Invitațiile Doamnei Pictura: Adelina Sasu valorifică confluența civilizațiilor

 

Într-o lume agitată și mereu în permanentă transformare, artiștii plastici își caută drumul spre recunoaștere prin diverse încercări, unele reușite, altele soldate cu eșecuri zgomotoase.

Pe fondul unor discuții aprinse despre valurile de refugiați din Siria, care invadează continentul european,  despre falșii căutători ai unei lumi mai bune, ori despre oamenii care au cu adevărat nevoie de susținere pentru a continua o viață amară, Adelina Sasu ne propune o suită de lucrări în care frumusețea motivelor ornamentale islamice se combină armonios cu însemnele heraldice ale altor civilizații. Rezultatul este cuceritor oferind noi valenții unei opere aflate în plină și puternică afirmare.

d

Adelina Sasu își prezintă opera și instrumentele. Mulțumim frumos. Imagine din arhiva personală

Cu convingerea fermă că ne aflăm în fața unui talent autentic, cizelat în timpul studiilor de specialitate, vom pune și noi umărul la promovarea unui om cu niște calități speciale – Adelina Sasu.

Continuă lectura

Ioana Raica evidențiază dificultățile pictorilor români contemporani

Într-o Românie ce se confruntă cu grave probleme economico-sociale, viața pictorilor este din ce în ce în ce mai dificilă, cu câteva rare excepții, care nu pot ameliora situația grea a artiștilor vizuali.

 

Un bun cunoscător al acestor fenomene este Ioana Raica, profesor și artist plastic, din Alba Iulia, membru al grupului Antidot, grup de exprimare liberă, nonconformistă în sânul artei contemporane.

d

Ioana Raica

,,Puțini artiști își pot câștiga astăzi existența din vânzarea artei adevărate, nevoia pentru un venit constant ne îndeamnă pe mulți dintre artiștii cu studii spre un post în domeniul didactic. Lucrez ca profesor de pictură și grafică de 10 ani și pot spune că mă simt norocoasă având șansa unui loc de muncă în domeniul specializării mele. Cu mai multe sau mai puține satisfacții, viața mea se învârte în jurul artelor” ne declară Ioana Raica.

 

În continuare, ea spune: ,,Arta vizuală pare să fi pierdut interesul publicului, rareori sunt galeriile vizitate, iar un vernisaj a devenit un prilej de întâlnire între prieteni și neamuri pentru artistul expozant ( un coleg asemuia vernisajul cu obligația de a participa la o nuntă, „vin și eu la tine că și tu ai fost la mine”). Același dezinteres este manifestat și de colecționari, care se îndreaptă mai mult spre casele de licitație unde achiziția este sub forma unei investiții profitabile. În aceste condiții, existența unei galerii private este aproape imposibilă, ea fiind supusă încercărilor financiare. Pentru artist, taxa percepută de galeria privată în lipsa vânzării lucrărilor este greu de susținut. Din aceste motive, multe dintre acestea acceptă prezența kitsch-ului ușor vandabil și mereu interesat de lumina reflectoarelor, ceea ce le și descalifică în rândul artiștilor adevărați. Putem vorbi de un cerc vicios pornit de la indiferență, neputință și o oarecare comoditate a omului modern, din păcate ceea ce la noi în țară nu funcționează, în străinătate este normalitate și profesionalism”.

d

Agregare telurică. Lucrare de Ioana Raica

 

Sigur, am profitat de acest dialog pentru a afla mai multe despre invitata noastră

 

Pentru ce ați ales pictura și nu muzica?

 

Iubesc muzica clasică și jazz-ul, particip la concerte ori de câte ori am ocazia, dar pentru mine, drumul spre pictură a fost unul clar încă din adolescență. Probabil o trăsătură genetică venită dinspre unchiul meu, sculptor autodidact. Copil fiind, mă fascina priceperea și pasiunea lui pentru desenul în cărbune, iar mai târziu am simțit nevoia de explorare și perfecționare a talentului meu nou descoperit și am optat pentru a urma studii în domeniul artei.

d

Natură statică. Lucrare de Ioana Raica

Care tehnici le preferați mai mult ?

 

În general, lucrez în ulei pe pânză, dar sunt pasionată și de tehnica gravurii, linogravură în special.

d

Natură statică cu pere și felie de pepene. Lucrare de Ioana Raica

Ce dimensiuni utilizați mai mult pentru tablourile dumneavoastră ?

 

Prefer dimensiunile mari, dar lucrez la fel și pe dimensiuni mici. În funcție de natura compoziției, se alege și pânza necesară, dimensiune mare sau mai redusă, cu granulație mai densă sau fină.

 

 

Unde vă vedeți peste 10 ani?

 

În viitor îmi propun să călătoresc mai mult, să particip la mai multe expoziții, dar și să-mi dezvolt opera pe mai departe.

