Zori de zi, 28 iunie, anul de grație 2022. Pentru istoria picturii mondiale este o zi importantă. La 28 iunie, dar anul 1577 se năștea cel mai mare pictor flamand, numitul Peter Paul Rubens…
Vă ofer o celebră pictură a sa pentru a vă deschide apetitul pentru lumea minunată a picturii…
Păstrând proporțiile, este și pentru mine este o zi importantă deoarece vă propun un artist aparte. Suntem tot în lumea fantastică a armoniilor cromatice. Iar pictorul este …Grațiela Țurțu.
-Vă rugăm să vă prezentați.
-Cine sunt eu? M-am născut în Bucovina (județul Suceava) și sunt un om care iubește, dintotdeauna, arta sub orice fel de manifestare. Pentru că arta îți oferă șansa de a fi fericit, uluit chiar, de a te înălța spiritual, de a suferi, de a fi empatic, dar și creativ. Pe scurt, arta e hrana sufletului. Chiar dacă profesia mea (economist – expert contabil) pare că ar fi la polul opus, iată că, deși am conviețuit mult timp doar cu ea, cel puțin două forme de artă, nu m-au părăsit: scrisul și pictura. Probabil că de aceea cream povești în timp ce lucram! Mereu imaginam, prin documentele primite spre prelucrare, tot ceea ce s-a întâmplat sau avea să se întâmple datorită lor. Pentru mine, era mai ușor de înțeles sau analizat.
Și, cum nimic nu e întâmplător, un eveniment despre care nu voi face alte precizări, m-a determinat să scriu. Și-am scris o carte, apoi alta și alta. E în lucru, a șaptea carte. Încă nu eram completă nici cu scrisul, parcă mai era ceva, mă mai chema ceva și nu știam ce. Până într-o zi, când am văzut un anunț de cursuri de pictură icoane. La asta nu mă gândisem niciodată, însă m-am înscris pe loc. Am pictat cinci icoane pe lemn. În timpul pandemiei m-am înscris la un curs de pictură clasică, online. Și de atunci pictez aproape zilnic.
-Cum a fost anul 2021?
-Prin urmare, anul 2021 a fost un an rodnic, aș putea spune, întrucât am scris un roman – Amore al mare – participând la un concurs de creație, unde am câștigat dreptul de editare, publicare, copertă, etc. În paralel am pictat, profitând de fiecare clipă liberă, bineînțeles fără a privi ceasul, ceea ce făcea ca, adesea, să mă prindă ora 2 sau 3 noaptea. Prin urmare, chiar dacă nu m-a speriat pandemia, mi-am ocupat timpul în modul cel mai frumos.
-Cum a debutat 2022?
-Anul 2022 a debutat cu bine, mulțumind lui Dumnezeu pentru harul de a picta sau/și scrie. Așteptam cu sufletul la gură (din cauza scumpirii energiei, publicarea a întârziat foarte mult, ba chiar am contribuit și financiar), să primesc cărțile. S-a întâmplat să vină pe 24 februarie! M-am bucurat câteva ore, până am aflat cumplita veste: începuse războiul! Totuși, am realizat un pic mai târziu, că acest război nu e al nostru, așa că am făcut lansarea romanului. Între timp, am pictat.
– Ce visați pentru perioada următoare ?
-Visul și dorința aproape arzătoare este confruntarea cu realitatea, cu alte cuvinte, verificarea potențialului, recunoașterea valorii sau nu! și încununarea succesului prin picturile mele. Încă nu a avut niciun vernisaj pe pictură clasică, nu sunt cunoscută decât de cei care-mi urmăresc pagina de Facebook, n-am stat de vorbă, măcar, cu vreun critic de artă…În rest, să fiu sănătoasă și să nu mă abat de la pasiunile mele, dar nici să-mi neglijez profesia.
-Cum doriți să se desfășoare lumea dumneavoastră?
-Întrebare ușor grea, ca să folosesc un oximoron! Spun asta pentru că trăim într-o lume altfel, ca să nu zic rea, în continuă schimbare, fără conducători buni, iubitori de neam, de omenire, chiar. Cu siguranță mi-ar fi fost greu să diger toate știrile sau interdicțiile începând cu anul 2020, să trec prin toate stările emoționale negative (spaimă, nesiguranță, depresie, etc), dacă nu aș fi avut capacitatea de a gândi și cu mintea mea, de a asculta o muzică bună sau de a citi. Însă, harul primit de a crea frumosul, de a „pleca” într-o altă realitate mi-a făcut zilele mai liniștite și frumoase. Mai mult, știu că am contribuit, cu puținul meu, la schimbarea măcar temporară, a stării de spirit a celor care au admirat o pictură de-a mea sau au citit o carte. De aceea, am preferat să folosesc culori vii și cu tematică plăcută ochiului.
– Cum doriți să fie lumea în general?
-Sper ca lucrurile să se îndrepte, să se așeze din punct de vedere economic și politic, deși e greu de crezut. Căci, spre surprinderea mea și nu numai, e o chestiune mondială, de parcă, cei mari ar fi fost spălați pe creier sau ar avea un scop comun, dar nu pentru oameni. Așa că, fiecare ar trebui să-și facă treaba cu nădejde și pasiune, să-și vadă de casa și familia lui, să se bucure de ceea ce este și are, și mai cu seamă, să nu renunțe la a admira arta și a face mișcare. Oricum, viața continuă! Important e să o trăim viața cum vrem noi, altfel ne va trăi ea pe noi și s-ar putea să nu ne placă.
Cred cu tărie în nația asta, ciudată într-un fel, mereu surprinzătoare, cu oameni inteligenți, creativi sau inventivi și care nu se vor supune tuturor aberațiilor, care vor rezista oricăror vremuri, chiar dacă, de multe ori, doar în inima lor. Altfel spus: Zic ca ei și fac ca mine. Sunt împotriva globalizării doar de dragul uniformizării.
Personal, îmi doresc sănătate, idei pentru a scrie și picta. Și succes!!! De la lume aștept mai multă bunătate, empatie, dreptate, valoare. Pace.
Mi-ar plăcea ca valorile să fie recunoscute, ideal, susținute.
-Mulțumesc, foarte frumos. Sperăm ca data viitoare să ve relatați mai mult despre cărți. Sunt tare curios. Până atunci, trecem acum la frumusețea tablourilor dumneavoastră. Invităm deci onorabilii cititori admiratori ai culorilor și formelor în ….
GALERIA DE IMAGINI
Concluzia ? Minunat! Mereu mi-au plăcut în mod special pictorii proveniți din lumea cifrelor, din lumea realităților. Ei sunt cu picioarele pe pământ, în comparație cu artiștii care au doar studii de specialitate. Simt mai bine oportunitățile, iau deciziile corecte în momentele potrivite.
Așteptăm cum să vedem cum sunt scrierile invitatei noatre. Până atunci, numai bine și frumos pentru toată lumea.
Aristotel Bunescu