Antologia Pictorilor/ ELISAVETA MELINTE a trecut de la creație vestimentară la tablouri de valoare

ELISAVETA MELINTE. O prezență elegantă lângă tablouri foarte expresive.

Am remarcat, cu mare bucurie, la manifestările expoziționale la care am participat în ultima vreme, o persoană plină de farmec, dar și tablourile sale.

Este vorba de distinsa doamnă ELISAVETA MELINTE. În primul rând, ținuta sa specială. Explicația a apărut rapid la elaborarea acestui articol, când am văzut că a avut o perioadă fructuoasă în zona creației vestimentare. Apoi, tablourile în sine. Armoniile cromatice dintre piesele vestimentare și componentele principale ale lucrărilor pe care le semna sunt vizibile cu ușurință

Dar, să începem cu un dialog introductiv:

-Vă rog să vă prezentați…

-Fiind primul interviu, emotiile sunt destul de mari.

Ma numesc ELISAVETA MELINTE si, de când ma stiu, am cautat in tot ce ma inconjoara partea frumoasa a lucrurilor.

Născută într-un colț de rai moldovenesc, am fost pasionată de tot ce ține de creație încă de când eram copil.

Am cusut, am brodat, am tricotat și chiar am țesut în război alături de mama mea, dar am învățat și de la tatăl meu partea tehnică.

Pictura am facut doar la orele de desen in scoala generala.

Viata nu ne ofera tuturor sanse egale pentru a ne hrani pasiunile. De multe ori facem ce trebuie, nu ce ne dorim cu adevarat.

Curriculum

Născută: 24.02.1957

Studii: Universitatea Dunărea de Jos, Facultatea de Mecanică/TCM – Galați

O perioadă lungă de timp, în paralel cu serviciul de bază la uzina Vulcan, București, în timpul liber m-am ocupat de creație vestimentară.

După o pauză de cateva decenii, m-am regăsit în pictură.

Am început timid, în urmă cu aproximativ 3 ani să pictez, fără să am studii în domeniu.

Îmi place să dăruiesc privitorilor, o parte din sufletul meu!

Pictura imi aduce liniste, ma relaxeaza dar nu aveam destul curaj sa le si expun. Incet, incet,

incurajata de prieteni am prins curaj. Acum sunt aici, in lumea oamenilor cu suflet frumos si cred ca ma pot numi artist plastic! Pentru asta, le multumesc tuturor celor care, apreciind lucrarile mele, mi-au dat aripi!

– Dumneavoastră credeți, eu sunt sigur că sunteți un artist. Mai mult, un creator valoros!

Cum a fost anul 2021 legat de arta dumneavoastră?

– În Iunie 2021 m-am înscris în AAPB. Începând cu luna August 2021 am expus și am făcut pictură de șevalet în parcul Sebastian, sector 5, București (împreună cu alți pictori independenți din sector), având un contract de parteneriat cu Primăria Sector 5, ”Pictură, artă și hobby”.

Alte expoziții:

– 7 Ianuarie 2022 – 7 Februarie 2022 – expoziția de debut în AAPB – (www.aapb-arte.ro)

– 01 – 28 Februarie 2022 – expoziția colectivă ”Salonul de iarnă” la Galeria Labyrint

– 21 Februarie – 05 Martie 2022 – expoziția de pictură aniversară ”Deceniul 8 în taifas dă mâna prezentul cu viitorul” la Biblioteca Națională a României

– 01 – 30 Martie 2022 – expoziția colectivă ”Adieri de primăvară” la Galeria Labyrint

– 01 – 10 Aprilie 2022 – expoziția ”Homo Sum” la sala Dalles

– 19 Aprilie – 15 Mai 2022 – expoziția ”Treziri” la Teatrul Național București

– 26 Aprilie –08 Mai 2022 – expoziția ”Simfonia culorilor” la galeria Rondă CMN

– 03 – 29 Mai 2022, am participat la Expoziția internaționala ”Chipurile Dunării” în cadrul evenimentului ”Primăvara Culturală Giurgiuveană”, unde am expus 4 tablouri la Ateneul ”Nicolae Bălănescu”, din municipiul Giurgiu

– 28 Mai 2022 am participat alături de membrii AAPB la Tabăra artiștilor în Grădina botanică ”Dimitrie Brândză”, București

– 07-24 Iunie 2022 particip la expoziția ”Sonetul verii”, organizată de membrii AAPB

– Pe parcursul anului 2022, particip în proiectul”Pictură, artă și hobby”, început în parteneriat cu Primăria Sector 5, proiect în care sunt invitați să picteze gratis, alături de noi copiii interesați.

– Avem în proiect o tabără de pictură pe plaja Dunării la Gostinu, județul Giurgiu, în luna August, pe care o organizez eu împreuna cu un pictor independent din sector, pentru care, deja s-au înscris pictori din AAPB și independenți.

-Ce vă doriți pentru 2022, pentru ce a rămas din el?

-Pentru anul 2022, ce a mai rămas din el, mi-aș dori să fiu sănătoasă, să mă perfecționez în tot ce fac, să încerc tehnici noi și, dacă se poate, să particip la cât mai multe expoziții.

Mi-aș dori să întâlnesc doar oameni frumoși în lumea artei, oameni cu care sa schimbăm împreună lumea prin artă!

Vă invit să vizitați pagina mea de facebook, Pasiunile_Elizei.

-Mulțumim frumos. O să vizităm pagina dumneavoastră, dar până atunci, să vedem câteva din tablourile pe care le semnați la

GALERIA DE ARTĂ

Concluzia?

Creația vestimentară a pierdut un mare talent. Dar, el a fost câștigat de minunata lume a picturii. Impresionant! Minunat! Sperăm să mai avem ocazia să vă relatăm din noutăți din viața artistică a invitatei noastre, dar să vedem și noi teblouri reușite purtând semnătura sa.

Numai bune și frumos pentru toți !

Aristotel Bunescu

Publicitate

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s