Dragi cititori,
Vă propunem astăzi să cunoașteți un pictor la început de drum. Este vorba despre doamna Mariana Răducanu. După ce veți vedea lucrările sale, realizate într-o tehnică aparte, vă veți da seama cu toții că debutul a fost făcut cu dreptul. Adică, un debut bun, foarte promițător.
Pentru început, iată un dialog introductiv…
-Vă rugăm să vă prezentați.
– Mă numesc Răducanu Mariana, sunt din orașul Bragadiru județul Ilfov.
-Cum a fost pentru dumneavoastră anul 2021?
– Anul 2021 a fost pentru mine un an de căutare și speranță de a-mi îndeplini un vis din copilărie și vă spun și de ce: am început să pictez peisaje, însă am simțit că nu mi se potrivește această tehnică de pictură cu penelul, nu avem acea mulțumire că am realizat un tablou deosebit. Am început să caut pe internet ( suntem în era digitalizări nu-i așa) tehnici de pictură și în acest fel am descoperit tehnica Pouring. Atunci am realizat că asta mă definește, că am găsit ceea ce simțeam că pot să dezvolt și să creez o altfel de artă. Am început să învăț cum să prepar culorile, cum să le aplic pe pânză, ce anume să folosesc ca să pot crea imagini deosebite și să-mi folosesc imaginația. Așa am început sa realizez primele tablouri, având că primi admiratori pe soțul și fiica mea, încurajându-mă să merg mai departe cu acest stil de pictură în care m-am regăsit.
– Ei, acum sunt și eu admiratorul dumneavoastră. Cum a început 2022?
– Pot aprecia că a început surprinzător de bine și în continuare învăț ceva nou din tehnica Pouring. Am realizat mai multe tablouri, datorită încurajărilor familiei și prietenilor apropiați, ceea ce, la un moment dat, m-a determinat să le postez pe diferite grupuri de socializare, fiind-că doream să cunosc și reacțiile altor persoane. În acest sens, pot afirma că aprecierile lor au contat foarte mult pentru mine și le mulțumesc pe această cale.
-Ce vă doriți pentru viitor?
– Evident că îmi doresc perfecționarea în această tehnică de pictură, care este complexă și cere foarte multă imaginație. Îmi doresc, firește, să pot bucura cât mai mulți din admiratorii mei, cu noile lucrări care să le aducă căldură și bucurie în suflet. Pentru îndeplinirea acestui deziderat, îmi doresc, în mod firesc, să pot participa la cât mai multe expoziții.
-Cum vă doriți lumea dumneavoastră, dar lumea în care trăim?
– Fiind la început de drum, îmi doresc să dedic cât mai mult timp acestui stil de pictură, fiindcă în fiecare zi îmi apar noi idei pe care doresc să le transpun pe pânză, spre bucuria celor ce mă înconjoară și încurajează. Îmi doresc, în mod evident, să fiu conectată continuu cu această lume a artei, să trăiesc în liniște și pace, pentru a-mi realiza toate visele și speranțele de care dispun.
-Mulțumim frumos. Vă urăm să vă îndepliniți toate dorințele. Să vedem acum câteva lucrări ale dumneavoastră…
Concluzia? Foarte frumos. Un bun început de călătorie în lumea culorilor. Vă urăm drum bun pe acest drum și să auzim noutăți în viitorul apropiat.
Aristotel Bunescu