CRISTINA PETRUȚIU, un pictor impresionant, declară: ,,Acuarela îmi oferă libertate, emoție, bucurie”

Pictorița Cristina Petruțiu lângă tabourile sale minunate

Suntem în 12 ianuarie. Prin ce ținem minte această dată? În 1628 se năștea, la Paris, renumitul poet, prozator și povestitor francez Charles Perrault. Membru de frunte al Academiei Franceze, a avut un rol proeminent în celebra dispută literară ,,Cearta dinte antici și moderni”.

Charles Perrault

Dar ce, ei nu se pot înțelege? O să vă demonstrez că e posibil așa ceva. Un antic se poate înțelege foarte bine cu un modern, pot apare chiar raporturi de admirație. Spre exemplu, un mare reprezentant al filosofiei din Grecia antică admiră un artist modern. Primul este Aristotel, iar al doilea este pictorița Cristina Petruțiu. Primul este cel care scrie, Aristotel Bunescu, adică io, iar creatoarea este invitata specială de azi de la Agenția de Prescă Culturală.

Înainte de a admira superbele sale tablouri, să o cunoaștem…

Începem deci…

-Vă rugăm să vă prezentați pentru început…

Un zâmbet special pentru dumneavoastră …

-M-am născut la data de 23 mai 1981 în orașul Aleșd, județul Bihor. Anii de facultate i-am petrecut la Timișoara, iar acum locuiesc în Alba Iulia.

Sunt antreprenor și întotdeauna am fost atrasă de frumos și artă, îmi place să caut echilibrul și armonia lucrurilor și să privesc partea frumoasă a vieții. Sunt pasionată de acțiune și văd lumea în culori vii.

Cum a fost apropierea de pictură ? 

-De-a lungul timpului am căutat modalități de exprimare în sticla de vitraliu, mozaicuri, prin realizarea de obiecte funcționale.  Într-o zi, am cumpărat o pictură pe numere pe care nu am avut răbdare să o finalizez, dar care m-a făcut să mă întreb cum ar fi dacă aș încerca să pictez singură. Acesta îl consider ca fiind momentul ”zero” într-ale picturii.  Am prins curaj și m-am înscris la Școala de Arte și Meșteșuguri din cadrul Centrului de Cultură „Augustin Bena” Alba, unde am urmat cursurile secțiilor de pictură, grafică și design ambiental.

Am participat la 3 tabere de acuarelă organizate de arh. Ovidiu Iovanel (acuarelist), unde mi-am însușit bazele tehnicii picturii în acuarelă. Pe lângă aceste tabere, am urmat cursuri on-line cu diverși maeștri internaționali.

Cum a fost anul 2022 din punct de vedere al artei dumneavoastră ?

-Anul 2022 a fost plin de realizări pentru mine. În luna mai am avut prima expoziție individuală de pictura “Începuturi” în colaborare cu Centrul de Cultură Augustin Bena în cadrul Muzeului Național al Unirii din Alba Iulia, cu peste 30 de lucrări.

În luna iunie am fost invitată să expun în cadrul festivalului de poezie ”Alba Iulia Stand-Up Poetry”.

Sfârșitul anului 2022 a venit cu Premiul II în cadrul Expoziției Naționale de Acuarelă organizată de IWS Romania (Asociația Pictorilor Acuareliști), parte din Societatea Internațională de Acuarelă (GLOBE ART NETWORK IWS). La această expoziție am participat cu lucrarea ”Dimineața în pădure”,  acuarelă pe hârtie de bumbac având dimensiunea de 30×50 cm. Vernisajul expoziției va avea loc in data de 23 ianuarie 2023 la orele 18, în incinta magazinului ProfiArt din Park Lake Mall, București.

Anul acesta mi-a mai adus câteva premii cum ar fi  Premiul I la Concursul național de pictură „Lucian Grigorescu” Constanța, Premiul II la Concursul național de pictură și grafică Sibiu, Mențiune la Concursul național de pictură și grafică “Vespasian Lungu” Brăila.

-Impresionant! Felicitări din toată inima! Ce va fi în 2023?

-Anul 2023 va fi dedicat în special studiului acuarelei, această tehnică fiind marea mea dragoste. Îmi doresc încă o expoziție personală în acuarelă și voi participa la diverse expoziții naționale și internaționale de grup. Și… mai vedem ce ne rezervă viitorul…

– Pentru ce motiv acuarela?

-Iubesc acuarela pentru ca îmi oferă libertate, emoție, bucurie și se potrivește foarte bine cu personalitatea mea. Este și o provocare, fiind considerată cea mai grea tehnică de pictură, putând fi asemuită cu o pisică pe care încercăm să o dresăm.

– Ce subiecte preferați?

-Îmi place sa abordez subiecte din natură, copaci, flori, să redau atmosfera misterioasă.

– Ce pictori români vă plac? Dar străini?

-Pictorii acuareliști români pe care îi admir sunt Ovidiu Iovanel, Corneliu Drăgan-Târgoviște, Mircea Corcodel, iar dintre pictorii străini ar fi Ilya Ibryaev, Michael Solovyev, Fabio Cembranelli, Janine Gallizia și mulți alții.

– La final, câteva cuvinte pentru cei care vă urmăresc în spațiul virtual?

-Îmi place viața și îmi place să pictez, vă invit să o vedeți așa cum o vad eu, frumoasă și spectaculoasă, plină de energie și mister, pe pagina de Facebook  ”Art stories by Cristina Petrutiu” sau pe Instagram ”artstories_by_cristinapetrutiu”.

-Mulțumim frumos pentru tot. După atâtea vorbe este timpul tablourilor. Cel mai bine se exprimă pictorii prin lucrările lor. Invităm deci onorabilii cititori la…

GALERIA DE ARTĂ

Atenție la numărul mașinii
Un vis apropiat. NOTA – Titlurile și comentariile de la tablouri aparțin redacției
Firele care duc spre înălțimi. Și de acolo, mereu mai sus
Tabloul preferat al autorului acestor rânduri
Căutând lumina solară
Tăcere absolută
Incredibil
Cel mai râvnit tablou
Miros puternic. Simțiți ?
Pentru finalul acestui grupaj de tablouri

Concluzia?

Am cunoscut un pictor aparte. Un creator special care a confirmat pe toate planurile, iar acum se pregătește pentru un mare viitor. Îi dorim sănătate, inspirație! Din actualul său palmares bogat să facă unul…copleșitor!

Numai bine și frumos pentru toți!

Aristotel Bunescu, director al Agenției de Presă Culturală și Sportivă – A.P.C.S., membru în Consiliul Director al Asociației Artiștilor Plastici – A.A.P.B, membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, – U.Z.P.R.

Publicitate

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s