Doamna LUCIA BOULESCU: ,,Picturile sunt  o parte din sufletul nostru pe care îl dăruim cu drag”

Distinsa doamnă Lucia Boulescu și cele trei tablouri de suflet ale sale alese pentru a participa la Salonul de vară al Cenaclului de Arte Plastice ARCADE-Ioan Titus Drăghicescu.

        Nu știu dacă ați aflat, dar 25 august, anul de grație 2022, ziua când mă ocup cu acest articol este …Ziua Internațională a Sărutului. Să nu vă amuzați, că e chiar adevărat. Automat, ca un om dedicat trup și suflet artelor, mă gândesc la Sărutul lui Rodin.

În arta românească avem Sărutul lui Brâncuși, asta pentru domeniul sculpturii…

Dar eu, poate știți, poate nu ați aflat încă, sunt un om care palpită pentru arta armoniilor cromatice, așa că trec deja la domeniul nobil al picturii pentru a rememora Sărutul lui Klimt, în viziunea multor comentatori cel mai mare pictor al tuturor vremurilor.

Sărutul este imaginea pasiunii, iar eu azi vă voi scrie despre… pasiunea mea, pictura,  sădită de mult timp, pentru totdeauna, în ființa mea, de pictorița care m-a născut, draga mea Adriana Bunescu.

 Cu alte cuvinte, vă invit la o nouă călătorie imaginară în acest univers fantastic, în lumea inegalabilă a plăsmuirilor în culori.

Am ales pentru asta un subiect special, un subiect de suflet care este Salonul de vară al Cenaclului de Arte Plastice ARCADE-Ioan Titus Drăghicescu.

Am apelat la distinsa doamnă Lucia Boulescu, pictoriță care a participat la salon, să ne fie și de această dată ghid competent, amabil, generos. Răspunsul a venit, ca de fiecare dată, prompt, plin de culoare și de farmec, așa cum este fiecare tablou de valoare care poartă semnătura sa inconfundabilă.

3, 2, 1, gong, gong, gong! Aprindeți reflectoarele! Dați cortina în lături, începem!

-Cu ce anume ați participat dumneavoastră la Salonul de vară?

– Această expoziție ete organizată, pentru prima oară, ca și Salon de vară de către membrii Cenaclului de Arte Plastice ARCADE – Ioan Titus Drăghicescu – al Centrului Județean de Cultură Prahova, a cărui membră sunt din februarie 2021.

Personal, am expus trei lucrări: „Copacul roz”, „Mov de lavandă” și  „Un dar neprețuit”.

-Descrieți puțin tablourile, tehnica, tema, dimensiuni.

-Tehnica pe care o folosesc, cel mai des, deci și în acest caz, este acrilic pe canvas.

Iar ca dimensiuni de pânză: 30x40cm, exceptând crinul imperial, care are pânza de dimensiuni: 20x60cm.

„Copacul roz”-este un copac care mă fascinează prin colorit, prin măreție, prin puritate, care te trezește la viață.

„Mov de lavandă”-în ultima vreme este la modă să mergi, să vizitezi și să te bucuri de parfumul câmpurilor cu lavandă.

Eu am creat unul, pe care să-l vezi tot timpul anului și să visezi cum te îmbată mirosul de levănțică.

„Un dar neprețuit”-este un crin primit, la un vernisaj, în Bucuresti, de la un domn, care, mă apreciază și mă susține, moral, în activitatea mea de artist și căruia îi sunt foarte recunoscătoare. Înmagazinează un car de sentimente, dăruite și primite.

– Interesant personaj, vom încerca să îl identificăm. Revenim la dialogul nostru. Pentru ce ați ales aceste lucrări?

-Ce sa vă spun?  De cele mai multe ori, în momentul în care selectez din lucrările mele, unele anume, pentru un eveniment, cred că, de fapt, Dumnezeu o face.

Pur și simplu simt și cred că acele lucrări sunt cele care se potrivesc cu tematica expoziției respective.

De fiecare dată, în sufragerie, fac o mică expoziție. Atunci și acolo, aleg cu privirea ceea ce cred că ar place ochiului unui privitor.

-Ce oameni au participat la vernisaj?

Imagine de la vernisaj. Se rostesc cuvinte în deschiderea expoziției …

-În general, eu cred că la orice eveniment vin exact persoanele care trebuie să fie acolo, în acel moment. În cazul meu, cele care trebuie sa-mi vadă lucrările și să fie cu mine în acel moment. Așa a fost și de aceasta data.

M-am bucurat de prezenta unei familii de foarte buni profesori, din Ploiești, care îmi admiră lucrările. Și care și sunt posesori ale unora dintre lucrările mele.

De asemeni, foști colegi de serviciu, care sunt fascinați de schimbarea majoră pe care am făcut-o în viața mea, alegând să pictez, după o viață de inginerie.

De asemeni, la vernisajele mele vin și rude, prieteni, colegi de școală, vecini sau simple cunoștințe.

Tablouri și oameni ascultând fraze despre ….tablouri și oameni …
Înainte și după vernisaj, putem să admirăm lucrările, putem vorbi între noi. Dar acum, să fim atenți la cuvintele oficiale…

-Cum a fost la vernisaj?

-Minunat. M- simt foarte bine lângă cei care vin special să admire frumosul, așa cum îl văd eu. De aceea și pictez. Pentru bucuria privitorului.

Mă simt bine lângă colegii mei de cenaclu, care sunt oameni foarte talentați, folosesc tehnici diferite, sunt îndrăgostiți de ceea ce fac și ne dăruiesc frumuseți deosebite.

-Cum s-au simțit pictorii?

Să ne bucurăm împreună !

-Colegii mei sunt doritori de noi conexiuni cu cei din jur și abia așteptă să facem noi vernisaje. Sunt întâlnirile noastre de suflet.

-Dar admiratorii artelor plastice?

-Admiratorii, în afara faptului că sunt încântați de lucrări, ni le și cumpără, concretizând astfel, sentimentele trăite la aceste evenimente, luând cu ei o parte din sufletul nostru. Pe care noi îl dăruim cu drag.

-Minunat rostit. Mulțumim din inimă pentru cuvintele spuse, pentru picturile pe care le semnați și care sunt părți neprețuite ale sufletului de artist. Ele pleacă spre cele patru zări, în lumea întreagă și dincolo de ea, pentru a o include astfel în universul strălucitor, diamantin, înmiresmat care a fost, este și va fi sufletul de pictor adevărat. Am zis!

ULTIMA ORĂ! ANUNȚ FĂCUT DE DOAMNA LUCIA BOULESCU :

Dragii mei, am bucuria sa va anunț ca iau parte la prestigiosul eveniment „Dreaming of Venice -Visând la Veneția”, organizat cu ocazia celei de-a 59-a Bienale de la Veneția, de Galeria de Artă Cluj Art în parteneriat cu D’E.M. Venice Art Gallery.

Mulțumim frumos! Felicitări !

Aristotel Bunescu, director Agenției de Presă Culturală și Sportivă – A.P.C.S., membru al UZPR, Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România – U.Z.P.R.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s