Călătorie la Florești, în regatul lui Christian Crăciun…

București, 23 decembrie

Iată, am pornit la drum pe meleaguri prahovene și ajungem la Florești…

De Crăciun, anul 2018, dorim să vă vorbim despre un Crăciun aparte, adică domnul Christian…

.

.Un promotor al culturii 

Îl cunosc de pe vremea studenției, când venea la întâlnirile patronate discret de Dan C. Mihăilescu. Au trecut de atunci multe peste noi, dar va dau doar unul din ultimele episoade. Am fost la Florești și ne-a condus la celebrul castel…

Palatul_Micul_Trianon

Palatul_Micul_Trianon

Apoi am fost la el acasă unde am cunoscut o frumoasă prietenie. Este vorba de domnul Crăciun și domnul Serghie Bucur, la rândul său grafician, poet, publicist de forță…

Dar, cine este de fapt interlocutorul nostru:

CHRISTIAN  CRĂCIUN

 

  1. 13.XII.1953,  Floreşti, jud. Prahova

Critic literar, eseist, publicist

 

 

Studiile ge­ne­rale, în comuna natală, urmate de cele liceale la „Ion Luca Caragiale” din Ploieşti. Absolvent al Facultăţii de Limba şi Literatura Română a Univer­sităţii Bucureşti (1976). Funcţionează de la absolvire ca profesor în Moreni. Debut cu poezie în revista liceului, apoi în presa studenţească cu recenzii şi eseuri. Colaborează cu eseuri, critică literară la: „Orizont”, „Steaua”, „Transilvania”, „Echinox”, „România literară”, „Vatra”, „Supliment literar-artistic al Scânteii tineretului”. După 1989 deţine o rubrică de eseu, critică literară în „Cronica”, apoi mai publică în revistele: „22”, „Literatorul”, „Contrapunct”, „Axioma”, „Litere”, „Caiete critice”, „Viaţa românească”, „Revista nouă”. Între 1997-1999 colaborator, cu o emisiune de cultură, la postul Antena 1 Ploieşti. Membru al unor cenacluri literare: „Cezar Petrescu” din Floreşti (1975-1991), „Geo Bogza” din Câmpina şi „Axioma”, Ploieşti (din 1990 şi până în prezent), dar şi al Societăţii Scriitorilor „C. Negri” din Galaţi (Filiala Ploieşti). Debut editorial în volumul antologic „Liviu Rebreanu după un veac” (1985) cu studiul „Între două spânzurători”. Publicistica sa abordează o largă paletă de subiecte privind viaţa literară, culturală, socială sau chiar politică, contemporană, în general: „Labirintul invizibil”, „Turnul Babel”, „Eseu despre imagine”, „Postura”, „Foamea şi setea”, „Enciclopedism”, „Este cartea o marfă?”. De atunci au apărut numeroase volume cu semnătura sa…

 

Pentru a vă familiariza cu persoana sa, iată un interviu lămuritor semnat Adrian Brad…

 

De la începutul anului, eseistul Christian Crăciun este membru al Uniunii Scriitorilor din România

Continuăm astăzi seria articolelor dedicate scriitorilor câmpineni consacraţi (deveniţi membri ai Uniunii Scriitorilor din România) cu eseistul Christian Crăciun, pe care îl vom considera scriitor al ţinuturilor câmpinene, chiar dacă s-a născut şi locuieşte în comuna Floreşti. Localitatea de baştină a scriitorul nostru intră într-o asemenea geografie, deoarece, în afară de lumina soarelui, care vine de la Băicoi (situată la estul Floreştilor), celelalte lumini ale vieţii (spirituale, dar şi materiale) vin într-o măsură mult mai mare de la Câmpina. Nemaivorbind că scriitorul prezentat este membru al multor grupuri şi organizaţii câmpinene reprezentative pentru breasla scriiitoricească locală (Cenaclul literar al Casei de Cultură etc). Colaborator al publicaţiei noastre încă de la înfiinţare, Christian Crăciun s-a născut în localitatea prahoveană Floreşti, la data de 13 decembrie 1953. În 1976 a absolvit Facultatea de Limba şi Literatura Română a Universităţii din Bucureşti, iar mai apoi a obţinut doctoratul în Filologie. În afară de activitatea sa pedagogică neîntreruptă de 40 de ani la catedra Colegiului „I. L. Caragiale” din Moreni, Christian Crăciun este un eseist remarcabil, dar şi un bun publicist şi critic literar. De la începutul anului, el a intrat în rândurile Uniunii Scriitorilor din România, împreună cu alţi doi câmpineni: Diana Trandafir şi Iulian Moreanu, prezentaţi în paginile Oglinzii acum două săptămâni. Înainte de a vă înfăţişa privirilor interviul pe care ni l-a acordat Christian Crăciun, facem precizarea că vom continua, în numerele viitoare ale publicaţiei noastre, seria prezentării scriitorilor câmpineni membri ai USR.

 

 

– Domnule Christian Crăciun, sunteţi bine cunoscut cititorilor Oglinzii, publicaţie la care colaboraţi de mulţi ani. Totuşi, pentru început, v-aş întreba care au fost principalele momente din viaţa şi activitatea dvs?

– Dragul meu, sunt „bine cunoscut” – idee relativă și discutabilă – de oarecum puțini ani. Eu sunt un singuratic, deloc mare, deloc ahtiat de publicitate și publicare, trăiesc în vizuina mea de cărți și-s complet lipsit de relații în lumea literară. Am debutat editorial spre 50 de ani, și abia în ultimul deceniu am ieșit în public mai insistent. Sigur că publicasem, rar, și înainte de 1989, în revistele literare ale vremii – Transilvania, Orizont, Steaua etc. – eseuri și cronici literare. Cărți, articole, rubrici permanente în presa literară, conferințe de-a lungul și de-a latul țării s-au acumulat într-un ritm surprinzător abia în vremuri mai recente. Un fel de traiectorie inversă decât cea normală. Pe scurt, am făcut liceul la Ploiești, liceul „I.L.Caragiale”, Facultatea de Filologie la București, iar din momentul absolvirii şi până acum, sunt profesor de română la alt liceu purtând numele lui Caragiale, cel din Moreni. În 2005, mi-am luat un doctorat pe o temă despre imaginarul eminescian. Cam asta…

– Când aţi simţit că sunteţi făcut să deveniţi scriitor? Ştiu că este o întrebare-clişeu, dar n-o pot evita.

– Sigur că există o mică mitologie personală: copil fiind, aș fi spus că vreau să mă fac „scriitor la microfon” (era o emisiune la radioul acelor timpuri, pe care-l ascultam cu asiduitate). Pasionat de citit încă de mic, scriind compuneri care primeau note mari, renunțând la medicină pe motiv de incompatibilitate funciară cu chimia, am ales filologia și am început să public eseuri încă din facultate prin revistele studențești, foarte bune, pe vremurile acelea. Scriitor „profesionist” – să luăm cuvântul cu toată marja de ambiguitate și de cuvenită smerenie – am devenit în momentul când am început să am rubrici fixe, cu termene de predare (la reviste minunate din anii 90 Litere&Arte&Idei, Adevărul Literar și Artistic, Axioma, Cronica)

– Pentru ce merite aţi fost ales în Uniunea Scriitorilor? 

– Păi, pentru cele de mai sus, cred. Cărțile mele sunt așa: „Intrări în labirint” (3 ediții), carte de eseuri; „Isografii”, tot eseuri, de altă factură parțial; „Ucronia eminesciană”, teza mea de doctorat (lucrez acum la o nouă variantă mult adăugită, are și ea deja două ediții, la editura Eikon, cu care colaborez în acest sens); „Lectio Incerta” – culegere a majorității cronicilor literare pe care le-am publicat și „Circumstanțiale”, culegere a editorialelor mele socio-politice din săptămânalul „Oglinda de azi”, și aici adunându-se deja material pentru un nou volum.

– Sunteţi eseist, publicist şi critic literar. Care dintre cele trei ipostaze vă reprezintă cel mai bine?

– În mod cert eseul. Sunt un tip digresiv și abuziv, care are nevoie de spațiu pentru a-și dezvălui reveriile speculative. Eseul e acea combinație de libertate asociativă și rigoare constructivă care, cred, mi se potrivește cel mai bine. Pentru critica literară în sensul strict – adică restrâns la literatura de ficțiune – nu am răbdarea de a urmări noile apariții, fenomenul viu, în mișcare al literaturii. De mulți ani și lecturile mele s-au deplasat spre științe umane, filozofie, teologie, eseistică în general, și e normal să dau seama în scris în special despre astfel de cărți. În volumul meu de cronici sunt doar câteva texte despre romane şi mai puține despre volume de poezie, marea majoritate fiind despre cărți de eseistică. Sunt domenii mai puțin sau deloc prezente în paginile revistelor noastre culturale, de exemplu, în ultima lună am recenzat o carte de arhitectură sau alta de iconologie. Am un interes special și pentru cărțile de memorialistică. Urmăresc cărțile despre care nu se scrie în general.

– După 1989, România nu s-a reclădit pe principiile sănătoase ale capitalismului neoliberal, ci s-a năruit treptat pe altoiul putred al unui capitalism sălbatic, de cumetrie, care i-a sărăcit pe mulţi români şi ne-a trimis multe elite în pribegie. Va trebui să dăm de fundul prăpastiei ca să ne putem ridica apoi, forţaţi de istorie? Sau am putea să ne revenim mai devreme, cu mult noroc. Bunăoară, aşa cum s-a întâmplat la finele Primului Război Mondial, când Dumnezeu şi-a întors faţa către români şi a prăbuşit două imperii, pe ruinele cărora s-a ridicat România Mare (împreună cu alte state independente). 

– E cumplit de trist ce se întâmplă azi cu România. Și, atenție, nu cred că cineva din afară este vinovat: nici multinaționalele capitaliste, nici rușii, nici ungurii, nici americanii, nici Soros. Pentru prima oară, poate, în istorie, românii sunt complet liberi să se autodistrugă fără nici un ajutor extern. Din lipsă de educație, din prostie nativă, ticăloșie, egoism, lene, vocație a furtului (inclusiv al propriei căciuli), inconștiență, ură feroce față de valoarea autentică. Știți cântecul Adei Milea: «Ceaușescu n-a murit»? Cum spune ea: Ceaușescu (comunismul deci) e o boală. Da, domnule, socialmente bolile au efect lung: și uite că infecția propagandistică din anii 70-80, augmentată de șobolanii purtători de viruși televizați ai zilelor noastre, dă rujeola ticăloșiei și abjecției publice în floare abia acum. Noi trăim în plină epocă în care plătim tot ceea ce spiritele ignare spun că era „bine” în ceaușism: „independența”, „industrializarea”, „învățământul gratuit”, „casa poporului” ș.a.m.d. A, nu spun că nu erau și lucruri materiale (rețeaua de irigații, institutul de vaccinuri, Gerovitalul etc.) pe care, dacă n-am fi avut această sălbatică plăcere a furtului și distrugerii, a distrugerii prin furt, le-am fi putut folosi spre binele public. Uite o noțiune cvasi-absentă în mentalul colectiv: binele tuturor. Și, fiindcă văd deja întrebarea următoare, pot să spun că una dintre cauzele principale este stâlcirea învățământului.