 

––

Aici se termină cuvintele dialogului nostru. Îi urăm invitatei noastre, în mod sincer, să poată evolua așa cum dorește. Dar, mai mult, dorim pictorilor de la noi să aibă la dispoziție o piață de desfacere a lucrărilor lor și să le fie recunoscută munca la șevalet, în condiții decente, inclusiv pe plan financiar.

 

Aristotel Bunescu

 

CV

 

Raica Ioana Adriana

Data şi locul naşterii  19 noiembrie 1984 Alba Iulia

Studii
Facultatea de Istoria şi Teoria Artei Bucureşti, secția Conservare – Restaurare
Facultatea de Arte Vizuale Oradea, secția Arte Plastice Decorative şi Design
Masterat – „Sculptură şi ambient” – Facultatea de Arte Vizuale Oradea
Doctor în domeniul arte plastice şi decorative, Universitatea de Arte „George Enescu”- Iaşi

Activitate expoziţională

Expoziţie de Grafică,  Galeria de Arte Vizuale U.A.P Oradea 2009
Expoziţie de grup „Înger Păzitor” – Galeria de artă U.A.P Alba Iulia 2010
„Salonul National de Artă” – Galeria de artă U.A.P Alba Iulia – decembrie 2010
Expoziţie de grup „Salonul Municipal de Artă” – Galeria de artă U.A.P. Alba Iulia 2011
Expoziţie colectivă – Muzeul de Istorie – Blaj, 2011
Expoziţie colectivă – Salonul Municipal de Artă- Galeria de artă U.A.P. – Alba Iulia, 2012
Expoziţie colectivă – Salonul Naţional de Artă- Galeria de artă U.A.P. – Alba Iulia, decembrie 2012
Expoziţie de pictură ‚L’Art qui unit’- Centrul Cultural d’Uccle, Bruxelles 2013
Expoziţie colectivă – Salonul Naţional de Artă- Galeria de artă U.A.P. – Alba Iulia, decembrie 2013
Expoziţie colectivă – „Colours Symphony Violet” – Galeria de artă ELIT PROF ART, București 2014
Expoziţie colectivă – „Artă + 5” – Galeria de artă U.A.P. Alba Iulia, februarie 2015
Expoziţie colectivă – „Artă + 5” – Galeria STUDIO Alba Iulia, octombrie 2015
Salonul National de Artă, expoziţie colectivă- Galeria STUDIO Alba Iulia, decembrie 2015
Expoziţie colectivă – „Omagiu lui Constantin Brâncuşi” – Galeria STUDIO Alba Iulia, februarie 2016
Expoziţie colectivă – „Florile în arta contemporană ” – Galeria STUDIO Alba Iulia, martie 2016
Expoziţie colectivă – „Arta + 6 + DADA” Galeria STUDIO Alba Iulia, mai 2016
Expoziţie colectivă – Galeria de artă FORMA – Deva, 2016
Expoziţie minigrup 3 Points of View – galeria OCCIDENT – București, 2017
Expoziţie minigrup Conexiuni Tematice – galeria Atelier Art C14 – Bistrița, 2017

 

 

Invitațiile Doamnei Pictura: Călătorie în imperiul crinilor cu MIHAELA FLORESCU

Multe sunt bucuriile pe care le descoperi în lumea unică a armoniilor cromatice, formelor și perspectivelor, altfel spus în mirificul tărâm al artelor vizuale…

Astăzi, vă voi relata, cu mare satisfacție, despre cea mai recentă descoperire. Cu ceva timp în urmă, am avut șansa să cunosc un pictor aparte, Mihaela Florescu, din Constanța…

d

Lucrare de Mihaela Florescu

Pictează, cu mult har, peisaje, buchete de flori, naturi statice și așa mai departe.

Continuă lectura

Invitațiile Doamnei Pictura: Diamantul șlefuit Lenuța Rus

Căutările zilnice în lumea inegalabilă a artelor vizuale au, de multe ori, rezultate spectaculoase. Precum căutătorul de pietre prețioase, sapi în adânc, iar în pământ, la un moment dat, se simte ceva tare…

Te întrebi emoționat, daca este o piatră de râu, un lemn îngropat, un os al unui om, ori animal, sau, în cele mai rare cazuri, o piatră de mare preț….

Un asemnea eveniment am trăit eu zilele trecute, săpând am dat de un … diamant de mare preț.

,,Talentul este nativ, dar primit de la Dumnezeu, dar fără a-l cultiva este ca un diamant neşlefuit, nepus în valoare”, spune Lenuța Rus, un pictor autentic.

d

Lenuța Rus și una dintre lucrările sale. Imagine din arhiva personală

Dar, la urma urmei, cine este Lenuța Rus?

Continuă lectura

Talida – Elena Grunzac: ,,Nu-mi pot imagina viața fără să pictez”

Cea mai recentă revelație, în domeniul picturii, este Doamna profesor Talida – Elena Grunzac, din Botoșani.

