabil, realizând în final unitatea poeziei, dovedind a fi un mare creator liric. Melancolia și sentimentalismul îmbracă forma unei sensibilități reale și profunde dând poemelor muzicalitate, lumină și candoare, care sunt pline de culoare, de iubire și credință.
Poemele Lăcrimioarei sunt filtrate printr-o experiență de viață și au ca nucleu trăirile personale ale cărei forme le surprinde în stilul său inspirat, creativ, real, imaginar, chiar și strategic. Ele au gust de lacrimă când îți jelesc plecarea! Ele îți aduc aminte bine de vremea cea dintâi. Ele sunt ochiul magic al stelei tremurătoare, cea care priveşte rece prin prisma timpului trecut și prezent. Gândurile poetei au urcat pe calea sufletului și a cuvântului scris pentru a ne împărtăși marea ei iubire: poezia. Sugestivitatea versurilor din volumele inspirate din viața cotidiană, a frumuseții naturii: luna, stelele, copacii, atingerile, socoteala clipelor, picăturile de ploaie, iarbă, florile, care sunt un balsam de iubire și înalte trăiri duhovnicești, fac poezia autoarei să fie și mai frumoasă, și mai atrăgătoare.
Toate cărțile Doamnei Iva cuprind un univers de iubire față de copii și de oameni, de înțelepciune, de sentimente, de melancolie, de rațiune, de frumusețe, de fericire, de prietenie, de amăgire, de tristețe, de dor, de speranță și vise. În toate cititorul se regăsește prin mesajul transmis, de aceea poemele sale sunt plăcute și se bucură de mare succes. Iubirea este cel mai generos simțământ caracteristic omului.
Autoarea crede în miracolul poeziei, care elaborată în versuri pline de frumuseți, dă o stare de liniște și confort spiritual cititorului, iar pentru noi reprezintă pace și liniște sufletească. Atunci când nu-ți pierzi nădejdea și te ajută Dumnezeu toate ajung la liman. Au ajuns la liman toate volumele de versuri extrem de plăcute și ingenioase în conținut, prin grija autoarei, cea care este dotată de Dumnezeu cu talent și har, stăpânind arta scrisului, a poeziei și picturii. Arhitectura imaginii poetice apare ca o aură de înțelepciune și de înțelegere superioară a lumii.
Poeziile Lăcrimioarei Iva se caracterizează printr-o tehnică picturală specifică, folosind tonuri și culori din cele mai nuanțate. Între figurile de stil care predomină în creațiile sale, se află metafora, comparația. Peisajul și portretul sunt alte două virtuți, în care își pune tot meșteșugul artistic, explorând spații și anotimpuri. Cuvintele au puterea să dea viață unui univers infinit. Ele pot aduce la existență un registru nesfârșit de idei și sentimente. Lăcrimioara Iva este poeta care strălucește prin idei și cuvinte. Gândurile sale conturează un original profil liric. Dânsa este un suflet deschis, ambițioas și deștept. Actul poetic este gândit ca deschidere de orizonturi şi aventură spirituală. Autoarea aspiră să cuprindă sensul şi platonica umbră a dimensiunilor naționale și universale. Ceea ce o preocupă pe acest suflet inspirat, este sinele dintr-un altcândva unde exista gând de împlinire prin scriere.
Iubirea este cea care ţine acest pământ legat de cer. Poeziile sunt oglinda în care sufletul își reflectă frumusețea. Lăcrimioara Iva este poeta care stă pe marea cuvintelor. Ea are noroc să fie onorată cu cărți care fac istorie. Cartea recentă este împlinirea unui vis de a merge din lumină în lumină. Poezia alesei noastre din meleagurile bănățene și transilavnene, înalță și sacralizează omul și iubirea. Este o privire magică spre cer si pământ. Dânsa vine în fața noastră cu idei, cu sentimente, cu figuri de stil, cu formă și eleganță. Prima impresie cu care rămâi după ce ai parcurs cărțile sale, este aceea a unei diversități si modernități surprinzătoare si reconfortante. Poezia nu moare nicăieri si niciodată. Poeta vine în fața cititorilor ca un far divin care aduce bucurie și frumusețe. Sensibilitatea poetei se simte în varii forme ale valurilor vieții, reflectând lumină și vise ce ies din pânza gândurilor.