– Învăţământul românesc este astăzi în mare suferinţă. Cum credeţi că s-ar putea începe însănătoşirea lui?

– E foarte simplu și foarte greu, în același timp. În lumea întreagă învățământul are de făcut față unor enorme provocări. Nu are ziarul nostru spațiu să facem o analiză măcar fugitivă. La noi, numai prin  transformarea radicală a principiilor pe care e clădit sistemul școlar putem salva țara. Nenorocirea este că democrația nu funcționează decât la popoarele educate. Altfel, e ca și cum ai da o mașină puternică pe mâna unui copil de 8 ani. Dacă vrei, putem discuta cândva pe larg chestiunea școlii.

– Aproape toate televiziunile comerciale sunt acuzate că manipulează telespectatorii, răvăşindu-le minţile prin promovarea unor nonvalori, totul pentru audienţe (şi profituri) cât mai mari. Nu am auzit pe nimeni să acuze multele edituri dubioase, neinteresate decât de profit, pentru câtă maculatură se publică în zilele noastre?

– Nu se poate face comparația. Eu am renunțat de vreo doi ani aproape complet la Tv. Pot spune așa: 1. În vreme ce o editură se adresează câtorva sute de cititori, canalele (în ambele sensuri) Tv. Infectează seară de seară sute de mii, poate milioane de oameni. 2.  Natura răului e alta: o carte proastă e doar o carte proastă, o campanie murdară de presă e o boală nevindecabilă. 3. Avem zeci de edituri remarcabile, nici un canal de televiziune acceptabil. Nu discut, iar, aspectul cultural, m-aș întinde mult.

– V-aţi remarcat şi prin publicistica militant-politică. În multe articole scrise pentru „Oglinda de azi” aţi fost un apărător declarat al preşedintelui Traian Băsescu, primul şef de stat care a criticat public ororile comunismului, dar şi cel care, din fruntea CSAT, a identificat mass-media ca o ameninţare potenţială la adresa siguranţei naţionale. În ultimii ani, s-au descoperit multe potlogării ale unor miniştri pedelişti, cu prejudicii uriaşe pentru bugetul de stat, infracţiuni grave patronate de regimul Băsescu, de Băsescu însuşi (implicare nedovedită, dar de luat în calcul, ţinând cont că am avut un preşedinte-jucător care îşi subordonase totalmente guvernul). În aceste condiţii, îl mai preţuiţi la fel de mult pe fostul preşedinte al României?

– Pe fostul președinte, da. Nu găsesc în cele ce a făcut atunci lucruri grave, incriminante. Cei care au călcat legea, pedeliști sau membrii de familie ai ex-președintelui, să fie judecați. Simplu. Cu multe lucruri din ce susține actualmente parlamentarul Băsescu nu sunt absolut deloc de acord. E ciudată metamorfoza acestui om, felul în care și-a schimbat principiile.

– Regretaţi ceva în viaţa dvs? Ceva ce nu aţi făcut şi aţi fi vrut să faceţi. Sau viceversa.

– Oh! O mulțime de lucruri. Ar trebui să scriu o carte despre asta. Cu siguranță aș fi putut, ar fi trebuit, să fac mult mai mult(e). Regret ceea ce n-am făcut, pe multe planuri. Dar e prea târziu…

Acum, trecem la domnul Serghie Bucur, pe care l-am cunoscut în casa domnului Crăciun….

SERGHIE BUCUR

SERGHIE BUCUR

Când vine vorba de oameni care şi-au dedicat o mare parte din viaţă presei şi culturii prahovene, este unanim recunoscut faptul că unul dintre ei este şi publicistul, scriitorul, poetul şi graficianul Serghie Bucur. 

Născut în 1935 în localitatea prahoveană Călineşti, Serghie Bucur îşi petrece tinereţea şi anii maturităţii la Floreşti, în preajma legendelor „Micului Trianon” şi a semnelor culturale lăsate moştenire de vechea nobilime munteană, atmosferă care îi va marca definitiv destinul umanist ce îl va urmări toată viaţa. 

Azi, în pragul senectuţii, la cererea noastră, dl. Serghie Bucur se repliază în faţa propriilor trăiri/ perioade din viaţă, povestind pentru cei care l-au cunoscut sau nu, câteva secvenţe autobiografice, parte din ele în directă legătură cu istoria publicaţiei noastre, Oglinda …

„În vara 1956 Ungaria pusese în mişcare zvonuri – care se vroiau o realitate politică pentru noi din nou dureroasă –, cum că Transilvania va trece din nou la honvezi şi că tinerii de 20 de ani din România, puşi pe tapet de Emil Bodnăraş trebuiau să fie masaţi la graniţa cu această naţie, spre a-şi apăra Patria. Eram printre ei. Ce-au făcut Moscova şi Budapesta atunci, ţinea de sforăriile partidelor comuniste la putere şi paranoicii lor lideri. Un văr al soţiei mele, Nicolae Gugui, strungar de lux în hala de aşchiere a Fabricii de Anvelope VICTORIA Floreşti, aflase de aşa ceva de la un văr de-al fartelui său mai mare, Ion, Nicolae, ofiţer de aviaţie, care, fiind în Capitală, era la zi cu mersul „treburilor”. Am avut noroc amândoi, el – mobilizat pe loc, pentru măiestria lui în arta cuţitelor Widia, eu – desenator tehnic în serviciul condus de Ion Crăciun – şeful Proiectărilor FAV, „însărcinaţi” să întocmim documentaţia amplasării primului kalandru primit din RDG, de la firma „Karl Marx Stadt”. Prinşi în vârtejul „prefacerilor socialiste”, roata lui Kronos ne-a prins în spiţele ei; „moara” a strâns „pulberea” anilor şi ne-am trezit „în rândul lumii”, şi noi, după cum ne fusese ursit: „sub papuc”. 

Liceul Seral m-a ocrotit (1960-1963), la câţiva paşi de Fabrică, nu numai prin profesorii lui memorabili – între care Atena şi Nikos Peios, Aglaia Gugui, Vasile Gurău –, dar mai ales prin Cartea pe care domniile lor ne-au băgat-o pur şi simplu în cap, încât majoritatea dintre noi – 40 de absolvenţi – au ajuns ingineri şi maiştrii şi profesori. În vara 1962, Fabrica Victoria – ajunsă la 6 000 de angajaţi, cu o pleiadă de ingineri chimişti şi mecanici de faimă în România, precum dr. Tănase Volintiru, Veceslav Ababi, Ion Burke (fugit în Occident prin 70), Dumitru Gugui şi Dumitru Niţu, dar mai cu seamă Ion Krilovici, tatăl excepţionalei soprane Marina Krilovici – inginer şef la pornirea Fabricii BANLOC în 4 iulie 1939 –, anima întreaga viaţă socială şi culturală, prin apariţia artiştilor amatori şi a primului Cerc Literar în localitate: „Dumitru Theodor Neculuţă”, 27 iulie 1962 (din februarie 1968, „Cezar Petrescu”).

Pasiunile adolescenţei reverberau la întrecere, desenul (un portret al lui Stalin, cu creionul chimic, mi-a adus, în clasa a IV-a primară, un „premiu”: prima trusă cu acuarele, o cutie cu creioane Hardmuth şi gume de şters), şi muzica (o armonică nemţească, purtată în plină ocupaţie de un soldat, cu care am învăţat repede şi uşor să cânt „Lilly Marilen” şi „Hai, Maria Magdalena”) au cedat în faţa scrisului, astfel că,  scriind despre viaţa „cauicucarilor” şi a colectiviştilor, am devenit corespondent voluntar la Flamura Prahovei  şi, după 3 ani la rând, primul în Concursurile de Ziua Presei, tovarăşul Puiu Levensohn, ilegalist, redactorul şef al ziarului, prin reporterii (excelenţi) Nicolae Nicolae şi Grigore Timiş, m-a transferat în Redacţia cotidianului organ al Judeţenei de Partid, unde am lucrat ca redactor aproape un an de zile (6 IX 1966-3 V 1967), într-un infern ideologic, o „Fermă” de tip Orwell (de care habar n-aveam), îndoctrinat cu învăţământul politic în fiecare sâmbătă şi publicat când vroiau şefii, şicanat zilnic de secretariatul ziarului (ştiu cine, nu vă spun, becheri!). Norocul mi-l scosese în cale pe marele poet MRP – căruia tov’ Puiu, solicitându-i competenţa, nu i-a acceptat forma şi conţinutul suplimentului Literar şi Artistic al ziarului, dorit prin vocaţia invitatului, de acesta.  Tot răul în care mă scufundam a pleznit de-alungul câtorva certuri „la cuţite” cu tovarăşul Moise Levensohn, în ciuda simpatiilor adjunctului său, un adevărat Domn, Buzilă, finalul fiindu-mi gândit ca o detenţie, prin a fii „trecut la secţia Propagandă”, în subordinea celui mai analfabet „ziarist”, to’a’ăşu’ Mihai Capră!  

