Toată lumea, de la cei mici, până la cei mari au auzit basmul ,,Sarea în bucate”, semnat de Petre Ispirescu. Acolo este vorba despre un împărat care avea trei fete…
Azi, eu vreau să vă prezint nu un basm și ci o secvență din viața unei alte familii, dar tot cu trei fete.
Este vorba despre familia Budin. Cele trei fete sunt de fapt mama și cu cele două fete ale sale.
Intenția declarată este de a relata despre una dintre fete Anaïs. Sigur, în viitor dorim să vă povestim și despre restul familiei.
Am rugat pe doamna Corina Budin să ne scrie câte ceva despre cea mai mică fata a sa, care are 10 ani. Iată ce am primit…
În picturile ei se regăsesc trăsături ale adulților văzute cu ajutorul culorilor
fundamentale de către un copil cu suflet de înger.
Anais a învățat să se exprime prin pictură înainte de a vorbi corect. A început timid să
lucreze în acuarelă, apoi, văzând strălucirea din ochii ei, i-am cumpărat primele culori acryl și hârtie de calitate și așa au apărut primele picturi.
La 6 ani și jumătate, doamna prof. Lucia Călinescu a fost foarte încântată de portofoliul care i-a fost prezentat și a înscris-o la Scoala Populară de Artă din Târgu Mureș, deși nu avea vârsta potrivită, fiind cel mai tânăr cursant. A absolvit anul acesta cursurile doamnei profesor, unde s-a simțit realmente “în lumea ei” și unde a învățat tot ceea ce aplică în picturile sale.
În prezent, lucrează pe pânză, pe hârtie, în acuarelă, acryl, ulei, lucrează cu acea plăcere pe care numai pasiunea ți-o poate conferi, lucrează cu bucuria copilului care nu așteaptă nimic în schimb.
Picturile sale, deși are numai 10 ani, au fost distinse cu numeroase premii la competițiile la care a participat.
Dar cred că cel mai bine s-a caracterizat singură. Anaïs spune despre ea:
Pentru mine culoarea înseamnă viață. Simt că fără culoare nu te poți bucura de viață.
Folosesc culoarea ca să îmi exprim sufletul. Iar sufletul meu este plin de culoare. Pe paleta de culori regăsesc sentimente. Culoarea care mă reprezintă cel mai mult este albastru.
Am citit că pictura este starea sufletească a artistului exprimată în culori. Fiecare își
pictează viața în culorile sufletului său.
Când pictez sufletul meu se luminează cu fiecare culoare de pe paletă. Fiecare gând
bun rămâne, fiecare gând rău dispare. Când pictez, ascult muzică și fiecare notă muzicală ce îmi vine în ureche, trece prin tot corpul, apoi ajunge pe pictură. Fiecare culoare de pe pictură pentru mine înseamnă ceva. Negrul nu face parte din viața mea pentru că este întunecos și pentru mine înseamnă tristețe.
Roșu pentru mine înseamnă sânge, portocaliu înseamnă focul. Galben este lumina soarelui, verde este natura primăvara, albastru mă reprezintă, iar violetul este lavanda.
Pictura este sufletul meu. Sufletul meu este culoare.
DISTINCȚII OBȚINUTE
* 2019- Ilustrare copertă revista Anotimpurile copilăriei
* 2020-Premiul III la Festivalul Internațional Lucian Blaga
*Premiul Special Aniversare 25 la Concursul Național de
Pictură și Grafică, Brăila, 2020
*25.09.2020- II prize, nomination-ART, Dali s Mustache, International Art Contest
*2020-Concurs de Pictură, ediția I, Festivalul de Arte (Festival 4 Arts), Premiul II, Scara Unicornilor
*Participare YICCA Contest 2021
*28.05.2021- II prize (89/100), nomination-ART, Dali s Mustache, International Art Contest
*Expozant Galeria Cluj Art, Magia Copilăriei. 1 iunie 2021
*17.07.2021-International Creation and Performance Contest- 4 arts- Premiul II (The blue look)
*29.11.2021 – II prize (89/100), nomination-ART, Dali s Mustache, International Art Contest
*Ianuarie 2022- Expoziție personală Armonii, Târgu Mureș, cu sprijinul Rotary Club Târgu Mureș
Acum, să vedem câteva tablouri ale pictoriței de numai 10 ani. Invităm deci onorabilii cititori la ….GALERIA DE ARTĂ
Am văzut doar câteva dintre picturile invitatei noastre speciale. Sperăm ca in viitor să vă mai putem arăta și alte lucrări ale sale.
Concluzia?
Impresionant. Dacă la 10 ani pictează așa frumos, mă întreb și eu cum vor fi tablourile sale la 20, 30, 40 de ani și așa mai departe…
Tuturor sănătate și numai bine!
Aristotel Bunescu