ANTOLOGIA CREATORILOR: DOAMNA MARIANA STRATULAT ESTE FERICITĂ PENTRU TOATĂ VIAȚA

DISTINSA DOAMNĂ MARIANA STRATULAT DIN IAȘI

Întorc fila de calendar a zilei. Acum scrie 24 iunie, ori cireșar în limbaj popular. 24 iunie este o dată importantă în istoria artelor vizuale din lume. În 1901, la Paris, se deschide prima expoziție semnată de …Pablo Picasso. Era începutul unei adevărate furtuni în pictură care avea să marcheze evoluția artiștilor în mod radical și definitiv.

La nivel personal, păstrând proporțiile, 24 iunie este data la care vă propun și eu numele unui creator special. Este vorba despre distinsa Doamnă MARIANA STRATULAT, din Iași. Artist vizual, artist al cuvântului, cu un bogat palmares expozițional, cu impresionante cărți publicate.

Proiectul nostru este să vă aducem în față una din laturile acestei mari personalități a vieții culturale de la noi, cea dedicată graficii. Sperăm din toată inima să revenim cu noi informații despre cărțile sale minunate, despre poezii în special. Azi, veți primi însă drept cadou de suflet doar un poem al său. Pentru a vă deschide puțin ușa și către acest univers încântător…

Dar, să începem, cu …începutul.

-Vă rugăm să vă prezentați…  

-Sunt Mariana Stratulat din Iași, membru în UAP și în Liga Scriitorilor (filiala nord-est Iasi) din România.

Dincolo de compunerile impuse la școală și de orele de educație plastică, mă știu refugiată în culoare, desen și scris de pe la 12 ani. Părinții mei, dascăli de vocație au avut grijă să-mi dezvolte aceste pasiuni prin drumurile la București și Constanța, în fiecare lună, la expoziții, ateliere (sculptorul Ion Jalea) și spectacole.

Când am văzut prima dată Iașul într-o excursie, am spus mamei că acolo vreau să trăiesc, în orașul în care nu există nici un loc pe unde să nu fi trecut un mare om de cultură. Chiar dacă viața, frumoasă cum e ea, m-a adus de 3 ani la Craiova, eu încă sunt prezentă la acțiuni artistice din orașul pe care îl iubesc de aproape 50 de ani. Anul acesta, am avut a 10-a expoziție personală aici la Galeria Craiovenilor și am lansat noua mea carte La poalele gândurilor. Este a 3-a carte de versuri lângă cea cu povestiri din realitatea învățământului a anilor 80. Desigur, am participat la saloane oficiale, expoziții de grup, naționale și internaționale, sunt fondatoarea grupului Pictgraf din anul 1995, sunt prezentă în cataloage și cărți de specialitate, diverse publicații, am și ceva premii, nominalizări dar cel mai mult vreau să amintesc de Premiul pentru desen Ion Truică.

Desenul realizat în peniță și tuș reprezintă portretul lui Mihai Eminescu despre care domnia sa în revista Cronica nr. 12 din 2005 scria ca este un desen rar, o capodoperă.

Sunt convinsă că orice artist plastic trebuie să fie fericit pentru cele două vieți ale sale: una din cotidian și cealaltă din atelier.

Sunt recunoscătoare maestrului Ion Truică, mentorul meu timp de 20 de ani! Mi-a impulsionat încrederea în talentul meu și în puterea creatoare. Încă revăd cu ochii minții și tresar la amintirea întâlnirilor de la Iași când derulam discuții interminabile despre lumea artelor din trecut și prezent. Asemenea discuții aș vrea să existe în cantitate mai mare la vernisaje, să fie antrenați vizitatorii de la mic la mare fără mândrie și prejudecăți.

Dacă în anul 2021 am pregătit expoziția din primăvara aceasta, deja îmi fac planuri, așa cum m-am obișnuit în ultimii ani, cu grafica, pictura și carte, cu alte tematici, inspirate poate din minunatele case ale Craiovei. Îmi planific să renunț pentru puțin timp la desenul analitic, la tensionări, încordări, la esențializarea desenului, la arta în tăcere și izolare și să mă aprind în desenul exploziv, spontan, însoțit și de ceva culoare.

Ce pictori vă plac mai mult?