Poemele Lăcrimioarei Iva au un țel superior. Ele sunt vânt și adiere, șoaptă și tăcere, vis și praf de stele. Autoarea vine în fața publicului cu poeme inspirate și luminoase. Sunt versuri care vin să completeze un adevăr filozofic și artistic. Dânsa acordă o mare atenție cuvântului, pe care îl pune în retorta sa poetică. Glasul poetei se decantează într-un lirism fin, inteligent și sensibil, cu rezonanțe lăuntrice, vibrând în inima cititorului ca într-un univers al bucuriei. Merită subliniat faptul că dânsa scrie despre viață, despre suflet, despre timp, despre copiii, despre Dumnezeu, despre covorul vieții, despre clipa fericirii, despre lumina caldă, despre drum dăltuit etc.
Cărțile Lăcrimioarei sunt valurile vieții și o comoară din suflet. Ea este poeta eternității care a reuşit prin poezia sa să ne bucure sufletul ca la o sărbătoare. Poeta scrie despre hibernare, despre iubire, despre remușcare, despre oameni care privesc lumea. În versurile sale ne întâlnim cu lumea copiilor și lumina dăruirii. Cuvântul este sacru. Prin el, Dumnezeu a fãcut lumea. Prin cuvânt, poetul exprimă tot ce are sufletul mai bun, după ani de modelare, de strădanie de a vedea mãreția cuvântului, noblețea, veșnicia și dorința de a-l dărui cu grijă, cu respect și socoteală. Cuvântul e sfințenie. Cuvântul Lăcrimioarei se adresează omului, spiritului său, ca parte a creației divine căruia, noi, cei „ce-L vedem pe Dumnezeu”, hrănindu-ne din el, din Cuvânt, trebuie să-i oferim respectul cuvenit, începând cu noi și apoi extinzându-ne percepția și dăruirea, fără a scădea energia de propagare, la aproapele de departe sau departele de aproape.
Visătoare-i lumea poetei care vine în fața noastră prin calea magică a inspirației. Cuvântul inspirat reprezintă tot ce s-a întâmplat în mintea noastră. Poetul este născut cu dependența de poezie și are potențialul de a atrage cititori. Frumosul lui în poezie, trezește simțuri adormite. Mirajul poeziei dă o viață și o putere, un drept al cetății, oricărui gen de artă. Poezia Lăcrimioarei este caracterizată încercarea ca prin limba figurativă să exprime preocupările existenţiale. Autoarea se închină perspectivei cuvintelor în căutarea identităţii sale creative. Demersurile sale imaginative în lumea noastră, cât şi în cotidianul existenţial, cu imagini şi topografia autentică, atât urbană cât şi rurală, se termină în atelierul poetei, acolo unde ea recreează lumea ei prin artă.
Nu există artă fără (cu)tremur, fără durere, fără dor, fără tristeţe. În atelierul literar al Doamnei Iva, subiectul liric este prezent în clipele fericirii și tristeții, al nostalgiei și eternității. În versurile sale se reflectă lumina care arată trăirile interioare. Acolo sunt ploaia, oglinda, albul total. Precum Niobe din mitologia antică, Lăcrimioara transformă așteptarea și iubirea în sculptură, în piatră. Femeile din România sunt fiinţe care îşi petrec viaţa în aşteptare, care frământă pâine şi nasc copii. Ele sunt un fel de alter ego al poetului. Starea spirituală a subiectului liric îţi aduce aminte de beţia aceluia care a gustat nectarul iubirii şi ambrozia magică, conform legendei, privilegiu al zeităţilor Olimpului. Nu trebuie uitat faptul că există un sistem logic în versurile inspirate ale Lăcrimioarei Iva. Acolo cuvintele sunt aruncate ca şi culorile pe pânză într-o combinaţie spontană, cu logica şi frumuseţea proprie. În timp ce Orfeu, simbolizând frumuseţea şi iubirea pierdută, topită din priviri, este personaj al mitologiei antice, reversul lui sunt ipostazele biblice ale Satanei, răutatea şi urâţenia, ce nu apar ca fiinţe vii, ci ca statui.
