ANTOLOGIA POEȚILOR / ADI RĂDULESCU, un valoros versificator ce iubește mult necuvântătoarele

ADI RĂDULESCU

MOTTO: ,,Se mută lumea din țară în țară,

 unii caută soare, alții ploaie ori vânt,

  speranța nu poate să moară

   cu inima noastră pe pământ”. Adi Rădulescu

Zorii zilei de 15 decembrie, anul de grație 2022. Se apropie cu pași repezi perioada de sărbători de la finalul anului. Dar, onorabili cititori, eu am și intrat în sărătoare deoarece am cunoscut recent un om special. El are darul aparte de a face din fiecare clipă trăită o mare bucurie. Este vorba despre un poet care iubește mult necuvântătoarele…Ne grăbim să îl aducem acum în centrul atenției prin intermediul următorului interviu. Atenție mărită, intră în scenă domnul…Adi Rădulescu.

-Vă rugăm să vă prezentați.

-Sunt născut la 30.04.1964. Am în genă două influențe, din două regiuni ale țării: Oltenia prin tatăl meu originar din județul Vâlcea și Moldova prin mama mea din județul Botoșani. Toate aceste se pot vedea în scrierile mele despre aceste zone, tradiții, obiceiuri, despre bunici, rude etc.

Am fost polițist în cariera profesională și am prins în mod egal aproape, două orânduiri diametral opuse: comunism și democrație.

Datorită acestor conjuncturi sociale, umane și profesionale am acumulat în timp victorii, dar și înfrângeri, am plâns de bucurie am plâns de durere dar am mers cu încredere în viitorul cu speranță pentru mâine. Ca și în etapele vieții am avut și am suișuri dar în aceeași măsură și coborâșuri.

– Ce vă doriți efectiv acum?

– Îmi doresc o apropiere tot mai mare de simplitate, o viață cât mai spontană nu atât de ,,programată”, mai mulți modestie omenească și cât mai puțină prefăcătorie, un bine și un interes mai comun între oameni.

– Ce putem cunoaște despre viața dvs ?

-Am la bază pe lângă pregătirea postliceală militară,  pregătire post liceala pedagogică ocazie cu care am citit din toți clasicii romani dar mai ales Mihai Eminescu, Ștefan Octavian Iosif, Vasile Alecsandri apoi Nicolae Labiș, Nichita Stănescu, Adrian Păunescu, Nicolae Dabija, Grigore Vieru. Recunosc că nu am citit aproape deloc din poemele autorilor din străinătate. Am primit cadou poemele lui Jorje Luis Borges care mi-au plăcut foarte mult.

– Cum a continuat apoi viețuirea cu poezia?

-M-am întâlnit fugitiv cu poezia multă vreme și de obicei când îi citeam fiului meu seara la culcare din poeziile lui Tudor Arghezi ori Vasile Alecsandri.

Dar tot atunci am promis sinelui ca dacă voi ajunge la pensie sănătos voi scrie din acumulările și trăirile mele sufletești.

Având privilegiul îndeplinirii acestui gând mi-am ținut promisiunea și am început să scriu după pensionare căutând să recuperez din timpul pe care nu l-am acordat exprimările în scris ale stărilor sufletești.

În paralel cu acest fapt, din pasiunea pentru ființele apropiate cresc păsări de curte, instruiesc și pregătesc câini de companie, cultiv flori și legume.

Spre bucuria mamei de care mă îngrijesc locuind împreună cu ea am participat la concursul ,,Ham Talent” ocazie cu care am ajuns în semifinale, îngrijim împreună câinii fără stăpân și alte activități binefăcătoare sufletului.

Am început să public în diferite grupuri poetice pe plan național și internațional. M-am autoeducat în poezie căutând să-mi formez un stil propriu și să abordez câte mai multe genuri poetice și participând la concursuri tematice on-line, bucurându-mă de numeroase premii naționale și internaționale.

Am în lucru două volume personale de poezii: ,,Prima revărsare” și ,,A doua revărsare”

Am participat și la câteva cărți de antologie în domeniul poeziei.

Lucrez și la un roman biografic cu personaj principal bunicul meu.

,,Rămân perseverent în a iubi și bucura oamenii, ființele de lângă noi cu predilecție câinii.

