MOTTO:
,,Adevărata călătorie a descoperirii înseamnă nu a descoperi tărâmuri noi, ci a vedea cu ochi noi” Marcel Proust
Privesc pe fereastră. Se vede cerul albastru deasupra blocurilor. Îmi este dor de ferestrele de la Breaza, ori Câmpina unde vedeam copacii pe dealuri în culorile specifice tuturor anotimpurilor. Sau cele de pe litoral, unde privirea căuta îndelung linia unde apele mării ating orizontul. Fiecare loc cu armonia sa.
Ca unul care merg de peste patru decenii prin expoziții, galerii, muzee și ateliere ale pictorilor, sigur, am observat și eu că tablourile sunt de fapt niște ferestre deschise spre diferite lumi.
Invitata noastră specială de astăzi, distinsa doamnă VERONICA CIOBANU, ne oferă o altă perspectivă. Tabloul ca viziune spre interiorul sufletului. Deci, nu întâmplător cele mai recente expoziții personale ale sale poartă un singur nume: ,,Ferestre către suflet”.
Dar ce putem vedea noi în interiorul oamenilor? Într-o lume a știrilor negative, desigur, nu voi începe și eu să vă relatez imaginile sumbre găsite în unii pământeni. Cică de câteva zile am ajuns la numărul de 8 miliarde de oameni pe planeta noastră. Voi aduce în centrul atenției dumneavoastră imagini armonioase, așa cum sunt cele vizibile privind în sufletul doamnei VERONICA CIOBANU.
Dar, prima dată să facem și noi prezentările.
-Să începem simplu și clar. Cine sunteți?
-Nascuta in Bucuresti, am crescut intr-o casa cu doua surori, trei fete cucuiete. Am un baiat, asa cum mi-am dorit, daca el este bine, sunt si eu. Sunt mandra de el si ii doresc sanatate si o viata implinita. Am o familie frumoasa care ma sustine in tot ce fac.
Sunt de formatie tehnica (inginer geofizician). Inainte de a termina activitatea ca analist programator in domeniu, m-am hotarat sa fac ceva pentru sufletul meu, ceva la care visam din copilarie.
Asa m-am apucat de pictat. A fost ca o avalansa, ca o descatusare, parca doream sa recuperez timpul trecut. Am participat la prima expozitie colectiva in anul 2015, la Palatul Cercului Militar Central. Au urmat numeroase expozitii de grup si personale, in tara si in afara.
Autodidact, mi-am dorit sa invat mai mult. Am urmat cursurile Scolii de Arta Bucuresti, pictand, pictand…De cand pictez, vad totul altfel in jurul meu, vad… „Adevarata calatorie a descoperirii inseamna nu a descoperi taramuri noi, ci a vedea cu ochi noi”, spune M. Proust
–Cum a fost în anul 2021?
-In anul 2021, an de pandemie si restrictii, greu pentru toti, am reusit in primavara o expozitie personala la Palatul Cercului Militar Central, apoi in liniste, am pictat.
– Dar anul 2022 ?
-Anul 2022 a inceput cu speranta si gandire pozitiva; expozitie personala la Palatul Cercului Militar Central si ca dar de sarbatori, o expozitie personala la Centrul Cultural al M.A.I.
-Ce visați pentru următorii ani?
-Ce visez pentru anii urmatori? Ca orice artist, cat mai multe ocazii pentru a-mi face cunoscute lucrarile. Sa reusesc sa ajung la sufletul oamenilor, sa va acel licar de fericire, de bucurie, atunci cand imi privesc tablourile.
Ce mi-as putea dori mai mult ca pictor, decat sa stiu ca pot, chiar si pentru o clipa, sa aduc bucurie prin culoare.
Vreau sa va spun ca m-am bucurat foarte mult sa vad intrand in expozitii tineri, foarte multi tineri si parinti cu copii care rezonau la frumos.
Mai este o speranta!
Pictura este o poezie tacuta, iti da posibilitatea de a te exprima liber, este „vocea inimii si lava vulcanului ei interior”- Victor Hugo.
Ultimele doua expozitii personale s-au numit „Fereastra spre suflet”, asta imi doresc sa fie arta mea.
Imi doresc liniste, bucurie, iubire, pace. Oameni cu mai mult timp pentru ei, pentru a se bucura de viata!
Sa fim sanatosi!
-Mimunat spus. Și dumneavoastră să fiți sănătoasă cu toată familia!
A venit vremea să vedem și noi niște tablouri încântătoare. Îi invităm deci pe onorabilii cititori la …
GALERIA DE ARTĂ
Concluzia?
Aici vreau să scot în evidență două realități. Prima o reprezintă talentul indiscutabil al doamnei VERONICA CIOBANU. Un talent însoțit de perseverență, sensibilitate și armonie. A doua este perspectiva încântătoare pe care o avem privind spre sufletul său, prin intermediul tablourilor pe care le semnează. Un adevărat suflet de artist! Mă gândesc deja la expoziția anunțată deja, un dar special de sărbători.
Să fim cu toții sănătoși până atunci, dar și după aceea. Mulți ani. Ani frumoși precum sufletul doamnei VERONICA CIOBANU.
Aristotel Bunescu, directorul Agenției de Presă Culturală și Sportivă – A.P.C.S., membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România – U.Z.P.R.