Aleasa noastră pentru această carte, caută să elimine răutatea și să creeze raporturi armonice cu lumea. Lăcrimioara Iva scrie poezii pentru singurătate și eternitate, pentru gramatica întămplării, pentru fluturi și flori, pentru semnele somnului și țipătul peșterii, pentru actul creaţiei, pe care o mitizează pe deplin. Întrucât, créer, c’est tuer la mort! (a crea înseamnă a învinge moartea), după cum spunea Romain Rolland. Lăcrimioara a venit în fața cititorilor cu numeroase cărți.
Lăcrimioara Iva știe să-i dea inimii dreptate. În versurile sale, autoarea știe să ierte și să țină minte. Știe să trăiască doar prin învățăminte. Dânsa te iartă dacă ai greșit ieri, ca să te ridici din ce ai căzut, și să nu renunți la ceea ce te-a durut! Poezia este leac pentru suflet și iubirea care curge din sufletul nostru ca o cascadă de sentimente așternute pe pagini albe. Este dorul izvorât din adâncul inimii și focul care arde mocnit. Poezia Lăcrimioarei este ca o flacără portocalie care dansează în sufletul fiecăruia. Dânsa este mereu inspirată și fericită. Fericirea este plăcerea care nu se repetă. Un om fericit este prea satiscfăcut de prezent ca să acorde prea multa atenție viitorului. Fericit este cel ce învață să accepte ce nu poate schimba. Fericirea este armonia dintre ceea ce gândești, ceea ce spui și ceea ce faci. Niciodată nu este prea târziu să ai o copilărie fericită. Omul fericit este acela care stăpânește viața, munca și dragostea.
Mereu talentată și inspirată, Lăcrimioara Iva ne oferă versuri sensibile și profunde, venind cu ele într-o sărbătoare comună a miresmelor cuvintelor împletite cu dragoste și alte sentimente alese. Poemele sale sunt un balsam al sensibilitãții, o adiere a unui vânt ce te mobilizeazã spre a cunoaște și atinge taina minții și sufletul celui ce s-a născut pentru iubire și frumos. Un suflet curat, inspirat, sensibil și netimid, este Doamna Iva, o ființă inspirată care știe să-și metamorfozeze și să-și exploateze aceste date native în poezii, nu puține. O lirică sentimental-confesivă, fluentă, meditativă și filozofică, în care miezul liric este tocmai o stare perpetuă de vulnerabilitate interioară a autoarei. Poemele sale sunt un dar divin cu zâmbet de heruvim.
CÂTEVA DARURI DIVINE OFERIM ȘI NOI
1
Dilemă
Dulăul acela uriaș
se chinuia
să apuce umbra pe care osul
o lăsa pe nisip.
„Aport! Aport!”
Cu docilitate
timpul îmi așează ceva
la picioare.
Nu-mi dau seama
dacă este fericirea
sau umbra acesteia.
2
Ruralo-piercing
Bunicul îi pusese porcului
o sârmă în nas.
Părea un pic mai șic,
însă grohăitul îi era același.
………..
Vântul deschide portița
și-mi intră în grădină
o turmă de amintiri.
Toate au sârme în nas –
să nu-mi scurme în inimă!
3
Dentist de furci
Mă uit în șopron.
Este plină
de furci știrbe.
