Cristina Bucurica, un pictor cu mult potențial declară: ,,Fiecare lucrare conține culoarea sufletului meu”

Distinsa Doamnă Cristina Bucurica la prima sa întâlnire cu iubitorii pictorii, în cadrul expoziției organizată de maestrul Laurențiu Popa și Clubul LIONS COSMOPOTITAN BUCUREȘTI. A prezentat acolo 6 din frumoasele sale tablouri…Acum, lectură plăcută…

Prima dată când cunosc un om, mă uit la numele său. Evident, el nu este întâmploător. Invitatul special al acestei zile este distinsa doamnă Cristina Bucurica. Ce vă sugerează numele său? Hai, că e foarte ușor! Bucurieeeeeeeeeee!

Da, mare bucurie am avut și eu când am văzut tablourile sale, când am aflat că are o familie minunată. Iar nepoțica, este sufletul tuturor de acolo! Până când vom vedea tablourile, să o cunoaștem cu toții…

Vă rog să vă prezentați.

Mă numesc Bucurica Cristina  si sunt  un om simplu cu dorințe, cu vise,  cu nevoi.   Pana acum 2 ani aveam doar visul ca vreau sa pictez. Imi doream  de mică,  de când o urmăream pe sora mea pictand si cand vedem imaginile superbe așternute pe pânză  ,ma fermecau. Nu am incercat pana acum doi ani , când m-am hotarat sa imi cumpăr tot ce îmi era necesar  pentru a picta.  Nici nu stiam daca pot, dar dorința era imensă! Cel mai sigur talentul il am din familie( si mama desena foarte frumos). Sora mea pictează superb  si probabil   mi- a fost fără să știe primul indrumator. Urmarind-o în fiecare zi cum lucreaza, cum asterne culorile pe pânze, cum crează m-a  inspirat. Si am incercat. Primul meu tablou în ulei  a fost cu marea pe care o iubesc.  Apoi am incercat flori.  Nu ma pricep sa -mi exprim dragostea prin cuvinte.  Dar ce poate fi mai  grăitor decât un tablou al primei mele nepotele. În el este toata dragostea mea  pentru ea. A fost primul portret realizat de mine. Si au urmat altele.

-Cum a fost 2022 pentru arta dvs ?

-Cum a fost anul 2022? Un an frumos , în care am gasit oameni frumoși, oameni generoși,  oameni care iubesc artă. Întâmplător am văzut  pe facebook  , un live al unui pictor. Nu stiam cine este ,dar m-a fascinat. Felul în care picta, modul în care explica pentru cei care își doreau să învețe să picteze mi-captat total interesul . Mi se părea nemaipomenit  faptul ca un pictor  își împarte din experienta sa  si celorlalti, ca ne poate îndruma în tainele picturii. Iar cand am aflat ca va preda ore de pictura, eram in culmea fericirii. Si imediat m-am înscris la cursul de pictura al maestrului Laurențiu Popa, un pictor deosebit, un om deosebit , care m-a determinat să învăț, sa vreau mai mult, sa cunosc mai mult din tainele artei. Ii multumesc pe aceasta cale din tot sufletul  pentru  răbdarea,  pentru  dăruirea , pentru pasiunea cu care ne-a îndrumat în lumea minunată a picturii!  Si ii multumesc  pentru experienta nemaipomenită   de la expoziția organizată de către maestrul Laurențiu Popa  și Clubul LIONS COSMOPOLITAN  BUCURESTI , unde am avut onoarea de a expune 6 lucrări.  Prima expoziție la care am participat. Un moment unic ,un moment excepțional, un vis devenit realitate. Nu am sperat niciodata ca voi ajunge sa expun. Aici am intalnit oameni  minunați, oameni cu suflet mare. Mulțumesc  și doamnei Cristina Neagu,  o doamnă deosebita,  draga sufletului meu  , care sprijină din tot sufletul  arta  în clubul Lions Cosmopolitan pe care îl conduce, care organizează evenimente în care face remarcați pictori si in acelasi timp prin acțiuni caritabile ajuta copii cu deficiențe, copii cu suflete de aur si aripi frânte .  Am pătruns intr-o lume minunată, plina de lumina, plina de frumusete ,plina de culoare si zâmbet. Nu am pretenția  că sunt artist.  Încă învăț,  inca descopăr,  inca visez. Sunt la inceput de drum.

Bucurie la prima expoziție …

Ce vă doriți pentru 2023?

Ce imi doresc pentru anul artistic 2023?   Imi doresc sa pictez. Sa pictez mai bine , mai frumos , mai aproape de sufletul celui care privește pictura mea, imi doresc sa simtă viața, vibrația culorii si a sentimentelor,  sa vada o lume mai frumoasa prin artă! Va multumesc  si dumneavoastra,  domnule Aristotel Bunescu   ca faceti posibil ca lumea artei sa ne  insenineze  viața.  Anul 2023 sper sa fie un an bun pentru mine. M-am înscris în al doilea curs de pictura sub îndrumarea pictorului Laurențiu Popa,  cursul de portretistica ,unde  voi invata mai multe. Nu am nici o pregătire de specialitate.  Am pictat asa cum am stiut, cum am văzut cu ochii si cu sufletul.  Fiindca fiecare lucrare contine culoarea  sufletului  meu. Dar nu e de ajuns . Talentul trebuie cultivat, îndrumat, modelat  pentru a putea încântă ochii si sufletul  privitorului. Si imi doresc sa pot vorbi lumii prin desen, prin culoare, prin trăiri transpuse pe pânză. Si in momentul in care privitorul va intelege si va simti, ma voi simți si eu împlinită! Imi doresc sa pictez!!!!

Mulțumesc. Impresionant. Vă dorim din inimă să pictați liniștită, cu multă inspirație ca și până acum. După atâtea cuvinte, e momentul să vedem și niște imagini. Invităm deci onorabilii cititori la …

GALERIA DE ARTĂ…

Concluzia?

Am cunoscut un pictor aflat la început de drum, dar care are mult potențial de dezvoltare. Am admirat tablouri minunate! Îi dorim să fie sănătoasă, să facă mulți pași pe drumul frumos ales, drumul armoniilor cromatice.

Numai bine pentru toți !

Aristotel Bunescu, director al Agenției de Presă Culturală și Sportivă – A.P.C.S., membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, – U.Z.P.R.

Publicitate

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s