 Venirea lui Ceauşescu la putere a  dus întreaga viaţa la demenţă, subjugată de politica lui şi a „savantei de renume mondial”, producţia fiind controlată de Secretarul de Partid (ins cu 4 clase primare, faţă-n faţă cu directorul – absolvent de  Politehnică) şi de turma activiştilor de la Centru (Ploieşti şi Câmpina), PCR şi Sindicate. Fuga de ideologizare  ne-am asigurat-o sub măştile derutante ale Poeziei, Teatrului, Corului, Muzicii uşoare şi ale reuniunilor „tovărăşeşti” şi balurilor echipei de fotbal – mai  târziu, 1980, în divizia naţională B. 1975 a fost clipa în care, spre norocul localnicilor, FAV a intrat în dezvoltarea cu încă 1 000 000 de anvleope pe an, prin urmare investiţii grele, entuziasm şi controlul Partidului prin toate „uneltele” lui, inclusiv Securitatea. Soţii medici Manu au traversat, împreună cu echipa asistentă, epoca în care răspundeau de sănătatea „oamenilor muncii”, stresul lucrând diavoleşte asupra personalului tehnic superior – „răspunzător” în faţa Conducerii de Partid şi de Stat. Anii de iad pentru inginerul Ion Tifigiu – cel mai tânăr director pe care IAV l-a avut, aveau să-l răpună, după 1995, urmare represiunilor directe dinspre Cabinetul nr. 2, patronat de  „deţinătoarea” formulei chimice a bioxidului de carbon: CO2 = „Codoi”! COM-urile ţinute dimineaţa, inchizitorial, plenarele ţinute teroristic la Partid, l-au băgat pe Ion Tigifiu în mormânt! „Lecţia” predecesorului său, eminentul Dumitru Gugui (pierit pe aeroportul din Bolivia în 28 decembrie 1983, infarct), deşi ştiută de Ion, cu nefastele urmări, n-avea cum să o mai eludeze. Trei ani la rând, prima pe Ministerul Chimiei  în Centrala Cauciucului, cum-necum duşi sub directoratul lui, Ion Tifigiu aduce titlul de EROU AL MUNCII SOCIALISTE la Floreşti! Mare spectacol mare, cu Ansamblul şi Cenaclul şi două ore cu Dan Spătaru, în sala Clubului VICTORIA (templu Cultural cu Gheorghe Eminescu, Ion Gheorghe, Nicolae Rădulescu Lemnaru, Vartan Arachelian, Mircea Ionescu Quintus, Zephy Alşek, Virgil Carianopol, Petre Strihan, Teatrele din Ploieşti şi din Bacău, Sergiu Nicolaescu, Vlad Rădescu, Bob Călinescu, Stela Popescu, Mirabela Dauer, George Niculescu, George Speranţă, Smaranda Chehata, Ştefania Petrescu (surorile lui Cezar Petrescu), Mihai Florescu, Ion Bălu, Cristian Ţopescu, Ion Mustaţă),după 90, şi azi, ruine pentru ploi şi bufniţe!  

În 22 decembrie 1989 am plecat la Bucureşti, cu inventatorii Dorin Bădicu, Ion Minea şi Petre Ariciu, să brevetăm, la OSIM, o „Maşină de eliminat aerul din carcasa anevlopelor de camion”. În Gara de Nord, armată; pe Calea Victoriei armată; pe Magheru armată; tancuril tunuri şi mitraliere! N-avea-i loc să pui piciorul. Lumea vuia. Deodată apare – o Dunăre de oameni – puhoiul dinspre IMGB. De pe sediul CC al PCR văd un helicopter înclinându-se şi accelerând sus de tot, gonind în semn de adio! Delirul mulţimilor prăvălea cerul: „Ole! Ole! Ceauşescu nu mai e!”. 25 decembrie 1989, „procesul” şi sentinţa „tribunalului” de la Târgovişte: ciuruirea dictatorilor!

25 aprilie 1991; sub impulsurile Libertăţii, cu Radu Mircesu şi câţiva pasionaţi de ziaristică, pornim săptămânalul PUBLIC, finanţat de fratele acestuia. 8 septembrie 1992; cu el şi Adrian Mocanu demarăm JURNALUL DE PRAHOVA, în vara 1994 preluat la puţin timp după prima apariţie de ginerele meu, pe atunci, Florin Frăţilă. Prima redacţie, în spaţiul – cu dărnicie oferit de Liceul Petrol – din B-dul Nicolae Bălcescu.  Director: Florin Frăţilă. Redactor şef: Serghie Bucur. Redactori: Jenica Tabacu, Alexandra Mihai, Adrian Moldoveanu, Ioana Dobrea, Rucsandra Frăţilă, Tiberiu Stanciu, Bogdan Enache, Marian Marinescu, Florin Matei, Mihai Marian, Florin Sălceanu. Redactori colaboratori: Constantin Trandafir, Christian Crăciun; maestrul Vald Muşatescu colaborează cu foiletoane şi romanele sale şi e fericit să gireze publicaţia ca Director de Onoare. Peregrinăm la Ploieşti, sub scara Palatului Culturii dinspre est (azi, Curtea de Apel, sprijiniţi de d-na profesor universirar Sfârlogea), la Casa Cărţii Câmpina, din nou la Ploieşti, comasându-ne cu staţiile locale tv Antena 1 Ploieşti şi Sinaia, sub directoratul lui Florin Frăţilă. Anchete, scandaluri, ameninţări, dar şi Cultură: JPH „pentru minte inimă şi literatură” ne face cunoscuţi şi căutaţi, iar prin televiziune, cu „Peceţi Culturale”, aducem în prim plan valori ale acelor vremi: Paul D. Popescu,Traian Cepoiu, Vlad Muşatescu, Victor Sterom, Rădulescu Lemnaru, Ion Bălu, Justin Capră. Privatizarea devine sălbăticie, trebuie să ne asumăm gestioanrea ziarului, iar concurenţa naşte monştrii; ziarul ne este ascuns şi aruncat de adversarii ploieşteni, astfel că la 15 februarie 1999 capotăm. Nu dăm imbecililor apă la moară şi scoatem OGLINDA CÂMPINEI. Sedii de lucru: str. 1 Mai, lângă casa Kratokhvil; Liceul Petrol şi Casa Tineretului. Director: Florin Frăţilă; Redactor şef: Serghie Bucur; Redacţia: Marian Marinescu, Victor Sterom, Cristian Oprescu, Adrian Moldoveanu, Vasile Ilinca, Theodor Marinescu, Emanoil Toma, Tiberiu Stanciu, Gabriel Mihalache ş.a. Redactori colaboratori: Constantin Trandafir, Christian Crăciun.

În 4 martie 1999 – moare marele om de Presă şi scriitor (de tipul „Conan Doyle”) Vlad Muşatescu! Vrie! Dar ne redresăm şi, până în vara anului 2002 rezist la OGLINDA. Mă retrag apoi, lăsând în urmă o parte din viaţa mea, dar şi Cafeneaua literar-artistică „Vlad Muşatescu”, Oglinda cu patru suplimente culturale simultan întemeiate şi conduse, coagulând  straşnice semnături ale Prahovei. În 13 februarie 2004 Cafeneaua „Vlad Muşatescu” devine Cercul Literar „Geo Bogza” şi pornim seria nouă a „Revistei Noi” a lui B. P. Hasdeu; director – Constantin Trandafir, redactor şef – Florin Dochia, primul ei sponsor, Emanoil Toma. 

Prietenia mea cu Victor Sterom – fondatorul şi eminenţa Grupului de la Ploieşti (1991-2007), datorită căruia în octombrie 1999, la Casa de Cultură din Câmpina, debutam cu volumaşul de versuri SUNT-EŞTI – pe atunci cu rubrică de cronicar la INFORMAŢIA PRAHOVEI, m-a plasat pe această excepţională orbită jurnalistică, urmare „Da”-ului primit cu toată buna-voinţă, din partea domnului Daniel Lazăr – şeful redactor al acestui ziar (ani la rând cotidian)! Pe 7 noiembrie 2002 graţie domniei sale şi doamnei Cornelia Preda – tehnoredactora săptămânalului (ambii sprijninidu-l îndelungată vreme şi altruist, pe marele Ion T. Şovăială, în apariţia lunarului cultural-istoric ORION), mi-a apărut primul articol, o cronică de artă plastică a expoziţiei Marilenei Marian. Între timp, mă ambiţionez şi urmez, între 2004 şi 2009, Facultatea de Istorie şi Arheologie a Universităţii Spiru Haret, 5 ani la FR şi, început în 1975, public, în 2012, romanul istoric APTER, sub semnătura editurii MINERVA, prefaţat de magistrul meu, criticul literar Constantin Trandafir, făcut harcea-parcea de maestrul Minel Ghiţă Mateucă, într-un serial terminator, dar recunoscut drept „Revanşa lui Serghie Bucur”! Sub povara tragicei morţi a nepotului meu, Costin-Marius, elev la „Energetic”-ul din Câmpina scriu romanul NEANT, în curs de apariţie la editura EIKON.  De-un an scriu romanul istoric DOMNIŢA – publicat săptămânal de INFORMAŢIA PRAHOVEI şi aşa se face că mâine, cu nestrămutată recunoştinţă  către Dumitru şi Maria – neuitaţii mei părinţi, am emoţii cumplite:  împlinesc 80 de ani!!!” 

 

Sunt cuvinte scrise acum trei ani… deci omul are acum 83….

 

Pentru amândoi multă sănătate…

 

Anul 2019 să le aducă multă bucurie…

 

Acum plecăm spre alte destinații turistice…

Aristotel Bunescu

Reclame

EDITURA VIVALDI PROMOVEAZĂ LITERATURA TURCĂ

București, 5 decembrie 2018

 

La fiecare ediție a unui târg de carte organizat la București, îmi rezerv o surpriză plăcută prin a vizita negreșit valorosul stand al editurii VIVALDI. ( Pentru contact se poate folosi adresa             contact@edituravivaldi.ro , ori numărul de telefon 021 210.88.97 sau la sediul  S.C. EDITORIALA VIVALDI S.R.L. Str. Polonã nr. 92, bl. 17A+B, sc. 1, ap. 1, Bucuresti)

.

.

/

/

De fiecare dată, se găsesc acolo volume ce rămân mult timp în memoria cititorilor.

 

Gaudeamus, ediția 2018, nu a făcut excepție de la această nobilă regulă.

 

Am ajuns ușor la Editura VIVALDI după câteva amabile informații orientative oferite de voluntarii care ne întâmpină imediat după intrare.

 

Și de această dată, grupul editorial amintit s-a remarcat din nou prin numeroase titluri de mare atractivitate, din rândul cărora subliniez astăzi numai două.

 

În primul rând, Solmaz Kamuran semnează volumul intitulat ,,Vântul din Canakkale,,.

 

/

/

 

,,Ce este viața? Pierdere și regăsire, multe contradicții… Nostalgie și revedere, furie și îndurare, iubire și ură, foame și îndestulare… Război și pace?,, Acestea sunt cuvintele de pe pagina a patra, unde este și portretul autoarei.

 

Volumul beneficiază de traducerea foarte bună semnată de Roxana Popescu.