Nu mai sunt
mulți dentiști de furci.
Aproape toți
sunt în cer.
Printre aceștia
este și bunicul.
Doamne, cum mai știa
să le pună furcilor
dinți noi
printre știrbături!
– Bunicule,
mi-e tare greu
să strâng fânul
cu furca știrbă!
De bucurii
ce să mai zic?
Bunicul nu-mi răspunde.
O fi prea prins cu lucrul:
precis pune dinți noi
soarelui!
4
Care înger este bunica?
Bunica m-a sfătuit:
„Niciodată să nu refuzi
pe cine-ți cere
găzduire,
poate fi un înger!”
…
Dintre oaspeți
care-o fi bunica?
– Bunico, te rog,
scoate măcar
o aripă
de sub cămașă!
5
Răpirea mătușii Nuța
Un uli prinsese
în ghiare
un pui de cloșcă
și… dus a fost.
Mătușa Nuța
bombănea
prin curte,
de una singură,
dând vina pe sfinți și stele,
numai pe uli, ba!
O fi avut teamă
de ghearele lui.
Tot nu s-a abținut,
după cum se pare,
într-o zi dusă a fost…
Unii săteni
presupun că ar fi luat-o sfinții,
însă eu cred cu tărie
c-a fost luată
de-un uli .
6
Constatare
Nu-mi pun prea multe
întrebări despre vreme!
Dacă va ploua
îmi voi număra grijile,
dacă va fi soare
voi merge la coasă.
Oricum voi avea ceva de făcut.
Nu-mi vor rugini
încheieturile,
nici gândurile.
„Mătușă Floare, mătușă Floare,
una dintre găinile matale
a intrat la noi
în curte!”
Înarmată c-o mătură de nuiele,
mătușa Floare vrea să-i dea
o lecție găinii.
„Hâșt! Hâșt!
Numai grija ta
mai trebuia s-o port,
nu-i de-ajuns că mâine
se anunță un timp ploios?!”
Mătușa Floare are și ea griji.
Doamne,
tare-i mai scârțâie
încheieturile !
7
Bunicul are biciul la el
Bunicul își uitase biciul în șopron,
lângă butucul pe care se taie lemnele.
„Măi fată, ia biciul și fugi după bunică-tu,
fără bici nu va putea mâna caii!”
….
De câte ori norii merg la trap sau la galop,
știu că bunicul are biciul la el.
Doamne, ce n-aș da
măcar o dată să-l mai uite
iar bunica să mă trimită
să i-l duc!
8
În cer nu este inflație!
Drojdie de un leu,
atât îi trebuia mătușii Sida
pentru a face
o pâine și câțiva gogoși.
Dacă ar ști
cât este acum
prețul drojdei
și-ar face cruce
cu aripile!
Din fericire
în cer nu este inflație,
prețul la drojdie
nu a crescut:
uitați-vă
cum dospesc norii!
9
Pedeapsă meritată
Unele dintre păcatele mele
sunt atât de grele
încât pentru a le ridica
am nevoie de aripi,
însă nu de orice tip de aripi,
ci de aripi de înger!
Iată de ce încerc
să mă apropii de îngeri,
o fac din interes!
Pedeapsa mi-o merit
cu vârf șî îndesat:
singurătatea!
Căutând îngeri
mă îndepărtez de oameni.
Doamne, iartă-mi nechibzuința!
10
Satul
Câteva amintiri
sunt răsfirate pe un deal,
câteva pe un altul.
Pe ulițe bătătorite de griji,
trec căruțe
pline cu sentimente ionatane, rumene, mature.
Câte dintre ele sunt putrede în interior?
Turla unui gând atinge cerul.
Mândru fiind de-o asemenea ispravă,
anunță cu al său clopot,
fie un nou început,
fie un nou sfârșit.
Pe o bancă
își odihnesc amarul
două amintiri,
În depărtare se aude un gater.
