Prof. univ. dr. Maria – Magdalena Jianu a impresionat asistența la Universitatea Internațională de la Cheia

Prof. univ. dr. Maria Magdalena Jianu, director general la Agenția de Credite și Burse de studii, reprezentanta Ministerului Educației, a impresionat puternic toată asistența la ediția 2022 a Universității Intenaționale de la Cheia, județul Prahova, care a avut loc la începutul lunii august.

Participanții au remarcat puternica sa personalitate, dar și ușurința cu care trece de la un domeniu la altul al numeroaselor sale preocupări, în două dimensiuni. Prima este cea legată de prezentarea volumelor sale la care mă voi referi în rândurile următoare, iar a doua de susținerea unui valoros rapord privind educația de calitate.

Prima carte se intitulează ,,Mitologia românească prin jocuri teatrale”. Volumul îi are ca autori pe Magda Jianu, Romina Boldașu, Andreea Jicman și Andrei Anghel.

Sunt prezentate personaje din basmele românești cum ar fi Muma Pădurii, Gheonoaia, Zgripțuroaica și Zgripțuroiul, Scorpia, apoi zâne și zâni, apoi sunt pagini dedicate Dragobetelui, sau Paparudele, Caloianu, Călușarii, Sânziana și Drăgaica, ielele, etc.

O altă carte valoroasă este cea care poartă titlul ,,Gramatica prin jocuri teatrale” . Autori sunt Magda Jianu, Andreea Jicman, Romina Sehlncec, Bianca Trifan și Victor Bădoi. Pentru a înțelege mecanismul cărții, trebuie să începem de la coperta nr 4, acolo unde găsim următoarele cuvinte semnate de poetul Tudor Arghezi: ,,N-am făcut altceva nimic, m-am jucat. Toată viața am avut idealul să fac o fabrică de jucării, dar, lipsindu-mi instalațiile, m-am jucat cu ceea ce era mai ieftin și mai gratuit în lumea civilizată – cu materialul vagabond al cuvintelor date”.

Pe parcursul a 195 de pagini, autorii încep cu elementele teoretico-practice de ortografie, fonetică, ortoepie, lexicografie și morfologie. Următoarele capitole se ocupă de etimologie prin jocuri teatrale și modificarea sensurilor cuvintelor. Sunt subiecte care pot să fie aride pentru o parte dintre cei tineri, ori chiar adulți, dar prin intermediul jocului teatral, totul devine ușor, accesibil, spectaculos.

x

 În perioada 5-7 august au avut loc lucrările Universității Internaționale de la Cheia. Ediția din acest an a fost organizată sub egida Secției de Drept Internațional și Drept Comparat a Academiei de Științe Juridice din România, de Asociația Clubul de la Cheia ,,Victor Dan Zlătescu”, în parteneriat cu Asociația pentru Națiunile Unite din România, Centrul Transdisciplinar de Drepturile Omului – CTDO –S.N.S.P.A., Facultatea de Drept și Științe Administrative a Universității Valahia – Târgoviște, Institutul Internațional de Drept de Expresie și Inspirație Franceze, Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România – UZPR, Asociația Română de Drept Umanitar – ARDU, filiala Prahova, Asociația Avocaților Penaliști din România – AAPR, Copy RO și cu concursul membrilor Institutului European de Drept – ELI.

Aristotel Bunescu  

Publicitate

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s