Un artist foarte tânăr, care pictează cu mare dezinvoltură pe toate suprafețele posibile, soție, mamă desăvârșită, profesor cu har în fața tinerelor generații cărora le predă arta sublimă a culorilor, formelor, perspectivelor.   

Scrie frumos, gândește adânc:

Apa mi-a oferit un punct de plecare, ea simbolizează viața, liniștea și speranța. Îmbrățișarea cerului cu marea mi-a fost ascensor către creație. Mâinile îmi erau purtate printr-un albastru infinit. Un albastru mereu încrezător, optimist și purificator. Se spune că albastru-i liniște, vis și speranță”.  (Talida – Elena Grunzac).

d

Talida – Elena Grunzac

Continuă lectura

Invitațiile Doamnei Pictura:  LILIANA RADU descoperă veșnicia prin artă

Încep aceste rânduri cu o mărturisire. Am mulți prieteni la Asociația Artiștilor Plastici din București, acolo unde, am descoperit recent, a fost înscrisă chiar mama mea, pictorița Adriana Bunescu.

Despre foarte mulți am reușit să scriu în ultimele decenii, în ziare, reviste și agenții de presă. Iată, astăzi, este momentul să vă prezint, cu mare plăcere, un alt creator de forță care activează, cu succes, dar de foarte curând, în cadrul asociației. Este vorba despre Liliana Radu, cea care a descoperit veșnicia prin intermediul artei, m

d

Liliana Radu vă oferă din minunatele sale tablouri câteva reproduceri în acest articol. Imagine din arhiva proprie.

ai precis spus, prin intermediul picturii.

Continuă lectura

Inivitațiile Domanei Pictura: GABRIELA CUCINSCHI, artist valoros și promotor cultural

 

Un pictor aparte, un activ promotor cultural, mama a trei copii, cu doi nepoți, doamna GABRIELA CUCINSCHI, din Iași, este un artist care merită mereu mult mai multă atenție din partea tuturor celor care palpită intens pentru lumea armoniilor cromatice.

 

Iată motivul pentru care am revenit în cadrul AGENȚIEI DE PRESĂ CULTURALĂ  cu un nou interviu.

Oamenii sunt curioși să știe mai multe despre dumneavoastră….

 Născându-mă într-o familie de artiști din partea tatălui inclusiv tatăl meu, am căpă

d

Gabriela Cucinschi în ofensivă artistică. Imagine din arhiva personală

tăt calitățile lor, de a fi bun, de a ajuta, etc… Îmi doresc foarte mult viața aceasta să nu mă schimbe. Trăim vremuri în care nu poți să ai încredere în nimeni, iar viața de artist nu este deloc așa cum pare a fi.

Continuă lectura

Invitațiile Doamnei Pictura: LACME IFRIM – ,,Sunt un călător prin această viață”

Vă invităm, cu căldură,  să cunoașteți un pictor aparte și un gânditor profund…

Pentru cei care vă cunosc mai puțin, vă rog să vă prezentați pentru început…

 

Sunt un călător prin această viață, viața, dar divin ce se arată ca o piatră prețioasă pe care o modelează cei care o ating cu gândul sau cu graiul și uneori cu fapta, suflete ale căror energii, divinul le-a trimis în calea vieții mele pentru a-mi modela spiritul. Uneori line, plăcute și parfumate, alteori dure și traumatizante, toate aceste energii au fuzionat și au modelat omul care sunt astăzi.

d

Autorul si două opere, copil și tablou

 

 

 

 

Continuă lectura

Invitațiile Doamnei Pictura: Vasilica Adăniloaie imortalizează natura

Ne bucurăm mult să avem ocazia unui nou interviu cu dumneavoastră. A fost finalizată recenta expoziție găzduită, cu generozitate, de Cercul Militar Național din București. Care sunt concluziile dumneavoastră ?

De curând am încheiat expoziția de la Cercul Militar din București. Deși în plină iarnă, o galerie frumoasă, elegantă, cu o expoziție care mi-a adus satisfacții, deși nu le prevăzusem.

c

Lucrare semnată V.A.

Remarc faptul că această galerie este insuficient luminată. Are numai lumină artificială.

Continuă lectura

Cristina Tudorache:  ,,Pictura așează și echilibrează lucrurile în viața mea”

 În copilărie și adolescență am avut și eu câteva perioade de vis, cu zile însorite la Eforie Sud. Peste ani, călătorind în cele mai prețioase zone ale tezaurului cu amintiri, atmosfera de la Eforie domină imperial orice altă rememorare.

c

O ipostaza a autorului. Lucrare de Cristina Tudorache

,,Cum este oare să trăiești o viață întreagă acolo? ” mă întrebam fără să pot schița măcar existența unui localnic.

Drumurile și investigațiile prin ateliere, expoziții și muzee, prin destine unice ale artiștilor, m-au dus și la…Eforie. Am descoperit acolo un creator care prin expresionismul abstract reușește să își facă un drum în artele vizuale.

Interlocutorul nostru de astăzi este Cristina Tudorache din …Eforie Sud.

Continuă lectura