 

Pe parcursul a peste 300 de pagini, pentru amatorii de date exacte putem să menționăm cifra de 304, intrăm într-un univers fascinant, într-o scriere ce dovedește un talent evident, pe care autoarea o dedică ,, mamei sale, steaua călăuzitoare a familiei,,.

 

Cu gândul plin de dragoste și recunoștință, Solmaz Kamuran ne oferă prin intermediul unei edituri ce ne trimite cu numele în universul muzicii, o palpitantă succesiune de evenimente de pe vremea sultanilor otomani.

Solmaz

Solmaz

Cadrul generos este asigurat de bătrânul oraș Canakkale. Adică, teritoriul care a trăit celebrele războaie troiene, dar și bătălia de la Gallipoli, din anul 1915, din Primul Război Mondial.

 

Pentru cei care urmăresc mai atent producțiile semnate de Editura Vivaldi este o nouă întâlnire cu această autoare, care a mai semnat aici și romanul Kiraze.

 

Realul si imaginarul se impletesc in paginile romanului Kiraze, saga unei familii nevoita sa paraseasca pamantul stramosesc de pe malurile raului Tajo, din Spania si sa caute libertatea in celalat capat al Europei, la Istanbul.

 

Regi si regine, sultani si favoritele lor, mari personalitati ale secolelor XV si XVI sunt prezente in paginile acestei carti plină de intrigi de harem, iubiri imposibile, dezastre naturale si crampeie din viata de zi cu zi a oamenilor simpli, loviti de nenorociri, coplesiti de scurte momente de bucurie isi dau mana pentru a ne oferi o fresca a vietii  in Istanbul si in Imperiul otoman in secolul XVI.  Personajul principal, frumoasa Ester, Kira Kiraze, este si ea un bun exemplu al felului in care autoarea se foloseste de realitatile istorice ale secolului XVI.

 

Este momentul prielnic să prezentăm acum al doilea volum remarcat la ediția din acest an a sărbătorii intitulată Gaudeanus, care tradus înseamnă să ne bucurăm…

Deci, să ne bucurăm și noi de o nouă producție a Editurii Vivaldi, volumul intitulat ,,In gradinile cu lalele. Umbra mea,, semnat de  Gul Irepoglu.

.

.

 

 

Prof. Dr. Gul Irepoglu a studiat arhitectura la Academia de Arte Plastice din Istanbul. Si-a inceput cariera ca asistent la Departamentul de Istorie a Artei, Facultatea de Litere de la Universitatea din Istanbul. A absolvit doctoratul in 1984 si a devenit profesor universitar in anul 1997. Are numeroase publicatii despre arta picturii in secolele XVIII-XX, portretul sultanilor otomani, relatia artistica dintre Est si Vest si istoria bijuteriilor. Ea a pregatit si a prezentat emisiunile de televiziune „Arta si Spatiu” pe TRT2. Autoarea e cunoscuta cititorilor romani prin romanul „Concubina”.

Gul

Gul

Actiunea romanului actual are loc in Istanbul, secolul al XVIII-lea, in epoca numita „Era Lalelei”, nume dat de pasiunea tuturor pentru lalele. Pe fundal se afla Palatul Topkapi, extraordinara lui viata cu intrigi si evenimente spectaculoase.

 

Principalele personaje ale romanului sunt Levni, faimosul artist al perioadei, sultanul Ahmed al III-lea si femeile din harem.
In mod neobisnuit, sultanul este descris ca o fiinta umana normala cu slabiciunile, placerile si fericirea sa simpla. Acest portret este reflectat de relatiile sale cu pictorul Levni, cu convingerile si confesiunile lor sincere. Spiritul colorat al erei este superb descris. Scriitoarea evita sa faca o prezentare didactica a istoriei si traditiilor si mai degraba se concentreaza pe detalii care n-au fost inca scoase la iveala.

În total sunt 362 de pagini de lectură pasionantă.

Vă urăm succes în descoperirea acestui univers.

Așteptăm cu interes nedisimulat viitoarele apariții ale Editurii Vivaldi.

.

.

Aristotel Bunescu

 

Geta Stan Palade – un autor de real succes

Ca atâția alții și eu am fost impresionat puternic și profilul doamnei Geta Stan Palade…

.

.

Câte cărți interesante, …. câte reflectări în presă, câte comentarii critice favorabile operei sale… impresionant…

 

 

Geta Stan Palade este o foarte plăcută personalitate, care s-a remarcat prin activitatea sa bogată și valoroasă în lumea scriitorilor.

 

Chiar dacă este o figură cunoscută în cercurile literare, îmi face plăcere să rememorez câteva date despre un om deosebit. Este absolventă a Facultății de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din Bucureşti și locuiește la Piatra Neamț, județul Neamț.

 

 

 

 

.

.

Este membră a Uniunii Internaționale a Oamenilor de Creație fondată la Chișinău, Republica Moldova de ”Poetul dintre Milenii” , Renata Verejanu, și Președinta acestei uniuni pe județul Neamț. Pe cartea sa de vizită mai citim:

Membră a Ligii Scriitorilor Nemțeni

Membră a Ligii Scriitorilor din Maramureș

 

Mărturia autorului:

 

,,Am început să scriu din liceu, la îndemnul marelui cântăreț de operetă, Mircea Palade, unchiul meu. Eu am adunat poeziile în mai multe caiete pe care le-am păstrat cu sfințenie zeci de ani. Am debutat literar în revista ”Flacăra” și am participat la Cenaclu Flacăra. Dar debutul editorial a fost la Editura Nona/2008 când a văzut lumina tiparului cartea de versuri ”Cerul din oglindă” la îndemnul soțului meu Doctor în criminalistică, Diplomat în Științe Juridice cu grad de general, Victor Stan, poet, povestitor, romancier.

 

Am publicat 10 cărți de poezie, 2 de povestiri pentru copii și mai am scrise 6 cărți de poezie.

 

Peste 10 ani mă văd în Uniunea Scriitorilor, Filiala Bacău, cu mai multe cărți publicate și traduse în mai multe limbi.

 

Statutul de scriitor profesionist necesită multă muncă, dăruire de sine, o mare responsabilitate, renunțare la multe activități relaxante.

 

Mulțumesc pe această cale unchiului, Mircea Palade, la îndemnul căruia am început să scriu,  poetului, Victor Stan, cel mai bun susținător și primul corector, distinsului criticului literar Ioan Romeo Roșiianu, pentru cele trei studii literare la cărțile de poezie: ”Destăinuirile fulgerului”, ”Harfa” și la cartea de povestiri pentru copii ”Prințesa din  nufăr” dedicată nepoțelei mele Darina Stamate.

 

Vreau să mai amintesc aici următoarele nume: Prof. Lucian Strochi, criticului literar Calistrat Costin, fostul președinte al USR Bacău, regretatului critic literar Traian T. Coșovei, poetului Paul Sân-Petru, poetului Nicolae Boghian, poetului Nicolae Sava, poetului Theodor George Calcan etc,,.

 

Impresionant…. atât poate să spună reporterul.   Haideți acum să aruncăm un rază de lumină asupra impresionantului său palmares:

.

.

Premii și distincții pentru activitate literară:

  1. Premiul Revistei Plumb la „Toamna Bacoviană” 2013 pentru cartea de poeme

„Mladă Romantică”

2.Premiul lll ”Dropia de aur”, 2015 la ”Concursul Național de poezie, proză, Eseu, Epigramă, Artă plastică” al Revistei Literare ”Dor de dor”

3.Premiu lll pentru volumul de poezii ”Templu Retinei”, 2015 la Festivalul Național de Creație ”Vrancea literară”

4.Premiul l la Concursul Internațional de Creație Literară ”Contraste Culturale” Secțiunea literatură pentru copii, 2016

.

.

5.Premiul Special, Secțiunea Proză la ”Univers Românesc XXL”, 2016

6.Premiul 1, ”Florența Albu”, Secțiunea Proză, 2017

7.Premiul 1, ”Sub zodia poeziei”, Editura Contraste Culturale 2017

8.Diplomă de onoare la Festivalul Concurs Național de Creație literară ”Avangarda XXII” 2017

  1. Mențiune specială pentru Proză la Ediția a II-a a Premiilor eCreator, 2017

10.Premiu pentru Poezie la Ediția a II-a a Premiilor eCreator, 2017

11.Diploma ”Mihai Viteazu” la ”Gala Premiilor Uniunii Internaționale a Oamenilor

de Creație”, Chișinău, Republica Moldova, 2017

12.Diplomă la Ediția I-a  a evenimentului cultural ”Strâng  bădiță sâmzâiene”, 2018

  1. Diplomă la ”Maratonul Poeziei, Ziua Limbii Române”, Câmpina 2018

 

 

A publicat şi semnat următoarele opere literare (titlul operei literare, editură, anul, genul literar):

 

1.Cerul din oglindă, Editura Nona, Piatra Neamţ, 2008, versuri

2.Leac pentru lebede, Editura Răzeşu, Piatra Neamţ, 2011, versuri

3Văzduh de aripi, Editura Ateneul Scriitorilor Bacău, 2012 , versuri

4.Mladă romantică, Editura Citadela, Satu Mare, 2013, versuri

5.Testamentul privighetorii, Editura Ateneul Scriitorilor, Bacău, 2013, versuri

6.Templu Retinei. Editura Ateneul Scriitorilor, 2014, versuri

7.Întoarcerea Zeiței, Editura Ateneul Scriitorilor, Bacău, 2015, versuri

8.Destăinuirile fulgerului, Editura Ateneul Scriitorilor, 2016, versuri

9.Aripa roz-albă de măr, Editura Ateneul Scriitorilor, 2017, versuri

  1. Harfa, Editura eCreator, 2018 versuri

11.Prințesa din nufăr, Editura eCreator, 2018, povestiri pentru copii

.

.