  Am iubit și iubesc florile de câmp și florile de grădină, dar și plantele și legumele, dar cel mai mult iubesc cerule, luna, soarele, stelele și iarbă verde”

Am omis să precizez am profesat 35 de ani în cadrul M. A.I. arma poliție.

-Să vedem acum cum arată niște poeme pe care le semnați…

Cumpănirea fântânii,

Motto: ,,Acolo, în mijlocul crângului

             din care nu mai știi sau nu mai vrei

             să te-ntorci – două animale :

             trupul și spiritul tău

             înghițind fâșiile încă vii, convulsive

             ale aureolei ”

           ( Daniela Crăsnaru – Aureola )

    În fântâni fac amiaza izvoarele,

  Cerul senin desfrunzește incertitudini,

      Iarba înverzită bucură mioarele,

   Natura asigură viața cu certitudini.

  Plouă sau ninge cu stropi mărunți,

  Duși prin soare, curcubeie au născut,

  Adâncul fântânii oglindea în munți,

  Așa era natura, în care am crescut.

 Cumpănire în cumpănă din fântâna veche,

   Pe ogor ori la cărare îi plăcea să stea,

  Brotacii seara făceau larmă în ureche,

 Luna, stelele se opreau apă din ea să bea.

   Cumpănea fântâna a  purității bucurie,

   În cristelnița cu care pruncii se botezau,

  Negura vremii a trebuit peste ea să vie,

  Când pietre din zidirea ei înverzire cereau.

      Fântâna a cumpănit largul zării,

   Răspunzând la a veșniciei întrebare

    Fiind o variantă mai cumpănită a mării,

    Pânze freatice în pântece de izvoare.

Adi Stelian Rădulescu;

    2018 reeditată 12.12.2022;

  Iași, România;

    ( drepturi rezervate)

De ce oare-i așa,

      Spre viitor mă îndrept,

       inima bate în piept,

       pe ale vieții alei:

       ,,- vino dacă vrei”

        cu dor te aștept !

        Nu poate fi înlocuit,

        felul în care am iubit

         s-a mai întâmplat

            să fac și rabat

         la câte mi-am dorit.

        Mereu am voit

          să fiu găsit,

        cu drag nimerit,

          de binele pierdut

         când m-am grăbit.

       Inima este nătângă,

        doar în parte stângă,

        dorul este al ei soare,

        când arșita-o mare

         începe să plângă.

     Mi-e dragă viața mea

       și dacă inima vrea,

       minte mai multă

       ea nu o ascultă:

     ,,de ce oare-i așa ?!”

  Adi Stelian Rădulescu;

      2017 reeditată 11.12.2022

    Iași ; România;

   ( drepturi rezervate)

Speranța nu poate să moară,

Se mută lumea din țară în țară,

 unii caută soare, alții ploaie ori vânt,

  speranța nu poate să moară

   cu inima noastră pe pământ.

Anul ne îmbracă cu haină nouă,

  în inimă mai aprinde o stea,

  cât ochii au însetare de rouă,

  după posibilitatea fiecăruia…

Viața prin ani prinde a strânge

  bine și rău cât într-un munte,

   un ochi râde, altul plânge,

  auzul ros nu se mai ascute,

   cariile pătrund ultimii dinți,

  părul prinde culoare sură,

 îmbătrânesc ai noștri părinți,

 vorbesc rar cu știrbită gură…

Vremea trece chiar și târzie,

   adună în ea ani peste ani,

 trecutul se repetă, nu reînvie,

 cu azi doar, suntem sărmani,

  în viitor avem dor călător

  și ecou de prezent în glas,

    mergem în viață cu zor,

  ce altceva ne-a mai rămas…

Adi Stelian Rădulescu

 09.12.2022

Iași; România;

( drepturi rezervate)

Concluzia? Am avut bucuria să cunoaștem un poet de valoare, care scrie versuri memorabile. Fiecare cititor al său se regăsește în cuvintele sale. Este apoi un om special care dorește și reușește să ducă o viață dominată de simplitate și bunătate. Deoarece se apropie Anul Nou 2023, îi urăm să fie sănătos, bucuros, alături de câinii săi dragi. Tot așa și în anii următori.

Dar, urarea este valabilă nu numai pentru el, dar și pentru familia sa.

Numai bine și frumos tuturor!

Aristotel Bunescu, directorul Agenției de Presă Culturală și Sportivă – A.P.C.S. și membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România – U.Z.P.R.

Publicitate