Înspăimantate, lacrimile mele
umplu cu rumeguș văile.
Cu o mână de iarbă
proaspăt cosită,
încerc să ademenesc o mânză.
Timpul nu se lasă ademenit.
Mătușa Floare alungă cu o nuia
cârdurile de ciori
care vor să-mi ciugulească
din vârstă.
De multă vreme
toboșarul n-a mai scos
la poartă…
trăiri.
Obosită de secerat,
o coasă se odihnește
la umbra unui nuc bătrân.
Vă rog, să nu-i tulburăm somnul!
11
Febra pietrelor de râu
Pietrele de râu pot imita bătăile inimii!
Nu mai putem fi siguri
de sentimentele celuilalt:
pot fi rodul unei imitații!
Nu mai putem fi siguri
dacă mergând la râu,
vom păși peste pietre sau peste inimi!
Nu mai putem fi siguri
dacă aruncăm unii în alții
cu pietre sau cu inimi!
De dragul adrenalinei
tot mai mulți merg la râu
în căutarea pietrelor
care imită bătăile inimii.
Este un fel de febră a aurului.
În curând vom ridica ziduri din inimi
și vom crede în sentimentele unei pietre!
În curând!
12
Vanitate
Modelarea caracterulului,
a personalității mele,
trasarea conturului
la cele patru corpuri
(precis sunt mai multe)
pe care mi le știu,
se realizează cu măiestrie,
de-o mână invizibilă,
c-un șablon,
invizibil și acesta.
În cunoaşterea creştină
cele patru corpuri sunt:
corp carnal, corp natural,
corp spiritual și corp divin.
Contururile nagâților
sunt trasate și fasonate
la perfecțiune
de aceeași mână invizibilă
și cu același șablon invizibil.
De ce mă simt superioară
unui nagâț?
De ce?
13
Victorie circulară
Iarba crudă avea
mișcări circulare,
pe alocuri.
Circular era și mirosul acesteia,
tot pe alocuri.
Gândeam circular.
Pielea îmi devenise ușor albăstruie,
ochii îmi deveniseră încețoșați.
Urma să-mi dau jos masca tristă
și să-mi iau una veselă,
însă un fâlfâit de aripi
m-a scos din starea circulară.
O limbă bifurcată, un șuier ușor,
colți încovoiați din care ieșea
o picătură de venin…
Lovituri de aripă,
sărituri înainte și-napoi,
lovituri de cioc, zvârcoliri
și eu… nemișcată.
Câștigătorul acelei lupte?!
Circularul!
Fiecare amintire
are frumusețea ei circulară…
Spre ieri privesc fără teamă,
fără mânie.
Sunt ceea ce sunt!
În garderobă sunt o mulțime
de măști prăfuite,
prăfuite circular.
14
Spirale
Coada căluțului de mare
urmează o perfectă spirală algoritmică.
Șoimul se apropie de prada sa
conform unei spirale logaritmice.
Unele galaxii au formă de spirală.
Spirala reprezintă
mișcarea naturală
a energiei universale.
Rugăciunea urcă spre cer
pe o scară în formă de spirală?
Iubirea este un sentiment
în formă de spirală?
Natura și inima
nu au nevoie de liniar și compas.
Omul are nevoie
de scara ADN-ului.
15
Ochi pretutindeni
1
Geometrie-
pe muchia unui deal
cerc în flăcări, luna.
2
Amintiri-frunze triste.
Toamna le-a prins
de tivul unui gând.
3
Multe amintiri-
umbrele trec tiptil,
nespulberându-le.
4
Peștii visează
să atingă catargul,
noi ne scufundăm.
5
Am prins rădăcini-
o pasăre așteaptă
să-și facă cuib.
6
Expoziție-
încondeiez cuvinte,
sunt de vânzare.
7
Inițiativă-
la cules de conuri
de umbră, de brad.
8
Bot catifelat-
în fân proaspăt cosit
lacrima veghează.
