DOAMNA PAULA ZAMFIR BILCIU, un pictor de valoare, ne introduce în atmosfera unică a sărbătorilor de iarnă

DOAMNA PAULA ZAMFIR BILCIU la expoziția personală de la Cercul Militar din București.

Mă uit pe fereastră. Întuneric profund. Este aproape de miezul nopții când scriu aceste rânduri. A mai trecut o zi, a mai trecut o săptămână, a mai trecut un anotimp. Peste puțin timp, trece și anul. 

Așa trec vremurile și în pictura semnată inconfundabil de distinsa doamnă PAULA ZAMFIR BILCIU. Privind lucrările sale minunate se aud deja clopoțeii, colindătorii, tot alaiul sărbătorilor de iarnă care va umple ulițele satelor românești. Dar și gândurile oamenilor de la oraș, cei care își amintesc de vremurile copilăriei trăite între dealuri, la câmpie sau la munte.

  Am revenit în lumea încântătoare a tablourilor sale pentru a vedea ce noutăți sunt, dar și pentru a trece în revistă principalele obiceiuri de la final de an.

Toate în lucrări ce dovedesc nu numai un talent real, dar și parcurgerea etapelor spre notorietate. Vom avea și noi ocazia să vedem o parte dintre aceste, după un dialog introductiv.   

– Începem iar cu o mică prezentare

-Mă numesc Paula Zamfir Bilciu și după cum se știe deja, locuim aici, la țară, aproape de orașul Târgoviște, cetatea de scaun odinioară. Aici suntem răsfățați de natură, mai ales acum, când totul este scăldat în toate culorile posibile, și chiar dacă se apropie iarna, nu-i bai, fiecare anotimp are farmecul lui, frumusețea și bogăția lui, așa încât, consider că suntem răsfățați.

– Cum a fost 2022 pentru arta dumneavoastră ?

-Anul acesta, deși n-am putut participa la toate expozițiile organizate de asociație, din pricina distantei, totuși, am avut expoziție personală la Cercul Militar, București, de Paști, împreună cu maestrul Andrei Brănișteanu și Doamna Maria Dăbuleanu.  Pentru mine, cele două săptămâni, au fost minunate. Acum pregătim o nouă expoziție aici în sat, la căminul cultural, în cinstea zilei de 1 Decembrie. Pentru ca, luna Decembrie, este luna sărbătorilor de iarnă, am câteva lucrări ce exprimă tradiția și obiceiurile românilor, în special la țară. Anul acesta, consider că este  bogat , special, dar toți anii în care am avut expoziții au fost așa.

-Ce intenții sunt pentru 2023?

-Pentru anul viitor, avem o altă expoziție personală, la Cercul Militar București și speram că se va putea și o expoziție la Galeria Mica din Grivița. Dacă vom fi sănătoși, speram că vom putea avea aceste două expoziții, și îmi mai doresc, după cum am mai spus și altă dată, să-mi perfectez mereu tehnicile de lucru, întotdeauna am de învățat, și sper ca toate acestea să ducă la un salt calitativ.

– Mulțumesc, desigur așa o să fie. La final, vă rugăm să adresați un cuvânt celor care vă urmăresc evoluția în pictură.

-Doresc din suflet tuturor, multă sănătate, numai bine și frumos.

-Și noi mulțumim mult pentru dialog. Acum să poftim onorabilii cititori la GALERIA DE ARTĂ, să putem admira în voie superbele tablouri pe care le semnați.

Steaua sus răsare

Steaua sus răsare
Ca o taină mare
Steaua strălucește
Și lumii vestește
Și lumii vestește

Că astăzi Curata
Preanevinovata
Fecioara Maria
Naște pe Mesia
Naște pe Mesia

Cu sorcova

Sorcova, vesela,
Să trăiţi, să-mbătrâniţi:
Ca un măr, ca un păr,
Ca un fir de trandafir.
Tare ca piatra,

Iute ca săgeata.
Tare ca fierul,
Iute ca oţelul.
La anul si la multi ani!

Vin colindătorii …

Am plecat sa colindăm
Domn, Domn să-nălțăm

La colindat

Asta-i casa cea frumoasa
Florile Dalbe
Cu icoane luminoase

Florile Dalbe
La feresti cu flori domnesti
Florile Dalbe

Cu Moș Ajunul

Buna dimineata la Mos Ajun!
Am venit si noi o data,
La un an cu sanatate,
Domnul sfant sa ne ajute,
La covrigi si la nuci multe.

Aho, aho, copii și frați

Aho, aho copii şi fraţi,
Staţi puţin şi nu mânaţi,
Lângă boi v-alăturaţi.
Şi cuvântul mi-ascultaţi.

Ia mai mânaţi flăcăi,
Și sunați din zurgălăi.
Măi, hăi, hăi..

Cu Moș Ajunul

Buna dimineața la Moș Ajun!
Această seară este pentru noi
Cea mai frumoasă dintre sărbători
Căci noi cu toții venim acum
A vă ura de Moș Ajun!

Acum tablouri din alte anotimpuri

Flori de miriște
Un cătun
Maci
Toamna pe la noi
Pe malul lacului 1
Pe malul lacului 2
La munte
Pe malul apei
Banca amintirilor
Flori de câmp. (Tabloul preferat al semnatarului acestor rânduri)
Drumul către Măcin
Flori in iarbă
Toamna. Apoi vine iar iarna cu obiceiurile ei și tot așa. An după an până ajungem la vârsta înțelepciunii…
Împreună cu maestrul Andrei Brănișteanu și Doamna Maria Dăbuleanu
La expoziția de la Cercul Militar București

Concluzia?

Am avut marea șansă să intrăm iar în dialog cu distinsa doamnă  PAULA  ZAMFIR BILCIU. Ne-am bucurat pe deplin de pictura sa, am retrăit sărbătorile de altă dată, dar am mers și cu gândul mereu înainte la cele care vor veni.

Să ne găsească pe toți sănătoși, voioși și la pungă groși. Am căutat, recunosc, și eu niște rime în viața mea. Și vorba invitatei noastre speciale de azi, tuturor, ,,numai bine și frumos!”

Am dormit puțin, apoi m-am sculat să termin articolul. S-a făcut deci 4 noiembrie Este data la care este publicată, în 1899, celebra lucrare ,, Interpretarea viselor ” de Sigmund Freud. Și eu visez să ajung la vernisajul expoziției de la căminul cultural, dedicată zilei de 1 Decembrie. Dar acest vis poate deveni realitate. Vă țin la curent. Pe foarte curând!.

Aristotel Bunescu, directorul Agenției de Presă Culturală și Sportivă – A.P.C.S., membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România – U.Z.P.R.

Publicitate

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s