 

 

Antologii:

 

Antologii :

1 „Călătorie în Regatul Cuvintelor V”, Ed. Dandes Press, 2015,

  2 „Voci Feminine”, Ed. Inspirescu,  Nr. 9, 2015, 

  3”Lumina din noi”, Ed. Inspirescu, Nr. 31, 2015,

  4”Gânduri pentru mai târziu”, Ed. Inspirescu, Nr.12, 2015,

  5.Antologie de poezie Română- Italiană-Portugheză,

”Sub curcubeul prieteniei” Ed. Liric Graph, 2016

 6.Vise târzii, Editura Dandess Presss Editory, 2017

  1. Damele metaforei, Editura eCreator, 2017
  2. Ateliere in paragină, Editura eCreator, 2017

 9.Contraste Culturale,Editura Contraste Culturale, 2017

  1. Sub zodia poeziei, Editura Contraste Culturale, 2017

 11.Eminesciana, Editura, Armonii Culturale, 2017

 12.Lacrima dragostei, Editura eCreator,2018

 13 Primăvara Cuvântului, Editura eCreator, 2018

 14.Vara Cuvântului, , Editura eCreator, 2018

15.Toamna Cuvântului

  1. Iarna Cuvântului
  2. Regal Antologic,Editura Armonii Culturale, 2018

 

 

Cărți de critică:

1.Punte peste vremuri, Editura eCreator, 2017

2.Punte peste vremuri, Editura eCreator, 2018

 

 

Despre operele sale literare au scris, în presa literară și în presa cotidiană

(numele criticului literar, numele publicației, nr și anul apariţiei cronicii literare, titlul cronicii):

 

  1. Ioan Romeo Roşiianu, eCreator, Geta Stan Palade și combustia internă a poetului

 

2.Ioan Romeo Roşiianu, Revista Argeș , ian. 2018,

Poezia unei căutări în străfunduri de suflet

3.Doc. Prof. Lucian Strochi, Revista Asachi, ian. 2018, Aripa roz alba de măr

4.Calistrat Costin, Revista Plumb, ian. 2018, Aripa roz-albă de măr

5.Doc. Prof. Lucian Strochi, Rvista Eminesciana, 2017,

Oglinda, flămândă precum gura fiarei și ochiul poetului

  1. Ioan RomeoRoșiianu, eCreator, Poezia unei căutări în străfunduri , 2017

 

7.Doc. Prof. Lucian Strochi, Asachi, decembrie/ 2016, Geta Stan Palade-

Destăinuirile fulgerului sau Scurt tratat despre tratarea timpului

8.Ioan Romeo Roșiianu, eCreator, 13 noiembrie/ 2016, Geta Stan Palade sau

Poezia unei căutări în străfunduri de suflet

9.Prof. Petre Isachi, Spații culturale/ 2017, Condamnată la exil

10.Doc. Prof. Lucian Strochi, Clepsydra/ 2017,

Oglinda, flămândă precum gura fiarei și ochiul poetului

 

11.Doc. Prof. Lucian Strochi,  Clepsydra, martie /2015,

Geta Stan Palade si măștile poeziei

12.Prof. Petre Isachi, 13 Plus, martie /2015, Întoarcerea la rădăcini

 

 

13.Doc. Prof. Lucian Strochi, Asachi, martie /2014,

La întâlnirea destinului cu destinul

14.Prof. Petre Isachi, 13 Plus, Nr. 178/ 2015, Ochii de Argus ai poetului

15.Sabina Damian, Realitatea/ 2014, O noua apariție editoriala, Templu Retinei

 

16.Traian T. Coșovei, Ateneu, nr.7-8 noiembrie- decembrie/2013,

Testamentul Privighetorii

17.Calistrat Costin, Plumb, nr.84/2014, Rezervor de tandreţe

18.Lucian Strochi, Asachi, nr.7-8-9/2014, Testamentul Privighetorii

19.Petre Isachi, 13 Plus, nr. 5-7/ 2014, Geta Stan Palade şi alchimia lirismului atipic

20.Sabina Damian, Realitatea, 17 octombrie 2013, Testamentul Privighetorii

 

21.Traian T. Coșovei, Literatorul nr.172/2013, Mladă Romantică

22.Calistrat Costin, Plumb, nr.71/2013, Din Dragoste

Paul Sân-Petru, Plumb, nr.81/ 2013, Mladă Romantică

23.Lucian Strochi, Asachi, nr.5-6/2013, Geta Stan Palade- Mladă Romantică

sau demonstraţia că romantismul poate fi baroc

24.Dan Perşa, Plumb, nr.74 /2013, Torţă creştină la porţile Orientului

25.Grigore Codrescu,  Citadela, nr. 1-2-3/2013, Mladă Romantică

26.Theodor George Calcan, Plumb, nr.78/2013,

Îndrăgostită de logos, poți deveni pământ al făgăduinței

27.Sabina Damian, Realitatea, 1 februarie/2013,

Mladă romantică, o nouă apariţie editorială

 

28.Nicolae Sava, Ceahlăul, 31 iulie/2012, Văzduh de aripi

29.Theodor George Calcan, Plumb nr.59 /2012,

De acolo de unde vine lumina se ascunde pe după o aripă

30.Emil Bucureşteanu, Plumb, nr.62/2013, Din dragoste pentru tot şi toate

31.Sabina Damian, Realitatea, 27 iulie/2012, Văzduh de aripi

 

32.Calistrat Costin, Plumb, nr.58/2012, Mladă romantică

33.Theodor George Calcan, Plumb, nr.67/2012, Nevoia sentimentului de profund

34.Nicolae Boghian, Plumb, nr.64/2012, Mirabile prefaceri

45.Nicolae Sava, Ceahlăul 29 mai/2012, Geta Stan Palade: Leac pentru lebede

36.Doru Albu, Plumb, nr.63/2012, Poezia ca destin

37.Calistrat Costin, Mesagerul, 8-14 martie/2012, Leac pentru lebede

38.Emil Bucureşteanu, Plumb, nr.60 martie/2012,

Leac pentru lebede-leac pentru iubire

39.Magda Vasilache, Monitorul, 15 mai/2012, Leac pentru lebede, Geta Stan Palade

 

40.Sabina Damian, Realitatea, 28-29 aprilie/2012, Leac pentru lebede –

un volum de poezii despre iubire şi realitate

41.Theodor George Calcan, 13 Plus, septembrie – octombrie-decembrie/2012,

Cu melcul, cu raza,  cu steaua şi lebăda neagră spre poezie

 

42Gheorghe Simon, Mesagerul, nr.21-27/2009,

Geta Stan Palade sau poezia ca încântare de sine

43.Emil Bucureșteanu, Vestea, 17 Martie /2009, Cerul din Oglindă

44.Victor Dunăreanu, Vestea, 25 februarie/2009, Un debut editorial de excepţie

 

 

.

.

Iată și câteva opinii ale criticilor despre lucrările sale:

 

La sfârșitul anului 2016 a văzut lumina tiparului la Editura Ateneul Scriitorilor a opta carte de versuri, ”Destăinuirile fulgerului”, prefațată de prestigiosul critic literar, Ioan Romeo Roșiianu din Baia Mare și postfațată de distinsul romancier, poet, eseist, critic literar și de artă nemțean, Prof. Doc. Lucian Strochi care au consemnat următoarele:

 

     Încet, dar ferm, Geta Stan Palade și-a găsit un loc confortabil printre prezențele lirice feminine românești.

     Originalitatea versurilor, curgerea lor, uneori irezistibilă (caleidoscop de cuvinte și imagini ce nu pot fi înțelese singular, individual, nici măcar în sintagme, ci mai larg, în blocuri sonore și vizuale), o sinceritate sinucigașă, o superbie aproape masculină, curajul de a depăși cuvintele pe linie continuă, iată câteva din atuurile acestei poete, care o fac redutabilă și adesea memorabilă. Fulgurațiile ei devin fulgerații…

     Prof. doc. Lucian Strochi

 

 

Cu sufletul în mâini își scrie poezia plină de căutări și de sine Geta Stan Palade, poeta din Neamț care-și transformă cu fiece vers și pagină dată numele în renume…… În cea de a opta carte…Geta Stan Palade trece ușor de la o stare la alta, dar și de la un stil la altul, astfel sugerând atenția acordată sevei cuvântului și aplecarea spre perfecționare…

… Este o abordare temerară această suprapunere de planuri imagistice, dar nu numai din perspectiva acestui inedit amalgam al basmului cu realitatea, al poveștii cu viața însăși, poeta neezitând să amprenteze într-un stil personal aceste simboluri ce par nu numai a fi ale unor vremuri trecute, ci și ale unor lumi dispărute în sine.

….Senzația că aceasta este clar viziunea unei poete ce jonglează frumos cu mai multe planuri poetice, cu sensuri și tematici diferite, în stiluri și tehnici diferite – ceea ce face lectura de-a dreptul captivantă …

… De evidențiat ușurința cu care poeta jonglează cu întreaga paletă lirică, arătând meșteșug, îndemânare și, uneori chiar dexteritate de chirurg ce secționează bine mesajul cuvântului înnobilat în poem.

De altfel, un adevărat fir roșu al acestui volum este această experiență de viață a poetei, un artizan adevărat atunci când se apucă să strecoare printre versuri experiențe complexe…E artificiul stilistic și imagistic de care uzitează poeta, astfel dând greutate textului în ansamblu și unicitate fiecărui poem în parte.

     Ioan Romeo Roșiianu

 

….A doua carte de versuri a Getei Stan Palade, „Leac pentru lebede”, conturează cu certitudine un profil de poetă demnă de atenția criticii și a iubitorilor de carte frumoasă.

Autoarea, dezvăluindu-se pe sine, aproape divulgându-se cu o voluptate puțin comună, etalează un amplu registru de stări, senzații, idei, intuiții, trăiri, „capricii” și vibrații-surpriză de o agresivă feminitate, făcând farmecul unei pagini sui-generis, insolite și originale în lirica de „gen”. Geta Stan Palade atinge autentice momente de grație stilistică în textele inspirate de „zeul iubirii”.

Autoarea impresionează (și se va impune cred) prin discursul pătimaș, la limita înverșunării, a unei ființe pasionale, de o derutantă franchețe.

Calistrat Costin

 

Geta Stan Palade excelează în valorificarea registrului imagistic prin tehnica picturală cu totul originală, ce creează efecte spectaculoase. Dând respirație versului și lăsând cuvintelor mai mult spațiu de asociere, folosind imitații rustice de alternanță și valorificând potențialul stilistic și imaginar sugestiv( de culoare, intensitate și mișcare) al metaforelor, poeta își prefigurează un stil distinctiv, ce o poate propulsa într-o ierarhie avantajoasă în lirica feminină.

     Nicolae Boghian.

 

Orizontul expresionist al scriiturii este în consens cu spiritul însuși al Eu-lui poetic din zonele sale abisale. Geta Stan Palade s-a născut romantică și a devenit o poetă expresionistă capabilă să revină la noua tradiție. Adică la acel tezaur de valori clasice ce-i dau dreptul și forțele necesare „întoarcerii” la centru și , mai ales, posibilitatea de a se exila în absolut, prin proiecții onirice mediteraneano – getice, în care interferează cu grație romantică, sentimentul singurătății, al așteptării și al înstrăinării, cu mito-poezia peisajului autohton. De aici impresia de vechi, veșnic, invizibil, mitic, sacru, profan, imuabil. Într-o lume în care Poezia este amenințată de Sfânta Prostie și de reîntoarcerea tragicului, nu există o mai bună apărare a ei, decât prin revelarea perenității ei mitico-sacre, metaforic vorbind, prin „Întoarcerea Zeiței”.