9
O piatră cade
nebănuind
adâncimea sufletului.
10
Cuburi de gheață
arzându-ți pielea,
simțurile cântă.
11
Căruța cu fân-
pat confortabil
moștenit de la bunici.
12
Fluier!
Caii dau din copite,
stele urcă spre cer.
13
Fachir e mărul-
doarme pe ace.
Hipnotizat ariciul.
14
Bunicul patern-
înger cu o aripă.
Vinovat un tren.
15
Porumbu-i nesăpat,
vântul umblă teleleu,
birtul e plin.
16
Încoronare-
cerul așează stele
pe fruntea mieilor.
17
Căruțele cu mere
sfințesc potecile
din Apuseni.
18
Măiestrie-
coada unei comete
tăiată cu frunza.
19
Câți îngeri încap
într-o linguriță
dacă o pot ridica?
20
Desfrunzit de taine,
cuvântul așteaptă
o primăvară.
21
Măr rumen-
mulți mușcă din mine,
nevăzând viermii ce mă rod.
22
Lumânări în vânt-
îngerii se lacrimă
un pic trist.
23
Timiditate.
Vântul doinește.
Deși am fluier, eu tac.
24
Mare trișor timpul:
a ascuns sub mânecă
nemurirea.
25
Plugul lasă brazde.
Timpul fiind bun ucenic
ia aminte.
26
Hornul casei-
punct de reper pentru
berze îndrăgostite.
27
Plouă!
Lângă palmele bunicului
odihnește coasa.
28
Timpul șuieră scurt.
Urc într-un vagon
o ultimă speranță.
29
Cerul s-a „norscămoșit”.
Nu-mi va fi ușor
să-l înseninez.
30
Singurătate.
Este atâta tăcere
de-mi aud inima.
31
Poeto-cofetar.
Vântul bate spumă
albușe de nor.
32
Echilibristică-
coș cu merinde
pe capul bunicii.
33
Am spart un gând.
O lacrimă râncezită
îi era miezul.
34
Viața-i o bomboană:
se topește
în gura timpului.
35
Iată-mă ajunsă
la maturitate
înainte de start!
36
Nu vreau să mor
înainte de-a muri!
Îmi mai dau o șansă!
37
Am învățat târziu
să fiu copil.
Eram deja matură!
38
Uneori mă pierd,
însă mă regăsesc
în inima celorlalți.
39
Barcă-n ceață.
O flacără-n păpuriș,
fâlfâit de aripi.
40
Oile trec puntea,
un fluier mângâie.
Luna intră-n ape.
41
Lapte pus la prins,
lipăit de pisică.
Geam uitat deschis.
42
Pepene crăpat,
furnici în marș nupțial.
Ochi pretutindeni.
43
Amintiri ascunse
sub aripi de înger.
Foșnet de bunica.
44
Inima ia forma
unei stânci.
Pescăruși odihnindu-se.
45
Amprente de vulpe.
Sănii pe deal,
lătrat în depărtare.
46
Intru-n mine
și dau drumul câinilor.
Lacăt la inimă.
47
Stoluri de îngeri
migrează spre pământ.
Copaci fără frunze.
48
Cer aburit.
Răsuflare de mânză.
Se iscălesc îngeri.
49
Vulpi prin lanurile
de amintiri.
Inima-i pusă la ochi!
50
Suflete păstrate
în vase de lut.
Mucegai la pândă.
51
Amintiri ascunse
sub aripi de înger.
Foșnet de bunica.
52
Lac clipocind.
Umbre aproape culori.
Mii de ochi în trestii.
Aici se termină grupajul oferit dumneavoastră !
Concluzia ? Minunat. Un om de cultură din România se impune la nivelul continentului european. După cum ați văzut trece și dincolo de el…
Îi urăm săntate, familei sale numai bine și frumos!
Aristotel Bunescu
APCS - Agentia de Presa Culturala si Sportiva 