Cititorii constanți ai Agenției de Presă Culturale și Sportive, ori ai spațiului personal dedicat rețelei de socializare Facebook își mai aduc aminte, cu siguranță, de un articol dedicat unui Om special, poetul – vânător care a fost, este și o să fie domnul MIHAI MUNTEANU.
Dacă îi vedeți acum pentru prima dată numele, vă spunem noi că este un personaj aparte care s-a născut la Botoșani și tot la Botoșani își trăiește viața de poveste.
Am revenit în universul său poetic cu noi și noi întrebări, pentru a descoperi noi poeme, dar și o pasiune nestinsă pentru arta fotografică. Atenția, începem!
-Bun găsit din nou! Vă urmăresc constant postările pe pagina dvs de Facebook. Felicitări pentru diplome, premii, dar mai mult pentru versuri și superbele fotografii.
-Problema este că sunt foarte multe, eu pun doar o parte dintre ele.
-Felicitări din inimă! Am observat că poemele dvs. au o mare calitate. Merg direct, fără ocolișuri, la sufletul cititorului…
– Să vă gândiți așa, dacă punem o mie și o sută de metafore una după alta, nu toți cititorii vor adera la acest stil de a scrie versuri. Plus faptul că nu înțelege sensul, se pierde. Eu da. Eu unul poate să îmi pună un poet câte metafore vrea el, eu tot înțeleg. Știți? Dar, sunt oameni care nu înțeleg sensul, esența din metafora respectivă.
-Așa este! Altă întrebare acum. Când aveți timp să scrieți?
Începe să râdă Mihai Munteanu…
-Timpul meu este limitat. De obicei scriu în teren, apoi câteodată noaptea. Munca mea este de teren, trebuie să scriu noaptea, mă trezesc, am somnul puțin limitat. Când sunt liber puțin, scriu acolo unde mă nimeresc. Pe câmp, în pădure…
-Natura, creația lui Dumnezeu, este un imens spațiu cu teme poetice care, desigur, vă inspiră mereu.
-Da, permanent. Mulți mă întreabă când am timp să scriu? Tu ești mereu ba la pescuit, ba la vânătoare.
– Acum, să vedem și noi alte poeme semnate de dumneavostră…
* BADE IOANE *
Rezemat de stâlpul porții,
Bade Ioane, tu privești,
Poate-ți vin acas’ nepoții,
După ei mereu tânjești.
Tu te rogi mereu la Sfinți,
Pragul casei să ți-l treacă,
Să îi vezi, să îi alinți,
Cum a fost cândva odată.
Doar să stai să îi privești,
Cu povești să îi încânți,
Cu povești vânătorești,
Adunate-n anii mulți.
Despre cerbi și despre ciute,
Să le depeni amintiri,
Despre viața de la munte,
Și de vechile trăiri.
Pușca-n ladă bat-o vina,
Ai cam tot uitat de ea,
S-a podit un pic rugina,
Până o vei curăța.
Pe perete într-un cui,
Șade cornul fermecat,
Ce cândva la vremea lui,
Pe ortaci i-a adunat.
Seara, când încet se lasă,
La lumina candelei,
Singurel tu stai în casă,
Chiar de vrei, sau de nu vrei.
C-o țigară-n colțul gurii,
Pe o laiță ponosită,
Răscolești în foc tăciunii,
Printr-o gaură la plită.
La o poză tu privești,
Și citești câteva fraze,
La nepoții tăi gândești,
Când ai să-i mai ți-i în brațe.
Cu ochii privind spre poartă,
Tu la ei mereu visezi,
Poate vor veni o dată,
Ca pe soare să îi vezi.
Răsucind ușor mustața,
Cu o lacrimă o uzi,
Anii trec, cu ei și viața,
C-au trecut, și-au fost profunzi.
Mihai Munteanu
Botoșani-România 🇹🇩
22.11.2022
Drept autor rezervat.
* MĂȘTI *
Voi vulturi hoitari ce deasupra-mi planați,
Ce credeți că sunt? Un stârv sau o pradă?
Nu v-ați săturat clevetind păreri voi să dați,
M-ați judecat, m-ați pus pe obadă…
Vorba vă este ca mierea, sufletu-i negru hain,
Să denigrați, să blamați, să înjosiți vă e vrerea,
În loc de sânge prin vene vă curge venin,
Dar eu îmbrățișez în sine tăcerea.
Arătați a fi buni, docili și smeriți,
Prin zâmbete false, și măști peste măști,
Pozând cu Popi, cu icoane și Sfinți,
Dar voi împroșcați cu noroi, crezândune proști.
Vreți înțeleși, iubiți… respectați,
Ascultați, doriți mereu de a fi…
Ce oferiți, ce dăruiți, sau ce dați?
Nu am așteptări, dar ce dați înapoi veți primi.
Mihai Munteanu
Botoșani-România 🇹🇩
17.11.2022
Drept autor rezervat
* CODRULE ! *
Într-un surâs, sau într-un plâns,
Mantia tu ai lăsat,
Și cred, că nu-i nimic de spus,
Codrule îndurerat.
Și Ierni, și Veri, și Primăveri,
Toate ce au fost,
Prin tine au trecut ca ieri,
Prin noi cam fără rost.
Tu le-ai trecut la rând pe toate,
Ne-ai răcorit cu umbra ta,
Când sufletu-mi era departe,
Ai fost, lângă inima mea.
Mai trece-o Toamnă, și o Iarnă,
Când Primăvara va veni,
Gândul meu la tine zboară,
Tu codrule, mă vei iubi?
Mă vei iubi, sau poate nu,
Răspuns în tot ceea ce-a fost,
Eu nicicând nu voi găsi,
Vorbele nu își au rost.
Prin fapte eu ți-am arătat,
Credincios ți-am fost mereu,
Și de crezi că te-am mințit,
Martor este Dumnezeu.
Chiar de-i vânt sau e furtună,
Strașnic ești, tu nu cedezi,
Doar, așa la prima brumă,
Frunza tu, ai să o pierzi.
Când strângi roua dimineții,
Și frunza iarăși îți va da,
Eu voi fi în toamna vieții,
Tu… te vei regenera.
Mihai Munteanu
Botoșani-România 🇹🇩
12.11.2022.
Drept autor rezervat. Poezie care a fost deja remarcată!
O să vă pun acum la dispoziție niște imagini cu iarna. Să vedeți ce frumoase sunt! Mi-a mai cerut cineva niște fotografii pentru o revistă.
-Sunt făcute de dvs ori sunt preluate de undeva?
– Sunt ale mele.
-Din nou felicitări!
Concluzia?
Am revenit cu mare satisfacție în universul poeziilor semnate de Mihai Munteanu. Am redescoperit poetul, dar am cunoscut și un adevărat artizan al artei fotografice. Să fie mereu sănătos și bucuros!
Numai bine și frumos tuturor!
Aristotel Bunescu, directorul Agenției de Presă Culturală și Sportivă – A.P.C.S., membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România – U.Z.P.R.
APCS - Agentia de Presa Culturala si Sportiva 