     Prof. Petre Isachi

 

 

Încet, dar ferm, Geta Stan Palade și-a găsit un loc confortabil printre prezențele lirice feminine românești.

Originalitatea versurilor, curgerea lor, uneori irezistibilă (caleidoscop de cuvinte și imagini ce nu pot fi înțelese singular, individual, nici măcar în sintagme, ci mai larg, în blocuri sonore și vizuale), o sinceritate sinucigașă, o superbie aproape masculină, curajul de a depăși cuvintele pe linie continuă, iată câteva din atuurile acestei poete, care o fac redutabilă și adesea memorabilă. Fulgurațiile ei devin fulgerații…

Prof. doc. Lucian Strochi

 

La a cincea sa carte de versuri, „Testamentul Privighetorii”, Geta Stan Palade impune „o voce” în lirica nu doar a matricei nemțene, dar și a filialelor scriitoricești din întreaga Moldovă.

Calistrat Costin

 

În siajul volumului „Testamentul privighetorii”, recenta carte a doamnei Geta Stan Palade aduce un plus de emoție spiritualizată printr-o formulă subtilă de incantație și detașare romantică. Versurile au consistență și carnalitate cu toate că se doresc – la o primă lectură – distante și contemplative. Din această combinație s-a născut un volum a cărui maturitate expresivă o va defini pe poetă și în viitor.

Traian T. Coșovei

 

 

Caracteristica lirismului atipic rămâne atitudinea de contemplare, idolatria, coborârea mitului în cotidian, vocația certă de a trece dincolo de lucruri, un puternic instinct/ sentiment al naturii, harul de a atribui lumii inefabilul și valoarea sacrului, credința necondiționată în Cuvânt, în tainele timpului și , nu în ultimul rând, în umilința abandonării de sine. Predestinată să trăiască la „rădăcinile Ceahlăului” poetesa are conștiința propriei valori şi-şi joacă cu grație feminină și talent, rolul de bard al cetății Piatra Neamț.

     Prof. Petre Isachi

 

După atâtea cuvinte să lăsăm din nou loc imaginilor. Să vedem cum arată alte câteva fotografii din activitatea protagonistului acestui modest articol…

.

.

.

.

 

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

Un mic simbol al prețuirii pentru scriitoare, un buchet de flori care nu se ofilesc niciodată.

Semnează un prieten fidel

 

Bunescu Aristotel

Doamna Viorica Șerban: Frumoasa izbândă de la intersecția artelor

.

.

  •  Fragment din cuvântul rostit în seara zilei de 24 octombrie 2018

Special pentru finalul acestei seri memorabile de 24 octombrie 2018 a fost rezervat oaspetelui nostru de la Iași, doamna Viorica Șerban.

 

.

.

Motivația este simplă. După atâția pictori reuniți în această expoziție dedicată roadelor toamnei, este momentul să vă surprind cu un om aflat la intersecția artelor din țara noastră.

Numele său este….Viorica Șerban. Din punct de vedere geografic-cultural, ne aflăm la Athénée Palace Hilton, o elegantă ambianță de unde în dreapta vezi Muzeul Național de Artă în Palatul Regal, cu tot ce are mai frumos țara noastră în materia de arte vizuale, în față este Biblioteca Centrală cu tezaurul său de cărți, serios afectat în timpul evenimentelor din 1989, iar la stânga este impresionanta construcție a Ateneului Român, gazda  atâtor evenimente muzicale memorabile.

 

La fel și doamna Viorica Șerban. Ne-a atras atenția cu lucrările sale de pictură, ce se remarcă prin diversitate tematică, stiluri, dimensiuni, dar mai ales prin forța talentului său. Apoi, ne-a cucerit definitiv cu scrierile sale. Iată, chiar în această seară lansăm și noi volumul său de debut intitulat semnificativ ,,Focul din tălpi,, La final, am aflat că doamna Viorica Șerban a dorit să se dedice artei armoniilor sonore. Dar, nu poți să îți împarți o singură viață în atâtea direcții și să ai o evoluție care să rămână în memoria oamenilor.

În primul rând, deoarece suntem la o expoziție colectivă de pictură valoroasă, în revine plăcerea să vă spun câteva modeste cuvinte despre cele patru tablouri ale sale, pe care le oferă privirilor noastre prin intermediul Galeriei Elite Prof Art, condusă de familia Mihaela și Adrian Pandelescu.

După atâtea și atâtea trădări din partea oamenilor, Viorica Șerban subliniază în două din lucrările sale trainicele legături dintre om și câine.

Soțul său este imortalizat alături de un patruped de curte, în timp ce chipul inocent al unei nepoate stă foarte bine alături de un adorabil chip blănos. Bichon drăgălaș. Adică un prieten adevărat care nu va înșela așteptării.

.

.

,

,

Al treilea tablou este un superb vas cu flori în care mireasma depășește cadrul ramei și ajunge la noi. Al patrulea este un peisaj de neuitat din care am reținut pentru lungă vreme un stol de cocori care mă duce cu gândul la viitoarea sa destinație. Unde va merge ? La viitoarele sale manifestări expoziționale, ori la următoarele lansări. Deja avem anunțat un viitor roman semnat tot Viorica Șerban.

.

.

.

.

Pentru a face trecerea de la artă plastică la literatură, trebuie să vă spun că am remarcat și eu faptul că volumul lansat azi are o frumoasă copertă, de fapt tot un tablou de Viorica Șerban.

După ce cartea a fost lansată la 7 octombrie la Cercul Militar din Iași, a venit rândul nostru să ne bucurăm de această realizare. Dar, de fapt noi avem o situație mai bună, în comparație cu admiratorii artelor din Iași. Asta pentru că la prima lansare, picturile erau expuse la parter, iar lansarea cărții s-a făcut la etaj. Noi avem avantajul evident că la un singur nivel putem admira și picturile sale, precum și cartea în sine.

După o îndelungată ucenicie în renumitele cenacluri literare ieșene, Viorica Șerban reunește câteva proze scurte în volumul intitulat ,,Focul din tălpi,, dedicat unui singur sentiment. Dragostea cu D mare. Casa editorială Metamorfosi din Slobozia a publicat în acest an cartea semnată de Viorica Șerban și care evident o să vă placă foarte mult. Alături aveți chiar câteva cărți, iar la final puteți obține un autograf de la autor.

De la iubirea trupească se face un salt la iubirea creștină, dacă ne gândim și la textele sale publicate în presă după un emoționant pelerinaj la Mănăstirea Văratec spre exemplu.

Pentru mine, Viorica Șerban este nu numai un surprinzător pictor și un valoros autor de proză, așteptăm sigur și viitorul roman, dar foarte important și un om realizat în planul familie. Legat de acest aspect, vreau să remarc faptul că în sală se află sora sa, doamna Cornelia Guran, care are aniversarea chiar astăzi. La mulți ani, stimată doamnă!

Viorica Șerban are doi fii ca brazii, precum și patru nepoți care și-au împărțit deja artele între ei. Cele două fetițe se vor dedica artei armoniilor cromatice, perspectivelor și volumelor, iar cei doi băieți vor fi responsabili cu arta armoniilor sonore. Deci, avem asigurată și dimensiunea viitorului. Nu numai că tablourile sale vor fi în colecții particulare și muzee, iar cărțile în biblioteci publice ori private, dar în generațiile viitoare artele semnate de Viorica Șerban au continuitate prin cei patru nepoți.

Cortina se pregătește să cadă foarte discret,

Îngerii artelor se retrag încet, încet,

Cuvintele mele se apropie acum de final,

Haideți, poftiți să vedeți o artă sublimă

Declar expoziția deschisă oficial,

Dar nu plecați, urmează autografe date de o mână fină

Semnează un prieten fidel,

Cu voia dumneavoastră, Bunescu Aristotel.

La final, vă invit să aplaudăm gazdele și pe creatori foarte tare

Ei primesc afecțiunea noastră și o …felicitare!

Aristotel Bunescu, președinte al Departamentului Critică și Istoria Artei al Uniunii Creatorilor de Artă

Florentina Sache – o speranță a picturii

 București, 28 septembrie, anul 2018

.

.

Se apropie, cu pași repezi, vernisajul unei expoziții pe care o aștept cu mare interes.

 Este vorba de Florentina Sache, cea care semnează expoziția de artă plastică. Evenimentul va avea loc luni, data de calendar, să nu uitați, este 1 octombrie, anul de grație 2018.

 

Doamnelor, domnișoarelor, domnilor, vă așteptăm deci la Clubul Țăranului Român, pentru a vedea o valoroasă colecție de artă.

 

 

Mai întâi să facem prezentările, așa cum este politicos. Deci: Florentina Sache

 

Data naşterii – 10 martie 1980 Bucureşti

A absolvit Universitatea ARTIFEX, Facultatea: Management –Marketing

Stabilită în Franţa, acolo unde este căsătorită.

 

Pictura este pasiunea ei din copilărie, totul este nativ, fără studii de specialitate.

 

Idolul său este  OSCAR-CLAUDE MONET.

Întotdeauna a avut o foame de cunoaştere, încercând de fiecare dată să atingă culorile cu inima, prieten fidel fiind, un element din universul artiștilor plastici, adică : şevaletul, creionul şi planşa.

 

O perioadă a cochetat cu schiţele pentru veşminte, dar a revenit la pictură.

 

Iubeşte natura şi oamenii de la care învaţă în permanenţă lecţii de viaţă.

Este o fire sensibilă şi prin lucrările sale încearcă să transmită emoţie.

 

Deviza ei : ‘Talentul trebuie să meargă mână în mână cu perseverenţă’.

 

Pentru lucruri de calitate omul trebuie să studieze, să muncească şi să creadă în forţele proprii.

 Iată câteva din tablourile sale: 

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

Tot 1 octombrie va fi lansat volumul senat de mama sa, doamna Coca Popescu.

.

.

Coperta volumului ‘O noapte şi câțiva paşi’ de Coca Popescu,  are la bază o lucrare semnată de Florentinei Sache, tablou inspirat de poemul cu acest nume.

 

Deci, nu uitați de eveniment. Mai jos aveți toate datele:

.

.

 

Cine este mama Florentinei ?