Vă invităm în lumea artei. Mulțumim frumos…

-Ce pictori îndrăgesc cel mai mult? Gustav Klimt, Frida Kahlo și Rembrant, dar iată, în

grafica pentru aspectul cinematografic am fost inspirată de Sabin Bălașa, Claude Monet.

Deși marcată în anii formarii artistice de Dan Hatmanu și Adrian Podoleanu mă bucur acum să semnez propria-mi identitate.

Da, e minunat să trăiești prin artă! Fără îndârjirea artei, omenirea ar fi fost stearpă.

Dacă la o expoziție personală îmi impun puterea de sugestie prin pupila unui alter-ego, mărturisesc că emoțiile cele mai mari le am în afara vernisajului, când stau în sala, unde aud opiniile asupra lucrărilor, când nu se știe că eu sunt autorul. Atunci îmi place să simt publicul respirând, să intervin si să ne lansăm antrenați în comentarii pro și contra. În această situație încerc să conving “citirea printre rânduri” cum se spune în literatură, în cazul lucrărilor mele, a vedea dincolo de tumultul miilor de linii și liniuțe, dincolo de granița dintre lumină și întuneric, dincolo de fuziunea planurilor, acolo unde subiectul se învăluie în mister.

Mă supără când întâlnesc intelectuali care nu recunosc un act artistic. Cineva spunea că într-o expoziție dacă o singura lucrare nu-ți ia suflarea înseamnă ca ea, expoziția, nu ajunge la sufletele privitorilor.

De altfel, într-o expoziție sunt mereu foarte plăcut surprinsă dacă descopăr un tablou care să-mi țintuiască privirea și să-mi răscolească sentimente, să-l simt cu ochii închiși atingându-mi cortexul. Apreciez oamenii sensibili, inteligenți, cu deschideri largi și simțul umorului, purtători de dragoste și armonie.

Cred ca cel mai corect (ca om și artist) mă recunosc în spusele lui Eduard Peter: Într-o zi, riscând, poți să rămâi fericit pentru toată viața.

La final, permiteți această poezie a mea din volumul Crainic fără nume

Anonimul

Nu mă cunoaște nimeni / dar eu mă știu / cântând cu pământul / și dansând cu apa./ Nu mă cunoaște nimeni / când râd / și nici că știu / să plâng cu ploaia / ci doar spiritual nopții / mă știe plutind peste zi./ Strada mă înghite / și mă cheamă,/ pași fără urme mă străpung./ nu mă cunoaște nimeni / doar eu simt viața / care a tăsnit din sân,/ că visele îmbătrânesc / pe un schelet de paie,/ ca-n casa cu două pene de păun / a murit și moartea./ nu mă cunoaște nimeni / hăcuit de trădare / când bucată cu bucată / dragoste am dăruit,/ cu ochi de sticlă / corbi am hrănit / ca să mă ajung din urmă./ Nu mă cunoaște nimeni / cu fericirea din sprâncene / și din tălpi / dar teama mi-i ca Nimeni / amintește de altădată / al meu cap plecat./ Și nici de frumusețe / nimeni nu mă simte./ Când soarele arde / lumina orbește invidia / și rază-mi pune norocul.

-Vă mulțumim foarte mult. Pentru răspunsuri, pentru poem. Minunate toate.

Dar, să invităm acum onorabilii cititori să vadă câteva lucrări semnate de dumneavoastră.

Poftiți deci în ….

GALERIA DE ARTĂ

Supraviețuire

Nocturnă

Singur la mal
Ea

În așteptare

Ispita

Amurg

Amintiri

Crâng. Observați vă rugăm un detaliu interesant. Mar rar să fie semnătura autorului aproape de centrul lucrării…

Intimitate

Sacru
Luminiș

Senzualitate

În pădure …

Invitata noastră specială alături de bărbatul său, distinsul profesor de matematică, mare amator de muzică și inventator, Liviu Foarfră …

Concluzia ?

Am cunoscut un om – diamant. cu multe fațete artistice. Felicitări din inimă! Sperăm să putem reveni cu episod dedicat poeziei. Apoi, trecem la profesorul de matematică. Să cunoașem și noi invenția sa, pasiunea nestăvilită pentru muzică.

Până atunci, numai bine și frumos pentru toată lumea. Semnează un admirator al Doamnei Mariana Stratulat, adică …

Aristotel Bunescu

Publicitate

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s