 

 Scurtă prezentare, Coca Popescu 

 

   

  Autoportret

 

« Visul meu e pasiune,

sufletul – un curcubeu,

zbucium, ploaie şi culoare – aşa sunt eu!

Mă pierd şi mă regăsesc,

am raze de soare în suflet, iubesc.

Sunt liniştită, dar şi vulcan.

Iubesc viaţa, e tot ce am. »

 

Un gând de la doamna Popescu :

 

,,Din amalgamul vieţii, dar şi din faptele reale trăite de prieteni sau de cunoscuţi am creat o lume a poeziei scrise cu inima,,.

 

Doamna Popescu despre alte cărți ale sale.

 

Alte volume care au văzut lumina tiparului : Dragoste şi flori (2001), Dorinţă şi vis (2004), Iubind iubirea (2012) Editura Semne (ca mentor l-am avut pe regretatul scriitor Traian T. Coşovei), Poveste de iarnă (poeme pentru copii, 2012, reeditare 2014) Ed. Andreeas şi Vision  Design, Prietenie fără frontiere (2013) Ed. Semne,  Iepuraşul năzdrăvan (poeme pentru copii, 2014) Ed Andreeas, Incertitudine (2014) Ed. TracusArte, Ilustrată de Matei Vladimir Colţeanu, Nopţi violet (2016) Editura Rafet, Carte premiată în cadrul „Festivalului Internaţional de Creaţie Literară” Titel Constantinescu” Ediţia a IX-a cu premiul ” Alexandru Sihleanu”( Ilustrată de Florian Bîrsan) ,  Suspendată în timp / Suspendida en el tiempo, volum bilingv, român-spaniol, ilustrat de Florian Bîrsan.

      Despre lucrările mele s-a scris frecvent în Ziarul de Chitila/ Adrian Cîlţan, Ziarul Cultural şi Ziarul Ziua, dar şi în revista Migrant în România/ Mioara Roman & Mihail Gălăţanu, Revista Detectiv Cultural/Firiţă Carp/Mioara Bahna/Florin Dochia, Actualitatea literară/Horia Gârbea şi George Motroc, Bucureştiul literar/Dinu Grigorescu, Luceafărul de dimineaţă/Horia Garbea, Ciripit de Păsărele/Dinu Grigorescu, Jurnal de Liceu «  Cafeaua artistică »/ George Motroc, Revista Nouă,  Revista Urmuz/Florin Dochia, Revista Agora literară/Gheorghe Vidraşcu, Convorbiri Literare/Emilian Marcu, eCreator/ Ioan Romeo Roşiianu, Dacia Eternă/Ioan Păunescu,

Informaţia de Prahova, Almanah Ciripit de Păsărele/Dinu Grigorescu, Dor de Dor/Marin Toma, Revista Rotonda Valahă/ Ioan Barbu, Naţiunea/Cezar Adonis Mihalache, Antologii de critică literară; Paradigme poetice actuale/ Mioara Bahna, Vitrina cărţilor/ Emilian Marcu, Dispuneri Literare Bucureştene/ Ionel Necula- Ed.StudIS-Iaşi.

 

  

 Un amplu articol a fost scris de Cesar Curiel – ( poet,  din Denver, Statele Unite ale Americii) în « La Prensa de Colorado » (06.08.2015, SUA)

 Despre volumul Prietenie fără frontiere” sa consemnat în cotidianul     „Al Rai” din Kuweit şi Irak

 

Provoc cititorii la o lectură exuberantă,  fiecare filă conţine un sâmbure de adevăr. Deci, start la lectură, start la privit pictură de bună calitate.

Vă așteptăm pe 1.10.2018.

 

Semnează un prieten fidel,

 

Bunescu Aristotel

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Să nu uităm ,,Scânteia de viață”!

București, 9 iunie, 2018

Printre casele editoriale care s-au remarcat puternic la cea mai recentă ediție Salonului internațional de carte  Bookfest, găzduită de noul și elegantul pavilion B2 de la Romexpo – București, a fost și VIVALDI.

.

Coperta realizată de Mădălina Angelescu, având o imagine semnată de Alex. Mihai reprezintă o invitație irezistibilă la o lectură cutremurătoare…

În impresionanta serie de autor Erich Maria Eemarque, a apărut în cursul anului 2018 extrem de emoționantul volum intitulat semnificativ ,,Scânteia de viață”, în traducera din limba germană efectuată cu har de doamna Sanda Munteanu.

Cartea este dedicată memoriei surorii autorului, pe nume Elfriede, și reprezintă cel mai violent rechizitoriu al regimului instaurat, în istorie, de Hitler.

  Am citit zile întregi chinul trăit de deținutul – schelet identificat cu numărul 509.

  Pe parcursul a 466 de pagini suntem martorii ororilor din lagăr, în ultima parte a celei de-a doua conflagrații planetare.

  Iată textul care însoțește această capodoperă:

        ,,Erich Maria Remarque scrie acest roman cutremurător; cel mai aspru rechizitoriu al atrocităților comise de regimul lui Hitler în amintirea surorii sale Elfriede, condamnată la moarte de tribunalul nazist al poporului și executată în 1943 la Plötzensee. Această tragedie explică și frecvența cu care apare în lucrările lui Remarque ca un laitmotiv, dorința de a răzbuna pierderea unei persoane apropiate ucisă de o justiție samavolnică.
Cu ajutorul unei acțiuni fictive și a unor personaje fictive, dar bazat pe realități irefutabile, romanul prezintă viața dintr-un lagăr de concentrare german în ultimele luni înainte de sosirea trupelor aliate eliberatoare. Cu intuiția sa psihologică bine-cunoscută, autorul reușește să surprindă o gamă largă de tipuri umane urmărind modul lor diferențiat de a reacționa și de a lupta pentru salvarea ultimei „scântei de viață”, a ultimei licăriri de speranță, deși, pe de altă parte, îi leagă pe toți sentimentul de solidaritate generat de destinul comun. Chiar dacă sunt apropiați prin tendința comună spre cruzime, nici călăii nu formează o masă amorfă; și ei au un comportament individualizat și reacții diferențiate.
Maniera necruțătoare și totuși foarte nuanțată în care este prezentată viața din lagăr face din acest roman cea mai reprezentativă lucrare a întregii literaturi antifasciste și concentraționare apărută în Germania după război. Romanul devine un pandant al Gulag-ului lui Al. Soljenițîn ducându-l pe cititor în mod inevitabil la concluzia că orice ideologie totalitară și orice dictatură – indiferent dacă e de dreapta sau de stânga – are aceleași consecințe devastatoare, dezumanizându-l pe om și dând frâu liber instinctelor bestiale și criminale care se pot ascunde în fiecare.
În același timp romanul este un memento, atrăgând atenția tinerei generații asupra faptului – dovedit de istorie – că trecutul dat uitării se poate oricând repeta”.

Volumul se poate procura ușor:

COMENZI TELEFONICE

LUNI – VINERI: 1000 – 1600
021 210.88.97
LIVRAREA ESTE GRATUITA PRIN POSTA ROMANA IN TOATA TARA

Adresa de email este
contact@edituravivaldi.ro

Lectură plăcută vă urează

Aristotel Bunescu

 

A fost lansat volumul STAȚIA TOKYO de RADU ȘERBAN

București, 6 iunie, 2018

În draga noastră țara a paradoxurilor, România, a trebuit să fac două deplasări în Belgia, până la Bruxelles, pentru a afla, că la câteva stații de tramvai de mine, locuiește domnul Radu Șerban, cu un destin excepțional. Mă explic în următoarele rânduri.

.

Imagine de la lansarea cărții STAȚIA TOKIO, de Radu Șerban. De la dreapta la stânga:  poetul Călin Vasile, directorul editurii Cartea Românească, Takahiko Watabe, adjunctul șefului de misiune la Ambasada Japoniei din București, ambasadorul Radu Șerban, două eleve în costul japonez și ultimul pe listă, cu voia dumneavoastră semnatarul acestor rânduri. Fotografie semnată de Silviu Covaci 

Acolo, în casa marelui sculptor român Marian Sava, am auzit numele său pentru prima dată și am fost îndrumat să îl cunosc. Ca toate sfaturile domnului Sava și acesta s-a dovedit unul de mare valoare.

Am descoperit un autor de cărți excelente, 25 la număr, un analist economic cu studii la nivel planetar, dar și pe unele țări, pe care a avut ocazia să le cunoască în bogata sa activitate diplomatică, unde vârful este reprezentat de un mandat ca ambasador al României în Japonia. Mai sunt volume de spiritualitate ortodoxă, precum și… opt volume de haiku, în limba română și engleză.

Cel mai  recent  – vă spun un secret,  urmează altele de haiku – a fost lansat în cadrul unui eveniment special, inclus în programul târgului internațional de carte, Bookfest 2018, Romexpo, langa Casa Presei Libere, Hala B2, stand 10.

Este vorba despre ,,STAȚIA TOKYO,, – JURNRAL DE AMBASADOR…

Alături de autor, domnul ambasador RADU ȘERBAN, au vorbit Takahiko Watabe, adjunctul șefului de misiune la Ambasada Japoniei din București, Aristotel Bunescu, jurnalist, Călin Vasile, directorul editurii Cartea Românească. – Nu au lipsit plăcutele surprize din lumea japoneză.

Vom reveni, pe larg, cu un reportaj de la acest eveniment important.

Aristotel Bunescu, președinte al Departamentului Critică și Istoria Artei al Uniunii Creatorilor de Artă

Invitațiile Doamnei Pictura: VIORICA ȘERBAN, o împlinită artistă a culorilor și cuvintelor

De multe ori am scris despre pictori cu dragoste, ori cu detașare, mereu însă cu sinceritate, dar foarte rar cu entuziast debordant cum este acum cazul doamnei VIORICA ȘERBAN, din Iași.

d

Doamna Viorica Șerban, pictor de valoare, scriitor adevărat

La una dintre numeroasele expoziții de calitate, organizate de Galeria de Artă Elite Prof Art, am remarcat numele său. Cu gândul la ce am admirat la Hotelul Pullman, din București, am luat legătura și astfel, am descoperit opera sa…

Vă invit să cunoaștem eroul acestor rânduri….

     1) Pentru cei care vă cunosc mai puțin, vă rog să vă prezentați pentru început…

  • Permiteți-mi să vă spun Bună ziua! dumneavoastră și cititorilor dumneavoastră. Mă numesc Viorica Șerban și sunt din Iași, născută la Iași, dar cea mai mare parte a vieții am locuit în Vaslui. Oraș ce mi-a legănat anii copilăriei, oraș în care m-am format ca om, unde am muncit, am iubit, unde mi-am făcut o familie. De aproape 15 ani locuiesc în Iași. Cred că începuturile mele ca artist se datorează întâlnirii cu doamna Zizi Frențiu, un mare artist plastic, de o factură profesională impresionantă, care mi-a trezit pasiunea pentru design vestimentar. După numai câțiva ani, am avut numeroase expoziții personale și am colaborat cu Uniunea Artiștilor Plastici din Iași, devenind colaborator permanent al Fondului Plastic. După 1990, moda s-a axat mai ales pe articole vestimentare de import, așa că a trebuit să renunț. Dar nevoia mea de a mă exprima în artă a făcut să mă îndrept către pictură.
  • .

    Iarna a trecut și din calendar și din mijlocul naturii. Frumusețile sale nepieritoare vor fi permanente însă în tezaurul amintirilor noastre..,,Peisaj de iarnă.. culori acrilice pe suport de pânză, autor Viorica Șerban

  • 2) Pentru ce ați ales pictura și nu muzica ?
  • Dacă aș fi avut voce, aș fi cântat. Când eram tânără, îmi doream lucrul acesta. Dar știu că aș fi pictat oricum, indiferent ce altceva aș fi făcut. De mică îmi plăcea să desenez. Desenam și ascultam muzică. Pentru mine cele două arte erau perfect compatibile. Ba chiar mă ajutau în procesul de creație și mă relaxau foarte mult. Ascult cu plăcere atât muzică populară autentică, cât și muzică ușoară, dar în mod special ascult cu o deosebită plăcere muzică clasică.
  • .

    De la peisaj, la portret este un drum dificil pe care interlocutoarea noastră îl face cu grație.. ,,Tânărul domn,, ulei pe pânză, autor Viorica Șerban…

  • 3) Care tehnici sunt preferatele dumneavoastră ?
  • Am încercat diverse tehnici, dar m-am oprit la cea clasică. Am pictat peisaje și flori în maniere diferite, dar îmi place în mod deosebit să lucrez în detaliu. Ați observat că în arta mea predomină portretul. Îmi place să surprind privirea în special, zâmbetul, relaxarea corpului. Aceste detalii vreau să fie perfecte. Nu știu cât reușesc, dar consider că sunt pe aproape.
  • .

    ,,Revoluția din România,, ulei pe pânză, autor Viorica Șerban.. Iată și temele istorice rezolvate ingenios

  • 4) Vă simțiți bine în lucrări de dimensiuni mai mici, ori preferați suprafețele mari ?
  • Prefer suprafețele de dimensiuni medii, nici foarte mici, dar nici foarte mari. Sigur, dacă am în mână și o bucată de pânză cât palma, tot găsesc ce să fac cu ea. Dar nu, suprafețele mari nu-mi stau la îndemână.
  • .

    O temă dificilă rezolvată foarte bine. Decor, mobilier, vestimentație, figura umană, poziția brațelor, bijuteriile …. Elemente ce reușesc să construiască o imagine memorabila. ,,Fata în roșu,, ulei pe pânză, autor Viorica Șerban

  • 5) Ce ne puteți spune despre viața dumneavoastră, dincolo de pictură ?
  • Pictura pentru mine este doar o pasiune. De fapt, în afară de a picta, mai mult îmi place să scriu. Am în curs de apariție o carte de proză scurtă, ”Focul din tălpi”, proză de factură psihologică cu personaje complexe, de diferite vârste. Șevaletul îl am lângă masa calculatorului. Atunci când sunt în pană de imaginație, mă apuc să pictez. Și bineînțeles, în fundal se aude muzică, în special clasică, dar melodioasă. Când în cele din urmă imaginația îmi revine, atunci las șevaletul și mă întorc la scris.. Și așa petrec cea mai mare parte din zi.
  • .

    Creația lui Dumnezeu în graiul florilor…,,Camelii,, culori acrilice pe pânză, autor Viorica Șerban..

  • 6) Unde vă vedeți peste 10 ani ?
  • Peste 10 ani… Păi, cred că ar trebui să mă văd un artist consacrat, atât ca pictor, cât și ca scriitor, dacă iau în calcul anul acesta ca primul din cei zece, an în care am participat deja cu 4 tablouri la expoziția PARADOX, deschisă de Galeria de artă Elite Prof Art din București la World Trade Center Bucharest, pentru care îi aduc mulțumiri d.nei Mihaela Pandelescu și, desigur, voi lansa și prima carte. Pentru anul viitor, îmi doresc să fac o expoziție personală odată cu lansarea unui roman ce-l plănuiesc de câțiva ani. Sper să fac acest lucru în fiecare an, ba chiar mai mult de al an la an și mai de calitate. Important este, să-mi dea Dumnezeu sănătate și inspirație multă. Tot el mă va ajuta să-mi ating visul în cele din urmă.
  • .

    Candoarea celor mici nu putea lipsi la o colecție de valoare. Se vor ajuta toată viața reciproc..,,Frații,, culori acrilice pe pânză, autor Viorica Șerban..

  • 7) Cum stați cu familia…?
  • Am o familie frumoasă. Am doi fii care sunt căsătoriți cu două fete superbe. Mi-au dat patru nepoți: două fete și doi băieți. Sunt frumoși, deștepți și sper să fie și talentați. Vreau ca unul să-mi moștenească dragostea pentru scris, și altul pentru pictură. Dar, indiferent ce vor face, sper să fie ceva artistic, să înnobileze familia, așa cum încerc și eu s-o fac. Băieții este posibil să picteze, pentru că și bunicul de pe mamă este un talentat pictor, așa că am mari speranțe. Fetele, cred că-mi vor moșteni dragostea pentru povestit, pentru scris. Ele au deschidere pentru așa ceva. Și nu în ultimul rând, trebuie să vă spun că soțul meu este primul meu critic atât în pictură, cât mai ales în literatură.
  • Cititorilor acestui interviu le mulțumesc pentru timpul afectat lecturii și îi invit să mă urmărească. Vă doresc, dragi cititori, sănătate și succes în activitățile ce le desfășurați.
  • Vă mulțumesc pentru acest interviu, stimate domnule Aristotel Bunescu, și vă doresc numai bine

Ce putem spune ? Emoționant. Jos pălăria! Cu adevărat de valoare. Sperăm, din toată inima, ca în viitorul apropiat să putem oferi cititorilor, admiratorilor de artă în general, noi și noi fațete ale diamantului descoperit… Pictor, scriitor, design vestimentar, familie exemplară, un fin meloman… Ce oare își mai poate dori un om ?

Un nou admirator fidel,

Bunescu Aristotel.. să fac și eu o rimă…de final..

.

O piatră prețioasă care se lasă încet încet cunoscută… pe curând dragi prieteni…zile frumoase lângă cei pe care îi prețuiți…

NELUȚA STĂICUȚ – REVELAȚIA DECENIULUI DOI

 Dragi cititori, cum să încep un articol dedicat unui fenomen uman? Iată o dilemă pe care dumneavoastră o veți înțelege doar la finalul acestor rânduri.

 

Cu câteva zile în urmă, agenția noastră a publicat un interviu care a avut un mare impact la public, drept pentru care am formulat evident invitația pentru un episod cu numărul doi.

Protagonist, Doamna Neluța Stăicuț, care a devenit rapid revelația deceniului doi din secolul nostru, în materie de descoperiri gazetărești.

d

Neluța se bucura aici de zilele călduroase. Și noi le așteptăm cu mare interes…

Scriam atunci că este terapeut iforenegetician, pictor, scriitor, povestitor, actor. Între timp am aflat că face film, imagini, pagini pe internet, asta după ce a fost înainte sportivă și multe altele…Mă întreb unde încap toate acestea într-o singură inimă. Și cum le duce ea pe toate, pulsând sângele zi și noapte într-un trup și într-un cap cu atâtea preocupări. În mod sigur, până la episodul trei, vom afla altă listă de preocupări foarte onorabile. Unde oare ne vom opri?

Continuă lectura

RUXANDRA RAȚĂ ne surprinde din nou. Acum cu Poezia

Descoperirile din lumea artelor se leagă una de alta, ca într-o poveste fără final, ca o călătorie în lumea incredibilă a muzelor.

Am fost recent în Belgia pentru a cunoaște un mare sculptor român, Marian Sava. Acolo am aflat, cu mare bucurie, de Ruxandra și Daniel Rață cu cei doi băieți. La rândul lor, mi- au vorbit despre pictori și sculptori. 

d

Ruxandra Rață cu gândul la viitoarea poezie

Am mai descoperit un subiect gazetăresc și anume cum avocata Ruxandra Rață, din România, a reușit ce nu au făcut avocații belgieni, adică să învingă Belgia la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, într-un proces important cu urmări fără precedent pentru sistemul judiciar din această țară.

d

Lucrare de Nicolae Tonitza

d

Lucrare de Marian Sava

 

d

Lucrare de Camil Ressu

În documentarea pentru acest articol, am aflat că Ruxandra Rață este și un poet de valoare. Iată una dintre dovezi, cea mai recentă poezie a sa…

 

Cine sunt eu ?

 

Cine sunt eu, de îmi spui mamă ?

Tu, chip de înger întrupat,

Eu, un biet suflet cu față umană,

Nevrednică de acest dar preaminunat.

 

Cine sunt eu, să te învăț cuvinte ?

Când tu privești la Cel Ce e Cuvântul,

Eu sunt cea care trebuie să ia aminte

La vorba ta, la unde îți porți gândul.

 

Cine sunt eu, sa îți citesc povești ?

Legende și magii imaginare,

Când ochii tăi ca aștrii strălucesc

De adevar și pace creatoare.

 

Cine sunt eu, să-ți dau răspunsuri ?

La întrebări de nepătruns

Eu, un conglomerat de neajunsuri,

Tu, un luceafăr necuprins.

 

Cine sunt eu, să-ți dau povețe ?

Când ai venit din infinit

Eu stiu doar multe trecătoare fețe,

Iar tu trăiești cuvântul « fericit ».

 

Te-ai coborat în viața mea mizeră

Și m-ai ales pentru vreun tainic scop

Să-ți fiu alături în astă himeră,

Ce binecuvântare să am acest loc !

 

Imi iartă neputința, neștiința,

Și patima și ancestralul măr,

Eu te iubesc și asta mi-e credința

Că dragostea se bucură de adevăr.

 

Martie 2018

Aristotel Bunescu

d

Lucrare de Vladimir Volegov